Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 640/2015. Judecătoria DETA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 640/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 308/220/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
Dosar nr._
Operator 5271
JUDECĂTORIA D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr.640
Ședința publică de la 27 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. C.-I.
Grefier: G. R.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta T. C. S. în contradictoriu cu pârâtul T. I. cu obiect exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă avocat B. G. D., lipsește reclamanta, pârâtul și avocatul acestuia P. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanta reclamantei depune la dosar copia contractului de muncă al reclamantei tradusă din limba germană și un cupon de salariu al acesteia în limba germană.
Se constată că pârâtul a depus la dosar cerere de amânare întrucât avocatul ales are de susținut cauze la o altă instanță. Totodată a depus și împuternicirea avocațială.
Întrucât este primul termen la care părțile sunt legal citate, din oficiu față de prevederile art.131 Noul Cod de procedură civilă, instanța își verifică competența generală, materială și teritorială și constată că nu este competentă în raport de aceste criterii față de prevederile art.107 Noul Cod procedură civilă. Prin acest text de lege se stabilește că cererea de chemare în judecată este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului.
În speță domiciliul activ al pârâtului se află în Municipiul Reșița, județul C. S., astfel cum rezultă din cererea introductivă, din întâmpinare, precum și din verificările efectuate în evidența Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, localitate arondată teritorial Judecătoriei Reșița prin HG nr.337/1993, și prin urmare această instanță este competentă să judece prezenta acțiune.
Se constată că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. a fost invocată și de pârât prin întâmpinarea depusă, astfel față de acestea, instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. în soluționarea cauzei cu consecința declinării în favoarea Judecătoriei Reșița și acordă cuvântul pe excepție
Pentru reclamantă, avocat B. G. D., arată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este cea de la domiciliul persoanei ocrotite, respectiv a minorului, în raport de prevederile art.114 Cod procedură civilă. Susține că din eroare notarul în convenția de desfacere a căsătoriei a consemnat că domiciliul minorului este la reclamantă care la acel moment avea adresa în actul de identitate în Reșița.
Solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. și pe cale de consecință menținerea cauzei spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 25 februarie 2015 reclamanta T. C. S. a chemat în judecată pe pârâtul T. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună modificarea măsurilor luate cu privire la minorul T. Andrees F., prin Convenția încheiată de BNP S. M. conform încheierii de Autentificare nr.1878/29.07.2013, în baza art.403 Cod civil, respectiv să dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către ea, în temeiul art.398 Cod civil, stabilirea domiciliului minorului la ea, în temeiul art.496 alin.3 Cod civil.
În fapt arată că, s-au căsătorit la data de 18.06.1994 iar din căsătorie au rezultat doi copii respectiv T. C. F., născut la data de 6.08.1996 și T. Andrees F., născut la data de 13.10.2005.
În timpul căsătoriei au locuit împreună cu părinții pârâtului în Reșița iar prin Certificatul de divorț nr.8039/29.07.2013 eliberat de BNP S. M. s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre ei.
Învederează că datorită problemelor financiare pârâtul, la începutul anului 1995, a plecat să lucreze în străinătate și astfel lipsea foarte mult de acasă. Ea a continuat să locuiască în casa socrilor. După câteva luni pârâtul a venit în țară prima dată, pe perioada sărbătorilor de iarnă, și a cumpărat apartamentul părinților săi, fictiv, fără a o anunța și pe ea.
După ce a rămas însărcinată cu fiul lor cel mare i-a adus la cunoștință vestea pârâtului telefonic însă acesta nu a fost prea interesat de sarcina sa și a revenit în țară abia după 10 luni de la nașterea copilului.
Pe perioada cât a lucrat în străinătate pârâtul trimitea bani acasă pe care îi administra mama acestuia ea neavând acces la bani. În acest timp părinții săi locuiau tot în Reșița și aceștia o ajutau foarte mult.
Susține că pârâtul venea tot mai rar acasă își schimba adresa și locul de muncă fără să o înștiințeze și astfel nu putea lua legătura cu el. Situația a devenit tot mai rea, certurile tot mai dese, pârâtul trimitea tot mai puțini bani acasă.
