Pretenţii. Sentința nr. 1073/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 1073/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 1073/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D.

OP 5271

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1073

Ședința publică de la 15 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. I. H.

Grefier I. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta "N. M." AGROINTREPRINDERE INDIVIDUALĂ în contradictoriu cu pârâtul F. I. - P., având ca obiect evacuare art. 1033 C. ș.u. și pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat P. C., în reprezentarea reclamantei, și avocat G. A., pentru pârât, lipsește pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

Fiind primul termen de judecată, instanța, din oficiu, verifică competența generală, conform art. 1-3 din Legea 304/2004, materială, conform art. 94 aliniat 1 punctul 4 din Noul cod de procedură civilă, și teritorială, în baza art. 107 și art. 1036 C.., apreciind că Judecătoria D. este competentă în soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art. 238 alin.1 din NCPC instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului.

Reprezentanții părților din proces lasă la aprecierea instanței.

Instanța pune în discuție excepția disjungerii capătului de cerere cu privire la evacuarea pârâtului din imobil.

Reprezentantul pârâtului apreciază că procedura prevăzută de art. 1033 C. nu poate fi luată în considerare în prezenta cauză, pentru pretenții reclamanta avea și are posibilitate să uzeze de o altă cale, această pretenție formulată în cadrul acestei acțiuni este inadmisibilă. De asemenea, susține că este de acord cu disjungerea capătului de cerere cu privire la evacuare pârâtului din imobil dată fiind poziția reclamantei prin netimbrarea acestui capăt de cerere.

Reprezentantul reclamantei este de acord cu disjungerea capătului de cerere privind pretențiile formulate.

Instanța pune în discuție excepția netimbrării primul capăt de cerere .

Reprezentantul reclamantei lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției.

În ceea ce privește disjungerea, dat fiind faptul că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru aferentă cererii de evacuare, instanța invocând excepția de netimbrare, constată că acest capăt de cerere este în stare de judecată. D. urmare, în temeiul art. 139 alin. 5 C., va dispune disjungerea capătului de cerere având ca obiect pretenții și formarea unui nou dosar cu acest obiect, reținând totodată cauza în pronunțare sub aspectul excepție de netimbrare în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect evacuare.

Instanța acordă cuvântul în probațiune privind pretențiile reclamantei și pune în discuție temeiul de drept al acestei acțiuni.

Reprezentantul reclamantei solicită judecarea acestui capăt de cerere pe procedura dreptului comun.

Reprezentantul pârâtului susține că se impune judecarea acestui capăt de cerere pe drept comun.

În ce privește cererile în probațiune, reprezentantul reclamantei solicită ca instanța să încuviințeze proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.

Instanța pune în discuție cererile formulate.

Reprezentantul pârâtului arată că este de acord cu proba cu înscrisuri, însă se opune probei cu interogatoriul pârâtului deoarece acesta și-a exprimat poziția, în scris, prin întâmpinare și apreciază această probă ca fiind inutilă. Depune la dosar copia referatului cu propunere de clasare și Ordonanța emisă de P. de pe lângă Judecătoria D. prin care dispus clasarea plângerii penale formulată de reclamantă, copia contractului de arendare din 2008 și dovada cheltuielilor de judecată.

În apărare, reprezentantul pârâtului solicită a se încuviința proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori, respectiv D. O. R. și B. P., martori pe care-i va prezenta la termenul viitor, aceștia având cunoștință de faptul că terenul nu a mai fost cultivat, iar pârâtul a recunoscut doar cultura înființată pe anul 2013.

Reprezentantul reclamantei învederează că nu se opune la proba cu înscrisuri, numai la înscrisul depus la acest termen, respectiv la contractul de arendare, întrucât nu știe ce dorește pârâtul să dovedească cu acel contract. Instanța încuviințează cererile în probațiune formulate în cauză, respectiv proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtului, urmând ca pentru termenul viitor pârâtul să fie citat cu mențiunea „la interogator” și proba testimonială prin audierea unui singur martor, respectiv D. O. - R., martorii cunoscând aceleași aspecte.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ reclamanta „N. M.” Agrointreprindere Individuală, a solicitat instanței evacuarea pârâtului F. I. P. din imobilul constând în teren arabil înscris în CF_ D., nr. cad._, în suprafață de 45.005 mp.

