Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1229/2015. Judecătoria DETA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1229/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1229/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
Dosar nr._
Operator 5271
JUDECĂTORIA D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1229
Ședința publică de la 9 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. C.-I.
Grefier: G. R.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta DRIȚAN N. F. în contradictoriu cu pârâtul P. T. O., având ca obiect partaj bunuri comune precum și a cererii reconvenționale formulată de pârâtul reclamant reconvențional P. T. O. în contradictoriu cu pârâta reconvențional DRIȚAN N. F. (fostă P.), cu același obiect.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta pârâtă reconvențional avocat H. M. iar pentru pârâtul reclamant reconvențional se prezintă avocat O. S., lipsesc părțile.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanții părților depun concluzii scrise.
Față de aceasta instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Pentru reclamanta pârâtă reconvențional avocat H. M., pune concluzii de admitere a cererii principale astfel cum a fost formulată și precizată ulterior ca întemeiată și a capătului de cerere din reconvenționala pârâtului cu obiect ieșire din indiviziune.
Solicită a se constata că imobilul supus partajului este bun comun și în principal să fie atribuit reclamantei cu obligarea la sultă către pârât iar în subsidiar atribuirea imobilului pârâtului cu obligarea la sultă către reclamantă reprezentând 1/2 din valoarea stabilită prin raportul de expertiză.
Cu privire la cererea reconvențională solicită respingerea în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca nefondată, neîntemeiată.
În pledoarie arată că în speță este vorba despre un bun comun achiziționat de ambele părți prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la notar în anul 1997. Părțile s-au logodit, logodna fiind făcută de părinții reclamantei, iar banii obținuți au fost folosiți parte la organizarea nunții și la cumpărarea apartamentului.
După achiziționarea apartamentului acesta a suferit modernizări prin contribuția comună a soților care au contractat credite și le-au restituit împreună. Susține că reclamanta a avut loc de muncă în perioada căsătoriei și a lucrat și în străinătate.
Consideră că nu poate fi primită susținerea pârâtului că în cauză este vorba despre donație deghizată, simplele depoziții de martori nu produc efecte.
Pentru pârâtul reclamant reconvențional avocat O. S., pune concluzii de respingere a acțiunii introductive și admiterea cererii reconvenționale cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat. Depune dovada achitării onorariului avocațial.
În pledoarie arată că atât probele cât și realitatea juridică și faptică sunt contrar susținerilor reclamantei. Se încearcă o diversiune juridică de către aceasta. Recunoaște că îmbunătățirile s-au făcut din bani comuni ai părților dar acest aspect nu schimbă proveniența apartamentului deoarece îmbunătățirile dau un drept de creanță și nu un drept de proprietate asupra imobilului.
În speță însă reclamanta nu a solicitat recunoașterea dreptului său de creanță.
Solicită a se înlătura din probatoriu depoziția martorului S. I. ca fiind nesinceră și a martorului B. M..
Pe de altă parte solicită a se avea în vedere declarația martorului M., vânzătorul bunului, care a arătat că părinții pârâtului au achitat integral prețul, doar cu aceștia s-au purtat negocierile, reclamanta neavând nici un rol.
Părinții pârâtului au făcut o donație în favoarea exclusivă a fiului lor în bani și nu au donat apartamentul fiind vorba despre o gratificare cu prețul nu cu bunul, subrogație reală cu titlu particular, astfel că imobilul este bun propriu al pârâtului. Subrogația pe care pârâtul o invocă a fost greșit înțeleasă de către reclamantă.
Din probatoriul administrat rezultă că banii cu care s-a organizat nunta au fost luați împrumut și restituiți după nuntă
În fine subliniază că dreptul material aplicabil în speță este Codul familiei.
În replică, avocat H. M., arată că invocarea propriei culpe contrazice probele.
INSTANȚA,
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 10 septembrie 2014, reclamanta Dritan N. F. a chemat în judecată pe pârâtul P. T. O., solicitând instanța ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate faptul că bunurile comune dobândite împreună în timpul căsătoriei sunt constituite din bunuri comune imobile reprezentate de imobilul situat în localitatea D., ..B13, . CF nr._-C1-U4 D., să dispună ieșirea din indiviziune a acestuia și atribuirea dumneaei în natura, cu obligarea sa la plata unei sulte pârâtului ce reprezintă 1/2 din valoarea imobilului, respectiv 66.300 lei (echivalentul a 15.000 euro), valoarea imobilului fiind de 30.000 de euro. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul proces.
În fapt, arată că a fost căsătorită cu pârâtul din anul 1997 până la data de 15.11.2010, când s-a pronunțat divorțul prin sentința civilă nr.936/15.11.2010 de către Judecătoria D..
Învederează că în timpul căsătoriei au dobândit împreună imobilul a cărui partajare o solicită pe care l-au cumpărat în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2340/2029 de către BMP "M.-Lacatusu" în anul 1997.
Menționează că solicită a-i fi atribuit imobilul în natură întrucât are în întreținere pe minora P. A. rezultată din căsătorie și nu are alt imobil în care să locuiască.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii.
Pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională (f.26-28) prin care solicită instanței ca pe baza probelor administrate să constate calitatea de bun propriu al său asupra apartamentului situat în D., . evidențiat în CF nr._-C1-U4 UAT D., nr. cad. 22-23/2-24-25/1/2/VI compus din patru camere și 11,61% pci, prin subrogație reală cu titlu particular, prin faptul că prețul de cumpărare a bunului a fost achitat integral din fondurile financiare a părinților săi, gratificare ce a vizat doar persoana sa, înscrierea în cartea funciară sus menționată a dreptului său de proprietate cu titlu de drept bun propriu.
