Rectificare carte funciară. Sentința nr. 337/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 337/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 337/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D.

OP 5271

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 337

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. I. H.

Grefier I. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanții G. V. și G. V. în contradictoriu cu pârâții ., S. S. - S., S. M. - N., L. D. - M., L. C. - F., R. M. și R. M., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosar avizul OCPI T. în ceea ce privește expertiza topografică efectuată în cauză, iar din partea reclamanților dovada achitării diferenței de onorariu expert, în cuantum de 700 lei, și concluzii scrise.

Nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 14 august 2014, reclamanții G. V. și G. V. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții ., S. S. S., S. M. – N., L. D. – M., L. C. – F., R. M. și R. M., ca în urma administrării probelor să dispună modificarea suprafeței de teren înscrisă în C.F. nr._ J. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 5914 J.), nr. cadastral 542, de la suprafața de 3309 mp înscrisă în Cartea Funciară la suprafața reală măsurată de 3836 mp și înscrierea în Cartea Funciară nr._ J. nr. cadastral 542 a suprafeței reale măsurate de 3836 mp., fără cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanții susțin că sunt proprietari în cotă de 1/2 fiecare asupra imobilului situat în localitatea J. nr. 469, înscris în CF nr._ J., nr. cadastral 542, constând în teren intravilan în suprafață de 3309 mp din acte și casă, dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr. 1303 din 17.07.2013 de către B.N.P. "C. A.-Șefania".

Anterior donatorii, respectiv părinții, au dobândit dreptul de proprietate astfel: G. T., cota de 1/2 prin moștenire de la mama sa, G. M., conform certificatului de moștenitor nr. 384/1980, eliberat de notariatul de Stat Local D.; G. T. și G. F., cota de 1/2, prin cumpărare de la G. G. - G., conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 677/02.07.1981 de către Notariatul de Stat Local D.; Ulterior, prin Ordinul Prefectului nr. 124/11.03.2013 se constată că este și rămâne în proprietatea numiților G. T., cota de 1/2, G. T. și G. F., cota de 1/2 parte teren aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, situate în localitatea J. nr. 469, înscris în C.F. nr._ J., nr. cadastral 542.

Precizează că, deși în cartea funciară figurau cu o suprafață a terenului de 3309 mp, în realitate însă, suprafața terenului aferent nr. top 542 este mai mare de 3309 mp, respectiv suprafața real măsurată este de 3836 mp, lucru care a fost confirmat prin documentația cadastrală întocmită de S.C. START TOPO S.R.L. prin ing. P. A. A., rezultând o diferență în plus de 527 mp.

Menționează că, inițial a solicitat O.C.P.I. T., B.C.P.I. D., pe cale necontencioasă, modificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr._ J., nr. cadastral 542, și deși inițial au primit referat de admitere a documentației cadastrale, ulterior ca urmare a modificării legislației și referatului de respingere a recepției documentației cadastrale s-a respins cererea de modificare a suprafeței imobilului, motiv pentru care sunt nevoiți să apeleze la procedura contencioasă.

Imobilul proprietatea lor se învecinează cu imobilele pârâților din cauză, astfel: imobilul constând în teren intravilan aparținând Comunei J., înscris în C.F. nr._ J. (provenit din conversia pe hârtie a C.F. nr. 2a), în suprafață de_ mp; imobilul situat în ./ A, aparținând pârâților S. S. – S. și soția S. M. N., constând în teren intravilan și casă, înscris în C.F. nr._ J. (provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 8568, nr. top 541/2) nr. cadastral_, în suprafață măsurată de 1619 mp; imobilul situat în ., aparținând pârâților L. D. M. și soția L. C. F., bun comun constând în teren intravilan și casa, înscris în C.F. nr._ J. (provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 8567) nr. cadastral 541/1, în suprafața din acte de 1618 mp; imobilul situat în ., aparținând pârâților R. M. și soția R. M., bun comun constând în teren intravilan și casa, înscris în C.F. nr._ J. (provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 3428) nr. cadastral 543/a, în suprafața din acte de 1780 mp;

Menționează că, prin modificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr._ J., nr. cadastral 542 și înscrierea în Cartea Funciară a suprafeței modificate nu se afectează în niciun fel proprietățile pârâților, de-a lungul timpului nu a fost mutată nicio linie de hotar dintre vecini,

Finalitatea spre care tind prin promovarea litigiului de față, este aceea a restabilirii concordanței dintre configurația cantitativă a imobilului - teren cu casa nr. 469, înscris în CF_ J., nr. cadastral 542, și cea reală, prezenta acțiune nefiind o acțiune în rectificare de Carte Funciară.

Potrivit art. 89 din Ordinul nr. 633/2006 din_ pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliara: ,,(1) Rectificarea este operațiunea de carte funciară care reprezintă radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.

(2) Rectificarea unei înscrieri în cartea funciară poate fi cerută de orice persoană interesată. Prin persoană interesată se înțelege acea persoană care a avut sau are un drept referitor la imobilul înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat prin înscrierile anterioare.

