Rectificare carte funciară. Sentința nr. 3923/2015. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3923/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 35410/215/2014
Dosar nr._ - rectificare CF –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3923
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte ANIȘOARA G. –Judecător
Grefier V. G.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2015, privind pe reclamantul S. D. S. și pârâții M. R., M. I. și O. D. – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară C., având ca obiect rectificare carte funciară, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta hotărâre.
Procedura este legal îndeplinită.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26.09.2014 reclamantul Sopoteanu D. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. R., M. I. și O. D.- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea Cărții Funciare_ a comunei Mischii, județul D. privind terenul intravilan în suprafață de 2472 m.p. situat în . în T 15 P 657 P 658 cu număr cadastral 254, în sensul radierii dreptului de proprietate al defunctului Maciu I. pentru suprafața de 762 m.p. teren intravilan curți construcții ( ce face parte din totalul de 2472 m.p. ) și intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate pentru această suprafață de 762 m.p. în litigiu individualizată în Corpul 1 al Planului de Amplasament și Delimitare cu Propunere de Dezlipire, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, la data de 16.09.2003, prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 558/16.09.2013, reclamantul Sopoteanu D. S. a cumpărat de la vânzătorul Maciu I. o suprafață de 762 m.p. teren intravilan curți construcții, situată în ., pentru prețul de 20.000.000 lei vechi, pe care l-a achitat integral și a intrat în posesia terenului.
Această suprafață de 762 m.p., în litigiu face parte . mare, de 2472 m.p. teren intravilan, situat în . în T 15 P 637 P 658, care figurează înscrisă în CF_ a comunei Mischii, pe numele defunctului Maciu I., având nr. cadastral 254 ( așa cum rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare).
Întrucât, după încheierea antecontractului de vânzare cumpărare amintit mai sus, vânzătorul Maciu I. a decedat, iar moștenitorii acestuia (Maciu R. și Maciu I.) au refuzat să încheie la notar actul de vânzare cumpărare în formă autentică pentru suprafața în litigiu de 762 m.p. teren intravilan curți construcții situată în ., i-a acționat în judecată.
Astfel, prin sentința civila nr._/19.11.2007 pronunțata de Judecătoria C. si decizia civila nr. 2105 / 07.11.2008 pronunțată de Tribunalul D., in dosarul nr. 6170 / 215 / 2006, instanța de judecata, in contradictoriu cu parații Maciu R. si Maciu I., in calitate de moștenitori ai defunctului vanzator Maciu I., a constatat valabilitatea
convenției de vanzare cumparare incheiata la data de 16.09.2003 si a pronunțat o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare cumparare pentru suprafața in litigiu de 762 mp teren intravilan curti-constructii, situata in ., Înscrisa in CF_ a comunei Mischii, cu număr cadastral 254 .
In baza acestei hotărâri judecătorești definitiva si irevocabila ( pe care o anexează alăturat in xerocopie certificata pentru conformitate cu originalul), reclamantul Sopoteanu D. S. a devenit actualul proprietar al suprafeței in litigiu de 762 mp teren intravilan curti-constructii, situata in ., iar in aceasta calitate a solicitat paratei O. D. sa înscrie acest teren pe numele său in cartea funciara, in temeiul Legii 7/1996 republicata.
Parata O. D.- Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara C. a respins cererea Formulata de reclamant, prin încheierea de respingere nr._, pronunțată in dosarul nr._/12.06.2014, cu motivarea ca in CF_ a comunei Mischii figurează înscris dreptul de proprietate al defunctului Maciu I. pentru suprafața totala de 2472 mp teren
intravilan situat in . face parte si suprafața in litigiu de 762 mp teren intravilan curti-constructii), iar din documentația cadastrala (pe care o anexează alăturat in xerocopie certificata pt conformitate cu originalul) rezulta ca aceasta suprafața antementionata este dezmembrata tehnic in doua corpuri: unul de 1710 mp si altul de 762 mp (care, conform sentintei civile nr._ / 19.11.2007 a Judecătoriei C. si deciziei civile cartea funciara
nr. 2105 / 07.11.2008 a Tribunalului D., pronunțate in dosarul nr._ , este in prezent proprietatea reclamantului Sopoteanu D. S., dreptul de proprietate asupra terenului fiind transmis in mod legal din partimoniul paraților Maciu R. si Maciu I., in calitate de moștenitori ai defunctului Maciu I., în patrimoniul său).
