Validare poprire. Sentința nr. 281/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 281/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 32132/215/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ - validare poprire-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 281/2015

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. Z.

GREFIER: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . în contradictoriu cu terțul poprit C. D. SRL și debitorii O. A. SRL, T. A., având ca obiect validare poprire

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Instanța, constatând ca la apelul nominal părțile nu au răspuns, in temeiul art. 104, al. 13 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:

-cauza are ca obiect validare poprire;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

-la data de 12.01.2015, prin serviciul Registratură, s-a depus cerere de renunțare la judecată de către creditoare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de fată, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 27.08.2014, creditoarea . în contradictoriu cu terțul poprit C. D. SRL și debitorii O. A. SRL, T. A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi și obligarea terțului poprit să achite suma de 235.478, 05 lei din care suma de 228.412, 05 lei reprezintă debit și penalități potrivit titlului executoriu și 7.066 lei cheltuieli de executare, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data la care terțul poprit trebuia să consemneze debitul și până la data de achitării efective a debitului. A solicitat amendarea terțului poprit cu o sumă cuprinsă între 200 și 1000 de lei.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în dosarul de executare al B. J. C. cu nr. 2/2014, format în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._, emis la data de 25.02.2013 și scadent la data de 04.12.2013, debitorii au fost obligați să achite creditorului suma de_, 55 lei reprezentând debit și penalități conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4 din data de 25.02.2013. Prin adresa de înființare poprire din data de 16.06.2014, executorul judecătoresc s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor prezente și viitoare datorate debitorilor de către terțul poprit. Întrucât nu s-a primit nici un răspuns, în data de 05.08.2014, s-a revenit cu o altă adresă și s-a solicitat terțului poprit să se comunice situația plăților către debitorii creditoarei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 789 C.P.C.

Creditoarea a depus la dosarul cauzei în susținerea cererii copii înscrisuri, respectiv titlul executoriu reprezentat de biletul la ordin, cererea de executare silită, Încheierea nr. 153 din data de 14.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria C., adresa de înființare poprire, dovada de comunicare, facturi fiscale,

La data de 12.01.2015, prin serviciul Registratură, creditoarea depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată în prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 406 NCPC, (1) reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până lacare să-și exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.

Față de considerentele expuse, instanța constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 406 alin. 1-3 NCPC, cererea de renunțare fiind formulată după comunicarea cererii de chemare în judecată dar înainte de primul termen de judecată, astfel că instanța va lua act de renunțarea creditoarei la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 alin. 1-3 N.C.P.C, ia act de renunțarea creditoarea ., cu sediul procesual ales în B., Șoseaua Brăilei, nr. 9, ., jud. B. în contradictoriu cu terțul poprit C. D. SRL, cu sediul în S. ., jud. D. și debitorii O. A. SRL, T. A., ambii cu domiciliul în G., .. 19, jud. D.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015

Președinte, Grefier,

E. Z. C. C.

Red. E.Z./Tehn. C.C.

6 ex./11.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 281/2015. Judecătoria CRAIOVA