Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 11/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 11/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 06-01-2016 în dosarul nr. 11/2016

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ autorizare intrări în încăperi

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

Operator de date cu caracter personal nr. 5012

SENTINȚA CIVILĂ NR.11/2016

Ședința camerei de consiliu din data de 6 ianuarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. C. I.

Grefier N. R.

Pe rol fiind spre soluționare cauza civilă având ca obiect autorizarea intrării în încăperi, formulată de petentul B. E. Judecătoresc E. M. pentru creditoarea S. S.A.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu debitorul B. F..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit reprezentantul legal al creditoarei și debitorul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei și stadiul soluționării acesteia, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Curtea de Argeș și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

I N S T A N T A:

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Sub numărul_ /11 decembrie 2015, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea formulată de B. E. Judecătoresc E. M. - pentru creditoarea S. S.a.R.L., prin mandatar KRUK ROMANIA S.R.L., debitor fiind B. F., prin care s-a solicitat autorizarea intrării în încăperile debitorului B. F. care domiciliază în orașul B., județul V..

La cerere au fost depuse înscrisuri.

Analizând, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență teritorială, invocată din oficiu la termenul de astăzi.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529, la data 16 iulie 2014, general obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care reglementează instanța de executare, sunt neconstituționale. Astfel, instanța reține că nu mai poate fi avută în vedere, ca și criteriu de stabilire a competenței teritoriale a instanței de executare, judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

Potrivit celor statuate în considerentele deciziei, legiuitorul are obligația să reglementeze expres instanța de executare, cu respectarea exigențelor de claritate, precizie și previzibilitate, Curtea recomandând unele soluții consacrate deja în legislație ( domiciliul sau sediul debitorului, locul situării imobilului sau locul în care se va face executarea).

Art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă prevede: „ Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

Întrucât, în cauză, executorul judecătoresc a solicitat autorizarea intrării în încăperile debitorului B. F. care domiciliază în orașul B., județul V., instanța constată că Judecătoria Curtea de Argeș nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea de autorizarea intrării în încăperi.

Astfel, în baza art. 529 alin. 2 rap la art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența soluționării cererii de autorizare intrare în încăperi în favoarea Judecătoriei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Curtea de Argeș, invocată de instanță din oficiu.

Declină prezenta cauză, având ca obiect autorizare intrare încăperi, formulată de B. E. M., pentru creditoarea S. S.A.R.L. prin reprezentant legal KRUK ROMÂNIA S.R.L.,CUI RO21114156, cu sediul în București, ., ., sector 4, în contradictoriu cu debitorul B. F., CNP_, domiciliat în B., . 2, ., județul V., în favoarea Judecătoriei B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 ianuarie 2016.

Președinte, Grefier,

B. C. I. N. R.

B.I. /N.R.

5 ex./7 ianuarie 2016

.>

- petent

- creditor

- debitor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 11/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