(3) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

(4) În acest ultim caz, rectificarea de carte funciară se dispune prin încheiere, în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în nulitate, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului.

(5) Prin modificarea de carte funciară se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului înscris asupra acelui imobil.

(6) Modificarea nu se va putea face decât la cererea titularului dreptului de proprietate, precum și în baza actelor doveditoare, astfel încât modificarea suprafeței înscrise în cartea funciară nu va fi considerată o rectificare de carte funciară.”

Potrivit art. 25 din Ordinul nr. 634/2006 din_ pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.1048 din_:

" (1) în cazul în care suprafața din măsurători este mai mare decât suprafața înscrisă în documentația precedentă sau decât suprafața din actele de proprietate, pentru situația în care nu există documentație, se procedează astfel:

(2) Pentru imobilele împrejmuite:

a) dacă diferența este de până la 2%, documentația se recepționează și suprafața din actul de proprietate se înscrie în cartea funciară;

b) dacă diferența este între 2% și 5% documentația se recepționează și suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară doar dacă este însoțită de proces-verbal de vecinătate, întocmit conform anexei nr. 18;

c) dacă diferența este mai mare de 5%, documentația se respinge, rectificarea suprafeței urmând să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate.

(3) Pentru imobile care nu sunt împrejmuite:

a) daca diferența este de până la 2%, documentația se recepționează și se înscrie în cartea funciară suprafața din actul de proprietate;

b) dacă diferența este mai mare de 2%, documentația se recepționează și se înscrie în cartea funciară numai pe baza unui alt act doveditor al dreptului de proprietate.

(4) Prin imobile împrejmuite, în sensul prezentului regulament, se înțeleg imobilele ale căror limite sunt materializate prin elemente stabile în timp, clar identificabile de către proprietarii vecini.”

Iar potrivit Ordinului Directorului A.N.C.P.I. nr. 40 din 18.01.2013 privind procedura administrativă de înscriere în cartea funciară, la cererea persoanelor interesate, a imobilului pentru care suprafața măsurată este mai mare cu până la 5% în extravilan sau cu până la 10% în intravilan:

Art. 1 (1) Prima înscriere în cartea funciara a imobilului situat în intravilan a cărui suprafață rezultată din măsurători este mai mare cu până la 10% inclusiv față de cea înscrisă în cartea funciară deschisă potrivit dispozițiilor Decretului - Lege nr. 115/1938 sau față de cea din actul de proprietate, se realizează în baza documentației cadastrale de prima înscriere care va conține suplimentar și următoarele documente:

a) declarația pe propria răspundere a proprietarului dată în fața persoanei autorizate în cazul imobilului împrejmuit ale cărui limite sunt materializate prin elemente stabile în timp, clar identificabile;

b) declarația pe propria răspundere a proprietarului dată în fața persoanei autorizate si un proces verbal de vecinătate, semnat de către proprietarii imobilului vecin față de care limita nu este materializată cu gard sau limita nu este delimitată printr-un detaliu liniar stabil în timp (canal, curs de apa, drum, etc.) - în cazul imobilului neîmprejmuit sau parțial împrejmuit;"

Or, din interpretarea logico-sistematica și gramaticală a textelor de mai sus, rezultă în mod neechivoc că pentru imobilele împrejmuite, dacă diferența este mai mare de 5%, respectiv 10%, cum este în cauza dedusă judecații, singura modalitate de realizare a concordanței dintre situația scriptica (tabulară) și cea reală este procedura contencioasă, respectiv promovarea unei acțiuni în justiție, având ca obiect modificarea suprafeței, Legea nr. 7/1996 nelimitând procedura rectificării numai la aspectul ce ar afecta esența dreptului de proprietate, ci fiind incidenta această procedură a modificării în situația în care sunt vizate aspecte tehnice ale imobilului, respectiv suprafața acestuia, câtă vreme întinderea suprafeței nu este garantată, conform legii.

Principiul publicității materiale sau principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară nu se aplică înscrierilor privitoare la întinderea terenului, dacă suprafața înscrisă diferă de cea reală, deoarece mențiunea din prima parte a cărții funciare, referitoare la suprafața imobilului reprezintă un element descriptiv al situației de fapt a imobilului, fiind de necontestat aspectul potrivit căruia cartea funciara garantează existența dreptului, iar nu și întinderea sa.

Menționează că, în acest sens este și practica Curții de Apel Timișoara care în spețe similare a admis acțiunea reclamanților (decizia civilă nr. 220/11.03.2009, decizia civilă nr. 417/14.04.2011).

Potrivit art. 20 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru timbrează acțiunea cu 50 lei reprezentând taxa judiciara de timbru.

Având în vedere aspectele mai sus invocate, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Conform art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a NCPC solicită judecarea cauzei și în lipsă.

În probațiune solicită ca instanța să încuviințeze proba cu înscrisurile depuse la dosar ; efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie; orice alt mijloc de probă a cărui necesitate va reieși din dezbateri.

