Uzucapiune. Sentința nr. 1604/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1604/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 1604/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ -uzucapiune-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1604

Ședința publică din data de 04 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - E. Z.

GREFIER – C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții F. S., F. M. în contradictoriu cu intimatul M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții, prin avocat S. A., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 11.01.2016, prin serviciul Registratură, a fost depus raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie de către domnul expert G. M., după care:

Reclamanții, prin avocat S. A., depun la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care au solicitat omologarea raportului de expertiză întocmit de către domnul expert G. M. pentru suprafața de 136 mp, așa cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică. De asemenea, arată că nu au obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză tehnică și depun dovada achitării diferenței de taxa de timbru in cuantum de 803 lei, conform chitanței din data de 04.02.2015

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanții, prin avocat S. A., solicită admiterea acțiunii și omologarea raportului de expertiză tehnică pentru suprafața de 136 mp cu vecinătățile arătate. De asemenea, solicită să se constate că sunt îndeplinite condițiile privind uzucapiunea. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /01.10.2014, reclamanții F. S. și F. M. în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună dobândirea dreptului reclamanților de proprietate asupra suprafeței de 130 mp, teren intravilan situat in mun. C., .. 40, jud. D., categoria de folosință curți-construcții, ca efect al uzucapiunii.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că reclamanta F. S. împreună cu F. D. și fiul acestora, respectiv numitul F. M., au stăpânit de mai mult de 30 de ani terenul intravilan în suprafață de 130 mp, situat in com. C., .. 40, jud. D., categoria de folosință curți-construcții, pe care au construit și o casă de locuit. Au mai arătat că autorul acestora F. D. a decedat în anul 1998, iar moștenirii acestuia pentru terenul și casa de locuit au rămas reclamanții. Până în prezent, nu a fost dezbătută succesiunea după defunctul F. D., dar calitatea reclamanților de moștenitori o dovedesc actele de stare civilă. Au mai arătat că aceștia sunt înregistrați cu rol nominal unic nr._ la Primăria C., Direcția Impozite și Taxe, care atestă că stăpânesc din anul 1980, nefiind tulburați în posesie niciodată și nimeni nu a pretins vreodată că ar fi proprietar pe terenul acestora. Au mai arătat că pe suprafața de teren, au construit un imobil-casă de locuit unde locuiesc dintotdeauna, iar terenul îl stăpânesc de mai mult de 30 de ani.

Reclamanții au arătat că posesia acestora este una neviciată în sensul art. 1847 Cod civil, respectiv este continuă, netulburată și publică

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 Noul Cod de procedură civilă, art. 1848, art. 1850, art. 1851, 1852 și art. 1890 Cod civil.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: certificat de sarcini, certificat de atestare fiscală privind taxele și impozitele locale, certificat nr._ din data de 14.04.2014 emis de către Primăria Municipiului C., acte de stare civilă, certificat de sarcini, documentație tehnică cadastrală

La data de 22.12.2014 pârâtul M. C. prin Primarul mun. C., a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților. Pe cale de excepție, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Pe fondul cauzei, au arătat că pentru a produce efecte însă efecte juridice, posesia trebuie să fie utilă, iar pentru a fi utilă este necesar să îndeplinească anumite calități care, în același timp reprezintă și condiții ale posesiei utile, cum ar fi acelea de a fi continuată, neîntreruptă, netulburată, publică, neechivocă și sub nume de proprietar. În speța de față, posesia trebuie exercitată sub nume de proprietar, reclamanții putând exercita posesia sub nume de proprietar doar dacă ar fi deținut un act juridic translativ de proprietate privind terenul în litigiu. După cum aceștia susțin prin cererea de chemare in judecată, reclamanta F. S. împreună cu soțul acesteia, în prezent decedat, au început posesia imobilului în litigiu, din anul 1980, în mod abuziv, fără a deține un act translativ de proprietate. Reclamanții invocă un drept de proprietate inexistent, în raport de împrejurarea că nu au depus un act translativ de proprietate

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C.P.CIV.

Prin serviciul Registratură, la data de 30.01.2015, reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului C. prin primar întrucât terenurile aflate pe raza localității C. și care nu aparțin cu acte valabile de proprietate unei anumite persoane fizice sau juridic, nu pot aparține decât unității administrativ – teritoriale. Pe fondul cauzei, au mai arătat că sunt îndeplinite condițiile privind uzucapiunea aceasta fiind fondată pe faptul posesiei, posesia reclamanților fiind continuă, netulburată și publică

Instanța, prin încheierea din ședința publică din data de 26.03.2015 în temeiul dispozițiilor art. 1051 alin. 2 NCPCiv, a dispus emiterea somației care să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 1051 alin. 2 lit. a – e NCPCiv, a dispus afișarea somației la sediul instanței, sediul Primăriei C., sediul OCPI D. – BCPI C., la imobilul în litigiu, precum și publicarea somației în două ziare de largă circulație, aceste dispoziții fiind îndeplinite conform procesului verbal încheiat de instanță la data de 20.10.2015 și aflat la fila nr. 86 din dosarul cauzei.

