Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9943/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9943/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-08-2015 în dosarul nr. 17480/215/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 9943/2015
Ședința publică de la 05 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. N.
Grefier L. T. - N.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de către petentul I. Național de Cercetare dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică- ICMET C., având ca obiect învestire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificîndu-și competența în baza dispozițiilor art.529 C., instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.07.2015 sub nr._, petentul I. Național de Cercetare dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică- ICMET C. a solicitat instanței să dispună investirea cu formulă executorie a Sentinței arbitrale nr.205 din data de 06.11.2012.
La dosarul cauzei au fost depuse în scop probator, următoarele înscrisuri: Sentința arbitrala nr.205 din data de 06.11.2012.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 20 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 615 Cod procedură civilă republicat, ,,(1)Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu și, după învestirea cu formulă executorie, se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească.
(2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de tribunalul în circumscripția căruia a avut loc arbitrajul. Dispozițiile art. 641 alin. (3)-(6) sunt aplicabile".
Față de dispozițiile legale mai sus citate, instanța constată că pentru soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie a sentinței arbitrale nr. 205 din data de 06.11.2012 pronunțată de Tribunalul arbitral, este Tribunalul București, în circumscripția căruia a avut loc arbitrajul și care ar fi fost competent și cu soluționarea litigiului dintre părți, dacă nu s-ar fi apelat la procedura arbitrajului, astfel cum rezultă din prev. art. 128 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 129 alin.2 din noul Cod procedură civilă, aplicabil în speță, excepția de necompetență, necompetența este de ordine publică:
,,1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."
Conform dispozițiilor art. 132 alin 1 N.C.proc.civ., ,,Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent," iar alin. 3 stabilește că ,,Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent."
Față de cele reținute mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin.3 C.proc.civ., va declina competența în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..
Declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul I. Național de Cercetare dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică- ICMET C., cu sediul in C., ., jud. D., în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.08.2015.
Președinte, Grefier,
L. N. L. T. N.
Red.L.N./tehnored.L.T.N./3 ex.
← Validare poprire. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
---|