Pretenţii. Sentința nr. 1232/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 1232/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1232/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

OP 5271

JUDECĂTORIA D.

OP 5271

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1232

Ședința publică de la 09 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. I. H.

Grefier I. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanții R. G., R. I. și R. N. în contradictoriu cu pârâtul G. A. – M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul R. G., asistat de avocat A. M., și avocat R. – A. Ilya, în reprezentarea pârâtului, lipsesc reclamanții R. I., R. N. și pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamanților depune la dosar concluzii scrise și chitanță privind plata onorariului pentru avocat, solicitând admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, onorariul avocat, expert și mediator.

În ce privește excepția invocată de pârât, solicită ca această excepție să fie respinsă pentru motivele arătate în răspunsul la întâmpinare.

Reprezentanta pârâtului solicită admiterea excepției invocată pentru considerentele expuse prin întâmpinare, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată. Depune la dosar concluzii scrise.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 02 iunie 2014, reclamanții R. G., R. I. și R. N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G. A. – M., ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 7.392 lei reprezentând contravaloarea pagubei înregistrate prin distrugerea culturii de porumb, cu obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii expert, avocat mediator și taxe judiciare de timbru.

În fapt, reclamanții susțin că în data de 16 sept.2013, în jurul orelor 21,00 – 21,30 au depistat în lanul de porumb de la marginea localității Ghilad, proprietatea lor, o turmă de oi, care au provocat pagube considerabile culturii de porumb.

Împreună cu vecinul lor, Rădută G., au început să evacueze oile din tarlaua de porumb, iar la scurt timp a apărut și pârâtul, care după un schimb de cuvinte cu R. G. i-a aplicat acestuia o lovitură cu bâta în cap și în zona umărului.

Față de faptul că R. G. a fost atacat de către pârât, R. G. a intervenit și a încercat să-l imobilizeze pe acesta, însă a fost lovit cu aceeași bâtă atât în zona capului cât și în zona lombară de mai multe ori.

Având în vedere că acest conflict se intensifică și că pârâtul între timp a chemat în ajutor alte trei persoane, numitul R. G. a sunat la 112 și a solicitat intervenția organelor de poliție. După sosirea organelor de poliție a venit și ambulanța care a acordat primele îngrijiri medicale numitului R. G..

A doua zi, după incident, s-a solicitat unui expert agricol să vină pentru a evalua paguba produsă de turma de oi aparținând lui G. M. - A. în cultura de porumb și a fost întocmit raportul de expertiză de specialitate care a stabilit paguba produsă la suma de 7.392 lei.

Consideră că sunt întrunite toate elementele de existență ale răspunderii civile, prev. de art. 1375 CCC, mai exact răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale.

În drept, invocă prevederile art. 1375 și art. 1377 Cod civil.

La cerere reclamanții au atașat: chitanță privind plata onorariului pentru avocat; împuternicire avocațială; certificat de informare nr. 04/24.03.2014; copie C.I.; adeverința nr. 143 din 28 01 2014 emisă de Primăria . suprafață ; schiță topografică; contract de vânzare – cumpărare; extras CF; copie Titlu de proprietate; precontract de vânzare – cumpărare; raport de expertiză extrajudiciară – specialitate agricultură; certificat medico – legal (fil. 4 – 24), chitanță privind plata taxei de timbru (fil 36).

Pârâtul a formulat întâmpinare (fil. 44-48) prin care solicită, pe cale de excepție, respingerea acțiunii reclamanților ca urmare a constatării lipsei calității procesuale active a acestora, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, solicită înlăturarea din materialul probator a expertizei extrajudiciare, având în vedere că nu reprezintă o expertiză judiciară față de care el să fi fost în măsură a formula obiective.

În opinia sa întreaga situație creată se datorează în exclusivitate culpei reclamanților care au urmărit să sustragă turma de oi aflată în proprietatea sa și de pe terenul său.

Învederează faptul că în seara zilei de 16 sept.2013 a existat o altercație între el și reclamanți, ce s-a datorat în exclusivitate culpei acestora.

Susține că se ocupă de mai mulți ani de creșterea și comerțul de ovine, având și angajați care se ocupă de paza și supravegherea animalelor, animale ce sunt îngrădite în timpul nopții într-un spațiu special amenajat ce se află în proprietatea sa.

