Somaţie de plată. Hotărâre din 27-11-2013, Judecătoria DEJ

Hotărâre pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 2204/219/2013

Dosar nr._ Cod operator date cu caracter personal 3187

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL CLUJ

SENTİNȚA CİVİLĂ NR.1257/2013

Ședința publică din: 27.11.2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: I. C. G.

GREFIER: M. L.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea .., împotriva debitoarei S.C. C&O C. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în cauză, pentru creditoare se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

În baza înscrisurilor de la dosar, instanța rămâne în pronunțare.

J U D E C Ă T O R İ A,

I. Deliberând, reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, astfel cum a fost precizată (f.14), creditoarea .. a solicitat pronunțarea unei hotărâri, prin procedura ordonanței de plată, de obligare a debitoarei S.C. C&O C. S.R.L. la plata sumei 13.024,18 lei reprezentând prețul materialelor de construcții facturate și livrate, plus plata dobânzii legale în cuantum de 940,31 lei calculată de la scadență și până la data introducerii acțiunii – 29.08.2013 – precum și în continuare până la plata debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată faptul că debitoarea a primit marfa cumpărată, astfel cum apare evidențiată în cuprinsul facturii fiscale nr.1579/30.06.2011, în valoare totală de 39.722,59 lei, din care a rămas un rest de plată în cuantum de 13.024,18 lei, diferență de preț ce reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pentru care se cuvine a fi achitată și dobânda legală potrivit art.1523 lit.d) din Noul Cod Civil.

În drept, au mai fost invocate prevederile O.U.G. nr.119/2007, art.1535 din noul Cod civil.

Legal citată, debitoarea nu a depus întâmpinare.

II. Examinând cererea prin prisma înscrisurile de la dosar, instanța va dispune admiterea pentru următoarele considerente:

Potrivit art.22 din noul Cod de procedură civilă, care consacră principiul aflării adevărului și rolul activ al judecătorului, magistratul cauzei este obligat să soluționeze litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, inclusiv prin posibilitatea de a schimba temeiul juridic al cererii.

În speță, văzând că intimata creditoare a solicitat prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub imperiul noului Cod de procedură civilă emiterea unei ordonanțe de plată, în atare situație sunt aplicabile dispozițiile art.1013 și urm. din noul cod, în loc de dispozițiile O.U.G. nr.119/2007 invocate prin cerere, act normativ abrogat prin Legea nr.76/2012, pentru punerea în aplicare a codului, care prevede la art.3 obligativitatea aplicării noilor dispoziții de procedură proceselor începute după . acestuia.

În speță, se constată că debitoarea a cumpărat de la creditoare materiale de construcții, sens în care a fost emisă factura fiscală nr.1579/30.06.2011, în valoare totală de 39.722,59 lei, din care a rămas un rest de plată în cuantum de 13.024,18 lei, necontestat în proces.

Analizând condițiile de admisibilitate prin prisma actelor depuse și în raport de prevederile art. 1013 și urm. din noul Cod de procedură civilă, instanța observă că prețul reflectat în factura fiscală în discuție, însușită prin semnătură și ștampilă, reprezintă în relația comercială a părților o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Față de principiul care impune respectarea întocmai a obligațiilor asumate, reiese că debitoarei îi incumbă astfel obligația de plată a diferenței de preț în favoarea creditoarei, conform evidenței acesteia cuprinsă în fișa analitică de partener, așa încât, văzând și dispozițiile art.1021 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea, urmând să emită somația de plată în 10 zile de la comunicarea prezentei pentru suma de 13.024,18 lei reprezentând restul de preț pentru produsele facturate, livrate și neachitate, plus dobânda legală în cuantum de 940,31 lei calculată de la scadență și până la data introducerii acțiunii – 29.08.2013 – precum și-n continuare până la plata efectivă a debitului.

Ordonanța va fi comunicată părților.

Văzând și dispozițiile art.453 alin.1 din noul Cod de procedură civilă,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată și precizată de creditoarea .., cu sediul proce- sual ales la Cabinet Avocat E. G O., situat în mun. Cluj-N., ., ., împotriva debitoarei S.C. C&O C. S.R.L., cu sediul în D., ., județul Cluj și în consecință:

- Somează debitoarea ca, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, să plătească creditoarei suma de 13.024,18 lei cu titlu de preț, plus 940,31 lei dobândă legală calculată de la scadență și până la data introducerii acțiunii – 29.08.2013 – precum și-n continuare până la plata debitului.

- Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 1200 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept la cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2013.

Judecător, Grefier,

I. C. G. M. L.

Tehnored.I.C.G.

Nr.ex.4/09.12.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 27-11-2013, Judecătoria DEJ