Pretenţii. Sentința nr. 6693/2016. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6693/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-05-2016 în dosarul nr. 6693/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6693/2016
Ședința publică de la 11.05.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU
Grefier I. M. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. în contradictoriu cu pârâta B. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic B. C. cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pârâta nu a formulat întâmpinare și faptul că la data de 06.05.2016, prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecată, după care,
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 cu trimitere la art. 94 lit. k) Cod proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra cererii de renunțare.
Consilier juridic B. C. pentru reclamantă solicită să se ia act de renunțare la judecată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2016, sub dosar nr._, reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. în contradictoriu cu pârâta B. E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 288,20 lei reprezentând contravaloarea parțial chirie și parțial lipsa folosință teren (la nivelul chiriei calculate), aferentă perioadei ianuarie 2014 – octombrie 2014 (chirie perioada ianuarie – iunie 2014, lipsa de folosință teren perioada iulie – octombrie 2014) pentru terenul din C., .. 5 G inclusiv la plata atât a penalităților prevăzute în contract ( 0,5%/ zi conf. Legii nr.114/1996), cât și a dobânzilor legale calculate de la data formulării prezentei cereri până la data achitării debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că terenul situat în C., .. 5 G, jud. D., a fost atribuit prin contract de închiriere nr. 20/21.08.2007 prelungit prin act adițional nr. 36/26.06.2009 cu valabilitate până la data de 19.06.2014, în baza actului de vânzare-cumpărare a imobilului pe legea 112/1995 act v-c 842/11.11.2006.
A mai arătat că prin HCL nr.282/2008 dreptul de administrare asupra terenului revine RADPFL C., proprietar fiind Municipiul C..
A precizat că terenul aflat în litigiu, în cauza prezentă, aferent construcției (curte), rămâne conform art. 26 alin. Ultim din Legea 112/1995 în proprietatea statului, fiind împărțit și atribuit spre folosința în indiviziune proprietarilor de imobilele aflate pe suprafața de teren existentă, prin contracte de închiriere încheiate cu administratorul RADPFL C., așa cum prevăd normele legale aplicabile în vigoare, pentru fiecare parte cote proporționale cu suprafețele deținute cu titlu de proprietate, asigurând buna și normala folosință și funcționare a unității locative.
A mai precizat că pârâta B. E. beneficiază de o suprafață de 143,31 mp, pentru care îi revine obligația de plată, concretizată la suma de 28,83 lei/lună.
A învederat că evaluarea contravalorii lipsei folosinței terenului a fost făcută în baza tarifelor minime stabilite conform HG 310/2007, în funcție de zona în care se află terenul, iar prin adresa nr._/04.11.2014, intitulată "Somație", pârâta a fost rugată să se prezinte la sediul RADPFL C. pentru clarificarea debitului acumulat, constând în suma de 288.20 lei, încercând astfel preîntâmpinarea unui alt litigiu, aceasta neconformându-se. Iar, prin Sentința civilă nr. 4577/2014 pronunțată în dosarul_/215/2013, s-a dispus obligarea pârâtei B. E. la plata contravalorii chiriei terenului pe care îl folosește, teren aferent imobilului proprietatea acesteia, obiectul dosarului fiind similar cu obiectul prezentei cereri.
A precizat că solicită contravaloarea chiriei pentru perioada când pârâta a avut contract de închiriere inclusiv penalitățile de 0, 5 % prevăzute în contract și contravaloare lipsa de folosință pentru perioada următoare încetării contractului de închiriere inclusiv dobânda legală de la data introducerii cererii până la achitarea efectivă a debitului existent.
În drept, au fost invocate prev. art. 1270, 1349, 1350, 1535 C.civ., art. 451 C.proc.civ.
În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A anexat cererii: taxă de timbru, respectiv chitanța nr._ din 06.01.2016, somație nr._/04.11.2014, borderou poștal, modul de calcul, extras HCL 282/2008, copie CI, act adițional 36/26.06.2009, contract de închiriere 20/21.08.2007, . Judecătoriei C., delegație de reprezenare.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 223 și art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ.
Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
La data de 18.03.2016, prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosar precizare a acțiunii introductive, arătând că înțelege să-și modifice capătul de cerere în pretenții, în sensul majorării sumei solicitate de la 288.20 lei la 747,46 lei reprezentând contravaloare chirie și lipsa folosință, restanță pentru terenul în litigiu, aferentă perioadei septembrie 2014-februarie 2016.
A precizat că la totalul de 747,46 lei s-a ajuns prin actualizarea debitului până la luna februarie 2016 prin adăugarea sumei de 459.26 lei reprezentând contravaloare lipsa folosință teren, aferentă perioadei noiembrie 2014 până în februarie 2016 inclusiv.
A mai solicitat și plata dobânzilor aferente debitelor calculate conform normelor legale aplicabile în materie, de la data introducerii cererii până la data plății efective a debitului.
A depus în acest sens modul de calcul pentru evidențierea debitelor pentru toată perioada precizată, respectiv noiembrie 2014-februarie 2016 și diferența de taxă de timbru.
La data de 06.05.2016, prin Serviciul Registratură, reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. a depus la dosar cerere prin care a solicitat instanței să ia act de renunțare la judecată întrucât pârâta a încheiat un angajament de plată cu privire la plata eșalonată a debitului acumulat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 406 Cod proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
La data de 06.05.2016, reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C. a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată cu pârâta B. E., întrucât aceasta a încheiat un angajament de plată cu privire la plata eșalonată a debitului acumulat.
Astfel, se constată că, în speță, devin incidente dispozițiile art. 406 alin. 1 C.proc.civ. ,,reclamantul poate sa renunte oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
În aceste condiții, instanta constată că reclamanta și-a exprimat, expres, clar si fără echivoc intentia de a renunta la judecata litigiului.
Potrivit art. 406 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul are un drept procedural de care poate uzita fără acordul pârâtului până la primul termen de judecată.
În cauză, reclamanta a solicitat instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată prin cererea înregistrată la data de 06.05.2016, anterior primului termen de judecată.
În aceste condiții, luând în considerare voința reclamantului, și cu respectarea dispozițiilor art. 9 C.proc.civ. potrivit cărora părțile pot dispune de soarta procesului, instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE,
Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta R. C., cu sediul în C., ., județul D., CUI RO_, în contradictoriu cu pârâta B. E., CNP_, cu domiciliul în C., .. 5, județul D., având ca obiect pretenții.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședința publică din data de 11 mai 2016.
Președinte, Grefier,
N. P. I. M. C.
Red. NP
Tehn.IMC
26.05.2016/4ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6698/2016.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6562/2016.... → |
|---|








