Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 44143/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr._/2014

Ședința publică de la 06.10.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T.-G. C.

Grefier L. T. - N.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul P. V. în contradictoriu cu pârâta C. M., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, dupa care,

In temeiul art. 104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au raspuns reclamantul asistat de av. B. si martorul B. I., lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constata ca s-a depus la dosar raportul de expertiza intocmit in cauza de catre expert F. N..

Aparatorul reclamantului invedereaza ca nu formuleaza obiectiuni la raportul de expertiza si depune certificat de sarcini emis de OCPI D..

In temeiul art. 321 C., instanta procedeaza la audierea martorului B. I., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Aparatorul reclamantului solicita admiterea actiunii, omologarea raportului de expertiza, fara cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.12.2013 sub nr._, reclamantul P. V. a chemat în judecată pe pârâta C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțată să se constate valabilitatea conventiei de vânzare cumparare incheiata intre parti la data de 23.02.2004 privitor la suprafata de teren de 1,5 ha, teren extravilan individualizat in T 38/1, P 1 din TDP nr. 229-_/12.07.1995, având ca vecinatati: N-DE 541/1, E-I. C, S-DE 953/1, V-B. I., sa se constate dreptul de proprietate asupra terenului, iar hotarârea ce se va pronunta sa tina loc de act autentic de vânzare cumparare.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a aratat ca in data de 23.02.2004 a incheiat un act sub semnatura privata intitulat "chitanta" prin care pârâta i-a vândut 1,5 ha teren arabil extravilan situat in raza com. V., ., pretul convenit de parti de 3000 lei fiind achitat integral in momentul incheierii actului privat si in prezenta martorilor mentionati in chitanta.

Mentioneaza reclamantul ca din acel moment a intrat in posesia terenului pe care l-a exploatat si a achitat impozitele si taxele aferente catre Administratia Publica Locala.

De asemenea, reclamantul arata ca pârâta nu mai are pretentii asupra terenului, insa nu a intocmit documentatia cadastrala si alte cerinte necesare perfectarii actului la notariat, motivând ca are o pensie mica si o stare precara a sanatatii.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 111 C., 1073-1077 C.civ, art. 577 NCC coroborate cu art. 5 al. 2 titlu 10 din Legea 247/2005.

In sustinerea actiunii au fost depuse la dosar copii de pe urmatoarele acte: inscris privat din 23.02.2004, chitanta fiscala nr._-322-0209/18.11.2013, TDP nr. 229-_/12.07.1995, certificate eliberat de OCPI D., certificat de atestare fiscala.

La data de 16.06.2014, reclamantul si-a precizat actiunea in sensul ca terenul in litigiu se afla in T 38/1, P 39, inscris in TDP nr. 229-_/12.07.1995.

In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri, proba testimoniala cu martorul B. I. si proba cu expertiza tehnica specialitatea topografie, raportul de expertiza fiind intocmit de catre expert F. N. si depus la dosar la data de 29.09.2014.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

In baza legii 18/1991 paratei i s-a reconstituit drept de proprietate pentru suprafața de 5 ha și 4300 m.p. pe raza . de proprietate nr.229-_/12.07.1995.

La data de 23.02.2004, reclamantul și pârâta au încheiat un antecontract de vânzare – cumpărare, prin care pârâta a vândut reclamantului ,pentru prețul 3000 lei suprafata de 1,5 ha teren situat in extravilanul . 38/1, .> La aceeași dată reclamantul a achitat integral prețul și a intrat în posesia terenului.

Potrivit art.5 alin.2 din Titlul X al Legii 247/2005, în situația în care una din părți refuză să se prezinte la notar, cealaltă parte se poate adresa instanței de judecată pentru a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Din analiza dispozițiilor legale sus menționate, coroborate cu dispozițiile art. 1073, 1077 c.civ., care reprezintă dreptul comun în materie de executare a obligațiilor, pentru admisibilitatea unei asemenea acțiuni, sunt necesare mai multe condiții, printre care și intenția neîndoielnică a promitentului vînzător de a strămuta proprietatea asupra imobilului ce face obiectul antecontractului de vînzare – cumpărare, precum și dovada indubitabilă că promitentul vînzător este unic proprietar al terenului vîndut, sau dacă este vorba de mai mulți coproprietari, acordul tuturor coproprietarilor.

Din probele administrate in cauza respectiv titlul de proprietate nr. 229-_/12.07.1995 și raportul de expertiza efectuat in cauza de expert F. N., instanța reține că în prezenta cauză nu a fost dovedită calitatea de proprietar a pârâtei asupra suprafetei de 1,5 ha teren situat in tarlaua 38/1, .> In ceea ce priveste precizarea de actiune depusa la dosar de catre reclamant in sensul ca promitenta vanzatoare a instrainat suprafata de teren de 1,5 ha amplasata in tarlaua 38/1, . o poate primi in conditiile in care nu s-a facut dovada ca parata si-a exprimat acordul in acest sens.

Față de considerentele expuse și raportat la dispozițiile legale antemenționate instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea așa cum a fost precizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea asa cum a fost precizata de reclamantul P. V., domiciliat in C., ., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâta C. M., domiciliata in C., ., jud. D..

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. G. C. L. T. N.

Red. T.G.C.

Tehnored. L.T.N.

4 ex. /18.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA