Anulare act. Sentința nr. 246/2013. Judecătoria DEJ

Sentința nr. 246/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 283/219/2013

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 246/2013

Ședința publică de la 25 Februarie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C.-L. C.

GREFIER: A.-M. H.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții M. C. S. și M. N. G. împotriva pârâtelor ..A BUCUREȘTI, și ..A -SUCURSALA D., având ca obiect anulare act .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții lipsă, avocat D. Stână D., cu împuternicire avocațială la dosar iar pentru pârâte se prezintă avocat D. Nemeti, cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care: reprezentanta reclamanților depune la dosar note de ședință, din care un exemplar se înmânează reprezentantului pârâtelor.

Reprezentantul pârâtelor solicită încuviințarea probei cu interogatoriu reclamanților.

Reprezentanta reclamanților se opune, pe motiv că interogatoriul vizează fapte personale.

Instanța respinge cererea formulată, găsește lămurită cauza și acordă cuvântul la fond.

Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare, admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată și motivată în scris, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 614/21.02.2013.

Reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepțiilor și pe cale de consecință respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. Depune practică judiciară.

INSTANȚA

Deliberând reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamanții M. C. S. și M. N. G. împotriva pârâtelor ..A BUCUREȘTI, și ..A -SUCURSALA D. se solicită să se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a urmatoarelor clauze contractuale inserate in conventia de credit nr._/20.06.2007, incheiata intre S.C. V. R. S.A.– prin Sucursala D., in calitate de imprumutator, si reclamanții, in calitate de imprumutati, respectiv:

-punctul 3 d) din Conditiile Speciale ale Conventiei, care prevad ca “d) Data ajustarii dobanzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand Imprumutatului noua rata a dobanzii; Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii;”;

-punctul 5 a) din Conditiile Speciale ale Conventiei, care prevede urmatoarele: “5) Comisioane:

a) Comision de risc: 0,1 %, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit.”;

-punctul 3.5. din Conditiile Generale ale Conventiei, conform caruia “3.5. Comision de risc: Pentru punerea la dispozitia creditului, împrumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.”

- punctul 3.6.din Conditiile Generale ale Conventiei, conform caruia:”3.6. Comision de administrare: Pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului acordat, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de parti in baza Conventiei, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale;”

-punctul 8.1. c) si d) din Conditiile Generale ale Conventiei, conform carora “8.1. In cazul in care se iveste vreuna dintre situatiile urmatoare, atunci, in orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificari transmise împrumutatului si Garantului, sa declare soldul creditului ca fiind scadent aniticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate Bancii conform Conventiei:

c) In cazul aparitiei unei situatii neprevazute care, in opinia Bancii, face sa devina improbabil ca împrumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate conform Conventiei;

d) In cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia Bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator”;

-clauzele cuprinse la punctul 10 din Conditiile Generale ale Conventiei, referitoare la “Costuri suplimentare”.

-punctul din Actul aditional,(incheiat unilateral de catre Banca) referitor la Comisionul de administrare credit, comision care este datorat de reclamanți Bancii, lunar, pe toata durata creditului;

Să se dispună inlaturarea obligativitatii impusa de catre parate in sarcina reclamanților de a achita comisionul de risc transformat ulterior in comision de administrare, in procent de 0,1%, aplicata soldului creditului lunar, cu consecinta obligarii paratei la restituirea acestor sume incasate de la reclamanți;

Să se dispună obligarea paratelor la incheierea unui act aditional prin care sa modifice conventia de imprumut cu reclamanții, in sensul elimitarii clauzelor mentionate la pct. 1, ca urmare a constatarii nulitatii lor absolute.

4.Să se dispună obligarea paratelor la modificarea scadentarului de plata, in sensul eliminarii sumelor aferente clauzelor anulate, si comunicarea noului scadentar astfel rezultat catre reclamanți, sub semnatura de primire.

