Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 293/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 293/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 29-02-2016 în dosarul nr. 293/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._ răspundere contractuală și pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 293/216
Ședința publică de la 29 februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. C. I.
Grefier N. R.
Pe rol fiind în pronunțare cererea având ca obiect reziliere contract, acțiune în răspundere contractuală și pretenții.
Părțile în proces sunt: reclamantul M. D. și pârâta S.C. V. P. Lemn S.R.L., legal reprezentat prin administrator D. V..
Dezbaterile asupra fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească, când instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 22 februarie 2016, când, în aceeași compunere, a dispus amânarea din nou a pronunțării pentru acest termen de judecată.
INSTAȚA:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș sub nr._ /4 iunie 2014, reclamantul M. D. a chemat în judecată pe pârâta S.C V. P. LEMN S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între părții, pârâta să fie obligată la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de chirie neachitată conform contractului de închiriere cu penalității de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere, obligarea pârâtei să plătească contravaloarea utilităților la zi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, arată că între reclamant și pârâtă a fost încheiat contractul de închiriere nr._ la data de 9 mai 2011, contract ce a fost încheiat pentru perioada 1 mai 2011 – 1 mai 2016, pârâta obligându-se la o plată lunară a chiriei în cuantum de 400 lei.
În perioada 1- 20.09.2013, fără nicio notificare, pârâta a înțeles să părăsească spațiul închiriat, proprietatea reclamantului și nu a înțeles să își achite toate debitele, respectiv chiria, penalitățile și utilitățile.
Totodată, pârâta nu a înțeles să notifice reclamantul în sensul rezilierii contractului.
Arată faptul că pârâta are de achitat suma de 12.000 lei reprezentând întregul debit restant. Așa cum indica art. 5 din contract, chiria trebuia plătită până la data de 15 ale fiecărei luni, aceasta fiind renegociată în fiecare an, începând cu luna ianuarie. În același articol este stipulat și faptul că pârâta este obligată la plata utilităților, iar în caz de neachitare a chiriei, se impune o plată de 0,15 % pe zi de întârziere.
Reclamantul a predat spre închiriere spațiul hala nr. 1- C1 în suprafața de 1732 m.p. și terenul aferent în suprafața de 2000 m.p. și căi de acces, în vederea utilizării de către chiriaș pentru producție și în conformitate cu obiectul său de activități prelucrare lemn.
Învederează instanței de judecată că la momentul plecării nejustificate a chiriașului din spațiul proprietatea sa, acesta a lăsat un tractor încărcător de timp IFRON și o drujbă profesională.
La cerere au fost depuse, în copie conformă, următoarele înscrisuri: CI reclamant și contractul de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între părții.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1516 și art. 1538 din Codul civil.
La data de 25 iulie 2014, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Motivând întâmpinarea, a arătat că respectivul contract de închiriere încheiat la data de 09.05.2011, a încetat unilateral în data de 14.10.2013 când, ca urmare a voinței abuzive a reclamantului și împotriva clauzelor contractuale, acesta a încuiat cu lacăte porțile de la . în data de 15.20.2013 a solicitat intervenția organelor de poliție prin apel direct la serviciu 112 și s-a încheiat un proces-verbal de constatare n prezența tuturor salariaților societății, reclamantul nu a mai permis accesul în spațiu închiriat.
Din data respectivă a încetat activitatea, a închis contractuale de muncă ale salariaților și nu a mai onorat nicio comandă din cele lansate în producție, deoarece atât utilajele cât și materia primă și produsele finite – cherestea de diverse specii au fost însușite pe nedrept de reclamant care ulterior a vândut și transferat în alte locații bunurile societății sale aflate în spațiul închiriat.
Din data respectivă pârâta și-a încetat activitatea, a închis contractele de muncă ale salariaților și nu a mai onorat nicio comandă din cele lansate în producție deoarece atât utilajele cât și materia primă și produsele finite – cherestea de diverse specii au fost însușite pe nedrept de reclamant care ulterior a vândut și transferat în alte locații bunurile societății sale aflate în spațiul închiriat.