O. D.- Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara C., tot in încheierea de respingere nr._( pronuntată in dosarul nr._ / 12.06.2014), concluzionează faptul ca, din cauza aspectelor menționate mai sus, situația juridica reala extratabulare nu mai este
conforma cu cea din CF_ a comunei Mischii, iar potrivit dispoz. art. 33 din Legea nr. 7 / 1996 republicata si art. 908 NCC, in astfel de situații se impune rectificarea cărții funciare, reclamantul având obligația să depună, pe lângă titlul său de proprietate și documentația cadastrală de dezmembrare, fie o declarație definitivă și irevocabilă de rectificare a cărții funciare_ a comunei Mischii.
In condițiile in care vânzătorul Maciu I., in calitate de titular tabular al dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2472 mp teren intravilan situat in ., conform CF_ a comunei Mischii ( din care face parte si suprafața in litigiu de
762 mp teren intravilan curți-construcții), este in prezent decedat, iar parații Maciu R. si Maciu I., moștenitori ai acestuia, nu doresc sa mearga la notar pentru a da o declarație autentica in baza careia sa poata fi realizata rectificarea cărtii funciare pe cale amiabila, singura sa posibilitate de a intabula in cartea funciara, pe numele său, suprafața de 762 m.p.
teren intravilan curți constructii, o reprezintă promovarea acțiunii in rectificarea
CF_ a comunei Mischii, in conformitate cu dispoz.art. 33 din Legea nr. 7 /1996 republicata si art. 908 alin. (1) pet (4) si alin. (2) NCC, mai ales ca prin încheierea de respingere nr._, pronuntata in dosarul nr._ / 12,06.2014, O. D. - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliară C. i-a solicitat expres să îi depună această hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, așa cum a precizat mai sus.
Din economia dispoz, art. 908 alin. (1) pct. (4) NCC si art. 33 din Legea 7 /1996 republicata, rezulta ca rectificarea cărții funciare reprezintă mijlocul prin care se poate restabili concordanta intre situatia juridica reala si inscrierea efectuata in cartea funciara,astfel incat inscrierea sa reflecte in mod constant situatia juridica a imobilului. Prin intermediul acțiunii in rectificare, se poate îndrepta orice inscriere din cartea funciara care nu
mai corespunde realitatii. Rectificarea intabularii dreptului de proprietate in cartea funciara, poate fi ceruta de orice persoana interesata, daca inscrierea in cartea funciara nu mai este, din orice motive, in concordanta cu situatia juridica reala a imobilului.
Dispoz. art. 908 alin.(2) NCC, prevăd faptul ca înscrierile si radierile efectuate in cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza unei hotarari judecătorești definitiva, pronuntata de instanta de judecata, sau pe cale amiabila, in baza unei declarații data in forma autentica, in fata notarului public, de titularul dreptului tabular, pe baza unei documentații cadastrale .
Prin încheierea de respingere nr._, pronuntata in dosarul nr._ / 12.06.2014, O. D. - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara C. confirma in mod clar faptul ca, in privința suprafeței in litigiu de 762 mp teren intravilan curti-constructii, situata în ., situatia juridica extratabulara nu mai este conforma cu cartea funciara_ a comunei Mischii si apreciaza ca, potrivit dispoz. art. 33 din Legea 7 / 1996 republicata si art. 908 NCC, se impune rectificarea cărții funciare_ a comunei Mischii
printr-o hotarare judecătoreasca definitiva, pentru ca reclamantul Sopoteanu D. S. sa aibă posibilitatea sa intabuleze in cartea funciara dreptul său de proprietate asupra de 762 mp acestei suprafețe, iar situatia juridica reala sa fie in deplina concordanta cu înscrierile din cartea funciara.
Pentru aceste motive, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, își întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 194 NCPC, dispozițiile art. 908 NCC și dispozițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare republicată.
În scop doveditor a solicitat proba cu înscrisuri.