În baza art.36 alin.1 Cod familiei raportat la art.728 cod civil din 1864 și art.979 Cod procedură civilă solicită respingerea acțiunii introductive având în vedere faptul că operațiunea de partaj se poate efectua doar asupra bunurilor comune. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata
În fapt, arată că prin cerere reclamanta solicită constatarea unei contribuții comune egale la dobândirea apartamentului în litigiu și atribuirea acestuia corelativ cu obligarea la sultă în favoarea sa în cuantum de 1/2 din valoarea apreciată ca fiind de 30.000 euro deoarece minora se află în întreținerea sa și nu are altă locuință.
Învederează că starea de fapt reală este cu totul alta.
Astfel, doar în mod formal acest imobil a devenit bun comun al soților ca urmare a aplicării prezumției relative de comunitate prevăzută de art.30 din Codul familiei din 4 ianuarie 1953, act normativ în vigoare la data dobândirii bunului. Părțile s-au căsătorit la data de 19.07.1997, divorțul producând efecte în data de 4.01.2011 iar bunul a intrat în patrimoniul soților în data de 6.10.1997.
Susține că în realitate fosta sa soție nu a avut nici un fel de aport material la plata prețului. Acesta, în cuantum real de 15.000 DM (în contract a fost trecută o valoare de 10.000.000 ROL) a fost achitat integral cu câteva ore înaintea întocmirii actului translativ de proprietate din fondurile financiare ale părinților săi P. I. și P. T. în mâna vânzătorului M. loan.
Prin această plată integrală a prețului, părinții săi au urmărit gratificarea doar a sa și în considerarea persoanei sale, astfel încât prin subrogație reala cu titlu particular (prețul de cumpărare ce a făcut obiectul gratificării sale trecând într-un bun comun), acest bun devine bun propriu.
Învederează prevederile art.31 lit. b și f din Codul familiei din 4 ianuarie 1953.
Arată că reclamanta nu a avut nici o contribuție financiară la dobândirea acestui apartament, neputând justifica în vreun fel proveniența acestei sume de bani din patrimoniul nostru. La data achitării prețului de către părinții săi aceștia realizau venituri considerabile din agricultură (lucrând aproximativ 100 ha teren) precum și din creșterea animalelor.
Prin prezentul demers judiciar fosta sa soție dă dovadă de rea credință procesuală și încearcă să inducă în eroare instanța de judecată cu privire la contribuția soților la achiziționarea acestui bun.
Așa cum s-a statuat în literatura de specialitate și în mod constant în jurisprudența instanței supreme, atunci când la dobândirea unui bun au contribuit părinții unuia dintre soți, această contribuție nu poate fi socotita decât ca o donație făcută în favoarea exclusiva a copilului lor, cât timp nu au arătat în mod expres că au înțeles să gratifice pe ambii soți.
Învederează că de mai mult de doi ani bunul este în folosința sa exclusivă iar reclamanta și-a stabilit locuința în Germania unde are și loc de muncă împreună cu fiica lor care este înscrisă la școală în Regensburg, Germania și nu în România, așa cum încearcă să sugereze prin acțiune reclamanta, astfel că și solicitarea de a-i fi atribuit imobilul este nejustificată.
Așa cum rezultă din art.36 alin.1 Cod Fam, conform căruia, la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora, iar daca soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța, precum și din art.728 Cod Civil de la 1864, potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune dar și din art.979 Cod procedură civilă, partajul reprezintă operațiunea juridica prin care se pune capăt stării de coproprietate, în sensul că bunurile stăpânite în comun sunt împărțite materialmente între copărtași, fiecare devenind proprietarul exclusiv asupra unui anume bun sau asupra unei părți determinate material dintr-un bun, ceea ce înseamnă că se pot împărți numai bunurile comune existente în patrimoniul părților în momentul în care se face împărțirea, nefiind posibilă împărțirea unor bunuri care sunt bunuri proprii ale uneia dintre părți, asupra cărora partea deține dreptul de proprietate exclusivă, atâta vreme cât bunul imobil supus partajului este bun propriu ca efect al subrogației reale cu titlu particular, consideră că acțiunea introductiva trebuie respins.
Arată că valoarea bunului ce face obiectul prezentei acțiuni reconvenționale este de 25.017,3 euro, în conformitate cu expertizele ANEVAR 2014.
În vederea stabilirii taxei de timbru, arată că valoarea bunului este de 110,836,64 lei, calculată la cursul BNR din data de 11.11.2014 de 4,4304 lei/euro.
Pentru considerentele expuse solicită respingerea acțiunii introductive și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale.
În drept, își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art.205-209 Cod procedură civilă, art.979-995 Cod procedură civilă, precum și pe celelalte texte legale mai sus amintite.