Ulterior reclamantul se solicitat la A.F.P. Curtea de Argeș anularea contractului astfel că nu se mai impune rezilierea contractului să respingă primul capăt de cerere.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului să-i plătească suma de 12.000 lei reprezentând c/val. chirie și penalitățile de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere, solicită de asemenea să respingă și aceste capete de cerere.
La un simplu calcul rezultă că reclamantul solicită chiria pentru 30 luni, adică inclusiv luna octombrie 2013. În realitate însă, ei îi datorează vreo sumă de bani cu titlu de chirie deoarece în mai multe rânduri reclamantul a primit de la administratorul societății sale – D. V. suma de bani reprezentând chirie fără însă ca reclamantul să se emită și o chitanță.
De fiecare dată venea la secție și lua banii și spunea că sunt prieteni de mai mulți ani și nu este cazul să se întocmească o chitanță. Simpla existență a contractului și faptul că era declarat la Administrația Financiară s-a considerat a fi suficient pentru buna executare a contractului.
Întrucât a plătit reclamantului o sumă mai mare decât cea solicitată, consideră că se impune și respingerea capătului de cere privind obligarea sa la plata penalităților de întârziere.
Solicită respingerea și a capătului de cerere privind obligarea sa la plata unităților la zi și probabil că reclamantul se referă la plata energiei electrice deoarece alte utilități nu au existat.
Conform contractului pârâta trebuia să plătească utilități numai în situația încheierii de contracte directe cu furnizării. În ceea ce privește furnizarea de energie electrică precizează că reclamantul nu a fost de acord ca pârâta să încheie contract direct cu CEZ, astfel că facturile se emiteau pe numele acestuia, iar plata o efectua ei prin OP bancar. La data când nu i –a mai permis accesul în spațiul închiriat nu existau datorii către CEZ, pârâta efectuând plăți și pentru consumul de energie efectuat de o altă societate cărei reclamantul i-a închiriat o hală separată și care consuma energie electrică de la aceleași transformator. Această firmă a funcționat cu utilaje mai multe luni de zile, iar energia electrică a fost plătit tot de pârâtă însă reclamantul nu le-a mai restituit c/valoarea consumului în plus de consumul său.
Cu aceeași ocazie, pârâta a depus și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului Mihăielscu D. la:
1) restituirea unui încărcător frontal Ifron cu motor D 110, două motofierăstraie profesionale, 18,17 mc cherestea din molid, 9,3 mc. frize din stejar, 05, mc cherestea din frasin, 3,38 mc cherestea netivită din salcâm, 3,6 mc lemn de lucru din brad, 45,77 mc. lemn de lucru din molid, 1,43 mc. lemn de lucru din gorun, 1,27 lemn de lucru din plop, 2,20 lemn de lucru din salcâm, 23,35 tone rumeguș, 64,04 mc. lătroaie și 1,43 mc lemn de foc din gorun;
În subsidiar solicită obligarea reclamantului pârât la plata contravalorii acestor bunuri, valoarea care urmează a fi stabilită prin expertiză contabilă.
2) să le plătească lipsa de folosință a încărcătorului frontal tip ifron și a motofierăstraielor de la data 14.10.2013 și până la data restituirii efective urmând a fi calculată în funcție de venitul net ce s-ar obține prin folosința acestora pe zile lucrătoare.
Solicită cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul proces.
Pe lângă aceste bunuri, în hala C1 s-a mai aflat un încărcător Frontal tip Ifron și după motofierăstraie, utilaje despre care recunoaște și reclamantul pârât, dar cu rea-credință afirmă că pârâta le-ar fi lăsat în hală. Afirmația acestuia nu este adevărată deoarece în data de 15.10.2013 a anunțat poliția prin serviciul special 112, ocazie cu care s-a încheiat un proces verbal de către organele de poliție de la Postul de Poliție Ciofrângeni, în prezenta tuturor salariaților și a reclamantului care era însoțit de un paznic angajat de acesta.