5.Să se dispună obligarea paratelor la plata catre reclamanți a sumei de 1975,32 CHF, echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii, plus dobanda legala aferenta acesteia de la data platii si pana la data achitarii efective, reprezentand comisionul de risc perceput si incasat de parata de la reclamanți in mod abuziv,

6.Să se dispună obligarea la plata catre reclamanți a sumelor percepute sub acelasi titlu, pentru perioada cuprinsa intre data înregistrării acțiunii si data pronuntarii hotararii, plus dobanda legala aferenta acestor sume, de la data platii si pana la data achitării efective, reprezentând comisionul de risc perceput si încasat de parate de la reclamanți in mod abuziv.

Să se dispună obligarea pârâtelor să plătească reclamanților cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se învederează instanței că la data de 20.06.2007, reclamanții au incheiat cu parata S.C. V. R. S.A – prin Sucursala D. conventia de credit nr._, prin care a imprumutat de la aceasta din urma suma de 31 271,93 CHF, pe o perioada de 300 de luni de la data incheierii conventiei.

Clauzele conventiei de credit nr._/20.06.2007 au fost redactate unilateral de catre parata, fara ca reclamanții sa aibă posibilitatea sa negocieze vreo clauza contractuala.

Prin întâmpinare S.C. V. R. S.A(f.44), solicită respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, în subsidiar respingerea pretențiilor reclamanților cu privire la restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de comision de risc în perioada 20.06._10 ca fiind prescrise, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, de asemenea arată ca și chestiuni preliminare excepția lipsei calității procesuale active ale reclamanților, arătând că raportat la prevederile Legii 193 /2003 se confirmă lipsa calității procesuale active a reclamanților, se arată că se impune excepția prescripției dreptului reclamanților de a pretinde restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de comision de risc de la încheierea contractului de credit 20.06.2007 și până la 22.01.2010, arătând că dreptul reclamanților de a solicita restituirea sumelor aplicate mai mult de 3 ani anterior introducerii acțiunii este prescris în condițiile art.3 din Decretul nr.167/1958.

Analizând probele dosarului instanța reține următoarele:

La data de 20.06.2007, reclamanții au încheiat cu parata S.C. V. R. S.A – prin Sucursala D. conventia de credit nr._, prin care a imprumutat de la aceasta din urma suma de 31 271,93 CHF, pe o perioada de 300 de luni de la data incheierii conventiei

Conventia pe care au incheiat-o cu parata S.C. V. R. S.A – Sucursala D. cuprindea o . clauze abuzive, la data de 13.09.2010 au notificat parata conform adresei cu nr. de inregistrare 1472/13.09.2010, insa nu a reusit sa obtină vreo negociere din partea reprezentanților unitatii creditoare. Ulterior, la data de 07.01.2013, au convocat parata la conciliere, in speranta rezolvarii pe cale amiabila a acestei chestiuni litigoase, insa fara ca reclamanții sa obtină renegocierea clauzelor abuzive instituite de parate in contractul de credit. Cererea reclamanților fiind admisibilă raportat la următoarele argumente, probe și dispoziții legale.

Fiind admisibil capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate de catre parata, raportat la urmatoarele dispozitii legale:

-art. 1 alin. 3 din Legea nr.193/2000, care prevede ca “Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”;

-art. 2 din Legea nr.193/2000, potrivit careia „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale...(2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia”;

-art. 4 din acelasi act normativ, care stipuleaza ca „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților...(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”;

-art. 14 din Legea nr. 193/2000, care prevede ca „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.

-art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor (“clauza abuziva – o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.”);

-art. 7 alin. 1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor.

2. Clauza de la punctul 3 d) din Conditiile Speciale ale Conventiei, care prevede ca “d) Data ajustarii dobanzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand împrumutatului noua rata a dobanzii; Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii;”; este abuziva, raportat la prevederile art. 4 si ale pct. 1 lit. a) si g) din lista anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece pe langa faptul ca nu a fost negociata direct cu reclamanții, face parte dintr-un contract standard preformulat si utilizat la marea majoritate a clientilor paratei.

Aceasta clauza este abuziva si raportat la faptul ca permite bancii sa modifice unilateral dobanda fara a avea un motiv intemeiat si specificat in mod clar in continutul conventiei. De asemenea, aceasta clauza da dreptul bancii, ca aceasta in mod unilateral sa interpreteze clauzele contractuale privind majorarea ratei dobanzii, fara negociere, fara a se fi stipulate in contract un nivel maxim al dobanzii, care sa-i dea posibilitatea si celeilalte parti contractante, in speta imprumutatilor, sa prevada la momentul incheierii conventiei, care ar putea fi obigatiile majorate maxime care s-ar putea impune in sarcina sa.

