Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 4/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 4/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:065._

Dosar nr._ -dizolvare asociație -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - JUDEȚUL D.

SECȚIA ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII

SENTINȚA nr. 4

Ședința publică din data de 09 Februarie 2016

Instanța constituită din:

Președinte: C. M.- judecător

Grefier: G. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta ASOCIAȚIA S. SEMNUL BUZEȘTILOR, având ca obiect dizolvare persoană juridică.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că petenta nu a depus înscrisurile solicitate de instanță, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Prin cererea formulată la data de 19.01.2016, petenta ASOCIAȚIA S. SEMNUL BUZEȘTILOR, prin persoana împuternicită P. I. a solicitat înscrierea dizolvării în Registrul de Asociații și Fundații de la Grefa Judecătoriei C., în conformitate cu Procesul-verbal nr.1 din data de 04.01.2016.

S-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei C.

S-au depus la dosar: proces-verbal de dizolvare, copia Actului Constitutiv, copia Statutului Asociației, copia actului doveditor al sediului, împuternicire, dovada taxă de timbru și timbru judiciar.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Asociația a dobândit personalitate juridică prin înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor încuviințată prin Încheierea nr. 111 din data de 22.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, irevocabilă, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 26.06.2012.

Potrivit dispozițiilor art. 57 din OG nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare, asociația se poate dizolva și prin Hotărârea Adunării Generale. În termen de 15 zile de la data ședinței de dizolvare, Hotărârea Adunării Generale se depune la judecătoria în a cărei circumscripție teritorială își are sediul, pentru a fi înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 61 alin. 2 din OG nr. 26/2000, în cazul dizolvării prevăzute de art. 57, lichidatorii vor fi numiți de către adunarea generală, sub sancțiunea lipsirii de efecte juridice a hotărârii de dizolvare.

În cauză, nu este respectată condiția reglementată de art. 61 alin. 2, precitat.

Astfel, Procesul-Verbal nr. 1 din 04.01.2016, încheiat cu ocazia Adunării Generale a Asociației, nu cuprinde și denumirea lichidatorilor desemnați în condițiile art. 61 alin. 2 din OG nr. 26/2000, iar până la termenul de astăzi, deși legal citată, asociația-petentă nu a înlăturat aceste neregularități. În aceste condiții, Procesul-Verbal nr. 1 din 04.01.2016 este lipsit de orice efecte juridice.

Față de cele ce preced, având în vedere si dispozițiile art. 57 și 61 din O.G. nr. 26/2000 modificată, instanța urmează să respingă cererea, nefiind respectate dispozițiile legale privind condițiile în care se poate lua act de dizolvarea convențională a Asociației petente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de dizolvare formulată de petenta ASOCIAȚIA S. SEMNUL BUZEȘTILOR, cu sediul în mun. C., ., județul D..

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.02.2016.

Președinte Grefier

C. M. G. V.

Red.C.M

Tehn.G.V

4ex./29.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 4/2016. Judecătoria CRAIOVA