Arătă că ulterior reclamantul și-a însușit ilegal atât o mare parte a cherestelei, frizelor și lemnului de lucru pe are le-a dus la o locație a sa din comun Ciofrângeni și în alte locuri și totodată a dezmembrat piese din încărcătorul frontal, utilaj care la data de 15.10.2013 se afla într-o perfectă sare de funcționare fiind folosit în activitatea de producție.
În drept cererea reconvențională a fost întemeiată pe disp. art. 209 și art. 451 din C.p.c., art. 1527, art. 1530 din Codul civil.
Au fost audiații martori, au fost interogate părțile și s-au efectuat două expertize în specialitatea silvicultură și exploatări forestiere precum și mașini – unelte și utilaje.
Reclamantul a depus concluzii scrise.
Analizând probele și actele din dosar instanța reține următoarele:
În ceea ce privește legea de drept substantial aplicabilă în cauză instanța reține că este Codul civil din 1864 având în vedere că, pe de o parte contractul care se dorește reziliat și, în baza căruia rezultă pretențiile părților, a fost încheiat în data de 9 mai 2011, iar pe de altă parte și disp. art. 6 din Codul Civil în vigoare (intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011) care prevede: ”Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi. Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi” astfel că motivarea în fapt și în drept se va raporta la aceste dispoziții.
Referitor la legea procesual civilă instanța constată că este aplicabil codul de procedură civilă în vigoare, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă după ., respectiv data de 4 iunie 2014, raportat și la disp. art. 24 din cod care prevede că: ”Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..”
În ceea ce privește situația de fapt instanța reține că, la data de 9 mai 2011 între reclamant și pârâtă, a fost încheiat un contract de închiriere nr._, contract prin care s-a prevăzut ca obiect principal, că reclamantul închiriază pârâtei o hală pentru o perioadă de 5 ani respectiv, din momentul semnării contractului până în data de 1 mai 2016, în schimbul unei chirii lunare în cuantum de 400 lei lunar, chirie pe care pârâta urma să o achite reclamantului.
Contractul s-a desfășurat în condiții normale până în data de 14 octombrie 2013, data de la care pârâta nu a mai avut acces în respectiva unitate locativă.
În art. 4 alineat 5, din contractul de închiriere încheiat între părții, se prevede o clauză contractuală pentru neexecutare, respective un pact comisoriu, pact care nu poate fi decât de gradul I, întrucât nu face altceva decât să reia în substanță disp. art. 1020 din Codul civil din 1864, astfel încât instanța este cea care dispune rezilierea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către una dintre părții.
Conform art. 969 din Codul civil din 1864: ”Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contracatante”.
Conf. art. 1020 din același act normnativ: ”Condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părții nu îndeplinește angajamentul său”.
Având în vedere că niciuna dintre părțile contractului nu și-a îndeplinit obligațiile care le revin după data de 14 octombrie 2013, instanța va dispune rezilierea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către ambele părții, așa cum a fost solicitat. Astfel, reclamantul nu a mai permis pârâtei accesul în unitatea locativă ce face obiectul contractului de închiriere după data de 14 octombrie 2013, fapt necontestat de către părții iar pârâta nu a achitat chiria pentru folosința respectivei hale.
Prin întâmpinarea depusă la fila 21, pârâta arată că: ”Contractul de închiriere încheiat la data de 9 mai 2011 a încetat unilateral în data de 14 octombrie 2013 când, ca urmare a voinței abuzive a reclamantului și împotriva clauzelor contractuale, acesta a încuiat cu lacăte porțile de la . ne-a interzis . aspecte sunt confirmate și de către reclamant prin întâmpinarea de la fila 80 în care arată că: „am încuiat porțile și halele de exploatare întrucât am considerat că este spre binele meu să-mi protejez proprietatea”. Toate aceste aspecte sunt confirmate și de către martorii audiații în cursul procesului astfel că se va dispune rezilierea contractului de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între părții.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 12.000 lei instanța îl găsește întemeiat.
