Revocare donaţie. Sentința nr. 596/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 596/2016 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 12-05-2016 în dosarul nr. 596/2016

document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDCDA:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 596/2016

Ședința publică de la 12 Mai 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C.-A. S.

Grefier S. E.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect revocare donație aut. nr. 945/2007.

Părți în prezenta cauză sunt reclamanta C. A.-L. și pârâții . P. P. SMĂDU N., C. L. DOMNEȘTI L. R. P. P. SMĂDU N..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2016, fiind consemnate în încheierea de amânare de pronunțare din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 12.12.2014 reclamanta C. A. L. a chemat în judecată pe pârâții . L. DOMENȘTI, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună revocarea contractului de donație cu sarcini autentificat sub nr. 945/23.11.2007 de către BNPA D. D. și S. D. F. cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

În motivarea solicitării, reclamanta a arătat următoarele:

P. contractul de donație autentificat sub nr. 945/23.11.2007 de către BNPA D. D. și S. D. F., ea și fratele său defunct au donat celor 2 pârâte un imobil, în suprafață de 990 m.p. teren și construcții aflate pe acesta, situat în .> În contractul de donație s-a prevăzut în sarcina pârâtelor obligația ca, în schimbul imobilelor primite, să înființeze un cămin pentru persoanele fără posibilități materiale sau un adăpost care să poarte numele „E. și G. A.”. S-a mai prevăzut și obligația ca pârâta Consiliu local să atribuie unei străzi din localitatea Domnești numele ”G. A.”.

În contractul de donație nu s-a prevăzut un termen în care pârâtele să ducă la îndeplinire obligațiile asumate, însă părțile au convenit la momentul semnării convenției ca termenul să fie cât mai scurt posibil.

Reclamanta a mai arată că cele 2 pârâte nu și-au îndeplinit obligația asumată și mai mult, nici nu au întreținut imobilul primit prin donație astfel că, acesta în loc să fie folosit în scopul ajutorării persoanelor fără posibilități materiale în prezent este părăsit, în stare avansată de degradare.

În finalul cererii, reclamanta a arătat că, prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4769/26.11.2007 de BNP D. D. și S. D. F., s-a realizat o împărțeală între reclamantă și defunctul său frate, iar imobilele supuse donației au revenit în lotul reclamantei, fratele păstrând doar nuda lor proprietate.

Cererii i-au fost anexate înscrisuri, printre acestea regăsindu-se copia contractului de donație, copia actului de deces al numitului A. G., actul de partaj voluntar, notificare adresată pârâtelor.

La data de 15.06.2015, la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare din parte pârâtei . legal – primar Smădu N..

Pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiate, arătând că și-a îndeplinit sarcinile asumate prin contractul de donație.

Astfel, prin Hotărârea nr. 21/30.05.2007, C. L. a acceptat donația făcută de reclamantă și fratele său defunct și și-a asumat obligația de a folosi imobilul în scopuri umanitare pentru oamenii lipsiți de adăpost și nevoi materiale. Adăpostul care urmează să fie înființat precum și o stradă din localitatea va primi numele „G. A.”

Pentru a duce la îndeplinire aceste sarcini care, nu s-au transmis cu termen, și datorită faptului că imobilul se afla într-o stare de uzură foarte mare, fiind degradată, fără acoperiș, stare care impune avansarea unei sume de bani foarte mare, de care .-a căutat o asociație umanitară care să îndeplinească sarcinile.

A fost identificată asociația „P.” cu sediul în com. Pietroșani, . solicitat imobilul pentru realizarea unui centru de servicii socio-medicale.

În aceste condiții, C. L. a aprobat spre transmitere, folosința gratuită a imobilului, pe termen limitat către asociație, astfel încât aceasta din urmă să poată implementa un proiect de finanțare cu fonduri europene care, se află în derulare – proiectul fiind depus spre finanțare

În finalul întâmpinării se arată că și cea de a doua sarcină a fost îndeplinită, în localitate existând o stradă care poartă numele „G. A.”.

În probațiune s-au depus înscrisuri, respectiv HCL nr. 21/2007, HCL nr. 12/2011; HCL nr.45/2010, un nomenclator de străzi.