Instanța, la solicitarea reclamanților a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii I. P. și D. C., ale căror declarații au fost atașate la dosar (filele 92 și 93) și expertiza tehnică în specialitatea topografie efectuată de expert G. M., raportul de expertiză fiind depus la data de 11.01.2016.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. prin primar invocată de către acesta, instanța o va respinge având în vedere următoarele:

În conformitate cu art. 35 C.pr.civ., oricine are un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competent. Dreptul la acțiune poate fi exercitat nu numai împotriva altei persoane ce îi revine obligația de a recunoaște dreptul, dar și a celei ce îl poate contesta ori formula orice pretenții cu privire la acesta.

Într-adevăr, calitatea procesuală pasivă, în acțiunile ce au ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, de regulă, revine persoanei fizice sau juridice al cărei drept de proprietate s-a stins prin neuz, pe durata prevăzută de Codul civil de la 1864, dacă prin lege nu se prevede în alt mod.

Uzucapiunea reprezinta un mod originar de dobandire a proprietatii, o sanctiune indreptata impotriva proprietarului nediligent, iar faptul ca in speta terenul in litigiu situat in nu se afla in domeniul privat al Municipiului C., unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică conform art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, reprezentată în justiție de Primar, nu il lipseste pe acesta de calitate procesuala pasiva in speta de fata deoarece cu ocazia solutionării cauzei nu a fost identificat un proprietar al terenului in litigiu astfel ca paratul M. C. are calitate procesuala pasiva, ca persoana susceptibila sa invoce un drept real asupra imobilului iar bunul intră în categoria res nullius și revine, în temeiul art. 477, 646 și 680 C. civ. și art. 25 din legea nr. 213/1998, domeniului privat al statului.

Cum fostul proprietar al imobilului nu este cunoscut, în raport de dispozițiile art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 și art. 646 C. civ., sunt indeplinite condițiile pentru a fi considerat bun fără stăpân, acesta aparținand statului.

Astfel, potrivit art. 1 lit. d) din decret, abrogat în prezent, dar în vigoare la momentul faptului care a generat raportul juridic în conținutul căruia intră dreptul de proprietate al statului, respectiv împrejurarea că titularul este absent: „sunt considerate bunuri fără stăpân bunurile de orice fel părăsite timp de un an de zile de către titularii lor - necunoscuți sau absenți”.

Pe de altă parte însă, dreptul de proprietate privată asupra acestor bunuri poate aparține conform Legii nr. 213/1998, domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.

Astfel pentru considerentele mai sus mentionate, instanta constata ca paratul M. C. prin Primar, poate figura in proces ca parat dobandind legitimitate procesuala pasiva.

Analizând fondul cauzei instanta retine urmatoarele:

In fapt, reclamanții au solicitat sa se constate dreptul lor de proprietate asupra unui imobil format din teren intravilan în suprafață de 130 mp situat in C., ., nr.40, jud. D. prin prescripția achizitivă de lungă durată – 30 ani.

În drept, instanta are in vedere in solutionarea cauzei ca legiuitorul român a prevazut prin dispozitiile art. 644 si 655 Cod civil, mai multe moduri generale de dobândire a dreptului de proprietate respectiv, ca: Proprietatea bunurilor se dobândeste si se transmite prin succesiune, legate prin conventie si prin traditiune", precum si prin accesiune sau incorporatiune, prin prescriptie, prin lege si prin ocupatiune", la acestea se adauga si hotarârea judecatoreasca, aplicabile deopotriva, dreptului de proprietate, cât si dezmembramintelor acestora.

Art. 1837 din Codul civil din 1864, aplicabil in cauza de fata, stabileste ca prescriptia este un mod de a dobândi proprietatea.

Prescriptia achizitiva (uzucapiunea) reprezinta o sanctiune civila aplicata adevaratului proprietar al unui imobil care a ramas în pasivitate, lasând timp îndelungat bunul sau în posesia altuia, cu efectul dobândirii de catre posesor a dreptului de proprietate, în masura în care posesorul întelege sa invoce uzucapiunea.

Potrivit art.1890 c.civ., "toate actiunile reale se vor prescrie in 30 de ani fara ca cel care invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua credința".

Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun sa poata fi dobandit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie indeplinite doua conditii cumulative: sa se fi exercitat o posesie utila asupra respectivului bun si imobilul sa fi fost posedat cel putin 30 de ani, posesorul posterior avand facultatatea reglementata de art.1860 C.civ.de a invoca jonctiunea posesiilor, adica de a-si uni posesia sa actuala cu aceea a autorului sau pentru a putea opune prescriptia achizitiva.