Anexat cererii de chemare în judecată a depus următoarele înscrisuri: sentința civilă nr._ din data de 19.11.2007, sentința civilă nr. 5554 din data de 14.04.2008, decizia nr. 2105 din data de 07.11.2008, încheierea de respingere nr._ din data de 12.06.2014, extras de carte funciară pentru informare, comunicarea încheierii nr._ din data de 12.06.2014, încadrare zonă, plan de amplasament si dezlipire cu propunerea de dezlipire, plan de amplasament și delimitare.
La data de 15.10.2014, reclamantul a depus cerere de complinire a acțiunii la care a anexat taxa de timbru în cuantum de 50 de lei.
Acțiunea este legal timbrată.
La data de 14.11.2014, pârâta Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. a depus întâmpinare, iar față de obiectul cererii de chemare în judecată rectificare în sensul radierii din cartea funciară, solicită respingerea acțiunii față de O. D..
Pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesuale pasive a O. D., pentru următoarele:
O. D. nu are calitate procesuală pasivă “ope legis”
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată anexată la citativul instanței rezultă că obiectul cererii îl reprezintă ,, rectificarea cărții funciare_ MISCHII la județul D.... ”, aceasta fiind motivată în drept pe dispozițiile art. 908 alin. (1) pct.4 si alin. (2) din Noul cod civil și art. 33 din Legea nr. 7/1996, republicată.
Potrivit NCPC calitatea procesuală pasivă este o condiție de exercitare a acțiunii civile (art. 32 alin. 1 lit.b) și se analizează în cerința unei identități între pârât și persoana celui obligat în raportul juridic dedus judecății (art. 36).
Când legea prevede expres că, într-o acțiune civilă, anumite persoane nu au legitimare procesuală pasivă, devin „ope legis” aplicabile dispozițiile art. 40 alin. (1) NCPC, iar sancțiunea este respingerea cererii ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cum potrivit art. 32 din Legea cadastrului si publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată (fost art. 51 anterior republicării din anul 2013) soluționarea acțiunii ce are ca obiect „rectificarea în sensul radierii înscrierii din cartea funciară”, se face fără citarea oficiului teritorial, deci legea arată expres că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă, apreciază că în cauza devin aplicabile dispozițiile art. 40 alin. (1) din C., motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a O. D..
În ceea ce privește fondul cauzei a învederat că la acest moment procesual nu poate să formuleze apărări deoarece din cuprinsul cererii prin care reclamantul înțelege să se judece în contradictoriu și cu Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara D., acesta nu arată motivele, de fapt și de drept, pentru care înțelege să se judece în contradictoriu cu O. D..
Funcție de atitudinea procesuală a reclamantului își rezerve dreptul de formula apărările corespunzătoare.
In susținere înțelege să uziteze de proba cu înscrisuri sau orice alt mijloc de probă admis și permis de lege atunci când va putea formula și apărările pe fond.
Conform art. 223 din NCPC, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
La data de 05.12.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea depusă de O. D. prin care a solicitat respingerea lipsei calității procesuale pasive a O. D..
Apreciază că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. (O. D. ) are calitate de pârât în prezenta cauză, câtă vreme a refuzat să îi intabuleze în cartea funciară dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în suprafață de 762 m.p. situat în . prin Încheierea de respingere nr._ pronunțată în dosarul nr._/12.06.2012 al Biroului de Cadastru Și Publicitate Imobiliară C..
În această ordine de idei, reclamantul este obligat să se judece în contradictoriu și cu pârâta O. D. pentru ca prin hotărârea judecătorească de rectificare a cărții funciare_ a Comunei Mischii să îi fie opozabilă și acesteia, având în vedere faptul că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. este cel care procedează la înscrierea imobilelor în cartea funciară pe baza actelor de proprietate și a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanță.
Prin încheierea de ședință din data de 04.02.2015, instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri, probă solicitată de reclamant.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către O. D. pentru notarea litigiului în cartea funciară și pentru a se comunica în copie conformă cu originalul dosarul încheierii nr._/12.06.2014, relațiile fiind comunicate cu adresa nr. 117 din data de 24.02.2015.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/19.11.2007 a Judecătoriei C. pronunțată în dosar_ și decizia civilă nr. 2105/07.11.2008 a Tribunalului D., irevocabilă, a fost admisa acțiunea formulată de reclamantul Sopoteanu D. S. în contradictoriu cu pârâții M. R. și M. I., s-a constatat valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiate între reclamant în calitate de cumpărător și numitul M. I. în calitate de vânzător pentru suprafața de 762 mp situată în ., cu următoarele vecinătăți: N-26,13 m-DS725, E-26,88m-P. M., S-25,62 rest proprietate M. I., V-32,46 m-DS561, iar hotărârea ține loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru suprafața de 762 mp.
