Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 17665/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr._/2014

Ședința publică de la 10 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE CLAUDIA-CARMEN MĂRIUŢĂ

Grefier L. N.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari C2 CĂMIN și pe pârât B. E., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părtile. .

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constatând cauza în stare de judecată a retinut-o spre solutionare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 10.07.2012, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI C2 CĂMIN

a chemat în judecată pe pârâtul B. E. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispuna obligarea pârâtului la plata sumei de_,68 lei reprezentând cheltuieli de intretinere pentru perioada mai 2009-martie 2012 si penalitati aferente

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 07.06.2013, când instanța, a respins cererea de repunere pe rol si a mentinut suspendarea cauzei în temeiul art. 155 indice 1 C.pr.civ

Potrivit art. 248 C.Pr.Civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, iar conform art. 252 C.Pr.Civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

În acest sens, instanța constată că de la data la care cauza a fost suspendată 11.01.2013 a trecut mai mult de un an fără ca părtile să fi efectuat vreun act de procedură în vederea judecării procesului si prin urmare, va constata perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI C2 CĂMIN cu sediul in C.,. ,parter impotriva pârâtului B. E. domiciliat in C.,. ,. având ca obiect pretenții

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică de la 10.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.M. L.N.

Red.CCM dact .LN 2 ex/11.11..2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA