Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 282/2013. Judecătoria DEJ

Sentința nr. 282/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 494/219/2013

ROMÂNIACod operator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL C.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.282/2013

Ședința publică de la 27.02.2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. D. R.

GREFIER: C. E. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului C., Poliția Municipiului D., în contradictoriu cu intimata V. R. E., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față prin prisma excepției invocate, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2013 sub nr._, petentul Inspectoratul de Poliție al Județului C., Poliția Municipiului D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata V. R. E., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 28.06.2006, cu sancțiunea prestării muncii în folosul comunității.

În motivarea cererii, s-a arătat că, prin procesul-verbal menționat intimata a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, neachitată benevol de către aceasta, procesul-verbal fiind înaintat Primăriei Municipiului D. pentru executare silită potrivit art. 39 din OG nr. 2/2001. Ulterior, Primăria Municipiului D. a comunicat faptul că intimata contravenientă nu poate fi executată silit.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 alin 3 din OG nr.2/2001.

În susținerea cererii, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: copie după procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 28.06.2006, adresa nr._/29.10.2009, emisă Primăria Municipiului D. - C. Persoane Juridice - Inspecția Fiscală.

Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală față de cererea petentului.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 28.06.2006, s-a dispus sancționarea intimatei V. R. E., cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct 6 și sancționată de art. 3 pct 1 lit c din Legea nr. 61/1991.

Din cuprinsul adresei nr._/29.10.2009, emisă de Primăria Municipiului D., s-a solicitat înaintarea procesului-verbal instanței competente să dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității, întrucât nu s-a reușit executarea silită.

În cauza de față, instanța reține dispozițiile art. 131 c.proc.fisc. potrivit căruia dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept (alin 1), termenul de prescripție arătat aplicându-se și creanțelor provenind din amenzi contravenționale (alin 2). La împlinirea termenului de prescripție prevăzut de lege, obligația contravenientului de achita amenda aplicată se transformă într-o obligație imperfectă naturală, care nu mai poate fi executată prin forța de constrângere a statului.

În ceea ce privește procedura înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității, în acele situații în care amenda nu a fost achitată benevol de către contravenient și nu s-a putut proceda la executarea silită a amenzii întrucât acesta nu are venituri sau bunuri urmăribile, instanța observă că această procedură constituie o formă de executare atipică a sancțiunii amenzii contravenționale, astfel încât starea de pasivitate de care a dat dovadă organul competent să execute creanța se răsfrânge și în ceea ce privește cererile având acest obiect. În aceste sens, instanța apreciază că aceste cereri nu pot fi formulate decât în limita termenului de prescripție prevăzut de art. 131 c.proc.civ., neputându-se admite situația contrară în care contravenienții ar putea fi obligați oricând la muncă în folosul comunității.

Având în vedere data încheierii procesului-verbal de contravenție, respectiv 28.06.2006, precum și împrejurarea că nu s-a făcut dovada vreunuia din cazurile de întrerupere a prescripției prevăzute de art. 133 c.pr.fiscală, instanța constată că dreptul de a cere executarea silită a amenzii contravenționale aplicate prin procedura înlocuirii sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității s-a prescris, motiv pentru care va admite excepția invocată și va respinge cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității, ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silita, invocată din oficiu.

Respinge cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu munca în folosul comunității formulată de petentul Inspectoratul de Poliție al Județului C., Poliția Municipiului D., cu sediul în C.-N., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata V. R. E., cu domiciliul în Reteag, nr.425, jud.Bistrița Năsăud, ca prescrisă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

C. D. R. C. E. M.

Red./Dact.CD/4 ex./08.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 282/2013. Judecătoria DEJ