Ulterior a rămas însărcinată cu minorul T. Andrees F. care s-a născut cu mari probleme de sănătate. Acesta, până la vârsta de opt ani a urmat un tratament pentru epilepsie, după ce la vârsta de patru ani s-a îmbolnăvit și de astm și trebuia lunar să meargă cu el la control. Abia la vârsta de cinci ani l-a înscris la grădiniță iar apoi a frecventat o școală specială din Reșița.
Menționează că se descurca foarte greu cu indemnizația ei de Asistent personal pentru persoane cu handicap, cu banii foarte puțini pe care îi trimitea pârâtul și cu alocația copiilor astfel că s-a hotărât să plece în Austria pentru a munci lăsând în grija bunicilor copiii. Cu banii câștigați în străinătate a reușit să achite datoriile acumulate și trimite lunar acasă bani și pachete pentru copii.
Menționează că atunci când pârâtul a aflat de plecarea ei în străinătate a dorit să divorțeze și să-l terorizeze pe minorul C. F. cu telefoane spunându-i să-i transmită că dacă nu pleacă din casă până se întoarce el o va omorî. În luna septembrie 2012 ea a plecat cu minorul la părinții săi la . a rămas la bunicii paterni, la insistențele acestuia. Deși pârâtul a venit în țară de vreo trei ori în perioada din septembrie 2012 până în august 2013 acesta nu a vizitat niciodată minorul Andrees F. ci a vorbit la telefon odată cu el.
Arată că deși i-a solicitat pârâtului să-și dea acordul pentru a-l putea lua pe minor cu ea în Austria acesta a refuzat.
La data de 29.07.2013 au divorțat la notar și au convenit ca domiciliul copiilor să fie stabilit la ea. Ulterior în august 2014 pârâtul și-a dat acordul pentru ca minorul să plece în Austria cu o . condiții. Susține că nu i-a interzis pârâtului să viziteze minorul dar acesta nu dorește să ia legătura cu copilul, nu este interesat de problemele de sănătate și nu contribuie în nici un fel la creșterea și educarea sa. Mai mult o amenință că la revenirea în țară va trimite minorul la părinții săi și nu va mai putea pleca în Austria. Consideră că în acest caz comportamentul pârâtului este unul infantil și prin acestea dorește doar să o șicaneze neinteresându-l soarta copilului.
Minorul este foarte atașat de ea și consideră că este în interesul copilului să fie exercitată autoritatea părintească exclusiv de către ea raportat la vârsta fragedă când prezența mamei și afecțiunea sunt absolut necesare și la atitudinea indiferentă a pârâtului. Mai mult, având în vedere problemele de sănătate ale minorului în Austria este mult mai bine îngrijit și beneficiază de tratamente medicale mai eficiente pentru tratarea și ținerea sub control a afecțiunilor de care suferă. Minorul merge la școală în Austria, s-a acomodat și s-a integrat în colectivitate.
Consideră că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către ea.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.194 și următoarele Cod procedură civilă, art.398, 403, 496, 497 și art.507 Cod civil.
Pârâtul a depus întâmpinare (f.139-140) prin care, pe cale de excepție, invocă necompetența teritorială a Judecătoriei D. și consideră că este competentă Judecătoria Reșița – ultimul domiciliu al minorului atunci când a fost în țară fiind în Reșița, județul C. S., astfel cum rezultă din convenția autentică nr.1878 din 29 iulie 2013 încheiata între părinți odată cu divorțul acestora respectiv prevederea de la lit.”g” liniuța 2 „după divorț locuința minorilor este stabilită să fie la părintele matern respectiv la adresa din municipiul Reșița ., . județul C. S.„.
Faptul că reclamanta și-a stabilit domiciliul în satul Clopodia nr.69 județul T. consideră că nu a obținut și acordul său de a schimba domiciliul minorului așa cum prevede convenția mai sus menționată la litera e, respectiv ,,părinții se obligă să nu schimbe domiciliul minorilor decât cu acordul celuilalt” obligație de care reclamanta nu s-a achitat.
Invocă prevederile art.114 alin.1 Cod procedură civilă potrivit cărora ,,dacă legea nu prevede altfel ,cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritoriala își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, coroborat și cu prevederile Legii nr.272/2004 consideră că este competentă teritorial instanța de la domiciliul minorului, domiciliu care așa cum prevede convenția încheiată între părți a fost stabilit în Reșița. Având în vedere că reședința minorului în prezent este în Austria la mama reclamantă și că reclamanta consideră competente instanțele Române în situația dată consideră a fi competentă instanța de la domiciliul minorului care este Judecătoria Reșița.