Desi banca in Sectiunea 1 la “Definitii” a precizat intelesul si intinderea a mai bine de 30 de termeni utilizati in cuprinsul conventiei, nu a indicat ce se intelege prin notiunea de “schimbari semnificative pe piata monetara”. Or legea, prin dispozitiile pct. 1 lit a) din anexa la Legea 193/2000, are in vedere indicarea si specificarea expresa in contract a motivului in functie de care poate avea loc modificarea unilaterala a unui contract incheiat, si nu doar indicarea sa pur generica.

Astfel cum a fost formulata clauza cuprinsa la punctul 3 d) din Conditiile Speciale ale Conventiei ofera paratei dreptul exclusiv si discretionar de a modifica dobanda, iar aceasta este ab initio abuziva, intrucat exclude posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.

Prin necircumstantierea in niciun mod a elementelor care permit bancii modificarea unilaterala a dobanzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea bancii acest drept lasand la libera sa apreciere majorarea dobanzii, clauza prevazuta la art. 3 pct. d) incalca prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa îi prejudicieze in calitate de consumatori.

Sintagma “schimbari semnificative pe piata monetara” nu este de natura a indica précis imprejurarea care ar da dreptul bancii la modiciarea unilaterala a dobanzii, modul de formulare servind doar intereselor paratei, fara a da posibilitatea consumatorilor de a verifica daca majorarea este judicious dispusa si daca este necesara si proportional cu scopul urmarit de creditor.

D. urmare, clauza de la punctul 3 d) din Conditiile Speciale ale Conventiei, contravine dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 si ale pct. 1 lit. a) din anexa la aceeasi lege, act normatic ale carei dispozitii sunt imperative si care ocrotesc un inters general, si anume de a proteja consumatorii impotriva clauzelor abuzive mentionate in contractele comerciale, iar incalcarea acestor norme este sanctionata cu nulitatea absoluta a acestor clauze.

3. La punctul 5 a) din Conditiile Speciale ale Conventiei, a fost stabilit de catre banca un comision de risc de 0,1% “aplicat soldului creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit.”, iar la punctual 3.5. din Conditiile Generale ale Conventiei, se prevede ca “Pentru punerea la dispozitia creditului, împrumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele plății acestuia se stabilesc in Condițiile Speciale.”

Comisionul de risc a fost stipulat si impus in mod unilateral de catre banca prin conventia de credit, fara sa fi fost negociata cu reclamanții, fara sa se fi specificat in mod expres ce reprezinta acest comision de risc, nefiind identificat in mod clar pentru ivirea caror riscuri se datoreaza acest comision.

Plata acestui comision excede obligatiilor impuse catre reclamanți de catre banca, respectiv de a plati cuantumul sumei datorate catre parata, suma care cuprinde imprumutul acordat si dobanda stabilita.

Executarea contractului de catre reclamanți a fost garantata, astfel cum rezulta din punctul 7 - Conditiile Speciale ale Conventiei, cu o garantie reala imobiliara, respectiv o ipoteca de rang II, constituita asupra imobilului apartament, situat in G., ., jud. Cluj, inscris in C.F. nr. 3737, nr. topo. 1198/12/S/XXIX. In aceleasi conditii, imobilul obiect al garantiei a fost asigurat cu “o polita asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor”, cesionata in favoarea bancii.

Creditul a fost contractat si obtinut de catre reclamanți in CHF (franci elvetieni) astfel neexistand risc pentru unitatea bancara in ceea ce priveste deprecierea intempestiva a acestei monede in defavoarea ei, pentru a se justifica incasarea comisionului de risc, dimpotriva aceasta moneda s-a apreciat constant si substantial fata de leu, context in care a trebuit si trebuie in continuare sa platească in lei mult mai mult decat au imprumutat;

Pe parcursul derularii contractului de credit reclamanții au fost buni platnici, neinregistrand intarzieri majore de plata si de fiecare data au achitat ratele scadente.

In aceeasi ordine de idei, riscul neexecutarii contractului este suportat de catre reclamanții, si nu de catre banca, astfel ca nici din acest punct de vedere nu este jusitificata incasarea comisionului de risc.

4. Clauzele cuprinse la punctul 8.1. c) si d) din Conditiile Generale ale Conventiei sunt abuzive, deoarece formularile cuprinse in aceste clauze, respectiv “situatii neprevazute” ,“in opinia Bancii”, “sa devina improbabil”, “garantat corespunzator”, nu ofera posibilitatea unui observator independent sau unui consumator sa aprecieze temeinicia unui astfel de motiv.

Aceste clauze ofera bancii o larga, neindividualizata si abuziva posibilitate de a declara soldul creditului ca fiind scadent.

Aprecierea este una discretionara, nu este legata de niste criterii sau situatii bine definite si stabilite in prealabil de catre partile contractante, motiv pentru care, in optica dispozitiilor Legii nr. 193/2000, constituie clauze abuzive.

5. Clauzele cuprinse la punctul 10 din Conditiile Generale ale Conventiei, referitoare la “Costuri suplimentare”, reprezinta clauze abuzive, deoarece permit bancii impunerea in sarcina imprumutatului costuri de pot aparea pentru banca, ca urmare a unor “modificari de interpretare ale oricarei legi, prevederi sau reglementari aplicabile”.

Aceste clauze creeaza in detrimentul consumatorului, si in beneficiul bancii, contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, motiv pentru care se incadreaza in prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

6. Conventia de credit nr._/20.06.2007 este un contract cu clauze standard preformulate de catre comerciant, respectiv de catre banca, avand in vedere ca acesta era gata redactat cand au fost prezentate clauzele reclamanților.

Banca le-a pus la dispozitie un formular tipizat ale carui clauze erau preformulate, reclamanții nu au avut posibilitatea de a le negocia, fiindu-le impus de catre banca intregul act.

Reclamanții nu au avut alta posibilitate, in masura in care doreau sa beneficieze de serviciile paratei, decat sa accepte in . aceasta prin contractul impus.

Se sustine ca clauzele care au fost inserate de catre imprumutatoare in cuprinsul contractului sunt abuzive, avand in vedere ca acestea nu au fost negociate de partile contractante, la final acestea avand caracterul unor contracte de adeziune, creandu-se in detrimentul acestora, si in favoarea bancii, un dezechilibru vadit intre prestatii, fapt care contravine si principiilor bunei-credinte, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Fiind vorba de un contract de adeziune, reclamanții in momentul semnarii lui, au actionat de pe o pozitie inegala fata de parata, neavand posibilitatea sa-l negocieze, fara sa aibe posibilitatea de a modifica sau de a inlatura vreuna din aceste clauze.

Este nelegala perceperea comisionul de administrare credit pe care parata l-a stabilit si solicitat de la reclamanți in schimbul comisionului de risc ca urmare a intrării in vigoare a O.U.G nr.50/2010, raportat la următoarele considerente:

a). Articolul 95 din O.U.G nr. 50/2010 dispune ca “Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37^1, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71”.

Contractul pe care reclamanții l-au încheiat cu parata este exclus de la aplicarea O.U.G nr. 50/2010 deoarece a fost încheiat la data de 20.06.2007, fiind in curs de derulare la data intrării in vigoare a respectivului act normativ si este încheiat pe o durata determinata, respectiv 300 de luni de la data încheierii convenției.

Includerea comisionul de administrare reprezintă o clauza abuziva, lovita de nulitate, pe considerentele menționate.

Având in vedere aspectele învederate mai sus, comisionul de administrare credit (in locul comisionului de risc) pe care parata îl percepe parata este nelegal.

