Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 15166/2015

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: D. R. C.

Grefier: C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. A. A., în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat Tentea P., pentru petentă, și martorul D. S. I., lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că s-a răspuns la adresa emisă către I. D..

Instanța procedează la audierea martorului D. S. I., propus de petent, declarația acestuia, sub prestare de jurământ, fiind consemnată și atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat Tentea P., pentru petentă, solicită admiterea plângerii, întrucât petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, având în vedere motivele din plângere și răspunsul la întâmpinare; fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 02.06.2015, petentul C. A. A. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.05.2015 solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii, anularea punctelor de penalizare și restituirea permisului de conducere.

A motivat că procesul verbal este nelegal întrucât agentul constatator la rubrica achitarea amenzii în 48 ore a calculat eronat amenda și anume în loc de 438,75 lei cât era corect a indicat că ar trebui să achite 445,75 lei.

Susține că faptele reținute nu corespund realității, arătând că după ce a fost testat cu aparatul etilotest l-a rugat pe agentul constatator să îl conducă la spital pentru recoltarea probelor biologice însă acesta a refuzat.

Mai mult decât atât, la rubrica "alte mențiuni" agentul constatator a făcut mențiunea că "recunosc și regret fapta" lucru total neadevărat întrucât nu consumase băuturi alcoolice, fapte percepute în mod direct de martorul care se afla cu petentul în mașină..

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Consideră că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar cât privește starea de fapt aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Abaterea săvârșită de petent a fost constatată cu mijloace tehnice omologate, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.

Consideră că I. D. a dovedit vinovăția petentului și a și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și un martor propus de petent.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 30.05.2015 a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 877,5 lei întrucât a condus auto marca BMW cu nr de înmatriculare_ în localitatea Bucovăț având o alcoolemie de 0,12 alcool în aerul expirat, testat cu aparatul Drager la poziție 206.

Din punct de vedere al legalității, procesul verbal nu este afectat de vreunul din motivele de nulitate absolută prev de art. 17 din OG 2/2001 iar motivul invocat de petent nu poate conduce la nevalabilitatea actului.

Acesta susține că a fost stabilită eronat suma reprezentând jumătate din minimul amenzii, în loc de 438,75 lei cât era corect fiind menționat 445,75 lei.

Instanța consideră că acest aspect, deși este corect, nu conduce la anularea procesului verbal nefiind dovedită crearea unei vătămări și exista posibilitatea îndreptării neregularității.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Instanța reține că procesul verbal a fost semnat fără obiecții de petent (la rubrica "alte mențiuni" este scris "recunosc și regret fapta", urmând semnătura) intimatul a atașat înscrisul emis de aparatul folosit pentru testare, în care se observă rezultatul obținut (0,12 mg/l, fila 14) și buletinul de calibrare (fila 25) precizând că la data de 09.09.2014.

La solicitarea instanței de a preciza motivul neconcordanței dintre data înscrisă pe buletinul de calibrare depus inițial și mențiunea "ultima calibrare 09.09.2014 din alcooltest, intimata a precizat că a fost efectuată o nouă calibrare, fiind emis un nou buletin la data de 09.09.2014. (fila 24)

Declarația martorului nu poate conduce la stabilirea unei alte situații de fapt având în vedere că acesta a menționat că petentul nu a consumat băuturi alcoolice întrucât stătea toată ziua cu tatăl său și trebuia să îl ducă zi de zi la spital, împrejurare care nu exclude posibilitatea săvârșirii faptei pentru care a fost sancționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C. A. A., CNP_, cu domiciliul în C., . nr. 3, ., jud. D., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/30.05.2015, în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., ., jud. D., cod fiscal_, cont IBAN RO11TREZ__ deschis la Trezoreria C..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R. C. C. Ș.

Red./tehn. CDR

4 ex/01.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria CRAIOVA