Prestaţie tabulară. Încheierea nr. 1236/2013. Judecătoria DEJ

Încheierea nr. 1236/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 1865/219/2013

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 1236/2013

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: S. R.

GREFIER: A.-M. H.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta .> în contradictoriu cu pârâții R. A. D. și R. A. D., având ca obiect prestație tabulară .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâții lipsă, avocat M. G., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care: se ia act că s-a depus la dosar, din partea reclamantei, o cerere de renunțare la judecată.

Reprezentanta pârâților solicită a se lua act de cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă.

INSTANȚA

Deliberând constată că:

Prin acțiunea înregistrată sub numărul unic_ din 5 iulie 2013, reclamanta S.C. A. – S.A. a chemat în judecată pârâții R. A. D. și soția R. A. D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună sistarea coproprietății asupra imobilelor apartament nr. 9, situat administrativ în D., P-ța Bobâlna nr. 17(18) și ..1 și Apartamentul nr. 10, situat administrativ în D., P-ța Bobâlna nr. 17(18) și .. 1, astfel: în principal, prin atribuirea apart. nr. 10, reclamantei și atribuirea apartamentului nr. 9 pârâților, urmând ca, pentru egalizarea valorică a loturilor, să se stabilească sulte corespunzătoare, după caz, în funcție și de plusvaloarea adăugată prin investițiile efectuate de reclamantă la cele două imobile plus cheltuieli de îmbunătățire/întreținere/administrare suportate de reclamantă; în subsidiar atribuirea ambelor apartamente reclamantei cu plata unei sulte corespunzătoare către pârâte; Să se dispună întabularea în C.F. a drepturilor de proprietate astfel dobândite de către părți, cu cheltuieli de judecată.

La acest termen de judecată, instanța constată că reclamanta a depus în temeiul art. 406 din noul Cod de proc. civilă, o cerere prin care solicită a se lua act că renunță la judecată în prezentul dosar, menționând totodată că această renunțare la judecată, a intervenit în urma semnării între părți a convenției de stingere a litigiilor și compensare creanțe atestate avocațial (f. 65).

- 2 -

Așa fiind, se va constata că reclamanta a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâții, pentru ieșire din indiviziune.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că reclamanta S.C. A. – S.A. cu sediul procesual ales în Cluj – N., Calea Dorobanților, nr. 113, ., parter, județul Cluj, prin avocat D. F., a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâții R. A. D. și soția R. A. D., ambii cu domiciliul în Cluj – N., ., ., pentru ieșire din indiviziune.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. S. H. A. M.

Th.red. R.S./S.

5 ex./4.01.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Încheierea nr. 1236/2013. Judecătoria DEJ