Plângere contravenţională. Sentința nr. 6564/2016. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6564/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-05-2016 în dosarul nr. 6564/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._
Dosar nr._ - Plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 6564/2016
Ședința publică de la 09 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. - Judecător
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul F. M. M.
și pe intimatul I. D. - S. P. R. D., având ca obiect
plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Procedând din oficiu la verificarea competenței sale, în temeiul art.131 N.C.P.C. raportat la dispozițiile art. 94 pct 1 N.C.P.C. și art. 107 N.C.P.C, instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta pricină.
Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un singur termen de judecată.
Instanța încuviințează, în temeiul art. 258 C.pr.civ., pentru părți, proba cu înscrisurile aflate la dosar după care, în temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 22.12.2015 sub nr._, petentul F. M. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. - S. Poliției R., a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la lata de 13.12.2015, solicitând admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale aplicate și anularea măsurii complementare privind reținerea permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce.
A arătat petentul că, în ceea ce privește temeinicia aspectelor consemnate de către agentul constatator în cuprinsul procesului verbal atacat, consideră că viteza reținută de către aparatul radar nu este conformă cu realitatea, fiind cu siguranță vorba despre o eroare de măsurătoare.
În drept, întemeiază prezenta plângere pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul acesteia.
În dovedirea motivelor de nelegalitate si netemeinicie a procesului-verbal, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
Intimatul Inspectoratul de Politie al jud. D. a depus întâmpinare la plângerea contravenționala formulată de petent împotriva procesului-verbal . nr._ încheiat la lata de 13.12.2015, pe care o consideră neîntemeiată.
S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând fotografii, buletinul de verificare metrologica pentru aparatul radar.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la lata de 13.12.2015 emis de reprezentanții intimatului, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 945 lei și avertisment, reținându-se în sarcina sa că a condus auto marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe DN 6, în afara localității Coșoveni, din direcția Caracal către C., iar la km 211 a fost depistat de aparatul radar seria PYT_, caseta 30, circulând cu 154 km/h pe un drum național european unde limita legală de viteză este de 100 km/h. De asemenea, nu a avut asupra sa permisul de conducere.
Împotriva procesului verbal contestat, petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În consecință, instanța constată legalitatea procesului-verbal contestat și va proceda la analiza temeiniciei acestuia.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține din fotografiile radar depuse la dosar de intimată (f. 17 din dosar) că petentul a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 154 km/h.
Din copia de pe buletinul de verificare metrologică nr. BBSC 02.01-1103/18 03 2015 emis de Biroul Român de Metrologie Legală (f. 18 din dosar) rezultă că radarul montat pe autoturismul poliției este omologat, iar la data constatării contravenției era și verificat metrologic, verificare valabilă pentru perioada de un an de la data verificării.
Prin urmare, situația de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal contestat corespunde realității.
Instanța consideră că materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, astfel încât, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Privitor la dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.
Având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, petentul nu a propus nicio probă pertinentă în combaterea prezumției de legalitate și veridicitate a procesului verbal.
În consecință, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.
Concluzionând, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului instrumentator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de contravenției ., nr._/13.12.2015 întocmit de intimată, ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F. M. M., CNP_, domiciliat în C., ., ..2, ., cu domiciliul procedural ales la cab av. Acrivopol B. din C., .. 121, jud. D., în contradictoriu cu intimatul I. D. - S. P. R. D..
Menține procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/13.12.2015 întocmit de intimată, ca legal și temeinic.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2016.
Președinte, L. C. | ||
Grefier, C. R. |
Red. jud. L.C./Tehnored. gref. C.R.
4 expl./24 Mai 2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7376/2016. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7380/2016.... → |
|---|