La data de 17 noiembrie 2014 pârâtul reclamant reconvențional a depus cerere de ajutor public judiciar în condițiile OUG nr.51/2008, și înscrisuri doveditoare, prin care a solicitat scutirea de la plata a jumătate din taxa de timbru și eșalonarea diferenței rămase în cinci rate lunare în cuantum de 332,17 lei fiecare. (f.35-72)
Această cerere a fost soluționată prin încheierea Camerei de consiliu din 27 noiembrie 2014 prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de P. T. O. și s-a dispus scutirea acestuia de la plata a jumătate din taxa judiciară de timbru în cuantum de 3321,73 lei, respectiv a sumei de 1660,865 lei și eșalonarea diferenței de 1660,865 lei, rămasă de achitat de către petent, în cinci tranșe lunare egale a câte 332,17 lei, ce vor fi plătite începând cu luna decembrie 2014, până la data de 15 a fiecărei luni. (f.73-74)
Reclamantul a achitat integral diferența de 1660,865 lei, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru stabilită în cinci tranșe lunare egale a câte 332,17 lei. (f.79, 95, 111, 127 și 177)
Reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională și răspuns la întâmpinare. (f.82-84)
Cu privire la cererea reconvențională solicită respingerea acesteia în principal pe cale de excepție ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind nefondată/neîntemeiată.
Arată că înțelege să invoce, în temeiul dispozițiilor art.2 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr.173 din 29 iulie 1997 prin care a fost abrogată Legea nr.146/1997, raportat la dispozițiile art.248 Cod procedură civilă, excepția de insuficientă timbrare a cererii reconvenționale, iar pe cale de consecință să se dispună anularea acesteia ca insuficient timbrata raportat la valoarea imo bilului indicate de către pârâtul reclamant reconvențional. Astfel contestă valoarea bunului partajabil indicată și anume suma de 25.017,3 euro, valoarea imobilului fiind de 30.000 euro în conformitate cu expertiza topo materializata prin Raportul de Evaluare aflat în uzul Camerei Notarilor Publici.
De asemenea invocă excepția de inadmisibilitate a cererii reconvenționale întrucât imobilul ce face obiectul prezentei cereri nu este un bun propriu al pârâtului nefiind îndeplinite condițiile unei donații astfel cum în mod eronat acesta încearcă să inducă în eroare instanța ci este un bun comun al ambilor soți dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei din banii proveniți din darul de nuntă.
Învederează că în cauză sunt incidente atât condițiile inadmisibilității de ordin subiectiv (referitoare la calitatea procesuală, dedusă din adagiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans") precum și cea de ordin obiectiv raportat la dispozițiile de lege invocate de pârât în cauza respectiv art.31 lit.b din Codul familiei.
În fapt arată că la data de 19.07.1997 s-au căsătorit, părinții săi au organizat petrecerea de logodnă, iar părinții pârâtului au organizat petrecerea de nuntă cu ocazia căsătoriei, petreceri cu dar, în care au fost gratificați de către invitați, respectiv rude, prieteni, apropiați atât din partea sa cât și a pârâtului și chiar părinții i-au gratificat cu suma de 1.000 euro.
Cu suma de bani oferită cadou de invitați atât la petrecerea de logodnă cât și cea de nuntă, respectiv darul de nunta al nașilor lor, în luna octombrie 1997 au achiziționat împreună imobilul ce face obiectul prezentei cereri.
Consideră că pârâtul reclamant reconvențional încearcă cu rea-credință procesuală să inducă instanței o stare de fapt neadevărată distorsionând adevărul și interpretând în mod eronat (subiectiv și nefondat) dispozițiile de lege în materie.
Astfel învederează faptul că foști socri nu au avut această sumă de bani pe care ,,ar fi donat-o fostului soț", aceștia neputând justifica proveniența acestei sume de bani și dacă ar fi donat această sumă de bani fostului soț de ce nu au donat banii înaintea căsătoriei ci numai la o luna și zece zile după căsătorie. Este evident că pârâtul încearcă să prezinte/acrediteze o stare de fapt neadevărată cu scopul de a-și însuși pe nedrept imobilul această conduită echivalând cu o inițiativă de îmbogățire fără just temei, ce este în egală măsură cenzurată și prohibită de legiuitor.
În fine arată că în prezent ea locuiește și muncește în Germania și are în întreținere pe fiica lor minoră care locuiește cu ea, dar pe viitor intenționează să se întoarcă în România împreună cu minora acesta fiind motivul pentru care solicită atribuirea în natură a locuinței cu obligarea sa la plata unei sulte pârâtului reprezentând cota de 1/2 din imobil.
În drept, invocă dispozițiile art.205, art.201 (2) Cod procedură civilă.
La data de 14 ianuarie 2015 reclamanta pârâtă reconvențional a depus note de ședință prin care arată că părinții săi i-au gratificat ca dar de nuntă cu suma de 1.000 DM și nu cu suma de 1.000 euro cum a precizat în răspunsul la întâmpinare. (f.92)
La termenul din 26 ianuarie 2015 (f.96-97) a fost încuviințată administrarea probei cu înscrisuri solicitată de către părți, a probatoriului cu martorii Drițan A. (f.178), E. Adalbert (f.219), B. M. (f.199) și S. I. F. (f.237-238) propuși de reclamanta pârâtă reconvențional și cu martorii P. I. (179-180), L. F. M. (f.218), M. I. (f.239) și D. I. (f.200-201), propuși de pârâtul reclamant reconvențional, cu interogatoriile părților răspunsurile la întrebările formulate fiind atașate la filele 113-115, 129-134, interogatoriul reclamantei pârâtă reconvențional fiind administrat în conformitate cu prevederile art.356 Cod procedură civilă prin mandatarul avocat, și efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea construcții/evaluare proprietăți imobiliare (f.146-176).