La data de 02.11.2015 reclamanta a depus întâmpinare.

În scopul soluționării cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri, cercetare la fața locului, efectuată în data de 10.11.2015, imagini ale imobilului pe suport magnetic.

La data de 10.01.2016 s-a depus la dosar relații din partea Asociației „P.” din care rezultă demersurile efectuate de această societate, în legătură cu imobilul, iar la data de 10.06.2016 pârâta a depus mai multe înscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate în dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

P. contractul de donație autentificat sub nr. 945/23.11.2007 de către BNPA D. D. și S. D. F., reclamanta și fratele său defunct au donat celor 2 pârâte un imobil, în suprafață de 990 m.p. teren și construcții aflate pe acesta, imobil situat în .> În contractul de donație s-a prevăzut însă în sarcina pârâtelor obligația ca, în schimbul imobilelor primite, să înființeze un cămin pentru persoanele fără posibilități materiale sau un adăpost care să poarte numele „E. și G. A.”. S-a mai prevăzut și obligația ca pârâta Consiliu local să atribuie unei străzi din localitatea Domnești numele ”G. A.”.

După încheierea contractului de donație, între reclamantă și fratele său – A. Gh. G. sa încheiat un act de partaj voluntar prin care numitul A. Gh. G. a cedat surorii sale nuda proprietate asupra imobilelor aflate în proprietatea sa, rezervându-și doar uzufructul viager.

La data de 15.01.2015 a decedat.

La data de 12.12.2014 C. A. L. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună revocarea donației dispuse prin actul autentic nr. 945/2007, pe considerentele neîndeplinirii sarcinii.

Se reține de către instanță că, donația a fost încheiată sub imperiul normelor vechiului cod civil, astfel că aceste norme urmează a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Potrivit art. 829 C.civ. anterior donațiunea între vii se revocă, pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-a făcut, pentru ingratitudine și pentru naștere de copii în urma donațiunii.

Reclamanta, în calitate de co-donatoare și succesoare a celuilalt co-donator este îndrituită a solicita revocarea donației,în condițiile legii, având așadar calitate procesuală activă.

În cauză, revocarea donației se solicită în considerentele neîndeplinirii sarcinilor la care s-au angajat co-donatarii, respectiv, nu au procedat la înființarea în imobilul donat a unui cămin pentru persoane fără posibilități materiale sau a unui adăpost.

Din cuprinsul actului de donație rezultă că există o asemenea condiție, donatorii subliniind faptul că aceasta este singura destinație pentru care au înțeles să facă prezenta donație.

Convenția încheiată de părți fiind una sinalagmatică (donatorii se obligă să cedeze proprietatea bunului iar donatarul de a-i da o anume utilizare), în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 1020-1021 C.civ. anterior, potrivit cărora, condiția rezolutorie este subînțelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.

Potrivit art. 1021 C.civ. anterior, contractul nu este desființat de drept; partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.

Din probele administrate nu rezultă că donatarii și-au îndeplinit, în integralitate sarcinile asumate.

Astfel, deși . în posesia bunului încă din anul 2007, nu a procedat la înființarea unui cămin pentru persoane fără posibilități materiale sau a unui adăpost pentru aceste persoane.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, președintele completului de judecată a putut constata că imobilul în cauză este părăsit și într-o stare avansată de degradare, punând în pericol chiar imobilul învecinat aparținând reclamantei.

Starea în care se află imobilul în prezent trădează faptul că pârâtele nu a întreprins nici măcar lucrări de conservare întreținere, sau renovare a imobilului, în vederea afectării lui, în viitor, scopului la care s-au obligat.

În atare condiții, la acest moment, obligația asumată prin convenție de donatari, cu privire la înființarea unui cămin pentru persoane fără posibilități materiale sau a unui adăpost pentru aceste persoane se constată a nu fi îndeplinită în nici cea mai mică măsură.

Apărările pârâtei . obligația respectivă nu a fost asumată într-un anume termen sunt reale, însă acestea nu sunt de natură a împiedica revocare donației.