Instanța reține că, potrivit încheierii de respingere nr._ /13.08.2014 emisă de O. D., din cuprinsul CF_ Mischii, rezultă că este înscris un imobil în suprafață totală de 2472 mp, iar din documentația cadastrală anexată rezultă că suprafața menționată anterior este dezmembrată tehnic în 2 corpuri de proprietate, unul de 726 mp și unul de 1710 mp. Prin această încheiere s-a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 762 mp din imobilul de sub A1 sub B3 din cartea funciară_ ( provenită din cartea funciară de pe hârtie cu numărul 231 ) UAT Mischii, cerere formulată de petentul Sopoteanu D. S., deoarece trebuia anexat, alături de documentația cadastrală și hotărârea judecătorească de rectificare sau declarație autentică de rectificare .
Potrivit art. 33 alin.1 din Legea 7/1996 R “Înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale”.
Din analiza extrasului de carte funciara pentru informare inaintat de către O. la dosarul cauzei instanța reține că în partea a II-a a cărții funciare este înscris ca proprietar al imobilului teren intravilan situat în localitatea Mischii, T15 P657 P658, jud. D., suprafață măsurată 2472 mp ( din care face parte și suprafața de 762 mp, proprietatea reclamantului ), autorul M. I., având ca moștenitori pârâții în cauză.
Ca urmare a admiterii acțiunii introduse de reclamant ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei C. și Tribunalului D., mențiunile din cuprinsul cărții funciare nr._ Mischii, nu mai corespund situației reale a imobilului sub aspectul titularului dreptului de proprietate înscris, pentru suprafața de 762 mp teren, individualizat prin documentație cadastrală.
Pentru aceste considerente instanța va admite în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâții M. R. și M. I. ( pârâta O. D. nu are calitate procesuală pasivă, conform art. 32 din Legea nr. 7/1996 R ) și va dispune rectificarea cărții funciare nr._ a comunei Mischii privind imobilul compus din teren intravilan curți construcții în suprafață de 762 mp, ce face parte din suprafața totală de 2472 mp, situat în ., T15P657P658, în sensul radierii autorului M. I. pentru suprafața de 762 mp, și înscrierea reclamantului la rubrica privind proprietarul-partea a II-a a cărții funciare, pentru suprafața de 762 mp, conform sentinței civile nr._/2007 a Judecătoriei C. și deciziei civile nr. 2105/2008 a Tribunalului D..
Potrivit art. 453 NCPC, pârâții M. R. și M. I. vor fi obligați către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. D. S., cu domiciliul în ., ., jud. D. și pârâții M. R., M. I., ambii cu domiciliul în C., . 11, ., . și O. D. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C., cu sediul în C., .. 4, jud. D..
Dispune rectificarea cărții funciare_ a comunei Mischii, județul D., privind terenul intravilan în suprafață totală de 2472 mp, situat în ., în T 15, P 657, P 658, cu număr cadastral 254, în sensul radierii dreptului de proprietate al autorului M. I. ( având ca moștenitori pârâții M. R. și M. I. ), pentru suprafața de 762 mp teren intravilan curți construcții, ce face parte din suprafața totală de 2472 mp, și intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului S. D. S. pentru suprafața de 762 mp, astfel cum a fost individualizată în Corpul 1 al Planului de Amplasament și Delimitare cu propunere de dezlipire – documentație cadastrală – realizată de . SRL .
Respinge acțiunea față de pârâta O. D., pentru excepția lipsei calității procesuale pasive.
Obligă pârâții M. R. și M. I. către reclamant la plata sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând: suma de 50 lei, taxa de timbru și suma de 750 lei, onorariu avocat.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 25.03.2015.
Președinte Grefier
Anișoara G. V. G.
Red. A.G.
Teh. V.G. 6 ex/21.04.2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 4025/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3013/2015.... → |
|---|








