Plângere contravenţională. Sentința nr. 680/2015. Judecătoria DETA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 680/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 52/220/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
OP 5271
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 680
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. I. H.
Grefier I. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamantul B. I. – O. în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat Chitescu R., în reprezentarea reclamantului, lipsesc reclamantul și pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află în stare de judecată.
Fiind primul termen de judecată, instanța, din oficiu, verifică competența generală, conform art. 1-3 din Legea 304/2004, materială, conform art. 94 aliniat 1 punctul 4 din Noul cod de procedură civilă, și teritorială, în baza art. 32 alin. 1 din O.G.2/2001, apreciind că Judecătoria D. este competentă să soluționeze prezenta acțiune.
În temeiul art. 238 alin.1 din NCPC instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului.
Reprezentanta reclamantului apreciază că acțiunea poate fi soluționată la acest termen întrucât nu mai are alte cereri de formulat în cauză. Depune la dosar adeverință de la locul de muncă al reclamantului
Nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Chitescu R., pentru reclamant, solicită ca instanța să încuviințeze înscrisurile depuse la dosar, iar în consecință să admită plângerea contravențională, fără cheltuieli de judecată.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că pârâtul a comunicat la dosar raportul constatator din care rezultă că reclamantul s-a prezentat la postul de poliție, iar contravenția nu a fost cercetată de agentul constatator la fața locului și prin propriile simțuri. Apreciază că procesul verbal nu se bucură de legalitate și temeinicie.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
I N S TA N ȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 12 ianuarie 2015, reclamantul B. I. – O., solicită instanței să dispună, în principal, anularea procesului verbal de contravenție CP nr._ și anularea sancțiunilor aplicare, restituirea amenzii plătite, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, restituirea amenzii plătite, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul susține că la data de 07 ian.2015, orele 7,00, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă din D., la trecerea la nivel de cale ferată, situată între localitățile Denta și D. a avut un incident.
Astfel, dimineața fiind, iar șoseaua era acoperită cu gheață a zărit pre târziu bariera coborâtă; deși a frânat, mașina a derapat și a lovit bariera. Nu a fost un impact puternic, însă, bariera a fost parțial deteriorată în sensul ruperii unui cablu.
Ulterior, s-a prezentat la secția de poliție, iar agentul i-a aplicat o sancțiune contravențională prin procesul verbal întocmit, respectiv, amendă contravențională și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Consideră că nu sunt întrunite elementele pentru că fapta lui să fie catalogată drept contravenție, făcând referire la art. 1 din OG 2/2001, modificările OUG 195/2002, prin legea nr. 49/2006, art. 2, alin. 3 lit.c.
Mai mult, consideră că procesul verbal de constatare a contravenției nu se poate bucura de prezumția de legalitate și temeinicie deoarece există dubii legate de existența faptei și vinovăția lui.
Susține că procesului verbal a fost întocmit în urma prezentării lui la secția de poliție, iar fapta nu a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator; acesta nu a constatat existența faptei și mai ales dacă sunt îndeplinite elementele constitutive pentru ca fapta să fie catalogată drept contravenție.
În drept, invocă prevederile art. 21, 31, art. 27 din OUG nr. 2001, OUG 195/2002 republicată.
În probațiune, solicită a se încuviința proba cu înscrisuri, planșe foto și orice alt mijloc de probă a cărui administrare rezultă din dezbateri.
Solicită instanței să pună în vedere pârâtei de a depune înscrisurile ce au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
La cerere au fost atașate: chitanță privind plata taxei judiciare de timbru de 20 lei; copie proces verbal; copie CI reclamant; planșe foto; copie certificat de înmatriculare; împuternicire avocațială (fil. 4-11);
Solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 218 alin. 3 C.p.civ.
IPJ T. – Poliția oraș D. – a comunicat la dosar documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal, respectiv Raportul agentului constatator, procesului verbal de contravenție, în original; declarație completată de reclamant; Comunicare către reclamant a măsurii suspendări dreptului de a conduce; copie test alcoolemie; Autorizație de reparații (fil. 19-25).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 07.01.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei, aplicându-i-se totodată și sancțiunea complementară, suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, conform art. 102 alin. 3 lit. c din OUG 195/2002 rep..
În sarcina petentului s-a reținut că în data de 07.01.2015, pe DN 59, km 46+100 m, Bariera CFR Denta, condus autoturismul marca F. Punto cu număr de înmatriculare_ în direcția Denta spre D., fără a opri la trecerea la nivel cu calea ferată în condițiile în care bariera era coborâtă, intrând în coliziune cu aceasta.
Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, cuprinzând datele personale și semnătura acestuia. Împotriva procesului verbal s-a formulat de către petent în termen legal prezenta plângere.
Verificând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța reține că în procesul verbal de contravenție sunt consemnate datele prevăzute de art 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia iar actul sancționator este semnat de către agentul constatator. De asemenea, instanța reține că agentul constatator a indicat în procesul verbal actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, respectiv OUG 195/2002 rep.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța are în vedere faptul ca nu întreaga materie a contravențiilor din dreptul intern reprezintă o "acuzație în materie penală", în sensul autonom al Convenției Europene a Drepturilor Omului. O premisă contrară, în sensul ca natură "penală" are întreaga materie a contravențiilor, nefiind de conceput vreo distincție din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se lovește de cel puțin doua contraargumente.
Primul are în vedere însăși modalitatea de analiză a Curții Europene, care nu pornește niciodată - nici chiar în situațiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa că o anumita faptă contravențională reprezintă o acuzație în materie penală. Curtea procedează în mod necesar si invariabil la o analiză a cazului concret dedus judecății, pentru clarificarea aplicabilității ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidenței garanțiilor instituite de acesta.
Aceasta analiză are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel și alții împotriva Olandei și Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea conținutului noțiunii autonome de "acuzație în materie penală ", necesară tocmai pentru a analiza realitățile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului național, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sancțiunii.
În ceea ce privește primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încălcarea regulilor de circulație prev. de O.U.G.nr.195/2002 reprezintă o faptă contravențională și nu penală.
Însă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul național al statului în cauză are o valoare formală și relativă, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuată de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Rațiunea pentru care calificarea realizată de dreptul intern nu este una absolută este prezentată de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului și scopului art. 6, care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, dacă statelor le-ar fi permis să excludă din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contravenții.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativă a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încălcate prin săvârșirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adresează tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercițiul funcțiunii, avocaților ținuți să respecte solemnitatea ședinței de judecată ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generală și art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor condiții privind săvârșirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, șofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale răspunderii juridice, în măsura în care norma își păstrează caracterul de generală aplicare.
Verificând existenta acestui element în cauză, instanța constată că O.U.G.nr.195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generală, adresându-se tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar rațiunea urmărită de legiuitorul român în incriminarea faptei reținute în sarcina petentului o constituie protejarea siguranței pe drumurile publice.
Un al doilea element analizat de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate.
În cauză, sancțiunea aplicata are acest caracter, întrucât nu este menită să acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulația pe drumurile publice.
În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sancțiunii, se are în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neapărat cea efectiv aplicată ( cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În dreptul intern, după abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contravenționale în închisoare, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevăd că sancțiunile contravenționale principale sunt avertismentul, amenda contravențională si prestarea unei activități în folosul comunității, iar amenda contravențională are caracter administrativ.
Fiind distinctă de eventualele prejudicii produse prin săvârșirea faptei, amenda contravențională este o sancțiune pecuniara principală, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sancționator.
În aceste condiții, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk împotriva Germaniei că o amendă, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natura să înlăture de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
În prezenta cauza, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 877,5 lei, însă instanța are în vedere faptul ca potrivit art.61 C.penal, minimul amenzii penale îl constituie 600 lei, comparație care imprimă severitate sancțiunii aplicate petentului, cu atât mai mult cu cât petentului i s-a aplicat și pedeapsa complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile
Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeană pentru identificarea noțiunii autonome de "acuzație în materie penală" sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricăruia dintre ele ducând la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca excepție însă, abordarea cumulativa nu este exclusă atunci când analiza separată a celor două criterii nu a fost suficientă pentru excluderea oricărui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotărârea Bendenoun împotriva Frantei).
Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanța apreciază că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o "acuzație în materie penală".
Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei că, adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier (caracterul general al normei) si având un caracter represiv si disuasiv (scopul sancțiunii), întreaga procedură de aplicare si sancționare a amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art. 6. Același caracter îl are si sancțiunea suspendării dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lângă caracterul normei incriminatoare, instanța europeană a folosit si criteriul gravității sancțiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viața curenta a oricărei persoane sau pentru exercițiul unei activități profesionale.
Consecințele calificării faptei imputate petentului de către instanță în prezenta cauză drept acuzație în materie penală sunt acelea ca petentul se bucura de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului.
Însă niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind ca analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeana a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții si ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă si nejustificată, orientare jurisprudențiala dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauza semnificativa în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt.
În această cauză instanța europeană a amintit faptul ca prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului.
De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Frantei).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.
A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de "stabilire legală a vinovăției" în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern si că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Frantei).
Instanța apreciază, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă.