Astfel, prin întâmpinarea depusă la fila 22, pârâta arată că nu datorează chiria aferentă perioadei contractuale (mai 2011 – octombrie 2013) întrucât a achitat toate datoriile, fiind cu plata chiriei la zi întrucât administratorul pârâtei a plătit în repetate rânduri chiria personal reclamantului, fără ca acesta să emită vreo chitanță.
Conform art. 1169 Codul civil din 1864: ”Cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească” astfel încât creditorul (în cauză reclamantul) care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei, condiție îndeplinită prin depunerea contractului de închiriere (filele 6, 7) iar la rândul său debitorul, în măsura în care pretinde stingerea obligației prin plată, cum este cazul pârâtei, va trebui să facă dovada plății.
Conf. art. 1138 din Codul civil din 1864: ”remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului, dă proba liberațiunii, iar emiterea voluntară a copiei legalizate a titlului prezumă, până la proba contrarie, remiterea de datorie sau plată.”
În toate celelalte cazuri creditorul trebuia să remită debitorului o chitanță prin care să ateste efectuarea plății.
Instanța mai reține că operația plății este în sine un act juridic, indiferent de izvorul din care s-a născut obligația. Ca atare, mijloacele de probă vor fi cele din materia actelor juridice astfel că pentru prestațiile mai mari de 250 lei, așa cum este și cazul de față (400 lei lunar) dovada plății se poate face numai prin înscrisuri, a căror existență nu a fost dovedită de către pârâtă în prezentul dosar. Se admite în practica judiciară cristalizată de-a lungul anilor că, în cazul imposibilității materiale sau morale de a cere creditorului o asemenea chitanță, dovada se poate face cu orice mijloc de probă, însă nici această imposibilitate nu a fost dovedită de către pârâtă. Faptul că acesta nu a solicitat niciodată nicio chitanță, bazat pe faptul că a avut relații foarte bune cu reclamantul, nu poate constitui cauză de imposibilitate astfel încât, dovada acestui act juridic și anume dovada plății, nu se poate face cu martorii audiații în prezenta cauză, chiar dacă unii dintre ei au declarat că reclamantul a primit 10.000 lei de la reprezentantul pârâtei cu titlu de chirie.
La art. 5 alin. 2 din contractul de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între părții, se prevede o clauză penală pentru neexecutarea de către pârâtă a obligației plății chiriei și anume: ”Pentru neplata chiriei se va percepe o penalitate de 0,15% din valoarea chiriei neplătite pentru fiecare zi de întârziere”.
Având în vedere că se va admite capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei pentru argumentele arătate, în mod firesc se va admite și capătul de cerere accesoriu privind clauza penalizatorie pentru neplata la timp a obligațiilor pârâtei, în temeiul art. art. 969 din Codul civil din 1864 și art. 5 alin. 2 din contractul de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între părții, astfel încât instanța va obliga pârâta S.C. V. P. LEMN S.R.L. să plătească reclamantului M. D. suma de 12.000 lei, la care se adaugă o penalitate de 0,15 % din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, penalitate care se va aplica începând cu data de 4 iunie 2014, dată de la care pârâta a fost pusă în întârziere prin introducerea cererii de chemare în judecată, știut fiind faptul că, sub imperiul reglementării trecute, simpla expirare a termenului la care trebuia executată obligația nu îl pune pe debitor în întârziere, ci doar prin cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește capătul de cerere al reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților la zi instanța găsește acest capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere art. 5 alin. 3 din contractul de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între părții, unde se arată: ”plata utilităților (energie electrică, apă, gunoi, etc.) se va face de către locatar în baza facturilor emise de către furnizori prin încheierea de contracte directe de către locatar cu furnizori și se vor înregistra în actele contabile ale locatarului”. Din probele din dosar cât și din susținerile părților, a rezultat că nu au fost încheiate contracte de către pârâtă cu furnizorii de utilității, întrucât numai în baza unor facturi emise în temeiul acelor contracte, pârâta putea fi obligată să achite utilitățile și nu pe baza unor facturi emise reclamantului. Reclamantul putea solicita doar obligarea pârâtei să încheie contracte cu furnizorii de utilității nu și achitarea facturilor care, oricum nu au fost depuse la dosar.