În seara zilei de 16 sept.2013 după ce animalele au fost închise la stână în spațiul special amenajat, în timp ce angajatul care se ocupa de supravegherea acestora, fiind la masă, a auzit zgomote din direcția în care erau îngrădite oile și ieșind afară a constatat faptul că poarta de la stâna de oi era ruptă/distrusă, iar oile se deplasau haotic sub presiunea reclamanților pe proprietatea sa. În acest condiții a fost sunat de angajatul său, situație în care s-a deplasat de urgență la stână, însoțit de soția sa și de finul său.

La fața locului a constatat că frații R. se aflau pe proprietatea sa, la stâna de oi, cu o camionetă pe care aceștia o au în proprietate împreună cu un șofer. În acest circumstanței, fiind atacat de către R. G. cu un obiect contondent, s-a ajuns la o altercație fiind nevoie de intervenția agenților de poliție.

Prin întâmpinare, invocă lipsa calității procesuale active a reclamanților având în vedere că aceștia au depus la dosar un pseudo - raport de expertiză judiciară în care se arată că porumbul ar fi fost pus la pământ și consumat ca atare de către turma de oi - pe timpul nopții, pe o porțiune de teren de 1,155 ha înscrisă identificată cu nr. top. A.3694/1 și 3694/2, parcele de teren ce nu se află în proprietatea reclamanților. Extrasul de carte funciară se referă la cu totul altă parcelă de teren.

De asemenea, susține că din declarația de suprafață 2013 emisă de APIA nu se poate stabili nicio legătură între cele două parcele identificate prin lucrarea de expertiză și suprafețele de teren pentru care s-au solicitat finanțări APIA. Astfel, solicită ca instanța să oblige reclamanții la depunerea extraselor CF actualizate cu privire la parcele.

Solicită a se observa că nu s-a făcut dovada că aceste parcele s-ar afla în proprietatea vreunuia dintre reclamanți, astfel că înțelege a invoca excepția lipsei calității procesuale active a acestora.

De asemenea, învederează faptul că acțiunea a fost formulată în numele celor trei frați, fără ca fiecare dintre aceștia să își justifice calitatea procesuală pasivă, raportat la înscrisurile depuse la dosar, extras CF, promisiuni/antecontracte, titluri de proprietate.

Referitor la fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca netemeinică, în speță nefiind îndeplinite condițiile răspunderii prev. de art. 1375, ce reglementează răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau lucruri.

În opinia sa, întreaga situație se datorează culpei reclamanților care în seara zilei de 16 sept.2013 au încercat să sustragă turma de oi aflată în proprietatea sa, nefăcând dovada întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale, neexistând un prejudiciu.

Reclamanții au invocat în susținerea pretențiilor o lucrare extrajudiciară întocmită de către un expert, lucrare ce nu poate fi opozabilă atâta timp cât nu a avut posibilitatea de a formula obiective și obiecțiuni.

În măsura în care s-ar ajunge la concluzia că ar exista un prejudiciu acesta se datorează în mod exclusiv culpei reclamanților, context în care în speță își găsește aplicarea de deplin principiul de drept potrivit căruia nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că ar exista un prejudiciu nu vede cum s-ar putea susține că în toiul nopții turma de oi ar fi consumat cultura de porumb de pe o suprafață de 1.155 ha. Nu există niciun mod de calcul rezonabil prin care să se fi stabilit cum s-a ajuns la această sumă.

În probațiune, solicită a se încuviința proba cu martorii B. C. – C. și P. N., proba cu înscrisuri, interogatoriul și efectuarea unei expertize de specialitate.

În drept, invocă dispozițiile art. 205 C.p.c., art. 1375, art. 1380 NCC.

La întâmpinare a atașat împuternicire avocațială.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (f.62-63).

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială prin audierea martorilor B. C. – C., M. N., Sumuțiu P., P. N., precum și proba cu expertiza în specialitatea agricultură, la dosar fiind atașat raportul de expertiză tehnică întocmit de doamna expert (fil.130-175).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat prin distrugerea culturii de porumb de către oile acestuia, invocând art. 1375 Cod civil, respectiv răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, în susținerea acestei excepții suspunând atenției instanței, în principiu, calitatea de proprietari a reclamanților asupra terenului cultivat cu porumb.

Prin încheierea de ședință din data de 24.09.2014 instanța a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei, apreciind că este necesară administrarea de probe în soluționare.