Învederează că în sprijinul celor susținute opinează și G. B. în lucrarea Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole vol I, art.1-52, Editura Hamangiu 2013, pag.314-315.
Cu privire la exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă arată că nu este de acord și solicită ca în continuare autoritatea părintească să fie exercitată în comun așa cum s-au înțeles prin convenția încheiată odată cu divorțul.
Consideră că prin exercitarea autorității părintești în comun nu sunt afectate interesele minorului. Chiar reclamanta în cererea introductivă arată că în cursul lunii august 2014 și-a dat acordul ca acesta să plece și să se stabilească cu minorul în Austria întrucât a considerat că este în interesul superior al minorului această schimbare a domiciliului din toate punctele de vedere respectiv al școlii ce o urmează, a veniturilor mamei și a sănătății fizice și mentale a minorului asigurându-i climatul de stabilitate și siguranță.
Consideră că reclamanta solicita exercitarea autorității părintești exclusiv de către ea în ideea că în viitor va avea nevoie de o noua aprobare din partea sa în situația în care se va întoarce în țară cu minorul și va fi nevoită să treacă granița însă el nu a refuzat niciodată să dea o declarație notarială prin care să își exprime acordul pentru a ieși minorul din țară împreună cu mama declarație care poate fi data oricând atunci când i se va solicita.
Pe de alta parte apreciază că și-a îndeplinit obligațiile legale fată de minor precum și obligațiile convenționale la care s-a angajat astfel că nu sunt motive temeinice pentru exercitarea autorității părintești exclusiv de mamă.
Referitor la stabilirea locuinței minorului la mamă arată că este de acord cu acest capăt de cerere și consideră că hotărârea ce se va pronunța ține loc de acord privitor la schimbarea domiciliului minorilor la mamă în Austria, clauză prevăzută în convenția autentica nr.1878 din 29 iulie 2013 la lit.e respectiv ,,părinții se obligă să nu schimbe domiciliul minorilor decât cu acordul celuilalt”. Dealtfel chiar și reclamanta arată în acțiune că el și-a dat acordul în luna august 2014 ca reclamanta să plece cu minorul în Austria.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f.150-154) prin care solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. ca fiind neîntemeiată, admiterea acțiunii formulată.
Solicită a se observa că susține din întâmpinare sunt lipsite de relevanță și o parte din ele formulate cu rea credință.
Arată că raportat la art.114 Cod procedură civilă instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este cea de la domiciliul persoanei ocrotite respectiv a minorului. Această normă reglementează o competență teritorială exclusivă.
Minorului i s-a stabilit domiciliul, de comun acord, prin convenția încheiată la domiciliul mamei care la acea dată era în cartea de identitate în Reșița deși aceasta urma să locuiască în Clopodia, județul T. la părinții săi.
Pe fond reiterează aspectele din cererea introductivă.
La termenul azi instanța, a pus în discuția părților excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D. în soluționarea acestei cauze, invocată de pârât prin întâmpinare, având în vedere că pârâtul are domiciliul în Municipiul Reșița. (a se vedea fișa de evidență de la fila 135)
Instanța găsește întemeiată excepția invocată din oficiu, pentru următoarele considerente:
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art.107 Cod procedură civilă, pentru situația în care pârâtul este o persoană fizică, în sensul că cererea se face la instanța domiciliului acestuia.
Potrivit art.129 al.2 pct.3 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică, în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Din interpretarea „per a contrario” a art.126 al.1 Cod procedură civilă, se desprinde concluzia că, cererea principală ce face obiectul acestui dosar, referitoare la modul de exercitare a autorității părintești asupra minorilor și la stabilirea locuinței acestora, nu este o cerere referitoare la bunuri și nici la drepturi de care părțile pot să dispună câtă vreme, conform art.403 Cod civil, modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori se pot stabili doar de către instanța judecătorească, competența teritorială este exclusivă, absolută, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv aceea a posibilității invocării ei din oficiu, de către instanță, conform art.130 al. 2 Cod procedură civilă. Caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competență teritorială rezultă din combinarea art.129 al.2 pct.3 Cod procedură civilă cu art.126 Cod procedură civilă, ceea ce înseamnă că despre norma înscrisă în art.107 al.1 Cod procedură civilă nu se poate spune că este o normă de ordine privată, fără a se ține seama și de natura pricinii.
