Pretenţii. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 19796/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR 3 . GARII și pe pârâții B. R., B. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecata acțiunii, după care, instanța, declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la data de 21.05.2014, sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., reclamanta ASOCIATIA DE PROPRIETARI NR 3 . GARII, a chemat în judecată pârâții B. R., B. A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 2745,33 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere și a majorărilor de întârziere, solicitând obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâții nu și-au achitat obligațiile privind cheltuielile de întreținere din iulie 2013 până în prezent, respectiv martie 2014 cumulând un debit în sumă de 2315,87 lei. La aceste sume au fost calculate penalități de întârziere potrivit Hotărârii Adunării Generale, în sumă de 393,46 lei .
Reclamanta a mai arătat că debitorii au fost notificați conform adresei nr. 604/11.04.2014.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46 și art. 47 din L 230/2007.
La dosar s-au depus următoarele înscrisuri: liste de plată, extras de cont, calculul penalităților, procese-verbale ale Adunării Generale din anul 2013 și anul 2014.
La data de 26.09.2014, după comunicarea cererii de chemare în judecată și fixarea primului termen de judecată, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecarea acțiunii .
Potrivit art. 406 alin. (1) N.C.Pr.civ. "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă".
Textul de lege citat reglementează una dintre componentele principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C proc. civ. și se referă la dreptul reclamantului de a pune capăt procesului pornit la cererea sa, prin efectuarea unor acte procesuale de dispoziții.
Astfel, neexistând opoziția pârâților, instanța urmează ca în conformitate cu art. 406 N.C.Pr.civ. să ia act de această manifestare de voință a reclamantei și să constate că reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 3 . GARII a renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâților B. R. și B. A., având ca obiect pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În conformitate cu dispozițiile art. 406 C. constată că reclamanta Asociația de Proprietari nr. 3 . Gării, cu sediul în C., Piața C. B., nr. 4, . D., a renunțat la judecarea cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâților B. R. și B. A., domiciliați în C., Piața C. B., nr. 1, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 08.10.2014.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.P.
5 ex./2015
← Pretenţii. Sentința nr. 1918/2014. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|