Plângere contravenţională. Sentința nr. 228/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 228/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 228/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCDA:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 228/2016
Ședința publică de la 18 Februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C.-A. S.
Grefier S. E.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională PV . nr._/05.10.2015.
Părțile în părțile în prezenta cauză sunt petentul F. N.-I. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, PRIN REPREZENTANT LEGAL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei, stadiul procesului, împrejurarea că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Petentul depune la dosarul cauzei dovada că mașina a fost vândută în urma cu 4 ani. De asemenea, arată că mașina pentru care a depus odată cu plângerea, înscrisurile, avea numărul_, iar cea pentru care a depus la acest termen înscrisurile, avea numărul_ . Depune la dosarul cauzei copia contractului de vânzare cumpărare și o adeverință emisă de Primăria Băiculești.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.
Petentul având cuvântul, solicită anularea procesului verbal întrucât mașina nu îi mai aparține lui.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2015 sub nr._, petentul F. N. I. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ emis la data de 05.10.2015 de către C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. -CESTRIN, si, pe cale de consecința, exonerarea de la plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei stabilită de intimată în sarcina sa.
În motivarea plângerii petentul a arătat că prin procesul verbal contestat s-a dispus sancționarea sa pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.2) din OG nr.15/2002. În opinia sa nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale, întrucât anterior săvârșirii acesteia a înstrăinat autovehiculul în cauză. În atare condiții, obligația de a achita rovinieta și implicit răspunderea contravențională aparține terțului cumpărător.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Legal citat intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravențională ca fiind nefondată și neîntemeiată și în subsidiar menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În data de 05.10.2015 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se în cuprinsul procesului verbal că, în data de 12.06.2015 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând acesteia, a circulat pe DN 65A km 21 + 440 m, pe raza localității Buzoiești – jud. Argeș, fără a deține rovinietă valabilă.
Analizând procesul verbal sub aspectul legalității, se reține faptul că nu sunt identificate cauze de nulitate absolută care, pot fi ridicate și din oficiu, potrivit art. 17 din OG nr.2/2001.
În ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, acesta se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, instanței de judecata ii revenind rolul de a verifica, în conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, la cererea petentului dacă cele cuprinse în procesul-verbal corespund realității.
Instanța constată că, potrivit contractului de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat în data de 23.08.2012, petentul a înstrăinat autovehiculul în cauză către numitul GREVUȚIU NICUȘOR A..
Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, petenta a procedat la radierea autoturismului din evidențele fiscale ale autorității administrative de la domiciliul său, așa cum rezultă din adeverința nr. 382/16.01.2016.
În raport de mențiunile din adeverința menționată anterior, instanța reține că petentul a transmis dreptul de proprietate asupra autoturismului, cel mai târziu la data de 01.09.2012, iar contractul de vânzare cumpărare este un act valabil și nicidecum întocmit pro causa.
Potrivit art. 8 din O.G. nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Totodată art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ definește utilizatorul ca fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la momentul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului, acesta nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului în cauză și, drept consecință, nu-i mai incumba obligația de plată a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, fiind indiferent, din acest punct de vedere, faptul că în certificatul de înmatriculare a autoturismului figura în continuare în calitate de proprietar
Potrivit art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.
Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
În acest sens sunt și prevederile art. 8 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, care stabilesc că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează la cererea noului proprietar.
Față de aceste aspecte, constatând că petentul nu este vinovat de săvârșirea faptei contravenționale imputate, instanța va admite prezenta plângere, în temeiul prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ emis la data de 05.10.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea la contravenție formulată de petentul F. N. I., domiciliat în comuna Băiculești,., jud. Argeș, CNP_, împotriva intimatului C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6 .
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ emis la data de 05.10.2015 cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii în sumă de 250 lei.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2016 .
Președinte,Grefier,
C.-A. StanaSimona E.
Red. SCA/S.E.
4 ex/22.02.2016
operator de date cu caracter personal nr. 5012
Comunicat 2 exemplare, azi
- 1 exemplar petent
- - 1 ex. intimat
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 245/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 238/2016.... → |
---|