Avându-se în vedere considerentele arătate anterior precum și disp.Legii 193/2000 care arată că consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor legale au dreptul de a opta între a se adresa direct organelor judecătorești în conformitate cu prevederile legale și a sesiza organele competente să controleze respectarea dispozițiilor legale anume Autoritatea națională pentru protecția consumatorilor precum și specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, de asemenea acțiunea în declararea unei clauze abuzive poate fi solicitată oricând fiind imprescriptibilă extinctiv, sancțiunea aplicabilă fiind nulitatea absolută pe motiv de cauză ilicită, astfel că, având în vedere cele arătate, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prescripției dreptului reclamanților de a pretinde restituirea sumelor și va admite acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtelor așa cum a fost formulată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prescripției dreptului reclamanților de a pretinde restituirea sumelor.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții M. C.-S. si sotia M. N.-G., ambii cu domiciliul in municipiul G., ., ., judetul Cluj, impotriva paratelor: S.C. V. R. S.A. cu sediul in Bucuresti, sector 2, Soseaua P., nr. 42, etaj 3, 8 si 10,– si S.C. V. R. S.A.-Sucursala D., cu sediul in D., .. 1, judetul Cluj, și în consecință:

Constată caracterul abuziv si nulitatea absoluta a urmatoarelor clauze contractuale inserate in conventia de credit nr._/20.06.2007, incheiata intre S.C. V. R. S.A.– prin Sucursala D., in calitate de imprumutator, si reclamanții, in calitate de imprumutati, respectiv:

-punctul 3 d) din Conditiile Speciale ale Conventiei, care prevad ca “d) Data ajustarii dobanzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand Imprumutatului noua rata a dobanzii; Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii;”;

-punctul 5 a) din Conditiile Speciale ale Conventiei, care prevede urmatoarele: “5) Comisioane:

a) Comision de risc: 0,1 %, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit.”;

-punctul 3.5. din Conditiile Generale ale Conventiei, conform caruia “3.5. Comision de risc: Pentru punerea la dispozitia creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.”

- punctul 3.6.din Conditiile Generale ale Conventiei, conform caruia:”3.6. Comision de administrare: Pentru monitorizarea de catre Banca a utilizarii/rambursarii creditului acordat, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de parti in baza Conventiei, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale;”

-punctul 8.1. c) si d) din Conditiile Generale ale Conventiei, conform carora “8.1. In cazul in care se iveste vreuna dintre situatiile urmatoare, atunci, in orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificari transmise Imprumutatului si Garantului, sa declare soldul creditului ca fiind scadent aniticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate Bancii conform Conventiei:

c) In cazul aparitiei unei situatii neprevazute care, in opinia Bancii, face sa devina improbabil ca împrumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate conform Conventiei;

d) In cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia Bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator”;

-clauzele cuprinse la punctul 10 din Conditiile Generale ale Conventiei, referitoare la “Costuri suplimentare”.

-punctul din Actul aditional,(incheiat unilateral de catre Banca) referitor la Comisionul de administrare credit, comision care este datorat de reclamanți Bancii, lunar, pe toata durata creditului;

Dispune inlaturarea obligativitatii impusa de catre parate in sarcina reclamanților de a achita comisionul de risc transformat ulterior in comision de administrare, in procent de 0,1%, aplicata soldului creditului lunar, cu consecinta obligarii paratei la restituirea acestor sume incasate de la reclamanți;

Obligă paratele la incheierea unui act aditional prin care sa modifice conventia de imprumut cu reclamanții, in sensul elimitarii clauzelor mentionate la pct. 1, ca urmare a constatarii nulitatii lor absolute.

Obligă paratele la modificarea scadentarului de plata, in sensul eliminarii sumelor aferente clauzelor anulate, si comunicarea noului scadentar astfel rezultat catre reclamanți, sub semnatura de primire.

5.Obligă paratele la plata catre reclamanți a sumei de 1975,32 CHF, echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii, plus dobanda legala aferenta acesteia de la data platii si pana la data achitarii efective, reprezentand comisionul de risc perceput si incasat de parata de la reclamanți in mod abuziv,

6.Obligă paratele la plata catre reclamanți a sumelor percepute sub acelasi titlu pentru perioada cuprinsa intre data inregistrarii actiunii si data pronuntarii hotararii, plus dobanda legala aferenta acestor sume, de la data platii si pana la data achitarii efective, reprezentand comisionul de risc perceput si incasat de parate de la reclamanți in mod abuziv.

Obligă paratele să plătească reclamanților suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. L. H. A. M.

Red.CCL/DV

Ex.6/29.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 246/2013. Judecătoria DEJ