Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 8287/215/2013
Dosar nr._ - plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la data de 10 septembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta G. M., în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA M. C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V. M. pentru petentă, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile art. 131 coroborate cu prevederile art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
La interpelarea instanței petentul arată că este de acord cu estimarea procesului la 30 zile.
În temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă instanța estimează durata cercetării procesului la 30 zile.
Avocat pentru petentă depune dovada comunicării actului de constatare a contravenției.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor solicitate prin acțiune.
Avocat pentru petentă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile de la dosar, solicitată de petentă prin acțiune, este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.
În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că intimatul nu a depus întâmpinare și nu a propus probe fiind decăzută din acest drept.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art. 389- art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Avocat pentru intimată solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal și exonerarea de la plata amenzii. Arată că la momentul la care a fost întocmit procesul verbal petenta nu mai era angajată, iar cu data de 06.11.2012 a fost angajată altă persoană. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.02.2013 sub nr._, petenta G. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/30.01.2013, încheiat de Primăria M. C., solicitând instanței să constate că fapta contravențională sancționată de art. 56 alin 2 lit a din Legea nr. 230/2007, urmare a încălcării prevederilor art. 56 alin 1 lit b din același act normativ pentru care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2500 lei, este nefondată, să dispună anularea în totalitate a procesului verbal ., nr._ din data de 31.01.2013, respectiv să se constate că fapta contravențională pentru care a foste sancționat nu a fost săvârșită, cu consecința exonerării de la plata amenzii aplicate.
În motivare, petenta arată că la data de 13.02.2013 la ușa imobilului său s-a pezentat un agent de poliție care i-a înmânat procesul verbal mai sus menționat, fiind sancționată pentru o faptă pe care nu a comis-o și la constatarea căreia nu a fost prezentă având în vedere că nu mai exercită funcția de administrator al Asociației de proprietari nr. 2 din Valea Roșie din C., din anul 2012.
Plângerea este întemeiată în drept pe dispozițiile art.19, art. 31-32 și art. 36 alin 1 din OG nr. 2/2001 și art. 57 din Legea nr. 230/2007, art. 5-6, art. 9, art. 30 alin 1, art. 33,art. 94, art. 111,art. 148 și urm, art. 192, art. 194, art. 249-250, art. 254,art. 292, art. 300-301, art. 309 din Legea nr. 134/2010 din OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar procesul verbal de constatare a contravenției contestat (fila 9), fotocopie act identitate petentă, contract individual de muncă, fișa funcției, decizia nr._/20.09.2012, cupon pensie, contract individual de muncă, extras din Registrul General de Evidență a Salariaților.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare
La solicitarea instanței intimata a depus dovada comunicării actului de constatare PMC, nr._/30.01.2013, emis de Primăria M. C..
La termenul de judecată de azi instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/30.01.2013 emis de Primăria M. C., petenta G. M. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționată de art. 56 alin. 1, lit. b Legea nr. 230/2007, constând în faptul că nu și-a îndeplinit atribuțiile de Administrator de Asociație de Proprietari, nu a raportat integral cheltuielile lunare de întreținere ale Asociației, nu a declarat integral valorile către administrația financiară, nu a înregistrat în registrul de casă toate chitanțele emise de către Asociație către proprietari, nu a întocmit lunar situația elementelor de activ și pasiv, respectiv a folosit date eronate la întocmirea acestor situații, a întocmit cu greșeli anumite fișe cont pentru operațiuni diverse ale proprietarilor.
Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentei, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
În speță, fapta imputată petentei este prevăzută de art. 56 alin. 1, lit. b Legea nr. 230/2007 care prevede caracterul contravențional pentru fapta constând în "neîndeplinirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil".
Prin urmare, subiect activ al acestei contravenții nu poate fi decât una din persoanele limitativ enumerate în textul de lege.
Instanța constată că petenta a fost sancționată pentru că nu și-a îndeplinit atribuțiile de administrator al asociației de proprietari, atribuții enumerate în cuprinsul procesului verbal de contravenție.
Petenta nu avea, însă, la data sancționării sale, calitatea de administrator al Asociației de Proprietari nr. 2 Valea Roșie, aceasta fiind în trecut administrator în baza contractului individual de muncă nr._/15.05.2007, contract care a încetat ca urmare a pensionării acesteia în anul 2012, luna septembrie.
La data sancționării petentei, administrator al aceleiași asociații de proprietar era numitul Ută I., în baza contractului individual de muncă nr. 56/06.11.2012.
Același aspect rezultă și din mențiunile cuprinse în registrul general de evidență a salariaților din 08.11.2012 (f. 18, 19), în care apare mențiunea încetării contractului individual de muncă al petentei din funcția de administrator imobile, precum și a figurării numitului Ută I. ca angajat al Asociației de Proprietari nr. 2 Valea Roșie.
Cum fapta imputată petentei nu poate fi săvârșită decât de o persoană ce are calitatea de administrator al asociației de proprietari, iar petenta nu mai are această calitate din septembrie 2012, rezultă că nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentei.
În măsura în care petentei i-ar fi fost imputate fapte săvârșite în perioada în care a avut calitatea de administrator, acest aspect trebuia inserat în cuprinsul procesului verbal de contravenție, cu ocazia descrierii faptei.
Or, nedescrierea suficientă a faptei pentru a se putea stabili existența faptei contravenționale imputate și vinovăția persoanei sancționate, atrage, în condițiile art. 17 din OG 2/2001, nulitatea procesului verbal.
Față de aceste considerente, constatând că procesul verbal este nelegal și netemeinic întocmit, petenta nefiind vinovată de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, instanța urmează a admite plângerea și a anula procesul verbal de contravenție . nr._/31.01.2013, exonerând petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 2500 lei.
În temeiul art. 451 și urm. N.C.p.c., va lua act că petenta nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta G. M. cu domiciliul ales în C., ., județul D., în contradictoriu cu intimata Primăria M. C. cu sediul în C., ., nr. 7, județul D..
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/31.01.2013 și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 2500 lei.
Ia act că petenta nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. B. S. A. G.
Red. jud. C.M.B.
Tehnored. gref. S.A.G.
25.09.2013, 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4817/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4140/2013.... → |
---|