Referitor la cererea reconvențională, instanța constată că este parțial întemeiată.
Din tot probatoriul administrat, susținerile părților (care nu au contestat) mărturii cât și expertiză, a rezultat că în spațiul locativ ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între părții, a rămas un încărcător frontal tip Ifron cu motor D110 și un singur motofierăstrău (drujbă) model Husqvarna, ambele identificate în raportul de expertiză întocmit de către expertul M. L. (filele 180 – 187).
Însă, din raportul de expertiză întocmit de către expertul M. L., a rezultat că respectivele utilaje au fost predate de către reclamant reprezentantului pârâtei astfel că, acest capăt de cerere va fi respins ca rămas fără obiect (filele 184 și 195).
Având în vedere că reclamantul nu a contestat faptul că a reținut respectivele utilaje din data de 14 octombrie 2013 până în data de 17 noiembrie 2015, când le-a și predat reprezentantului pârâtei, precum și declarațiile martorilor audiați care au arătat că respectivele utilaje au fost reținute de către reclamant împotriva voinței pârâtei, lipsind astfel pârâta de folosința acestor utilaje pe toată această perioadă, se va admite acest capăt de cerere, privind contravaloarea lipsei de folosință și se va obliga reclamantul să plătească pârâtei suma de 8437,5 lei cu titlul de lipsă de folosință a utilajelor rămase în posesia reclamantului în perioada 14 octombrie 2013 – 17 noiembrie 2015.
În ceea ce privește capătul de cerere din cererea reconvențională, privitor la obligarea reclamantului să restituie pârâtei o masă lemnoasă de altfel destul de consistentă, respectiv 151,09 metrii cubi de lemn și, în subsidiar contravaloarea acesteia, instanța constată că este neîntemeiat acest capăt de cerere.
La data de 14 octombrie 2013, reclamantul a interzis accesul pârâtei în locația care face obiectul contractului de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între părții.
Imediat după incident, în aceeași lună octombrie a anului 2013, pârâta a transmis la I.T.R.S.V. Argeș, situația depozitului de cherestea a pârâtei așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 35 și 36, practic pârâta a preconstituit aceste probe. Expertiza efectuată în silvicultură a fost efectuată în baza acelei situații transmise la I.T.R.S.V. Argeș de către pârâtă, imediat după interzicerea de către reclamant să pătrundă în incinta halei. Ceea ce nu a putut proba pârâta a fost faptul că ar fi lăsat în realitate aceea masă lemnoasă în incinta halei, o masă lemnoasă de un volum impresionant de 151,09 metrii cubi de lemn, volum care ar fi trebuit să rezulte cu certitudine din probele administrate în cauză, ceea ce nu s-a întâmplat, chiar dimpotrivă.
Din declarațiile martorilor audiații, a rezultat că pârâta a început cu mult timp înaintea datei de 14 octombrie 2013 să-și mute bunurile din incinta halei reclamantului, iar pe de altă parte aceeași martori au arătat că a rămas foarte puțin material lemnos, nicidecum un volum foarte mare cum a menționat pârâta în situația trimisă la I.T.R.S.V. Argeș, astfel încât există un dubiu foarte mare în ceea ce privește identitatea dintre situația transmisă de pârâtă și situația reală.
Astfel, din declarația martorului D. C., a reieșit că pârâta fără vreun motiv a început să-și mute lucrurile din incintă rămânând, în afară de utilaje, un volum mic de material lemnos.
Din declarația martorului C. G. a rezultat că după ce a fost dat afară, administratorul pârâtei a început să care lucrurile din spațiul închiriat în timpul în care reclamantul era plecat la mare iar în afară de utilaje, material lemnos rămăsese foarte puțin prin curte, pentru că restul îl vânduse deja.