La termenul din 23 februarie 2015 avocatul reclamantei, pârâtă reconvențional a depus Note de ședință prin care arată că pârâtul încearcă să inducă în eroare instanța prezentând o stare de fapt nereală și distorsionând adevărul cu scopul de a-și însuși pe nedrept întregul imobil obținut de ambii soți în timpul căsătoriei prin contribuție egală.
Învederează că apartamentul a fost cumpărat cu banii obținuți de la nuntă, cu titlu de dar pentru ambii soți. La nuntă s-a strâns aproximativ 43.000.000 – 46.000.000 lei (ROL) și suma de aproximativ 2.000-3.000 DM din care părinții săi i-au gratificat cu suma de 1.000 DM, unchiul și mătușa sa cu suma de 500 DM fiecare, iar nașii cu suma de 5.000.000 lei (ROL).
Susține că din acești bani au cumpărat apartamentul care nu putea fi locuit și a fost renovat contractând în acest sens un credit bancar în sumă de 4.000 DM, iar cu câte 1.000 DM i-a împrumutat fratele său și nașii. Menționează că renovarea apartamentului a costat 6.000 DM bani pe care i-a returnat împreună cu pârâtul.
Învederează că foștii socri nu i-au ajutat material la cumpărarea apartamentului neavând sumele de bani la care face referire pârâtul prin întâmpinare provenite din vânzarea animalelor. Acesta animale au fost vândute nașului lor după trei ani de la cumpărarea apartamentului iar cu banii obținuți foștii socri au cumpărat un apartament în D. fostei cumnate.
În fine arată că în anul 2006 a contractat împreună cu pârâtul un alt credit bancar în sumă de 11.000 euro bani cu care au cumpărat un autoturism în valoare de 6.200-6.300 euro iar cu restul au achitat împrumuturile luate pentru renovarea apartamentului. Autoturismul s-a vândut cu aceeași sumă cu acare a fost cumpărat, iar pârâtul a cumpărat un alt autoturism ce se află și în prezent în posesia pârâtului.
Susține că a muncit în această perioadă în Austria și Germania iar când se întorcea în țară achita în avans ratele la bancă. În anul 2010 când s-au despărțit mai era de achita suma de 3.000-4000 euro din creditul contractat bani pe care i-a avansat în tranșe pârâtului în vederea returnării acestuia. (f.116-117)
Prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de către expertul B. I. V. s-a stabilit că valoarea totală de circulație a apartamentului în litigiu este de 136.400 lei (31.000 euro la un curs BNR de 1 euro=4,40 lei).
De asemenea s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de reclamanta pârâtă reconvențional constând în: copia cărții de identitate, Contractul de vânzare cumpărare privind apartamentul în litigiu, copia sentinței civile prin care s-a desfăcut căsătoria dintre părți, extras CF nr. vechi 2520/6 D., chitanțe privind plata impozitului apartamentului în litigiu în data de 26.08.2014 (f.4-11), dovada reședinței reclamantei pârâtă reconvențional și a fiicei acesteia din Germania (f.101-104), copia carnetului de muncă (f.189-198), precum și cu înscrisurile depuse de pârâtul reclamant reconvențional constând în: copia cărții de identitate, fluturașii de salariu privind lunile septembrie și octombrie, adeverință de la locul de muncă privind celelalte venituri lunare acordate respectiv normă hrană și normă echipament pe lunile septembrie, octombrie, dovada creditului contractat de la Ț. Bank și a ratelor lunare pe care le are de achitat până în luna martie 2020 (f.41-50, extrasul CF și în extenso privind imobilul proprietatea părinților pârâtului reclamant reconvențional (f.232-236).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea principală va admite în totalitate cererea reconvențională.
În primul rând instanța stabilește legea aplicabilă în speță și în acest sens are în vedere . 1 octombrie 2011 a Codului civil reglementat prin Legea nr.287/2009 care a abrogat Codul familiei.
Astfel, pentru a determina legea aplicabilă s-au avut în vedere prevederile art.6 alin.6 din Codul civil potrivit cărora „dispozițiile legii noi sunt aplicabile efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestora derivate din căsătorie….dacă aceste situații juridice există după . legii noi”.
Pe de altă parte se are în vedere și art.33 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Codului civil potrivit căruia dispozițiile art.340 și 341 in Codul civil sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a Codului civil ori de câte ori actul juridic sau faptul juridic în temeiul căruia a fost dobândit bunul intervine după această dată.
Astfel, sesizată cu acțiunea de partaj, instanța constată că părțile s-au căsătorit la data de 19 iulie 1997 și au divorțat prin sentința civilă nr.936 pronunțată la data de 15 noiembrie 2010 de către Judecătoriei D., definitivă și irevocabilă la data de 4.01.2011. (f.6-7)
Așa fiind, interpretând per a contrario textele de lege anterior expuse și având în vedere că la data intrării în vigoare a Noului Cod civil părțile erau deja divorțate definitiv nu se aplică dispozițiile acestuia ci se aplică dispozițiile Codului familiei sub incidența căruia părțile s-au căsătorit, au dobândit bunurile și au divorțat.
Unul dintre efectele divorțului este cel privitor la bunurile comune dobândite de soți în timpul căsătoriei câtă vreme art.36 alin.1 Codul familiei prevede că la desfacerea căsătoriei bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor va hotărî instanța judecătorească.
Potrivit art.30 Codul familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii, bunuri comune ale soților, calitatea de bun comun netrebuind să fie dovedită.
De la această regulă sunt prevăzute excepții la art.31 în care sunt reglementate situațiile în care anumite bunuri nu sunt comune ci bunuri proprii ale fiecărui soț.
