Pretenţii. Sentința nr. 1598/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1598/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 1598/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ -pretenții-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1598

Ședința publică din data de 04.02.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ

GREFIER – C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 10 CALEA BUCUREȘTI L. în contradictoriu cu pârâții B. G., B. P., având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 29.01.2016, prin serviciul Registratură, s-a primit răspuns de la Primăria Municipiului C. – Serviciul Taxe și Impozite, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare pe fondul cauzei.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2015 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 10 CALEA BUCUREȘTI L. în contradictoriu cu pârâții B. G., B. P., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 2515, 59 lei din care suma de 2257, 06 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei decembrie 2014-martie 2015, și suma de 178, 53 lei reprezintă penalități de întârziere percepute de furnizorii de servicii, și suma de 40 d elei reprezentând contribuția la fondul de rulment pentru perioada decembrie 2014-martie 2015 și suma de 40 d elei reprezentând contribuția restantă la Fondul de Reparații pentru perioada decembrie 2014-martie 2015

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții in calitate de proprietari ai imobilului nr. 30 din blocul T 6 situat in C., . in administrarea Asociației de proprietari nr. 10 Calea București nu si-au achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși au fost somați în repetate rânduri în acest sens. A mai arătat că al cotele de întreținere lunare au fost calculate penalități de 0, 2% pe zi de întârziere, după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadentă pentru plată, conform Hotărârii Adunării Generale din data de 27.03.2013, 26.03.2014, suma de 40 de lei reprezentând contribuția la Fondul de Rulment pentru perioada decembrie 2014-martie 2015 și suma de 40 d elei reprezentând contribuția restantă la Fondul de Reparații pentru perioada decembrie 2014-martie 2015.

In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 46 și 50 din Legea nr. 230/2007, art. 24, art. 25 alin. 1 și art. 32 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: procese-verbale, liste de plata, somații emise către pârâți.

La data de 15.07.2015 instanța a comunicat cererea către pârâți, conform dovezilor de înmânare atașate la f. 30 si 31, iar aceștia nu au depus întâmpinare in termenul legal.

La solicitarea instanței, Primăria Municipiului C. - Serviciul Taxe și Impozite a înaintat o copie a titlului de proprietate al imobilului în litigiu.

Instanța a administrat în prezenta cauză probele solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, respectiv înscrisurile de la dosar.

Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

In fapt, pârâții B. G., B. P. in calitate de proprietari ai apartamentului nr. 6 din blocul T 6, . au achitat întreținerea lunara aferenta perioadei decembrie 2014-martie 2015, fiind acționați in acest sens in judecata de Asociația de proprietari nr. 10 Calea București.

În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 50 alin. (1) din actul normativ invocat asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Art. 49 alin. 1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicată.

De asemenea, în art. 25 din HG 1588/2007 se stabilește că, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile calendaristice de data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 din legea nr. 230/2007.

Având în vedere dispozițiile legale precitate raportat la înscrisurile de la dosar prin care reclamanta a făcut dovada existentei debitului si luând in considerare si atitudinea procesuala a pârâților care nu au contestat debitul instanța constată că în speță pârâții nu și-au îndeplinit obligația stabilită de lege în sarcina lor prin art. 46 și anume nu au achitat la termen cotele de contribuție ce le reveneau din cheltuielile asociației de proprietari pe perioada decembrie 2014-martie 2015, sumă ce se ridică la suma de 2515, 59 lei.

Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța va admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.10 Calea București-Lăpuș în contradictoriu cu pârâții B. P. și B. G., si va obliga pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 2515,59 lei, compusa din suma de 2257,06 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2014-martie 2015, suma de 178,53 lei reprezentând penalități de întârziere, suma de 40 lei reprezentând fond de rulment și suma de 40 lei reprezentând fond de reparații aferente aceleiași perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.10 Calea București-Lăpuș, cu sediul în C., .. 135a, ., jud. D. în contradictoriu cu pârâții B. P. și B. G., ambii cu domiciliul în C., .. T 6, ., jud. D., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei totale de 2515,59 lei, compusa din suma de 2257,06 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2014-martie 2015, suma de 178,53 lei reprezentând penalități de întârziere, suma de 40 lei reprezentând fond de rulment și suma de 40 lei reprezentând fond de reparații aferente aceleiași perioade.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. Z. C. C.

Red.E.Z.

Tehnored. C.C.

Ex.5/09.02.201

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1598/2016. Judecătoria CRAIOVA