Martorul G. D. a arătat că mai rămăseseră câteva lemne și frize – un pachet două, restul le luase deja.
Aceleași aspecte sunt confirmate și de martorul V. M., care a relatat că pârâta își mutase utilajele cu o lună înainte, în perioada în care reclamantul era plecat, rămânând niște deșeuri de foc și frize de stejar, nicidecum acea cantitate din situația transmisă de către pârâtă, la I.T.R.S.V. Argeș.
Nu în ultimul rând, martorul B. M., a arătat că în octombrie 2013, reclamantul a încuiat poarta și pârâta nu a mai avut acces de atunci în curtea reclamantului însă administratorul pârâtei luase deja bazicul și utilajele, rămânând Ifronul și cherestea.
Având în vedere aceste aspecte, rezultă că pârâta nu a lăsat în incinta locației reclamantului materialul lemnos arătat în situația transmisă la I.T.R.S.V. Argeș, astfel încât reclamantul nu poate fi obligat să restituie ceva ce nu a reținut sau să achite contravaloarea respectivei mase lemnoase, motiv pentru care acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat.
Pentru toate aceste argumente instanța va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. D., împotriva pârâtei S.C. V. P. LEMN S.R.L., va admite, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. V. P. LEMN S.R.L., împotriva reclamantului M. D., va dispune rezilierea contractului de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între reclamantul M. D. și pârâta S.C. V. P. LEMN S.R.L., va obliga pârâta S.C. V. P. LEMN S.R.L. să plătească reclamantului M. D. suma de 12.000 lei, la care se adaugă o penalitate de 0,15 % din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, penalitate care se va aplica începând cu data de 4 iunie 2014, va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților la zi, va obliga reclamantul să plătească pârâtei suma de 8437,5 lei cu titlul de lipsă de folosință a utilajelor rămase în posesia reclamantului în perioada 14 octombrie 2013 – 17 noiembrie 2015, va respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind predarea către pârâtă de către reclamant, a încărcătorului frontal tip Ifron cu motor D110 și motofierăstrăului (drujbă) model Husqvarna, identificate în raportul de expertiză întocmit de către expertul M. L. (filele 180 – 187), va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind predarea către pârâtă de către reclamant, a materialului lemnos sau plata contravalorii acestuia.
Cheltuielile de judecată vor fi compensate între părții, având în vedere soluția dată atât acțiunii principale cât și cererii reconvenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. D., CNP_, domiciliat în Curtea de Argeș, .. A 11, ., județul Argeș, împotriva pârâtei S.C. V. P. LEMN S.R.L., CUI_, cu sediul în Curtea de Argeș, . B, județul Argeș.
Admite, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. V. P. LEMN S.R.L., împotriva reclamantului M. D..
Dispune rezilierea contractului de închiriere nr._/9 mai 2011 încheiat între reclamantul M. D. și pârâta S.C. V. P. LEMN S.R.L.
Obligă pârâta S.C. V. P. LEMN S.R.L. să plătească reclamantului M. D. suma de 12.000 lei, la care se adaugă o penalitate de 0,15 % din suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, penalitate care se va aplica începând cu data de 4 iunie 2014.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii utilităților la zi.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 8437,5 lei cu titlul de lipsă de folosință a utilajelor rămase în posesia reclamantului în perioada 14 octombrie 2013 – 17 noiembrie 2015.
Respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind predarea către pârâtă de către reclamant, a încărcătorului frontal tip Ifron cu motor D110 și motofierăstrăului (drujbă) model Husqvarna, identificate în raportul de expertiză întocmit de către expertul M. L. (filele 180 – 187).
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind predarea către pârâtă de către reclamant, a materialului lemnos sau plata contravalorii acestuia.
Compensează între părții, cheltuielile de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 februarie 2016.
Președinte, Grefier,
B. C. I. N. R.
Red. B.C.I./N.R.
Tehnored. A.D.
4 ex./1 martie 2016
.>
-reclamant
-pârâtă
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 56/2016.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 91/2016. Judecătoria... → |
|---|
