Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 331/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 331/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 337/219/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 331/2013
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: S. R.
GREFIER: A.-M. H.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. D. împotriva pârâtei C. S., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta lipsă, avocat C. M., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: reprezentanta reclamantei depune la dosar chitanța nr._/07.03.2013, cu care s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 711 lei.
Reprezentanta reclamantei susține acțiunea așa cum a fost formulată și motivată în scris și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța constată încheiată faza probatorie și acordă cuvântul la fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată în scris, fără obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Deliberând reține că prin acțiunea civilă formulată de reclamanta S. D. împotriva pârâtei C. S., se solicită să se constate că prin contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.08.2011, pârâta P. D. a înstrăinat reclamantei S. D. și pârâtei C. S., întreg dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Gârboul Dejului nr.117 .” Casa de locuit, anexe gospodărești, curte și grădină, în schimbul sumei de 10.000 lei, încasată integral înainte de semnarea prezentului contract și a întreținerii sale pe întreaga viață și în consecință să se dispună obligarea acesteia prin moștenitori să semneze contract autentic de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, iar în caz de refuz, hotărârea să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
În motivarea acțiunii reclamanta învederează instanței că dorește să-și înscrie în CF dreptul de proprietate astfel dobândit.
Analizând probele dosarului instanța reține următoarele:
Prin contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.08.2011, pârâta P. D. a înstrăinat reclamantei S. D. și pârâtei C. S., întreg dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Gârboul Dejului nr.117 .” Casa de locuit, anexe gospodărești, curte și grădină, în schimbul sumei de 10.000 lei, încasată integral înainte de semnarea prezentului contract și a întreținerii sale pe întreaga viață.
Deoarece reclamanta dorește să-și înscrie în CF dreptul de proprietate astfel dobândit, instanța în temeiul art.111 Cod proc.civilă și în baza actelor depuse la dosar, va admite acțiunea așa cum a fost formulată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S. D. domiciliată în D. . județ Cluj, împotriva pârâtei C. S., în nume propriu și ca moștenitoare după numita P. D., domiciliată în D. . județ Clujși în consecință:
- constată că prin contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07.08.2011, pârâta P. D. a înstrăinat reclamantei S. D. și pârâtei C. S., întreg dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Gârboul Dejului nr.117 .” Casa de locuit, anexe gospodărești, curte și grădină, în schimbul sumei de 10.000 lei, încasată integral înainte de semnarea prezentului contract și a întreținerii sale pe întreaga viață și în consecință, dispune obligarea acesteia prin moștenitori să semneze contract autentic de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, iar în caz de refuz, hotărârea va ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
R. S. H. A. M.
Red.RS/DV
Ex.4/4.04.2013.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria DEJ | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1131/2013.... → |
|---|








