Plângere contravenţională. Sentința nr. 165/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 165/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 30858/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 165

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2013

Completul compus din:

Președinte - Anișoara G.- Judecător

Grefier-V. G.

Pe rol soluționarea acțiunii civile privind pe petenta . SRL și intimatul I. T. de Muncă D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin consilier juridic T. A., lipsind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 N C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Intimatul, prin consilier juridic T. A., solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal, conform motivării din întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 16.04.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. de dosar_/215/2013, plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/05.04.2013 și . nr._/05.04.2013.

În fapt, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional, deoarece ar fi primit la muncă 4 persoane și anume: Iliuța G., Tutuleanu G., L. C. și N. G., fără să le fi întocmit și încheiat contracte individuale de muncă.

Consideră procesul verbal de contravenție ca fiind nelegal, deoarece la întocmirea acestor documente nu au fost respectate dispozițiile art. 19 alin.1 din OG 2/2001, in sensul că procesele verbale nu au fost semnate și de martori asistenți, iar în acest mod, intimatul nu poate dovedi faptul că i s-a respectat la apărare și nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni potrivit art. 16 alin. 7 din OG 2/2001.

Precizează faptul că cele patru persoane se aflau la punctul de lucru pentru a susține un interviu în vederea angajării și pentru a li se prezenta în ce constă activitatea care urmau să o desfășoare, făcând dovada cu contractele individuale de muncă, care au fost înregistrate în registrul electronic de evidență a salariaților anterior începerii activității, adică în data de 31.03.2013.

Referitor la afirmația inspectorilor de muncă, cum că ar fi lăsat înștiințarea la numitul D. A., petenta învederează că această persoană nu are nici o legătură cu societatea, nu este angajat și nici nu are vreo calitate oficială, astfel că nu a primit această înștiințare.

Petenta a mai învederat că o societate nou înființată și nu a încercat sub nici o formă să prejudicieze drepturile salariaților săi, mai mult, să se țină cont de faptul că a întocmit contracte individuale de muncă, a întocmit fișe individuale privind securitatea și sănătatea în muncă, a dotat salariații cu echipament individual de protecție necesar pentru prevenirea de accidente de muncă.

În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.

La dosar a depus următoarele înscrisuri: procesele verbale de contravenție în original, anexa 1 la procesul verbal de control 1285 din 05.04.2013,, copie de pe contractele de muncă ale salariaților Iliuța G., Tutuleanu G., L. C., N. G., fișe individuale privind securitatea în muncă a salariaților.

Prin încheierea de ședință din data de 11.09.2013, pronunțată în dosarul nr._ s-a disjuns plângerea contravențională formulată de petenta . SRL împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/05.04.2013, întocmit de ITM D., de plângerea formulată împotriva procesului verbal . nr._/05.04.2013 și s-a dispus formarea dosarului nr._, ce face obiectul prezentei cauze.

La data de 24.10.2013, intimatul ITM D. a depus întâmpinare la plângerea formulată de petentă, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând respingerea acesteia și menținerea în totalitate a valabilității procesului verbal de contravenție

În fapt a arătat că, ca urmare a controlului efectuat la data de 02.04.2013, ora 12.00 de către agentul constatator I. C. la locul de muncă organizat al societății petente situat în C., ., jud. D., unde unitatea realizează activități de construcție conform obiectului sau de activitate având ca obiectiv: respectarea prevederilor legale cu privire la securitatea și sănătatea în muncă. Astfel, inspectorul de muncă a solicitat prin înștiințarea scrisă ca reprezentantul societății să se prezinte în data de 04.04.2013 ora 08.30 la sediul ITM cu documentele și informațiile necesare pentru realizarea controlului conform art. 19 lit. c și e din Lg. 108/1999, însă angajatorul nu s-a prezentat la data și ora menționată.

A mai precizat că actul sancționator s-a întocmit la data de 05.04.2013, dată până la care angajatorul nu s-a prezentat cu vreun document în vederea verificării legalității acestora deși avea această obligație din data de 02.04.2013 când persoana D. A. ce se afla în locația respectivă a primit înștiințarea încât angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziția inspectorului de muncă în termenul stabilit documentele și informațiile solicitate.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 205, 206 C.p.c., ale Lg. 108/1999 R, OG 2/2001 actualizată.

În susținerea întâmpinării a solicitat probe cu înscrisuri.

La dosar a depus actele care au stat la baza procesului verbal de contravenție.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/05.04.2013, întocmit de ITM D., petenta a fost sancționată contravențional, reținându-se că în urma controlului efectuat la data de 02.04.2013, ora 12, la locul de muncă organizat al societății situat în C., ., județul D., unde unitatea realiza activități de construcție conform obiectului său de activitate, având ca obiectiv: respectarea prevederilor legale cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, inspectorul de muncă a solicitat prin înștiințarea scrisă, ca reprezentantul societății să se prezinte în data de 04.04.2013, ora 08.30, la sediul ITM D. cu documentele și informațiile necesare pentru realizarea controlului conform art.19 litera c și e din Legea nr.108/1999, dar angajatorul nu s-a prezentat la data și ora menționată .

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001,instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ,este unanim acceptată. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentei la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.

După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței,hotărârea din 07.10.1998 și A. c. României, hotărârea din 04.10.2007 ), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală(cum este calificată,în unele situații, materia contravențională,prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile,ținându-se cont de miza litigiului,și respectarea dreptului la apărare .

În cauză, atât miza litigiului cât și posibilitatea petentei de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16, 17 din O.U.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

Sub aspectul temeiniciei, analizând cuprinsul procesului verbal, instanța reține că petenta nu a dovedit că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. Astfel, instanța reține că petenta nu a formulat probe în cauză, iar în ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, petenta nu a motivat și probat această cerere.

În speță,instanța reține că petenta a săvârșit fapta reținută în sarcina sa întrucât nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Din aceste considerente, instanța va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta . SRL, cu sediul în Slătioara, ., jud. O., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă D., cu sediul în C., .. 51, jud. D..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15.01.2014

Președinte, Grefier,

Anișoara G. V. G.

RED.A.G.

TEHNORED. V.G. 4 ex./27.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 165/2014. Judecătoria CRAIOVA