În cauză instanța a administrat probelor cu înscrisuri, proba testimonială, efectuându-se de asemenea și o expertiză de specialitate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, încă de la început, instanța va avea în vedere că în speța de față, ceea ce interesează este dreptul de proprietate al reclamanților asupra culturii de porumb pe care aceștia susțin că a fost distrusă de animalele pârâtului, fiind irelevant dreptul de proprietate asupra terenului pe care este înființată cultura.

Astfel, instanța reține că la data de 14.06.2003 reclamanții R. I. și R. G. au încheiat, în calitate de promitenți cumpărători, un precontract de vânzare-cumpărare cu Biora I., în calitate de promitent vânzător, obiectul acestei convenții fiind . în suprafață de 12.500 mp; la data de 15.07.2003 R. I., în calitate de promitent cumpărător încheia cu A. M., în calitate de promitent vânzător precontract de vânzare-cumpărare având ca obiect . suprafață de 15.500 mp; la data de 19.12.2013 reclamanții R. I. și R. N., în calitate de cumpărători, încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, având ca obiect dreptul de proprietate asupra parcelei A3694/3 în suprafață de 20.800 mp, cu vânzătorul R. I.; în fine, la data de 20.01.2005 răchită I., în calitate de promitent cumpărător încheie precontract de vânzare-cumpărare cu referire la . suprafață de 13.800 mp. suprafața totală de teren ce rezultă din documentele mai sus prezentate este de 62.600 mp.

Potrivit Declarației de suprafață – 2013 IPA din data de 04.04.2013 (f. 149), suprafața de 6,26 ha este înregistrată la APIA pe numele reclamantului R. I., fiind identificată cu codul de fermier RO_.

Martorii audiați în cauză, inclusiv pârâtul, potrivit declarațiilor sale date în fața agenților de poliție, confirmă faptul că reclamanții au în comun o cultură de porumb pe o suprafață de aproximativ 6 ha în vecinătatea stânei pârâtului. Astfel martorul B. C. vorbește de lanul reclamanților, martorul P. T. arată că oile erau în lanul de porumb al reclamanților, pârâtul, în declarația dată în fața organelor de cercetare penală arată că stâna lui se afla lângă lanul de porumb al reclamanților.

Ca atare, instanța reține că la data de 16.09.2013 reclamanții foloseau terenul în suprafață de 6,26 ha ce era cultivat cu porumb și care se afla în vecinătatea pășunii administrate de pârât și pe care era amplasată stâna acestuia. În consecință instanța apreciază ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, invocată de pârât, fapt pentru care urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, așa cum am arătat mai sus, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au invocat răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale prevăzută de art. 1375 Cod civil.

Potrivit art. 1375 Cod civil, proprietarul unui animal, sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.

Plecând de la textul de lege de mai sus instanța reține că pentru a fi incidentă răspunderea prevăzută de art. 1375 cod civil trebuie analizate următoarele condiții: existența prejudiciului și raportul de cauzalitate dintre comportamentul animalului și prejudiciu. D. fiind faptul că pârâtul este proprietarul oilor, calitatea sa de păzitor juridic este prezumată.

Așa cum am arătat, instanța a reținut că reclamanții foloseau în comun o suprafață de 6,26 ha cultivată cu porumb. Potrivit constatărilor expertului terenul folosit de reclamanți se află pe partea dreaptă a DJ 595A, pe sensul de mers de la D. spre Ghilad, înaintea cantonului SNIF. Terenul este delimitat de pășunea Ps3702 aflată în folosința pârâtului.

Martorul B. C. arată că aproximativ 60 din oile pârâtului au intrat în lanul de porumb al reclamanților precizând într-o primă fază că au fost afectați 10 mp din lan, pentru ca apoi să arate că suprafața afectată a fost de 15-20 de ari. Acesta mai arată că în localitate se vorbește de situații suspecte în care au fost implicați reclamanții, fără a oferi detalii, considerând totuși că ceea ce s-a întâmplat în seara de 16.09.2013 a fost o acțiune planificată a reclamanților.

M. N., fiind audiat în calitate de martor a declarat că în seara respectivă în lanul de porumb erau multe oi, împrăștiate peste tot iar stâna era goală. Acesta mai arată că a sosit la fața locului cu unul dintre reclamanți și când au văzut oile în lan au pus o oaie în camionetă pentru a dovedi că oile pârâtului s-au aflat în lanul reclamanților.

P. T., persoana care se ocupa de îngrijirea oilor pârâtului a declarat (f.92) că în seara respectivă, după ce a închis oile în țarc s-a dus să mănânce, însă auzind zbierete dinspre stână s-a deplasat la fața locului unde a observat că oile nu se mai aflau în țarc ci se aflau în lanul de porumb din apropiere.

