Pensie întreţinere. Sentința nr. 1219/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 1219/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 1219/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

JUDECATORIA D.

Dosar nr._

operator 5271

SENTINȚA CIVILĂ NR.1219

Ședința publică de la 7 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.-I.

Grefier G. R.

Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâtul S. F. O. cu obiect sistare contribuție întreținere.

La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, lipsește pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, fiind primul termen la care părțile sunt legal citate, din oficiu față de prevederile art.131 Noul Cod de procedură civilă, instanța își verifică competența generală, materială și teritorială și constată că este competentă în raport de aceste criterii față de prevederile art.113 pct.2 Cod procedură civilă. Prin acest text de lege se stabilește că cererile de chemare în judecată referitoare la obligația de întreținere sunt de competența judecătoriei în circumscripția căreia domiciliază creditorul reclamant.

În speță domiciliul creditorului reclamant este în orașul D., județul T., localitate arondată teritorial Judecătoriei D. prin HG nr.337/1993, astfel încât această instanță este competentă să judece prezenta acțiune.

Văzând că nu sunt alte probe de administrat în cauză, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamantul solicită sistarea pensiei de întreținere.

INSTANȚA,

Deliberând constată că:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 21 iulie 2015, reclamantul S. G. a chemat în judecata pe pârâtul S. F. O., solicitând sistarea contribuției de întreținere datorată acestuia.

În motivare arată că are înființată poprire pe 1/4 din venitul net lunar stabilită prin ordonanța emisă în dosarul nr._ și prin sentința civilă nr.1499/24 octombrie 2011 de Judecătoria D..

Susține că a formulat prezenta cerere întrucât fiul său nu mai urmează cursurile de învățământ superior și nici nu desfășoară activități profesionale sau comerciale.

Pârâtul a depus întâmpinare (f.9) prin care arată că în prezent nu mai urmează cursuri de învățământ superior și este de acord cu cererea tatălui său de sistare a contribuției de întreținere.

Analizând actele și lucrările dosarului constând în: copia ordonanței de poprire dispusă în dosarul nr._ al Judecătoriei D. prin care a fost înființată poprire pe 1/4 din venitul net lunar al reclamantului, copia cărții de identitate a reclamantului, copia cărții de identitate a pârâtului (f.2-4) se reține că prezenta acțiune este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr.1499 pronunțată de Judecătoria D. la data de 24 octombrie 2011 în dosarul nr._ al Judecătoriei D. a fost admisă acțiunea fiului reclamantului astfel încât S. G. a fost obligat la plata unei pensii de întreținere pe seama acestuia în cuantum de 1/4 din venitul net lunar începând de la data de 19 septembrie 2011 și până la finalizarea studiilor dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani sau noi dispoziții. (f.2)

În speță pârâtul nu a împlinit vârsta de 26 ani dar nu se mai află la studii după cu însuși a arătat în întâmpinare astfel încât au încetat efectele și dispozițiile sentinței civile nr.1499/24.10.2011. Cu toate acestea pensia de întreținere s-a poprit și s-a plătit în continuare în considerarea faptului că pârâtul se afla în continuarea studiilor. Potrivit art.499 alin.3 cod civil copilul devenit major are dreptul la întreținere de la părintele său dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar pârâtul în prezent nu mai urmează cursurile vreunei facultăți.

Față de cele expuse, văzând că pârâtul este major și nu mai are dreptul la întreținere de la părintele său, în temeiul art.531 alin.1 Cod civil, instanța va admite acțiunea reclamantului și va dispune sistarea contribuția de întreținere stabilită în sarcina acestuia și în beneficiul pârâtului prin sentința civilă nr.1499/24 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul S. G. (CNP_, cu domiciliul ales în Timișoara, . (Zona B. C.) ., .) în contradictoriu cu pârâtul S. F. O. (CNP_, cu domiciliul în orașul D., ..19, ., județul T.), cu obiect sistare contribuție întreținere sens în care:

Sistează contribuția de întreținere stabilită în sarcina reclamantului și în beneficiul pârâtului prin sentința civilă nr.1499/24 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel, care se depune la Judecătoria D., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 7 septembrie 2015.

Președinte,

L. C.-I. Grefier,

G. R.

Red:L.C.I./ 15.09.2015

Tehnored:G.R./ „

4 ex./emis 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1219/2015. Judecătoria DETA