Exigentele textului menționat au în vedere că vinovăția sa fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragrabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, instanța constată ca deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată si de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.
În acest context, Curtea menționează ca prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei).
Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune că instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență că sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcina a probei.
Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contravenție. Prin urmare, în prezenta cauză instanța nu pornește de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului-verbal de contravenție este rezultatul unor verificări, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanța de judecată.
Așadar, face o distincție clară între situația de fapt care se stabilește prin procesul-verbal de contravenție și aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovăției persoanei sancționate contravențional. Procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție poate fi confirmată sau infirmată.
În analiza respectării principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea si garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală.
În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității.
Instanța a dat posibilitate petentului să indice motivele de fapt si de drept ale plângerii sale, a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, constatând că petentul nu a înțeles să solicite alte probatorii.
Instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 lit.c din OUG 195/2002 rep, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.
Prin plângerea contravențională petentul a infirmat starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, invocând lipsa de vinovăție a acestuia, fără însă să propună nici o probă în susținerea afirmațiilor sale. Mai mult decât atât, analizând procesul verbal, instanța constată că petentul a recunoscut săvârșirea contravențiilor, nefăcând nici o altă mențiune contrară.
Intimatul a comunicat instanței documentația care a sta la baza întocmirii procesului verbal, instanța reținând mai cu seamă declarația dată de petent în fața agentului constatator, potrivit căreia, în timp ce conducea autoturismul în din direcția Denta spre D., având parbrizul înghețat atrucât afară era ger, nu a observat că bariera CFR era coborâtă, lovind-o cu parbrizul mașinii, fără a suferi vătămări corporale.
Deși petentul invocă lipsa de vinovăție, instanța nu poate reține o asemenea apărare, întrucât se au în vedere, pe de o parte, declarațiile acestuia în fața agentului constatator, din care rezultă lipsa acestuia de diligență în a-și asigura o minimă vizibilitate date fiind condițiile climaterice, iar pe de altă parte, patentul ar fi trebuit să cunoască amplasamentul trecerii la nivel cu calea ferată întrucât, din actele de la dosar, respectiv cartea de identitate și adeverința nr. 82/16.01.2015, având domiciliul la Denta și locul de muncă la D., cel puțin din anul 2007 parcurge același drum zilnic de la domiciliul său la serviciu și invers.
Astfel, instanța reține că petentul, dând dovadă de totală lipsă de interes în respectarea regulilor de circulație, fără a-și asigura un minimum de vizibilitate, a fost surprins de barierele coborâte la nivelul trecerii peste calea ferată și nu a putut opri autoturismul în timp util, lovind acele bariere.
Având în vedere că petentul nu a dovedit o situație contrară celei expuse în cuprinsul procesului verbal, instanța constată că prezumțiile de legalitate și temeinicie ale acestuia nu au fost răsturnate, iar din probele administrate instanța reține ca stare de fapt că în data de 07.01.2015, pe DN 59, la trecerea la nivel cu calea ferată – Bariera CFR Denta, a condus autoturismul marca F. Punto cu număr de înmatriculare_ fără a opri la trecerea de nivel cu cale ferată prevăzută cu barieră, în timp ce bariera era coborâtă.
În ceea ce privește cererea formulată de petent în subsidiar, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertismentul, instanța va avea în vedere prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.
În acest sens, instanța constată că circulația pe drumurile publice cu un autovehicul neadaptat și nepregătit la condițiile climaterice poate reprezenta un factor major pentru producerea unor accidente grave care să pună în pericol siguranța circulației și a participanților la trafic, inclusiv a persoanei în cauză.
Prin atitudinea sa petentul a dat dovadă de o totală lipsă de interes în a preveni eventuale accidente rutiere în condițiile în care, deși parbrizul mașinii era înghețat fapt pentru care vizibilitatea era minimă, a preferat să circule pe drumurile publice, acceptând că astfel se pune pe sine în pericol, dar și pe ceilalți participanți la trafic.
În altă ordine de idei, instanța reține că amenda aplicată cu titlu de sancțiune contravențională este orientată spre minimul prevăzut de lege, fapt pentru care apreciază că nu se impune înlocuirea acesteia cu avertisment.
Față de aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petent și va menține procesul verbal ca legal și temeinic întocmit.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. I. O., cu domiciliul procedural ales la av. Chitescu R., din D., ., jud. T., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T., ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2014.
Președinte, D. I. H. | ||
Grefier, I. S. |
Red DIH –
Tehnored: I.S. - 25 Mai 2015/4 ex./emis 2 .
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 481/2015. Judecătoria DETA | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 478/2015.... → |
|---|