Potrivit art. 1846 alin.1 orice prescripție este fondata pe faptul posesiunii, iar potrivit alin. 2, posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi însine sau de altul în numele nostru.

Prin urmare, uzucapiunea se intemeiaza pe existenta unei posesii care, pentru a putea conduce la dobandirea proprietatii, trebuie sa fi fost exercitata in mod util, potrivit art. 1847 c.civ., adica fara sa fi fost afectata de vreun viciu- discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocul - si fara ca respectiva posesie sa fi incetat prin intrerupere sau precaritate.

per a contrario, posesia trebuie sa fie continua, neintrerupta, publica si sub nume de proprietar.

Existenta posesiei este subsumata intrunirii cumulative a celor doua elemente ale sale: material, corpus, ce presupune contactul direct, efectiv cu bunul, respectiv psihologic, animus, ce se caracterizeaza prin vointa celui care stapaneste bunul de a se comporta ca un proprietar sau ca titular al unui alt drept real.

Deci posesia este un fapt juridic – reprezinta puterea de fapt pe care o persoana o exercita asupra unui bun corporal individual-determinat, care reuneste un element psihologic (animus) si un element material (corpus) si apare ca manifestarea exterioara a unui drept real principal, în speta, dreptul de proprietate.

Acest element psihologic exista atat în situatia in care aceasta conduita isi are izvorul in convingerea sincera a posesorului, ca este titularul dreptului real, cat si atunci cand stie sau trebuie sa stie ca nu are aceasta calitate, de aici rezultand distinctia intre posesia de buna credinta si cea de rea credinta.

Din probele administrate in cauza respectiv inscrisuri, proba testimonială cu martorii D. C-tin și I. P. si proba cu expertiza de specialitate a rezultat ca incepand cu anul 1968 reclamanții stăpânesc imobilul incă din anul 1968, posesia lor a fost neîntreruptă, netulburată, iar limitele proprietății nu au suferit modificări in timp.De asemenea, martorii au aratat ca nu au existat conflicte cu vecinii.

In ceea ce priveste terenul intravilan ce a fost stapanit de reclamant acesta a fost identificat in raportul de expertiza intocmit de expert G. M. ca avand o la suprafata de teren intravilan de 136 m.p. situat în C., ., nr.40, jud. D., cu următoarele vecinătăți: N – . distanța 11,29 m pct.1-2-3-4, E – D. G. pe distanța de 12,03 m pct 4-5-6, S –Petecel Ani pe distanța 11,79 m pct.6-7, V – O. E. pe distanța 11,72 m pct.7-8-9-1, delimitat in schita anexa a raportului de expertiza atasata la f. 100 din dosar.

In aceste conditii, instanta constata ca sunt indeplinite conditiile reglementate de lege pentru a interveni uzucapiunea, astfel incat instanta va admite actiunea formulata și precizată de reclamanții F. S. și F. M. in contradictoriu cu paratul Municipiului C. prin primar, avand ca obiect uzucapiune.

Va omologa raportul de expertiza specialitatea topografie intocmit de expert G. M..

In consecinta, va constata dobandirea dreptului de proprietate de catre reclamanții F. S. și F. M. cu privire la suprafata de teren intravilan de 136 m.p. situat în C., ., nr.40, jud. D., cu următoarele vecinătăți: N – . distanța 11,29 m pct.1-2-3-4, E – D. G. pe distanța de 12,03 m pct 4-5-6, S –Petecel Ani pe distanța 11,79 m pct.6-7, V – O. E. pe distanța 11,72 m pct.7-8-9-1, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar G. M..

Se va lua act ca reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. prin primar, ca neîntemeiată.

Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanții F. S., cu domiciliul în C., .. 40, jud. D., CNP_ și F. M., cu domiciliul în C., .. 9, Cămin 3, ., CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S. A., cu sediul în C., .. 19, ., . în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar, cu sediul în C., ., nr. 7, jud. D..

Constată dreptul de proprietate al reclamantului, ca efect al prescripției de lungă durată asupra imobilului teren in suprafață de 136 m.p. situat în C., ., nr.40, jud. D., cu următoarele vecinătăți: N – . distanța 11,29 m pct.1-2-3-4, E – D. G. pe distanța de 12,03 m pct 4-5-6, S –Petecel Ani pe distanța 11,79 m pct.6-7, V – O. E. pe distanța 11,72 m pct.7-8-9-1, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic judiciar G. M..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare la Tribunalul D., cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2016.

Președinte,Grefier,

Z. E. C. C.

Red..E.Z

Tehn..C.C.

5 exe/10.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 1604/2016. Judecătoria CRAIOVA