În litigiu de față reclamanta susține că sub durata căsătoriei a dobândit împreună cu pârâtul un apartament ca bun comun în codevălmășie pe când pârâtul în cererea reconvențională susține că acest imobil are calitatea de bun propriu în temeiul art.31 lit.”b” și „f” Codul familiei.
Din Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2340/2029/6.10.1997 la BN M.-L. precum și din extrasul cărții funciare nr._-C1-U4 UAT D. rezultă că proprietarii imobilului constând în apartamentul nr.6 din D., ..13, . patru camere și dependințe sunt părțile respectiv P. T. O. și P. N. F. (în prezent Drițan) dobândit prin cumpărare.
În privința provenienței banilor cu care s-a achiziționat acest imobil probatoriul administrat a dovedit întemeiată susținerea pârâtului reconvențional cum că acesta a fost achiziționat cu bani primiți de la părinții dumnealui cu titlu de dar manual și nu din bani comuni ai părților, respectiv din darul de nuntă așa cum neîntemeiat a susținut reclamanta.
Astfel, în interogatoriul luat reclamantei pârâtă reconvențional aceasta a precizat că nunta a fost organizată în august 1997 pe banii părinților pârâtului, s-au făcut pregătiri pentru 350-400 persoane dar au venit în jur de 420 și nu știe ce sumă s-a cheltuit dar își amintește că foștii socri spuneau că le vor deduce cheltuielile iar restul le va rămâne lor (tinerilor).
De asemenea aceasta precizează că prețul apartamentului a fost de 15.000 mărci sumă care a fost înmânată vânzătorului de către fosta soacră a dumneaei la un bar situat în aproprierea apartamentului în ziua perfectării contractului iar dumneaei și fostul soț nu au văzut acest apartament înainte de cumpărare. (f.129-134)
Pârâtul reclamant reconvențional, în interogatoriul luat, a arătat că părinții dumnealui i-au cumpărat apartamentul în toamna anului 1997 după ce au încasat banii de pe recolta acelui an, aceștia ocupându-se cu agricultura. De asemenea a arătat că nunta a fost organizată de părinții dumnealui cu bani împrumutați de la unchiul său D. I. iar suma câștigată la nuntă a fost insuficientă pentru a acoperi împrumutul având și pierderi mari în situația în care au fost invitate 400 persoane și s-a pregătit masa pentru acest număr dar au participat doar în jur de 240 persoane. Acesta recunoaște că în apartament s-au făcut renovări mari iar banii au fost obținuți din credite bancare care susține că nu au fost achitate integral nici în prezent dumnealui plătind rate în continuare. (f.113-115)
Martora P. I., mama pârâtului a declarat că părțile s-au căsătorit în august 1997 iar nunta a organizat-o dumneaei și soțul. Pentru nuntă nu au avut bani lichizi și au împrumutat de la fratele dumneaei 120 milioane lei vechi care au fost investiți integral în petrecere unde au fost invitate 400 de persoane și au participat în jur de 300. Ca dar de nuntă s-a adunat suma de 100 milioane lei vechi și mărci și a fost acoperit mare parte din împrumutul către fratele dumneaei rămânând însă și o diferență de 20 milioane lei vechi restituită ulterior.
În acea perioadă dumneaei și soțul se ocupau de agricultură având arendate 136 hectare teren și în toamna anului 1997, după ce a primit banii de pe recolta din vară, a cumpărat apartamentul în litigiu pentru fiul său. Precizează că a dorit să întocmească contractul numai pe numele fiului său însă notarul i-a spus că nu se poate deoarece este căsătorit și astfel contractul a fost încheiat atât pe numele fiului cât și al nurorii.
Precizează că apartamentul a costat 15.000 mărci sumă pe care dumneaei a predat-o vânzătorului în ziua încheierii contractului. Ulterior apartamentul a necesitat lucrări de renovare care au fost efectuate de către părți din bani obținuți din credite bancare care nici în prezent nu au fost achitate integral.
Martora precizează că dumneaei și soțul s-au ocupat de găsirea apartamentului și cumpărarea acestuia fără vreo implicare din partea fiului lor sau a nurorii. (f.179-180)
Martorul D. I., unchiul pârâtului și nașul de cununie al părților a precizat că dumnealui împreună cu părinții pârâtului au avut o asociație agricolă pentru exploatarea terenurilor și o fermă pentru creșterea animalelor în perioada căsătoriei părților. Nunta părților a fost organizată de către părinții pârâtului însă aceștia nu aveau bani lichizi pentru că nu se încasase suma aferentă recoltei din vară și dumnealui i-a împrumutat cu 120 mii lei iar din fermă au luat șase porci, un tăuraș și păsări. Precizează că la nuntă părinții reclamantei nu au participat cu nimic iar darul adunat a fost de aproximativ 100-120 mii lei din care dimineața s-a plătit muzica iar dumnealui i-a fost restituită suma de 100 mii din împrumut. Pentru diferență i-a păsuit până în toamnă când au primit banii pe cereale. Tot în toamnă, din banii de pe recoltă, părinții pârâtului au cumpărat un apartament în D. unde s-au mutat tinerii.
Precizează că în acea perioadă familia dumnealui și familia pârâtului exploatau în jur de 500 hectare teren din care cu 150 hectare a venit în asociație familia P..
În fermă se creșteau 70-80 de porci anual, care erau valorificați în abatoare, precum și oi efectivul acestora ridicându-se la 500. Precizează că familia P. obținea un profit net din această activitate de aproximativ 25.000 mărci anual.
