Pretenţii. Sentința nr. 3927/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3927/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 624/215/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 3927

Ședința publică de la 19.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe Asociația de proprietari nr. 11 Craiovița-Nouă și pe pârâtul U. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns c.j. C. C-tin pentru reclamanta, lipsind pârâtul .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se constată că, la dosarul cauzei s-a depus prin serv.Registratură de către pârât cerere prin care se solicită amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea de a achita debitul restant.

În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

C.j. C. C-tin pentru reclamanta se opune la cererea de amânare formulată de pârât.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de pârât, ca neîntemeiată.

Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.

C.j. C. C-tin pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă prin acțiune este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.

În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a propus probe, fiind decăzut din acest drept.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 358 Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul, legal citat din oficiu cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată și întrucât reclamanta prin apărător este de acord ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .

C.j. C. C-tin pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Constatând ca au fost lămurite toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 392 Cod proc.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13.01.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 11 Craiovița-Nouă, a chemat în judecată pe pârâtul U. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei totale de_,32 lei, din care 8740,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada februarie 2011- octombrie 2013 si 5232,67 lei penalități de întârziere pe aceeași perioada.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 7 situat în C., .. 58 A1, ., aparținând de Asociația de Proprietari nr. 11 Craiovița-Nouă, si nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de_,32 lei, din care 8740,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada februarie 2011- octombrie 2013 si 5232,67 lei penalități de întârziere pe aceeași perioada.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: copii procese-verbale ale Hot.Ad.Gen, fișa cont, fișa calcul penalitați.

La termenul de judecată de azi pârâtul deși legal citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu a lipsit.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Pârâtul, deși membru al asociației de proprietari, nu a achitat cotele de întreținere aferente pe perioada februarie 2011- octombrie 2013.

Instanța constată că pârâtul are de achitat suma de_,32 lei, din care 8740,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada februarie 2011- octombrie 2013 si 5232,67 lei penalități de întârziere pe aceeași perioada.

În drept, potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari iar art. 50 din aceeași lege stabilește că asociația are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, art. 49 alin. 1 din aceeași lege dispune în sensul că asociația de proprietari poate impune un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată. Penalizările nu pot fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au calculat.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtei penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere, acestea fiind conforme cu dispozițiilor art. 49, alin. 1 din Legea 230/2007, care prevăd ca suma penalităților nu poate depăși suma la care s-au aplicat.

În speță, prin procesele-verbale încheiate la data de: 14.02.2013, 12.03.2012, 24.03.2011, cu ocazia adunării generale a proprietarilor s-a stabilit ca penalizările pentru cheltuielile de întreținere restante să fie în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere.

Întrucât pârâtul nu și-a achitat cheltuielile de întreținere în termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus menționate, s-au calculat și penalități, acestea fiind conforme cu dispozițiilor art. 49, alin. 1 din Legea 230/2007, care prevăd ca suma penalităților nu poate depăși suma la care s-au aplicat.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de_,32 lei, din care 8740,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada februarie 2011- octombrie 2013 si 5232,67 lei penalități de întârziere pe aceeași perioada.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 11 Craiovița-Nouă, cu sediul în C., .. 58 b, demisol, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul U. D., domiciliat în C., .. 58 A1, ., ,..

Obliga paratul către reclamanta la plata sumei de_,32 lei, din care 8740,65 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pe perioada februarie 2011- octombrie 2013 si 5232,67 lei penalități de întârziere pe aceeași perioada.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședința publică de la 19.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3927/2014. Judecătoria CRAIOVA