Contestaţie la executare. Sentința nr. 2268/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2268/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 2268/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2268/2016

Ședința publică de la 16 Februarie 2016

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. N.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. M., în contradictoriu cu intimații . și B. M. I., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. art. 121 alin. 5 din Hotârârea CSM nr. 1375/17.12.2015, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și reține cauza pentru soluționarea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 20.10.2015, sub nr._, contestatoarea B. M., în contradictoriu cu intimatul . a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. 253/2014 întocmit de B. M. I., solicitând admiterea contestației la executare, anularea somației si încheierii atacate, anularea executării însăși precum și constatarea prescripției dreptului de a obține executarea silită.

În drept, a invocat disp. art.665 si urm N.C.P.C.

În dovedirea cererii contestatoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: înființare poprire, somație din 08.10.2015, incheiere stabilire cheltuieli de executare, incheiere din 04.08.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 1, Sentința civilă nr._/08.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ . .

La data de 28.12.2015, executorul judecătoresc M. I. a depus la dosar în copie certificată dosarul de executare nr. 253/2014.

La data de 14.01.2015 s-a depus întâmpinare de către intimat care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 16.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Analizând cu prioritate conform art. 248, alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr._/08.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea . și s-a dispus anularea executării silite din dosarul nr. 2009-509/E/2009 al B. B. F., precum și restabilirea situației anterioare prin restituirea sumelor incasate de către intimații creditori.

La data de 31.01.2014, intimatul . a solicitat B. M. I. punerea în executare a Sentinței civilă nr._/08.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ fiind format în acest sens dosarul de executare nr. 253/2014.

Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 04.08.2015 în dosarul nr._/301/2015, instanța a admis cererea de încuviințare executarea silită formulată de B. M. I. prin poprire pentru recuperarea sumei de 3998,73 lei plus cheltuieli de executare, a dispozițiilor din titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/08.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

Conform art. 224 C.proc.civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executprilor silite începute după ..

La data formulării cererii de către creditorul . în vederea punerii in executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/08.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, respectiv 31.04.2014, textul de lege care stabilea instanța de executare era fostul art. 650 alin. 1 NCPC care prevedea " instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

De asemenea, în alin.3 al art.651 s-a prevăzut că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Este adevărat că în Monitorul Oficial al României nr. 529 din 16 iulie 2014 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, decizie prin care dispozițiile art. 650 alin. 1 C.pr.civ. au fost declarate neconstituționale, însă art. 147 alin. 4 din Constituție prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, potrivit art.25, alin.1 C.proc. civ., procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Conform art.622, alin.2 C. "executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare".

În speță executarea silită a fost declanșată anterior momentului intrării în vigoare a Deciziei Curții Constituționale nr.348/2014, respectiv creditorul . a formulat cererea de executare silită în data de 31.01.2014, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Sector 1 București prin încheierea la data de 04.08.2015, în dosarul nr._/301/2015, astfel încât competența instanței de executare va fi determinată de prevederile art. 650 alin. 1 C.pr.civ, in forma in vigoare inainte de modificare.

Așadar, judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, este instanța competentă să judece contestația la executare, ori, cum în speță executarea silită a fost declanșată în cadrul dosarului de executare nr. 253/2014 al B. M. I. cu sediul în București, Sector 1, rezultă că instanța competentă să judece prezenta contestație la executare este Judecătoria Sector 1 București.

Mai mult potrivit art. 782 alin. 1 NCPC " poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află in circumscripția curții de apel unde iși are domiciliul sau sediul debitorul sau terțul poprit".

Astfel, in virtutea principiului disponibilității, creditorul are posibilitatea de a alege unul dintre executorii competenți, in vederea demarării executării silite, prin chiar depunerea cererii de executare silită, normele prevăzute de art. 781 alin. 1 NCPC fiind norme de competență teritorială alternativă.

Din analiza cererii privind punerea in executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/08.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, formulată de creditorul ., instanța reține că acesta a solicitat ca executarea să se facă prin toate formele de executare prevăzute de lege, insă prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 04.08.2015 în dosarul nr._/301/2015, instanța a admis cererea de încuviințare executarea silită formulată de B. M. I. prin poprire, terții popriți având sediile in București.

Nu in ultimul rând, instanța reține, in urma analizei dosarului de executare silită nr. 253/2014 intrumentat de B. M. I., că singurele acte de executare silită întocmite sunt o somație și o adresă de înființare a popririi.

Prin urmare, avându-se în vedere caracterul exclusiv al competenței teritoriale reglementat în materie executării silite, instanța apreciază ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. în soluționarea prezentei contestații la executare, în temeiul art.129, alin.2, pct.3 din Noul Cod de Procedură Civilă, urmând să o admită ca atare.

Conform dispozițiilor art.132, alin.1 Cod Procedură Civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, iar conform dispozițiilor art.132, alin.3, dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Față de cele reținute mai sus, instanța urmează să admită excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C. invocată din oficiu și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată din oficiu de instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de contestatoarea B. M., cu domiciliul în C., ., . și cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat B. M. A., din Tîrgu J., .. 57, ., ., în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în București, ., nr. 22A, sector 1 și B. M. I., cu sediul în București, Calea Dorobanților, nr. 250, ., având ca obiect contestație la executare, in favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2016.

Președinte Grefier

L. D. N. C. E. C.

Red. LDN

Teh:CCE/4ex/22.02.2016

RO M Â N I A Dosar nr._

JUDECĂTORIA CRAIOVA

Sediu: C., ., nr. 20, D. Complet: C 20

Telefon: 0251/414.060 Fax: 0251/416.206

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

București, .. 2-4, sector 4

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ privind pe contestatoarea B. M., cu domiciliul în C., ., .. 1, ., jud. D. și cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat B. M. A., din Tîrgu J., .. 57, ., ., în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în București, ., nr. 22A, sector 1 și B. M. I., cu sediul în București, Calea Dorobanților, nr. 250, ., având ca obiect contestație la executare, întrucât, conform sentinței civile nr. 2268/16.02.2016, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Președinte Grefier

L. D. N. C. E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2268/2016. Judecătoria CRAIOVA