În motivare reclamanta a arătat că la data de 24.02.2014 a preluat imobilul în arendă încheind cu proprietarul . un contract de arendă pe o perioadă de 5 ani.

Cu toate acestea, reclamanta a constatat că terenul era în folosința pârâtului, deși acesta nu avea nici un titlu. Se mai arată că s-a ajuns la o înțelegere între reclamantă și pârât potrivit căreia acesta din urmă să elibereze terenul după culegerea recoltei.

Întrucât, arată reclamanta, pârâtul nu a respectat înțelegerea și nici nu a dat curs notificărilor reclamantei, refuzând să elibereze terenul reclamanta a promovat prezenta acțiune.

În drept a invocat prevederile art. 1033 și următoarele C..

A anexat cererii copie contract de arendă, notificare și extras de carte funciară.

În probațiune reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

A invocat excepția inadmisibilității acțiunii arătând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1033 C., în sensul că imobilul în speță nu este ocupat de un fost locatar sau de o persoană fără titlu.

A mai invocat excepția lipsei de interes, arătând că atâta vreme cât pârâtul a eliberat imobilul în mod voluntar, reclamanta nu mai are interes în promovarea acestei acțiuni.

Pârâtul a anexat întâmpinării delegație avocațială, contract de arendare, o convenție sub semnătură privată, procură autentică și documentație de intabulare a parcelei 22/1/3 înscrisă în titlul de proprietate nr. 5735/83 D..

Analizând excepția netimbrării invocată din oficiu, instanța constată că prin rezoluția instanței din data de 24 martie 2015 instanța a stabilit taxa de timbru aferentă acțiunii în cuantum de 477,14, din care 100 de lei aferentă cererii de evacuare și 377,14 lei capătului de cerere având ca obiect pretenții.

Totodată, prin aceeași rezoluție instanța a pus în vedere reclamantei, sub sancțiunea anulării cererii, să facă dovada achitării taxei de timbru.

La termenul de judecată din data de 15 iulie 2015 instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru aferente cererii având ca obiect evacuare, astfel cum i s-a pus în vedere la un termen anterior.

În conformitate art. 33 alin.1 din OUG 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar conform art. 197 Cod.proc.civilă, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul acordat se sancționează cu anularea cererii de chemare în judecată.

Față de aceste dispoziții legale, constatând că reclamanta nu a achitat taxa de timbru până la termenul fixat, instanța va admite excepția și va anula cererea de evacuare formulată de reclamanta „N. M.” Agrointreprindere Individuală în contradictoriu cu pârâtul F. I. P..

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâtul a achitat cu titlu de onorariu avocat suma de 1500 lei, conform chitanței nr. 426/14.07.2015.

Dată fiind soluția de anulare a cererii de chemare în judecată având ca obiect evacuare dar și culpa procesuală a reclamantei, în temeiul art. 453 alin. 1 C., instanța o va obliga pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Disjunge capătul de cerere având ca obiect pretenții în vederea formării unui nou dosar cu acest obiect, stabilește termen de judecată la data de 9 septembrie 2015.

Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată având ca obiect evacuare.

Anulează cererea de evacuare formulată de reclamanta „N. M.” Agrointreprindere Individuală, cu sediul procedural ales la av. P. C. din Timișoara, ., ., în contradictoriu cu pârâtul F. I. P., cu domiciliul procesual ales la avocat G. A. din Timișoara, ., nr. 7, ..

Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată..

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 15.07.2015.

Președinte,

D. I. H.

Grefier,

I. S.

Red. DIH/I.S. - 16 Iulie 2015/4 ex./emis 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1073/2015. Judecătoria DETA