Curatelă. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 10471/311/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 22.09.2015

Președinte –R. B.–judecător

Grefier –L. N. N.

S-a luat in cercetare acțiunea formulată de reclamantul B. D. D. G., pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut in ședința publică nu au răspuns părțile .

Procedura legal îndeplinită .

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședința, după care, constatând că din oficiu cauza a fost repusa pe rol, pentru constatarea intervenirii perimării, instanța a trecut la soluționare .

J U D E C A T A

Asupra acțiunii civile de față,

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 03.02.2015, de când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 al. 1 C.pr.civ., și că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. 1 Cod proc.civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire sau orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 al. 1 Cod proc.civilă, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.

Având în vedere că în cauza de față, în vederea judecării pricinii, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură de mai mult de 6 luni, instanța urmează a constata din oficiu că acțiunea este perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Constată perimată acțiunea formulată reclamantul B. D. D. G., cu sediul in C., .. 55, ..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 septembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. B. L. N. N.

Red. R.B.- 3 ex.

24.09.2015.

Tehn. L.N

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CRAIOVA