Martorul Șumunțiu P. a declarat (f.96) că porumbul era culcat pe o suprafață de aproximativ 6-7 ari, acesta confirmând faptul că țarcul oilor nu avea gard spre canalul ce desparte pășunea pârâtului de lanul reclamanților iar în șanț nu era apă.

În fine, martorul P. N. a arătat (f.97) că urmele lăsate de oi prin canal aveau o lățime de 1-2 m și că suprafața afectată din lanul de porumb a fost de aproximativ 600 mp. Acesta confirmă faptul că o parte din oile pârâtului a intrat în lanul reclamanților, aspect pe care arată că îl cunoaște din discuțiile purtate cu însuși pârâtul.

Analizând declarațiile de mai sus, instanța reține ca stare de fapt că în data de 16.09.2013 oile aflate în proprietatea pârâtului au intrat în lanul de porumb al reclamanților unde au pricinuit pagube culturii de porumb.

Cu privire la suprafața afectată, instanța constată că din declarațiile martorilor rezultă o mare neconcordanță față de acest aspect.

Astfel, martorul B. C. declară într-o primă fază că a fost afectată o suprafață de 10 mp de teren pentru ca ulterior să arate că erau 15.20 de ari, iar în lan au fost în jur de 60 de oi, martorul M. N. a declarat că toate oile pârâtului, aproximativ 600 de capete s-au aflat în lanul reclamanților fiind împrăștiate peste tot, martorul Sumunțiu P. vorbește de o suprafață de 6-7 ari afectată, P. N. face referire la 600 mp, P. T. declară în fața agenților de poliție că în lanul din vecinătatea stânei erau toate oile pârâtului.

Ca atare, deși instanța nu a luat în considerare ca și probă expertiza extrajudiciară depusă la dosar de către reclamanți sub aspectul valorii prejudiciului, apreciază ca fiind pertinente constatările expertului în ceea ce privește suprafața afectată din lanul de porumb al reclamanților. Pentru aceasta instanța a avut în vedere atât faptul că aceste constatări provin de la o persoană avizată în domeniul agricol, cât și faptul că expertul tehnic judiciar ce a întocmit expertiza extrajudiciară s-a deplasat la fața locului nu după mult timp de la data la care a avut loc incidentul care stă la baza prezentului litigiu, în timpul zilei, spre deosebire de majoritatea martorilor audiați ale căror declarații se bazează pe constatări făcute în timpul nopții.

În consecință, instanța reține că din totalul de 6,26 ha de teren cultivate cu porumb de către reclamanți, cultura a fost distrusă de oile pârâtului pe o suprafață de 1,155 ha.

Pentru determinarea valorii prejudiciului, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize de specialitate în domeniul agricol (f. 130-175). Potrivit calculelor întocmite de expert, raportat la suprafață afectată a rezultat un prejudiciu în cuantum de 7100 lei.

D. urmare, având în vedere că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, dovedindu-se că oile pârâtului au intrat în lanul de porumb al reclamanților producându-le acestora o pagubă în valoare de 7100 lei, în temeiul art. 1375 Cod civil, instanța va admite acțiunea și îl va obliga pe pârât la repararea prejudiciului în cuantum de 7100 lei produs reclamanților.

Dată fiind culpa procesuală a pârâtului, în temeiul art. 453 C., instanța îl va obliga la plata către reclamanți a sumei de 3675 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 475 lei taxa de timbru, 1200 lei onorariu avocat și 2000 lei onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a reclamanților, invocată de pârât prin întâmpinare.

Admite acțiunea formulată de reclamanții R. G. domiciliat în localitatea P., .. 56, jud. A., R. I., domiciliat în localitatea Ghilad, nr. 445, jud. T. și R. N., domiciliat în ., jud. Sibiu, toți cu domiciliul procedural ales la av. M. A. din Timișoara, .. 1, jud. T., în contradictoriu cu pârâtul G. M. A., domiciliat în localitatea Ghilad, nr. 1403, jud. T., cu domiciliul procedural ales la av. R. A. Ilya din Timișoara, .. 2, ..

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 7100 lei cu titlu de despăgubiri.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3675 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 09 septembrie 2015.

Președinte,

D. I. H.

Grefier,

I. S.

Red DIH/I.S. – 09 Octombrie 2015/6 ex./emis 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1232/2015. Judecătoria DETA