Pretenţii. Sentința nr. 293/2013. Judecătoria DEJ

Sentința nr. 293/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 2764/219/2012

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 293

Ședința publică din data de 28.02. 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C.-I. M.

GREFIER: L. M. C.

Pe rol fiind amânarea de pronunțare privind acțiunea formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta . SRL, având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța, constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate prin încheierea ședinței publice din 21.02.2013, care face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2012 sub nr._, reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE a chemat în judecată pârâta . SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 269,86 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 240 lei aferentă perioadei ianuarie 2010-decembrie 2011 potrivit facturilor menționate, precum și penalități de întârziere de 29,86 lei calculate la data de 23.10.2012, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în conformitate cu prevederile art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994 si HG nr.977/2003, pârâta datorează suma menționată, această taxă fiind percepută în baza unui contract de mandat odată cu plata energiei electrice consumate. Pentru neplata la termen se datorează majorări de întârziere, calculate in conformitate cu metodologia de calcul a . întârzierea la plata, instituindu-se o derogare de la art.1087 Cod civ.

In drept, au fost invocate prevederile art.40 alin.3 si 4 din Legea nr.41/1994, HG nr.977/2003.

Cererea este scutită de taxa judiciara de timbru si de timbru judiciar in temeiul art.17 sin Legea nr.16/1997 si art.26 alin.2 din Normele Metodologice de aplicare a legii menționate.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, calcul debit și penalități, adresă ONRC, facturi (filele 9-32).

Pârâta, legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii formulate de reclamantă ca fiind netemeinică și nelegală(f.36-38) cu motivarea că obligația de a plăti taxa lunară privind serviciul public de radiodifuziune este instituită doar în sarcina beneficiarilor a cestui serviciu, asupra legalității acestei obligații s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj prin sentința civilă nr. 185/2010 și prin Sentința civilă nr. 471/2010 constatând nelegalitatea dispozițiilor art.3 al.2 din H.G.977/2003.

Disp.art.3 al.1 din HG.977/2003 au fost anulate prin Decizia nr.2102/2009 pronunțată de ICCJ.

Se precizează că la sediul societății domiciliază și asociatul P. D. care în calitate de beneficiar – persoană fizică al serviciului de furnizare a energiei electrice, achită în baza facturilor de electricitate și taxa radio. Așa fiind prin admiterea acțiunii reclamanta ar încasa de două ori taxa radio pentru același loc de consum, deși societatea nu are calitatea de beneficiar în înțelesul art.40 din Legea 41/1994.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit prev.art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Art. 3 alin.2 din HG nr.977/2003, act emis in vederea asigurării executării Legii nr.41/1994 și care prevedea obligativitatea taxei, indiferent dacă persoana juridică era sau nu beneficiar, a fost anulat prin Sentința civilă nr. 185 din 27 aprilie 2010, publicată în monitorul oficial nr. 318 din 9 mai 2011, a Curții de Apel Cluj- secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Ulterior prin Decizia nr. 607 din 3 februarie 2011, publicată în monitorul oficial nr. 318 din 9 mai 2011, înalta curte de casație și justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de Guvernul României și S. R. de Radiodifuziune împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Din interpretarea textului menționat (art.40 alin.3 din lege), instanța reține că obligația de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este prevăzută doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază în diferite modalități de serviciile publice respective.Pentru ca pârâta să poată fi obligată să achite taxa, este necesar ca aceasta să fi beneficiat de serviciul menționat. Calitatea de beneficiar nu este prezumată, ci trebuie dovedită.Nu se poate reține o prezumtie, nici măcar relativă în sensul că toate persoanele juridice existente au această calitate.O astfel de prezumție nu ar putea fi dedusă implicit, atâta vreme cât nu a fost expres reglementată.

Având în vedere considerentele menționate și ținând cont că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta ar fi beneficiat de serviciul public pentru care s-a stabilit taxa în sarcina sa, deși sarcina probei îi revenea reclamantei, instanța va respinge ca neîntemeiaia cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul în București, ..60-64, sector 1, în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în D., ., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.02.2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

M. C. I. C. M. L.

Red.MCI/DV

Ex.4/06.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 293/2013. Judecătoria DEJ