Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7936/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7936/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 7936/2015

DOSAR NR_

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR.7936

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.06.2015

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE- B. S.- JUDECĂTOR

GREFIER – B. L.

Pe rol, judecarea cauzei Minori și Familie privind pe reclamantul U. M. A. și pârâta P. C. D., având ca obiect: ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul asistat de avocat .A.; și pârâta asistată de avocat Nederic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul pârâtei depune împuternicire avocațială.

În conformitate cu art.219 al.1/cod proc.civ., instanța a procedat la identificarea părților conform cărților de identitate; și a verificat împuternicirea avocațială a apărătorului pârâtei.

Instanța, în conformitate cu art.131 alin.1/cod proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, din oficiu a verificat și a stabilit că este competentă material și teritorial să judece pricina pentru temeiul de drept prevăzut de art.94 pct.1 lit.a, art.996, art.997/cod civ.

În conformitate cu art.224/cod proc.civ. instanța a acordat cuvântul pentru cererea de probatorii. Apărătorul reclamantului și-a menținut proba cu acte solicitată prin acțiune (depune extras din program Ecris privind dosarul de fond nr._/215/2014). Apărătorul pârâtei a solicitat încuviințarea probei cu cu acte și fotografii, pe care le depune la dosar, (adeverința medicală conform cu originalul, adeverința de salariu în original, extras din program Ecris privind dosarul de fond nr._/215/2014). Apreciind ca fiind utile și concludente probele solicitate de reclamant în acțiune, instanța a încuviințat proba cu acte în conformitate cu dispozițiile art.254 alin.1, art 255 alin.1, art.258 alin.1/cod proc.civ.; a admis probele solicitate de pârâtă la primul termen de judecată, conform art.254 al.2 pct.4 coroborat cu art.290/cod proc.civ( având în vedere că în procedura de ordonanță președințială întâmpinarea nu este obligatorie).

În conformitate cu art.244 alin.1/cod proc.civ., instanța declară cercetarea procesului încheiată.

Având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici incidente de soluționat, - în baza art.392/cod proc.civ., instanța deschide dezbaterea și acordă cuvântul părților pentru cererea de ordonanță președințială, pentru concluzii orale.

Avocat A. pentru reclamant, având cuvântul, a solicitat admiterea cererii de ordonanță președințială, stabilirea unui program de vizitare a minorei până la soluționarea dosarului de divorț; subliniind că data de pe fotografiile depuse de pârâtă este trecută manual, ci nu reiese din setările aparatului.

Avocat Nederic pentru pârâtă, având cuvântul pentru cererea de ordonanță președințială, a solicitat respingerea acțiunii pentru că există hotărâre judecătorească de divorț prin care s-a stabilit exercitarea în comun a autorității părintești și locuința minorei la mamă.

În conformitate cu art.394 alin.1/cod proc.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

JUDECATA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la 28.05.2015, sub numărul_ pe rolul Judecătoriei C., reclamantul U. M. A., CNP-_, cu domiciliul în C., ., județul D., a chemat în judecată pârâta P. C. D., CNP-_, cu domiciliul în C., ., nr.2, ..2, județul D., - solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună pe cale de ordonanță președințială: încuviințarea legăturii personale a reclamantului cu minora, la domiciliul reclamantului până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._/215/2014: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de sâmbătă ora 12.00 până duminică ora 17.00, precum și în perioada vacanțelor de vară (în prima lună) și de iarnă, respectiv de primăvară (în prima săptămână).

În motivarea cererii, s-a arătat că prin sentința civilă nr._/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2014 a fost desfăcută căsătoria părților, s-a stabilit locuința minorei la mamă, exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei U. Elise M., născută la 05.10.2012 și s-a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora :în prima și a treia săptămână din fiecare lună de sâmbătă ora 12.00 până duminică ora 17.00.Împotriva sentinței civile sus-menționate s-a declarat apel. Reclamantul a formulat cerere de lămurire și completare dispozitiv, pentru că instanța nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere legături personale cu minorul și în perioada vacanțelor, precum și pentru faptul că instanța nu a menționat ca legătura cu minora să aibă loc la domiciliul reclamantului. Dosarul de fond nr._/215/2014 a fost trimis la Tribunalul D.. Reclamantul a subliniat că nu a mai văzut minora de la sfârșitul anului 2014 pentru că pârâta nu a respectat programul stabilit de instanță prin sentința civilă nr._/16.12.2014 a Judecătoriei C.. Reclamantul a subliniat că are condițiile necesare asigurării unei dezvoltări normale a minorei. Reclamantul realizează venituri și a plătit pensia de întreținere minorei.

În drept, cererea se întemeiază pe art.996/cod proc.civ.

În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu acte.

Cererea s-a depus în dublu exemplar, fiind semnată și legal timbrată.

În susținerea cererii s-au depus următoarele acte în xerocopie, în dublu exemplar cu mențiunea conform cu originalul: certificatul de naștere al minorei; ancheta socială extrajudiciară; sentința civilă nr._/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria C.; cerere de lămurire și completare dispozitiv în dosarul de fond; cererea de apel din dosarul de fond; fișa din programul Ecris din dosarul nr._/215/2014.

Analizând materialul probator de la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr._/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2014, a fost desfăcută căsătoria părților, s-a dispus ca pârâta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei- P., s-a stabilit locuința minorei U. Elise M., născută la 05.10.2012 la pârâtă, exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei; reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 185 lei lunar în favoarea minorei și s-a stabilit un program de legătură a reclamantului cu minora în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de sâmbătă ora 12.00 până duminică ora 17.00.

Potrivit fișei din programul Ecris, în urma apelării sentinței civile sus-menționate, dosarul de fond_/215/2014 a fost trimis la Tribunalul D., la 02.06.2015, - care l-a returnat Judecătoriei C. Cererea de lămurire și completare dispozitiv privind aceeași sentință sus-menționată a fost atașată tot în dosarul de fond nr._/215/2014.

Este bine știut că o măsură solicitată pe calea ordonanței președințiale este limitată până la rezolvarea în fond a unui litigiu. Chiar dacă în dosarul de fond nr._/215/2014 ce a avut ca obiect divorț, s-a declarat apel, - în dosarul de fond s-au administrat probe, iar instanța de fond s-a pronunțat deja pe fond cu privire la capătul de cerere accesoriu referitor la legătura personală a reclamantului cu minora. D. fiind faptul că procedura specifică ordonanței președințiale presupune decât pipăirea fondului, - și având în vedere, așa cum am arătat mai sus, că instanța a administrat deja probele în dosarul de fond, - înseamnă că cerințele aparenței în drept și a neprejudecării fondului, nu se mai justifică în cadrul prezentei cauze de ordonanță președințială și pe cale de consecință, - nici urgența măsurii solicitate pe cale de ordonanță președințială nu se justifică în lipsa celorlalte cerințe ale unei astfel de cereri, – cerințe care nu au fost întrunite cumulativ, - situație în care instanța urmează să respingă cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea de ordonanță președințială a reclamantului U. M. A., CNP-_, cu domiciliul în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta P. C. D., CNP-_, cu domiciliul în C., ., nr.2, ..2, județul D..

Cu apel la Judecătoria C., în 5 de zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

S.BUSUIOCL.B.

Red.:B.S.;Tehnored.:B.L.; Nr.ex.: 4; Data red. 15.06.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7936/2015. Judecătoria CRAIOVA