Instanța reține că donatarii s-au obligat la înființarea unui cămin pentru persoane fără posibilități materiale sau a unui adăpost pentru aceste persoane încă din anul 2007, iar timp de aproximativ 8 ani și 6 luni nu au întreprins nici o măsură în acest sens. Demersurile efectuate prin intermediul asociației „P.” în sensul identificării și atragerii de fonduri nu pot fi avute în vedere, acestea fiind simple acte premergătoare care nu pot fi opuse donatorilor.

Pe de altă parte, dacă s-ar admite că pârâtele sunt îndreptățite a îndeplini obligațiile asumate atunci când doresc ele, s-ar ajunge în situația unei condiții suspensive pur potestative.

Ori, în contractele sinalagmatice condiția suspensivă pur potestativă este nulă, cu consecința nulității contractului pentru lipsă de cauză, dacă existența creanței creditorului (donator) depinde în întregime de voința debitorului (donatar) și care ține creditorul la bunul său plac (în acest sens decizia nr. 2060/2014 a ICCJ).

În concluzie, chiar dacă pârâtele nu s-au obligat a înființa, în imobilul preluat prin donație, un cămin pentru persoane fără posibilități materiale sau un adăpost pentru aceste persoane, într-un anume termen, acestea ar fi trebuit ca, într-un termen rezonabil, în raport cu starea imobilului și natura investiției să ducă la îndeplinire sarcina. Perioada în care pârâtele nu au întreprins nici o măsură – de peste 8 ani, nu poate fi apreciată ca fiind una rezonabilă.

Aceeași perioadă foarte lungă scursă de la momentul asumării obligației și până în prezent determină instanța a aprecia că în cauză, nu se mai impune acordarea unui termen de grație, fiind evident că nici în următoarele 12 luni pârâtele nu vor proceda la înființarea unui cămin sau adăpost pentru persoane fără posibilități materiale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 829 C.civ. anterior, instanța va dispune revocarea donației încheiate între A. Gh. G. și C. Gh. A. L. în calitate de donatori și Unitatea administrativ teritorială . P., având ca obiect imobilul, compus din teren curți construcții cu suprafața de 990 m.p. și construcțiile una locuință (P+E1+E2), din cărămidă, în suprafață construită la sol de 551 m.p., una magazie din cărămidă, în suprafață construită la sol de 17 m.p., una magazie din cărămidă, în suprafață construită la sol de 9 m.p., amplasate pe acest teren ce se identifică prin documentația cadastrală înregistrată sub nr. 7110/17.10.2007 la OCPI Argeș.

În baza art. 830 C.civ. anterior bunurile ce au făcut obiectul donației se vor întoarce în patrimoniul reclamantei C. Gh. A. L., în calitate de donatoare și moștenitore a co-donatorului A. Gh. G., libere de orice sarcină și ipotecă.

Pârâta . P. urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamată, respectiv 5105 lei taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta C. A. L., domiciliată în sector 1, București, . S., nr. 7, ., . . și C. L. DOMENȘTI, cu sediul în ..

Dispune revocarea donației autentificată sub nr. 945 din data de 23.11.2007 de către BNPA D. D. și S. D. F., încheiată între A. Gh. G. și C. Gh. A. L. în calitate de donatori și Unitatea administrativ teritorială . P., în calitate de donatar, având ca obiect bunul imobil, compus din teren curți construcții cu suprafața de 990 m.p. și construcțiile: una locuință (P+E1+E2), din cărămidă, în suprafață construită la sol de 551 m.p., una magazie din cărămidă, în suprafață construită la sol de 17 m.p. și una magazie din cărămidă, în suprafață construită la sol de 9 m.p., amplasate pe acest teren ce se identifică prin documentația cadastrală înregistrată sub nr. 7110/17.10.2007 la OCPI Argeș.

Bunul imobil identificat anterior se întoarce în patrimoniul reclamantei C. Gh. A. L. libere de orice sarcină și ipotecă.

Obligă pârâta . P. la plata în favoarea reclamantei, a sumei de 5105 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 12.05.2016.

Președinte,Grefier,

C. A. S. S. E.

Red. S.C.A/S.E

5 ex/25.05..2016

operator de date cu caracter personal nr. 5012

Comunicat 3 exemplare, azi

- 1 ex. reclamantă

- 2 ex. pârâți

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revocare donaţie. Sentința nr. 596/2016. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