În acest sens s-au exprimat și autorii în doctrină respectiv G. B. și M. S. în lucrarea D. procesual civil, Editura Hamangiu 2015 pagina 159, arătând că are caracter absolut competența generală, competența materială și competența teritorială exclusivă iar caracter relativ are numai competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună cu excepția cazurilor în care competența teritorială este exclusivă.
La art.114 alin.1 Cod procedură civilă invocat de reclamantă pentru respingerea excepției este reglementat un caz de competență teritorială absolută care însă nu se aplică în speță. În acest text de prevede că cererile privind ocrotirea persoanei fizice dată de Codul civil în instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
În lucrarea precitată, ca dealtfel și în practică s-a stabilit că art.114 Cod procedură civilă nu se aplică în cazul oricărei cereri dată de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie ci numai celor privind ocrotirea persoanei fizice respectiv celor prevăzute de Titlul III intitulat „Ocrotirea persoanei fizice” al Cărții I, „despre persoane” din Codul civil.
În categoria acestor litigii intră, astfel cum prevede art.106 Cod civil, instituirea tutelei minorului, darea în plasament sau alte măsuri de protecție specială prevăzute de lege ori în ceea ce privește majorul punerea sub interdicție judecătorească sau instituirea tutelei.
Obiectul prezentului dosar nu intră în această categorie iar la pagina 241 în lucrarea precitată autorii au prevăzut că cererile date de lege în competența instanței de tutelă și de familie altele decât cele anteprecizate urmează, în ceea ce privește competența teritorială fie regulile de drept comun fie alte reguli speciale.
Așa fiind, văzând și că legea nu prevede expres instanța competentă din punct de vedere teritorial pentru soluționarea unei cereri privitoare la autoritatea părintească, ceea ce înseamnă că se aplică regula de drept comun prevăzută de art.107 al.1 Cod procedură civilă, ținând seama și de dispozițiile HG nr.337/1993, modificată și completată, se constată că Judecătoria Reșița, în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtului, astfel cum rezultă din cererea introductivă precum și din verificările efectuate în evidența Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (f.135) este competentă să soluționeze cererea reclamantei.
Ca urmare, instanța, găsind întemeiată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei D., văzând și prevederile art.248 al.1 Cod procedură civilă, în conformitate cu care „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”, precum și prevederile art.132 al.1, 2 Cod procedură civilă, în conformitate cu care, atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă, iar dacă se declară necompetentă, dosarul va fi trimis instanței judecătorești competente, va admite excepția și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată, sens în care:
Declină în favoarea Judecătoriei Reșița, competența teritorială de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta T. C. S. (cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat B. G. D. din Timișoara, ..3, . T., CNP_) în contradictoriu cu pârâtul T. I. (cu domiciliul în Reșița, ., ., județul C. S., CNP_) cu obiect exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 aprilie 2015.
Președinte,
L. C.-I.
Grefier,
G. R.
Red:L.C.I./7.05.2015
Tehnored:G.R./ „
4 ex./emis 2 .>
JUDECĂTORIA D.
Sediul în D., . A, jud. T.
Nr. tel:_, fax:_Cod operator 5271
e-mail :_
Dosar nr._
Din 7.05.2015
C ă t r e,
JUDECĂTORI REȘIȚA
Alăturat vă înaintăm dosarul civil nr._ (file.), întrucât prin sentința civilă nr.640/27 aprilie 2015 s-a dispus declinarea competenței teritoriale de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta T. C. S. (cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat B. G. D. din Timișoara, ..3, . T., CNP_) în contradictoriu cu pârâtul T. I. (cu domiciliul în Reșița, ., ., județul C. S., CNP_) cu obiect exercitarea autorității părintești și stabilire locuință minor, în favoarea dvs.
Președinte, Grefier,
L. C.-I. G. R.
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 809/2015.... | Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 1217/2015.... → |
|---|