La cerere au fost atașate: împuternicire avocațială ; extras C.F vechi 5914 J., nou nr._ J.; contractul de donație autentificat sub nr. 1303 din 17.07.2013 de către B.N.P. "C. A.-Ș."; contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 677/02.07.1981 de către Notariatul de Stat Local D.; Ordinul Prefectului nr. 124/11.03.2013; Documentație cadastrală întocmită de S.C. START TOPO S.R.L. prin ing. P. A. A.; Extras CF nr._ J.; Extras CF nr._ J.; Extras CF nr._ J.; Extras CF nr._ J.; extras CF 2a J., în extenso; Taxă de timbru, în original; (fil.8-45, 51).

Pârâții, deși legal citați, nu s-au prezentat la termenele de judecată, nu au formulat întâmpinare și nu au propus probe în apărare.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu expertiza topografică, la dosar fiind atașat raportul de expertiză tehnică întocmit de domnul expert S. I. (fil.111-121).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit extrasului de carte funciară nr._ J. rezultă că imobilul constând în teren intravilan în suprafață de 3309 mp, având număr top 542 și casa cu nr. 469 este în proprietatea reclamanților, fiecare cu cota de ½, dobândită prin donație, în baza contractului de donație autentificat sub nr. 1303/17.07.2013.,

Din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză rezultă că imobilul ce se află în proprietatea reclamantului reprezintă Parcul Orașului D., fiind situat în zona centrală a orașului, înainte de podul peste pârâul Birdeanca, pe ., la 110 m de .> Terenul în discuție este învecinat la Est, Sud și parțial la Vest cu pârâul Birdeanca, iar la Nord cu stadionul orașului, hotarul fiind materializat cu gard din plasă de sârmă.

Din măsurătorile efectuate de expert a rezultat că imobilul cu număr top 542, aflat în proprietatea reclamanților are o suprafață măsurată de 3832 mp, mai mare cu 523 mp decât suprafața consemnată în cartea funciară. Totodată, din măsurătorile expertului rezultă că majoritatea imobilelor învecinate nu sunt afectate de suprafața imobilului în litigiu, mai puțin .._ înscrisă în CF_ J., în proprietatea statului român, care prin modificarea de suprafață solicitată de reclamanți ar fi afectată. Cu toate acestea, din măsurătorile efectuate de expert rezultă că proprietatea statului român poate fi reîntregită prin recuperarea unor suprafețe de la imobilele învecinate, situație în care suprafața imobilul reclamanților s-ar putea extinde doar până la limita de 3571 mp, fără a afecta suprafața terenului aflat în proprietatea statului.

Pârâții nu a formulat întâmpinări la cererea de chemare în judecată și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a propune probe în apărare.

Potrivit art. 33 din Legea 7/1996, înscrierile și radierile efectuate în cărțile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii instanței judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declarații date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentații cadastrale, iar potrivit art. 914 Cod civil, proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea mențiunilor din cartea funciară cu privire la descriere, destinație sau suprafața acestuia.

În consecință constatând că suprafața reală a imobilului deținut în proprietate de reclamanți este mai mare decât suprafața tabulară, în condițiile în care s-a constatat că proprietățile învecinate au asigurată suprafața tabulară iar, potrivit raportului de expertiză, limitele modului actual de folosință corespund cu cele din planurile cadastral intravilan și de CF ale localității D., instanța apreciază întemeiată cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanți, urmând a fi admisă.

În ceea ce privește suprafața măsurată, deși reclamantul a solicitat instanței să rețină suprafața de 3832 mp, din măsurătorile și constatările efectuate de expertul desemnat în cauză, instanța reține că o parte din terenul folosit de reclamant provine din extinderea folosinței în . vorba de terenul din perimetrul dat de punctele 1-13-12-11-10-8-9-1 cu suprafața de 260 mp din raportul de expertiză.

D. urmare, pentru a nu fi afectată suprafața parcelei cu nr. cad._ aflată în proprietatea statului român, instanța va dispune modificarea cărții funciare nr._ J., conform raportului de expertiză topografică ce face parte din prezenta hotărâre, prin înscrierea în cartea funciară a suprafeței măsurate de 3571 mp cu privire la terenul intravilan cu număr top. 542 și nu de 3832 mp cât au solicitat inițial reclamanții.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată de reclamanții G. V. și G. V., ambii cu domiciliul procedural ales la av. B. M. din Utvin, nr. 545, jud. T., în contradictoriu cu pârâții . S. și S. M. N., domiciliați în comuna Ghiroda, ., jud. T., L. D. M. și L. C. F., domiciliați în J., nr. 864, jud. T., R. M. și R. M., domiciliați în ..

Dispune modificarea cărții funciare nr._ J., conform raportului de expertiză topografică ce face parte din prezenta hotărâre, prin înscrierea în cartea funciară a suprafeței măsurate de 3571 mp cu privire la terenul intravilan cu număr top. 542.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2015.

Președinte,

D. I. H.

Grefier,

I. S.

Red. DIH – 09 aprilie 2015

Tehnored I.S. - 27 Martie 2015

11 ex./emis 9

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 337/2015. Judecătoria DETA