Martorul cunoaște că apartamentul a fost cumpărat cu 15.000 mărci. Precizează că apartamentul a necesitat renovări care au fost efectuate de tineri cu bani din credite bancare. (f.200-201)
Martora L. F. M., vecină de apartamentul cu cel în litigiu, a arătat că părinții pârâtului, în toamna anului 1997, au căutat-o și au întrebat-o dacă este de vânzare apartamentul din vecinătatea sa respectiv cel cu numărul 6 de pe ..13. Le-a indicat acestora proprietarul în persoana d-nului M. I. pe care părinții pârâtului l-au căutat și au venit să-l vadă.
Menționează că d-nii P. i-au spus că vor să cumpere apartamentul pentru băiat, respectiv pentru P. O.. De asemenea i-au spus că ei îl vor plăti iar dumneaei știa că aveau stare materială bună ocupându-se cu agricultura și creșterea animalelor. Martora a precizat că doar bătrânii au fost să vadă apartamentul și au hotărât cumpărarea iar tinerii nu au fost niciodată acolo înainte de încheierea contractului.
Știe că au făcut tranzacția și după mai mult timp a cunoscut-o pe fosta soție a pârâtului adică după ce s-a mutat în . copilului. De asemenea martora cunoaște că în apartament s-au făcut renovări mari pentru care părțile au angajat un credit bancar. (f.218)
Martorul M. I., fostul proprietar al apartamentului în litigiu, arată că a scos la vânzare acest imobil în anul 1997. Prin vară au venit să-l vadă părinții pârâtului P. T. O. care la prima întâlnire i-au spus că trebuie să se mai gândească și să mai aștepte deoarece nu aveau suficienți bani. Aceștia se ocupau cu agricultura și așteptau recolta și încasarea banilor pe cereale. Apartamentul s-a vândut cu 15.000 mărci. Înainte de încheierea contractului în formă autentică părinții pârâtului s-au întâlnit cu dumnealui într-un local și i-au dat întregul preț spunând că acel apartament îl cumpără pentru fiul lor. După câteva zile au mers la notariat unde s-a perfectat contractul în formă autentică venind părinții pârâtului și pârâtul însă nu-și amintește dacă a venit și soția acestuia și de asemenea nu-și amintește care din cei prezenți au semnat contractul în calitate de cumpărători.
Toate discuțiile legate de cumpărarea apartamentului, negocierea prețului le-a avut cu părinții pârâtului dar nu-și mai amintește cui a predat cheile apartamentului însă în nici un caz reclamantei pentru că pe aceasta a identificat-o și a cunoscut-o mai târziu. Precizează că reclamanta nu a fost niciodată să vadă apartamentul înainte de încheierea contractului. (f.239)
Martorul Drițan A., tatăl reclamantei, a susținut că părțile s-au căsătorit la 17 august 1997 și în luna octombrie au cumpărat apartamentul din D. cu banii primiți la nuntă. Astfel, apartamentul a costat 15.000 mărci iar la nuntă s-au adunat 3000 mărci și între 43-46 milioane lei.
Susține că nunta a fost organizată de familia P., părinții pârâtului, și nu cunoaște dacă aceștia s-au împrumutat pentru acel eveniment și au restituit banii din suma adunată la nuntă sau dacă au folosit bani proprii. De asemenea arată că apartamentul a necesitat renovări și s-au făcut lucrări de ansamblu din bani obținuți din credite bancare și din bani câștigați de părți. (f.178)
Martorul B. M., vecin al părinților reclamantei, a declarat că la nunta părților au participat aproximativ 400 de invitați iar dumnealui a participat la adunatul darului și la număratul banilor și știe că suma totală câștigată a fost în jur de 45-46 milioane lei și 3.000 mărci germane. De la părinții reclamantei a aflat că tinerii și-au cumpărat un apartament cu banii de la nuntă care ulterior a necesitat renovări ce au fost și efectuate.
Arată că nu s-a specificat la sfârșitul nunții dacă suma anunțată drept câștig a tinerilor căsătoriți a fost netă sau brută, adică din acea sumă au fost scăzute sau nu cheltuielile. În fine, martorul a declarat că nu știe de unde au avut bani părinții mirelui pentru organizarea nunții. (f.199)
Martorul Engelhardt Adalbert, unchiul reclamantei prin alianță, a declarat că nu a participat la nunta părților însă a lăsat tinerilor un plic cu 500 de mărci cadou. A aflat de la rudele sale că pentru nuntă au contribuit cu bani părinții pârâtului dar nu știe de unde i-a obținut. În toamna anului 1997 a aflat de la părți, pe atunci proaspăt căsătoriți, că au cumpărat un apartament cu banii de la nuntă. Acest apartament a necesitat renovări care au fost efectuate ulterior de către tineri cu ajutor și din partea părinților.
La întrebarea avocatului pârâtului, „Cine a dat informația în familie că tinerii și-au cumpărat apartamentul din banii de la nuntă?” martorul a declarat că nu-și amintește. (f.219)
Martorul S. I. F., verișor primar al reclamantei, a declarat că părinții pârâtului au organizat nunta acestora la care au participat în jur de 350 de persoane. Martorul nu știe dacă banii pentru această petrecere îi aveau părinții pârâtului sau i-au împrumutat. Darul de nuntă s-a făcut public și știe că tinerii au obținut în jur de 13.000 – 14.000 mărci germane. De asemenea martorul declară că au achiziționat un apartament în toamna acelui an din banii de la nuntă informație pe care o are de la aceștia.
