Pretenţii. Sentința nr. 1602/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1602/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 1602/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ -pretenții-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1602

Ședința publică din data de 04.02.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ

GREFIER – C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR 10 -1 MAI în contradictoriu cu pârâta . ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin consilier juridic P. I., cu delegație la dosarul cauzei, pârâta, prin avocat V. M. M., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta, prin consilier juridic P. I., solicită admiterea cererii. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Pârâta, prin avocat V. M. M., arată că înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material al acțiune pentru perioada ianuarie - februarie 2012. Solicită pentru restul perioadei, respingerea acțiunii. În listele afișate nu apare pârâta, ci o altă societate.

În replică, reclamanta, prin consilier juridic P. I., solicită respingerea excepției prescripției, întrucât lista de plată aferentă lunii ianuarie se întocmește in februarie și devine scadentă în luna martie, acțiunea fiind introdusă în februarie 2015. Chiar dacă pârâta nu apare pe listele de plată, aceasta este proprietara imobilului.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2015 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR 10 -1 MAI în contradictoriu cu pârâta . solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună se obligarea pârâtei la plata sumei de 2281, 72 lei din care suma 1823 lei reprezintă cheltuieli de întreținere și suma de 458, 26 lei reprezintă penalități de întârziere calculate și impuse de furnizori prin contractele încheiate, aferente perioadei ianuarie 2012-octombrie 2014.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta in calitate de proprietară a imobilului situat in C., .. 147, . administrarea Asociației de proprietari nr. 10-1 Mai nu si-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși a fost somată în repetate rânduri în acest sens.

In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 B, litra C din H.G. 1588 din data de 19.12.2007 – Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

Reclamanta a solicitat judecata in lipsa conform art. 411 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare fiscală, procese-verbale, liste de plata, facturi emise de furnizorii de servicii.

În ceea ce o privește pe pârâta .., aceasta, la data de 10.04.2015, prin serviciul Registratură, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ianuarie 2012- februarie 2012. A mai arătat că pe rolul Judecătoriei C. mai sunt înregistrate alte două dosare prin care reclamanta solicită plata sumelor pentru aceeași perioadă octombrie 2012- octombrie 2014.

La data de 05.05.2015, reclamanta a depus răspuns al întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei, în blocul I 47, . în proprietate un spațiu cu altă destinație decât cea de locuință și acesta este închiriat către ..

La termenul de judecată din data de 02.07.2015, instanța a constat că pârâta este decăzută din dreptul de a formula cerere de chemare in garanție a subscrisei .., întrucât a avut această posibilitatea odată cu formularea întâmpinării.

La solicitarea instanței, s-a înaintat de către Primăria C. – Serviciul Taxe și Impozite actul de proprietate al imobilului în litigiu.

La termenul de judecată din data de 08.10.2015, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 alin. 1, cauza fiind repusă pe rol ca urmare a cererii de repunere pe rol formulate de către reclamantă. O dată cu cererea de repunere pe rol, s-a depus de către reclamantă prin care a arătat că facturile furnizorilor din perioada ianuarie 2012 - octombrie 2014, fac dovada penalităților facturate de furnizori și repartizate de către reclamantă numai proprietarilor restanțieri.

Instanța a încuviințat probele solicitate de reclamanta prin cererea de chemare in judecata, respectiv înscrisurile de la dosar.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă pentru perioada ianuarie-februarie 2012, instanța o va respinge ca neîntemeită, având în vedere următoarele:

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, anume situația de plată a pârâtei, rezultă că acesata nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de contribuție care i-a revenit în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2014, acumulând un debit total de 2281,72 lei.

Excepția prescripției este o excepție absolută, de fond, peremptorie, ce tinde la împiedicarea judecății pe fond. În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța reține că potrivit art. 5 alin. 4 C.Civ și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Prin urmare, legea aplicabilă prescripțiilor extinctive, sub toate aspectele, este legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă.

Astfel, în ceea ce privește regimul aplicabil prescripției, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.2517 Noul Cod Civil, potrivit căruia termenul de prescripție este de trei ani, dacă legea nu dispune un alt termen, iar potrivit art.2523 prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Totodată, potrivit art. 50 alin. (1) din Legii nr. 230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit., iar potrivit art. 25 din Hotărârea nr. 1588 din 19.12.2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind inființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată in Monitorul Oficial nr. 43 din 18.01.2008, ”cotele de contribuție la chetuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, in termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă in lista de plată respectivă”.

În speță, instanța constată că potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă (filele 46 și 48), lista privind cheltuielile de întreținere aferente lunii ianuarie 2012 a fost afișată la data de 12.03.2012, devenind scadentă la data de 26.04.2012, iar lista pentru luna februarie 2012 a fost afișată la data de 04.04.2012, iar data scadentă fiind 19.05.2012.

În aceste condiții, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 16.02.2015, precum și faptul că începând cu 04.04.2012 pârâta avea obligația de a achita debitul reprezentat de cheltuieli de întreținere aferente imobilului în litigiu pentru lunile ianuarie și februarie 2012, instanța constată că termenul de prescripție de 3 ani nu s-a împlinit, motiv pentru care va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată.

Pe fond, pârâta .. in calitate de proprietară a imobilului situat în blocul 147, . a achitat întreținerea lunara aferenta perioadei IANUARIE 2012-OCTOMBRIE 2014, fiind acționați in acest sens in judecata de Asociația de proprietari nr.10-1 Mai.

În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Art. 49 alin. 1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.

Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicată.

Având în vedere dispozițiile legale precitate raportat la inscrisurile de la dosar prin care reclamanta a facut dovada existentei debitului si luând in considerare si atitudinea procesuala a pârâtei care nu a contestat debitul instanța constată că în speță pârâta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de lege în sarcina sa prin art. 46 și anume nu a achitat la termen cotele de contribuție ce îi reveneau din cheltuielile asociației de proprietari pe perioada ianuarie 2012-octombrie 2014, sumă ce se ridică la suma de 2281, 72 lei.

Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța va admite cererea formulată de cererea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.10- 1 Mai, în contradictoriu cu pârâta . va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 2281,72 lei, compusa din suma de 1823,46 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2012-octombrie 2014, suma de 458,26 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă pentru perioada ianuarie-februarie 2012, ca neîntemeiată.

Admite cererea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.10- 1 Mai, cu sediul în C., cartier Popoveni, nr. 4, ., jud. D. în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., .. 245, jud. D., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 2281,72 lei, compusa din suma de 1823,46 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2012-octombrie 2014, suma de 458,26 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. Z. C. C.

Red.E.Z.

Tehnored. C.C.

Ex.4/09.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1602/2016. Judecătoria CRAIOVA