Acţiune în constatare. Sentința nr. 2562/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2562/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 13995/215/2015*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
SENTINȚA PENALA NR. 2562
Ședința publică de la 03.07.2015
PREȘEDINTE –S. C. M.
Grefier – R. C.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria C. –
a fost reprezentat de procuror A. B.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect alte cereri privind judecata în fond privind pe petentul T. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul T. I., personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că:
- pricina se află la primul termen de judecată;
- procedura este legal îndeplinită;
- s-a depus la dosarul cauzei o cerere formulată de petentul T. I. in care se precizează că nu au fost citate toate părțile, solicitând amânarea cauzei din acest motiv, după care:
Instanța pune in discuție cererea formulată de petent privind amânarea judecării cauzei pentru a se cita toate persoanele menționate in cerere de acesta și pentru a se atașa dosarele de fond menționate în cererea formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, nu se opune introducerii în cauză a persoanelor menționate de către petent și nici a dosarului de fond.
Instanța în temeiul art. 100 alin. 4 Cpp rap. la art. 544 alin. 2 Cpp, respinge cererea formulată de petent întrucât ultimul text legal menționat prevede că instanța se pronunțaă…fără citarea părților. Totodată, constată că nu este util soluționării cauzei atașarea dosarului de fond solicitat de petent.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 387 C.p.p., instanța constata încheiata cercetarea judecătoreasca si în temeiul disp. art. 388 Cpp. acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Petentul T. I., având ultimul cuvânt, arată că solicită reconstituirea înscrisului din dosarele indicate reprezentând originalul titlului executoriu 5960/1999 emis la data de 17.08.2000 din dosarul de executare nr. 4865/E/2000 al Judecătoriei C.. Mai arată că nici până în prezent nu se cunoaște cine a făcut să dispară originalul titlului executoriu din dosarul de executare. Potrivit art. 543 și următoarele Cpp, instanța de judecată trebuie să dispună reconstituirea dosarului și a înscrisurilor. Solicită reconstituirea cu celeritate a înscrisului menționat prin procedura specială, prevăzută de art. 534, 544 Cpp.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței respingerea cererii formulate de petent, ca nefondată.
INSTANȚA
La data de 12.06.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. cererea formulată de petentul T. I. prin care solicita instanței să se constate dispariția originalului titlului executoriu 5960/1999 emis la data de 17.08.2000 din dosarul de executare 4865/E/2000 al Judecătoriei C..
Petentul a arătat că este parte vătămată în dosarul penal nr. 7641/2004, dosarul penal 9483/2001 și dosarul penal nr._/2002 și în temeiul art. 543 și urm din C.p.p. a formulat petiție pentru a se constata dispariția originalului titlului executoriu 5960/1999 emis la data de 17.08.2000 din dosarul de executare 4865/E/2000 al Judecătoriei C.. De asemenea, a arătat că nu a fost lăsată nicio copie legalizată a oroginalului titlului executoriu, executarea silită făcându-se totuși în baza unei copii xeroxate a titlului executoriu
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art.544 alin.1 C.p.p. când dosarul sau înscrisul dispărut este reclamat de un interes justificat și nu poate fi refăcut potrivit procedurii obișnuite, procurorul prin ordonanță ori instanța de judecată prin încheiere dispune, după caz, înlocuirea sau reconstituirea dosarului sau înscrisului cu privire la care s-a constatat dispariția.
Conform art.545 alin.1 C.p.p. înlocuirea sau reconstituirea se efectuează de organul de urmărire penală ori de instanța de judecată înaintea căreia cauza se găsește pendinte, iar în cauzele definitiv soluționate, de instanța la care dosarul se găsește în conservare.
Din analiza dispozițiilor anterior menționate instanța constată că, este de competența instanței penale înlocuirea sau reconstituirea unui dosar penal și, în nici un caz, nu ar avea competența materială de a dispune înlocuirea sau reconstituirea originalului titlului executoriu 5960/1999 emis la data de 17.08.2000 din dosarul de executare 4865/E/2000 al Judecătoriei C., acesta fiind de competența instanței civile și conform Codului de procedură civilă după procedura prevăzută la art.1053-1055 C.p.c.
Prin urmare, având în vedere că, obiectul cererii formulată de petentul T. I. este constatarea dispariției originalului titlului executoriu 5960/1999 emis la data de 17.08.2000 din dosarul de executare 4865/E/2000 al Judecătoriei C., instanța va scoate cauza având ca obiect constatarea dispariției originalului titlului executoriu 5960/1999 emis la data de 17.08.2000 din dosarul de executare 4865/E/2000 al Judecătoriei C., de pe rolul Secției Penale a Judecătoriei C. și o va înainta la președintele Secției Civile.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 10 lei vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Scoate cauza având ca obiect constatarea dispariției originalului titlului executoriu 5960/1999 emis la data de 17.08.2000 din dosarul de executare 4865/E/2000 al Judecătoriei C., de pe rolul Secției Penale a Judecătoriei C. și o înaintează la președintele Secției Civile.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 10 lei vor rămâne în sarcina statului.
Pronunțată în ședința publică de la 03.07.2015.
Președinte Grefier
S. C. M. R. C.
Red. SCM/Tehn. RC
4 ex. /20.07.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 9461/2015. Judecătoria CRAIOVA | Anulare act. Sentința nr. 9602/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|