A vizitat părțile, după achiziționarea apartamentului, și a observat că acesta necesita renovări care s-au și făcut ulterior cu bani împrumutați de la rude și din credite bancare.
La sfârșitul declarației, fiind întrebat de către avocatul pârâtului câte camere are apartamentul și unde este situat, martorul a declarat că a fost de 2-3 ori în acest apartament și că este amplasat într-un cartier dincolo de centrul orașului, pe partea dreaptă, la etajul 1 sau 2 al unui . camere. La final a precizat că „nu știu cu ce bani s-a achiziționat apartamentul”. (f.237-238)
Subliniem că apartamentul este situat într-un cartier în apropierea centrului orașului, pe partea stângă și are patru camere, astfel încât această declarație este apreciată de instanță ca fiind subiectivă și neconformă cu realitatea.
Din coroborarea acestor probe convingerea instanței este aceea că apartamentul în litigiu a fost cumpărat cu bani primiți de pârâtul reclamant reconvențional de la părinții săi și nu din bani obținuți de părți ca dar de nuntă. Astfel, este unanim acceptat de către părți și toți martorii că nunta a fost organizată de către părinții pârâtului pe cheltuială proprie. Nunta a fost pregătită pentru aproximativ 400 persoane și au participat mult mai puține astfel încât costurile au fost ridicate.
Însăși reclamanta a recunoscut că nunta a fost organizată de către foștii socrii care le-ar fi spus, înaintea nunții, că după ce vor scădea cheltuielile câștigul rămas va fi dat tinerilor. Cu probele administrate s-a dovedit că aceste cheltuieli au fost mai mari decât câștigul obținut prin prisma faptului că s-au pregătit pentru 400 de persoane și au participat în jur de 300. Mai mult, părinții pârâtului nu aveau banii și au fost nevoiți să-i împrumute iar după nuntă au fost restituiți unchiului pârâtului, care a fost și nașul, persoană care i-a ajutat cu banii pentru nuntă. Pentru acea nuntă s-a angajat și o formație de muzică care de asemenea a fost plătită din darul de nuntă. Ca atare, tinerilor nu le-a parvenit vreo sumă din petrecerea de nuntă.
Pe de altă parte, s-a făcut dovada că părinții pârâtului aveau exploatație agricolă și fermă de animale cu declarațiile martorilor precum și cu extrasul in extenso al cărții funciare privind imobilul proprietatea părinților pârâtului (f.232-234) din care rezultă că în perioada contemporană căsătoriei părților și cumpărării apartamentului aceștia derulau credite prin banca agricolă pentru exploatarea terenurilor care erau angajate la începutul campaniei agricole și rambursate la obținerea recoltei.
Împrejurarea că apartamentul a fost plătit cu bani obținuți de la părinții pârâtului denotă din faptul că aceștia au fost cei care au căutat și au găsit acel apartament, au purtat negocierile cu proprietarul și mama pârâtului a predat prețul în mâna acestuia anterior încheierii actului autentic. Acest aspect a fost confirmat chiar de către reclamantă.
Reclamanta nu a susținut niciodată că ea și pârâtul ar fi avut din muncă bani pentru achiziționarea acelui apartament precizând că prețul a fost obținut din darul de nuntă aspect care nu se confirmă după cum arătam mai sus.
Față de considerentele expuse instanța reține ca fiind pe deplin dovedit faptul că prețul apartamentului în litigiu a fost plătit cu bani primiți de pârâtul reclamant reconvențional de la părinții fiind vorba de o liberalitate făcută în favoarea fiului sub forma darului manual.
Potrivit art.31 lit.”b” Codul familiei bunurile dobândite de un soț în timpul căsătoriei prin donație în cazul în care dispunătorul nu a prevăzut că ele vor fi comune sunt proprii ale soțului respectiv. Atât în literatura de specialitate cât și în jurisprudența Curții Supreme s-a statuat că atunci când la dobândirea unui bun au contribuit părinții unuia dintre soți această contribuție nu poate fi socotită decât ca o donație făcută în favoarea exclusivă a copilului lor cât timp nu au arătat în mod expres că au înțeles să gratifice pe ambii soți.
Din probele administrate nu rezultă că părinții pârâtului reclamant reconvențional au avut intenția de a dona banii reprezentând prețul imobilului ambelor părți astfel că în speță este vorba de un dar manual făcut doar pârâtului reclamant reconvențional. În acest sens, martorii implicați în identificarea și tranzacționarea apartamentului respectiv vecina acestora și proprietarul apartamentului au arătat că în 1997 părinții pârâtului spuneau că doresc să cumpere un apartament fiului lor, aspect susținut și de mama pârâtului reclamant reconvențional care a declarat în instanță că a înțeles să cumpere un apartament fiului său ba mai mult a solicitat și notarului ca acesta să fie în contract singur în calitate de cumpărător dar i s-a spus că nu se poate pentru că este căsătorit, situație în care nu a mai avut de ales acceptând să fie trecută și nora sa pentru că prețul fusese deja achitat.
În aceste condiții, conform art.31 lit.”f” Codul familiei prin subrogație reală cu titlu particular apartamentul în litigiu a dobândit caracterul de bun propriu al pârâtului reclamant reconvențional. Probatoriul administrat a răsturnat prezumția relativă prevăzută de art.30 Codul familiei astfel încât deși dobândit în timpul căsătoriei imobilul nu este bun comun al părților ci în baza art.31 lit.”f” Codul familiei este bun propriu al pârâtului reclamant reconvențional.
