Pretenţii. Sentința nr. 1689/2016. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1689/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 1689/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1689
Ședința publică de la 05 Februarie 2016
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 114 Big Vechi în contradictoriu cu pârâta M. Nicolița, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic C. C. pentru reclamantă și pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Consilier juridic C. C., pentru reclamantă, depune la dosar delegație.
Se procedează la legitimarea pârâtei M. Nicolița, care prezintă CI . nr._, CNP_.
Pârâta arată că nu a primit citațiile întrucât a locuit la o altă adresă, însă solicită să fie citată la adresa din acțiune. Arată că recunoaște datoria, însă o va achita eșalonat.
În temeiul art. 94 lit. c și art. 107 Ncpc instanța stabilește competența în favoarea Judecătoriei C., iar potrivit art. 238 Ncpc estimează durata de soluționare la o lună.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Consilier juridic C. C., pentru reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâta arată că nu dorește alte probe.
În temeiul art. 258 Ncpc instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este utilă pentru soluționarea cauzei.
La interpelarea instanței, pârâta arată că este proprietarul apartamentului, iar soțul său a decedat în anul 1995.
Instanța pune în discuție necesitatea depunerii extrasului de carte funciară cu privire la apartamentul pentru care se solicită cheltuielile de întreținere.
Consilier juridic C. C., pentru reclamantă, arată că nu se mai impune depunerea extrasului de carte funciară întrucât Asociația cunoaște cine este proprietar, iar pârâta recunoaște acest aspect.
Instanța apreciază că nu se mai impune acordarea unui termen pentru depunerea extrasului de carte funciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic C. C., pentru reclamantă, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere și a penalităților, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta arată că e de acord cu admiterea acțiunii.
În temeiul art. 394 NCpc instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 16.10.2015, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 114 Big Vechi a solicitat obligarea pârâtei M. Nicolița la plata sumei de 8828,55 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 6861,45 lei penalități aferente perioadei decembrie 2012-august 2015
A motivat că pârâta în calitate de proprietar al imobilului situat în C., . B 2, . administrarea asociației, nu a achitat cheltuielile de întreținere pe perioada decembrie 2012-august 2015.
Precizează că pârâta a fost somată în repetate rânduri să își achite întreținerea și penalitățile acumulate prin neplata la timp însă nu a dat curs acestei obligații.
În drept invocă art. 50 din Legea 230/2007.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține că reclamanta a susținut că pârâta este proprietarul apartamentului situat C., . B 2, . dobândit conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2-_ emis de RA Invest, aspect necontestat de aceasta.
Din listele de plată atașate la dosar și extrasul de cont, rezultă că în perioada decembrie 2012-august 2015 pârâta datorează suma de 8828,55 lei cheltuieli de întreținere la care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 6861,45 lei. (penalizări furnizori).
Prin înscrisurile menționate anterior, coroborat cu împrejurarea că pârâta nu a contestat pretenția reclamantului, instanța apreciază că s-a făcut dovada existenței obligației dar nu s-a probat executarea ei sau alte cauze de stingere.
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Art. 49 alin. 1 din legea 230/2003 prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Conform art. 25 alin. 3 lit. a din HG 1588/2007, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor;
În aceste condiții urmează a se admite cererea de chemare în judecată iar pârâta va fi obligată la plata sumei totale de 15 690 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 114 Big Vechi, cu sediul în C., ., .. 1, jud. D., cod fiscal_, în contradictoriu cu pârâta M. Nicolița, CNP_, cu domiciliul în C., . B2, .. 2, jud. D..
Obligă pârâta M. Nicolița la plata către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 114 Big Vechi a sumei de 15 690 lei, din care 8828,55 lei contravaloare cheltuieli de întreținere și 6861,45 lei penalități, corespunzătoare perioadei decembrie 2012-august 2015.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
4 ex/03.03.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1662/2016. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 2212/2016. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|