Ceea ce a dovedit reclamanta atât cu înscrisuri cât și cu probele testimoniale este aceea că împreună cu pârâtul a participat la renovarea apartamentului sporind valoarea acestuia.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză și aflat la filele 146-158 dosar s-a stabilit că în prezent apartamentul are o valoare de circulație de 31.000 euro iar valoarea îmbunătățirilor efectuate de soți pe perioada căsătoriei se ridică la 5.940 euro. Pentru aceste îmbunătățiri reclamanta are un drept de creanță față de pârât pe care însă nu a înțeles să și-l valorifice în cadrul acestui proces. Dreptul de creanță nu-i conferă însă un drept de proprietate asupra unei cote părți din imobil.
Având în vedere considerentele expuse și prevederile art.36 alin.1 Codul familiei conform cărora la desfacerea căsătoriei bunurile comune se împart între soți potrivit învoielii acestora iar dacă soții nu se învoiesc asupra împărțelii bunurilor comune va hotărî instanța de judecată, precum și prevederile art.980 Cod procedură civilă, partajul reprezintă operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate în sensul că bunurile stăpânite în comun sunt împărțite materialmente între coproprietari fiecare devenind proprietarul exclusiv asupra unui anume bun rezultă că se pot împărți numai bunurile comune existente în patrimoniul părților în momentul în care se face împărțirea nefiind posibilă împărțirea bunurilor care sunt proprii ale uneia dintre părți respectiv asupra cărora partea deține dreptul de proprietate exclusivă.
Câtă vreme în speță s-a dovedit că imobilul în litigiu este bun propriu al pârâtului reclamant reconvențional va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală având ca obiect partaj bunuri comune.
Față de aceleași considerente expuse, în temeiul art.31 lit.”a” și „f” Codul familiei instanța va admite cererea reconvențională și va constata că imobilul constând în apartamentul situat în orașul D., .. B13, . evidențiat în CF nr._-C1-U4 UAT D., nr. cad. 22-23/2-24-25/1/2/VI compus din patru camere și 11,61% pci are calitatea de bun propriu al reclamantului reconvențional P. T. O..
Așa fiind, instanța va dispune Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară D. radierea dreptului de proprietate al pârâtei reconvențional Drițan (fostă P.) N. F. din CF nr._-C1-U4 UAT D. de sub B 2 și intabularea dreptului de proprietate al reclamantului reconvențional P. T. O. asupra cotei de 1/1 parte cu titlu de drept cumpărare.
Având în vedere că acțiunea principală a fost respinsă iar cererea reconvențională a fost admisă în totalitate, în temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă, reclamanta pârâtă reconvențional va fi obligată să plătească pârâtului reclamant reconvențional cheltuieli de judecată în sumă de 6032,86 lei din care 3032,86 lei reprezintă taxă timbru (f.79, 95, 111, 127, 177 și 217) și 3000 lei onorariu avocat. (f.241)
Pe de altă parte prin încheierea de ședință din data de 27.11.2014, a fost admisă cererea pârâtului reclamant reconvențional de scutire de la plata a jumătate din taxa judiciară de timbru în cuantum de 3321,73 lei, respectiv a sumei de 1660,865 lei. (f.73-74)
Art.18 din OUG 51/2008 prevede următoarele: „cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume”.
Așa fiind, în temeiul acestui text de lege, constatându-se că reclamanta pârâtă reconvențional a pierdut procesul, va fi obligată să plătească în favoarea statului suma de 1660,86 lei de a cărei scutire de plată a beneficiat pârâtul reclamant reconvențional.
Pentru aceste motive,
In numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta DRIȚAN N. F. (cu domiciliul procedural ales în Timișoara, P-ța Libertății, nr.2, ., CNP_) în contradictoriu cu pârâtul P. T. O. (domiciliul în orașul D., ..B13, ., CNP_), având ca obiect partaj bunuri comune.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional P. T. O. în contradictoriu cu pârâta reconvențional DRIȚAN N. F. (fostă P.) sens în care:
Constată că imobilul constând în apartamentul situat în orașul D., .. B13, . evidențiat în CF nr._-C1-U4 UAT D., nr. cad. 22-23/2-24-25/1/2/VI compus din patru camere și 11,61% pci are calitatea de bun propriu al reclamantului reconvențional P. T. O..
Dispune Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D. radierea dreptului de proprietate al pârâtei reconvențional Drițan (fostă P.) N. F. din CF nr._-C1-U4 UAT D. de sub B 2 și intabularea dreptului de proprietate al reclamantului reconvențional P. T. O. asupra cotei de 1/1 parte cu titlu de drept cumpărare.
Obligă pârâta reconvențional să plătească reclamantului reconvențional cheltuieli de judecată în sumă de 6032,86 lei din care 3032,86 lei reprezintă taxă timbru și 3000 lei onorariu avocat.
Obligă pârâta reconvențional să plătească către stat suma de 1660,86 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru judiciar de a cărei scutire de la plată a beneficiat reclamantul reconvențional.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 septembrie 2015.
Președinte,
L. C.-I.
Grefier,
G. R.
Red:L.C.I./8.09.2015.
Tehnored:G.R./ „
4 ex./emis 2 .>
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1219/2015. Judecătoria DETA | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 1367/2015.... → |
|---|
