Plângere contravenţională. Sentința nr. 744/2015. Judecătoria DETA
Comentarii |
|
Sentința nr. 744/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 744/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
OP 5271
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 744
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. I. H.
Grefier I. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de reclamanta Ș. C. E. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat S. C. – G., în reprezentarea reclamantei, lipsesc reclamanta, pârâta și martora.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, reprezentantul reclamantei învederează instanței că nu a reușită să prezinte martora.
Față de faptul că instanța a acorda două termene de judecată pentru audierea martorei P. M. – L., iar la termenul anterior reclamanta s-a obligat a o prezenta pe martoră pentru audiere, sub sancțiunea decăderii, instanța pune în discuție această sancțiune în ceea c e privește martora încuviințată.
Reprezentantul reclamantei lasă la aprecierea instanței această soluție.
Având în vedere că deși inițial citată, iar apoi sub obligarea prezentării de către reclamantă, martora nu s-a prezentat pentru a fi audiată, față de obligativitatea asumată de reclamanta la termenul anterior, instanța o va decade din dreptul de a mai administra proba testimonială cu martora P. M. – L..
Nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea plângerii, chiar dacă martora nu a fost prezentă și audiată. În dosar există Decizia nr. 54 din 13 mai 2013 emisă de Spitalul de Psihiatrie Gătaia prin care se dispune ca începând cu data emiterii dispoziției d-na P. M. să fie desemnată ca persoană responsabilă cu asigurarea implementării prevederilor legale privind declarațiile de avere și declarațiile de interese. Declarația de avere a fost completată însă cu întârziere deoarece reclamanta se afla în concediul de odihnă.
În opinia sa nu este vorba despre un pericol grav, este doar o întârziere. Sunt persoane care nu au depus această declarație de avere și nu sunt sancționați, iar cei care au depus cu întârziere sunt sancționați. Cunoaște o persoană care a fost sancționată doar cu 50 de lei, iar clienta sa cu de 10 ori mai mult.
În concluzie, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție întrucât starea de fapt reținută nu corespunde cu stare de fapt. Apelează la prevederile art. 105 din OG 2/2001, deoarece oamenii au încercat să se conformeze. În subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 18 nov.2014, reclamanta Ș. C. – E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate, în principal, anularea procesului verbal de constatare a contravenției A.N.I. nr. 408 încheiat la data de 31 oct.2014 și comunicat la data de 03 noiembrie 2014, prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei., iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, susține că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din legea nr. 176/2010 și în temeiul Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin dispoziția nr. 54 din 13 mai 2013 a Spitalului de Psihiatrie Gătaia a fost desemnată ca persoană responsabilă cu asigurarea implementării prevederilor legale privind declarațiile de avere și declarațiile de interes doamna P. M., aceasta fiind persoana îndrituită a pune la dispozițiile personalului vizat de legea 176/2010 a formularelor necesare completării declarațiilor și desemnată a trimite formularele către ANI.
Întrucât formularele pentru completare au fost puse la dispoziție cu întârziere, acestea au fost completate în data de 27 iulie 2008 și transmise însoțite de adresa nr. 3838/28 iulie 2014, fiind raportate peste termenul de 15 iunie termen prevăzut de art.4 alin. 2 din Legea 176/2010.
De asemenea, susține că în procesul verbal se prezintă o situație nereală care nu corespunde realității aceea că nu ar fi depus deloc declarațiile de avere și interese prevăzute de Legea 176/2010, fapt contrazis chiar de procesul verbal care face referire la adresa nr. 3838/28.07.2014.
Consideră că agentul care a întocmit procesul verbal nu a realizat o descriere corespunzătoare a evenimentului, nemenționându-se faptul că declarația a fost depusă cu întârziere, declarația fiind depusă de către Spitalul de Psihiatrie Gătaia, nefăcându-se referire nici la art. 5 alin. 1 din Legea 176/2010 privind implementarea Legii.
În acest condiții procesul verbal nu respectă exigențele stabilite de lege. Astfel, descrierea faptei nu corespunde exigențelor art. 16 din OG nr. 2/2001.
Apreciază că nu se face vinovată de fapta imputată, fiind desemnată o persoană pentru implementarea dispozițiilor legale imperative și că a fost sancționată într-un mod excesiv și nedrept..
În subsidiar, în condițiile în care instanța nu va constata îndeplinirea condițiilor care justifică anularea procesului verbal, analizând situația în fapt și gravitatea contravenției, solicită să dispună înlocuirea sancțiunii aplicate cu o sancțiune mai puțin severă, cea a avertismentului.
În dovedirea celor susținute, înțelege a se folosi de înscrisuri, dar și de proba testimonială cu martora P. M. – L..
În drept, invocă prevederile art. 4-6 Legea 176/2010, art. 5 și art. 16 din OG nr. 2/2001.
La cerere au fost atașate: chitanță privind plata taxei de timbru în cuantum de 20 lei; adresa nr._/G/II/31.10.2014 emisă de A.N.I.; procesul verbal de constatare a contravenției;dovada comunicării procesului verbal; declarația de avere și de interes completată de reclamantă; Dispoziția nr. 54/13 mai 2013 emisă se Spitalul de Psihiatrie Gătaia; adresa nr. 3838 din 28 iulie 2014 emisă de Spitalul de Psihiatrie Gătaia; împuternicire avocațială (fil.3-18).
Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii formulată de petenta Ș. C. ca nefondată și menținerea procesului verbal de contravenție . nr. 408/31.10.2014, ca fiind temeinic și legal.
Pe fondul cauzei, susține că petenta Ș. C. avea calitatea de manager în cadrul Spitalului de Psihiatrie Gătaia și avea obligația să depună declarație de avere și declarație de interese, în conformitate cu dispozițiile legii 176/2010 privind exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, până cel mai târziu la data de 15 iunie.
De asemenea, învederează faptul că Spitalul de psihiatrie Gătaia a înaintat ANI adresa nr. 3838/28 iulie 2014, în care se precizează faptul că doamna Ș. C. E. a depus cu întârziere declarațiile de avere și interese, respectiv la data de 27 iulie 2014, deși „persoanele prevăzute de prezenta lege au obligația să depună sau să actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie”.
Se face vorbire despre prevederile art. 1384 Cod civil, art. 29 din Legea nr. 176/2010, făcându-se mențiunea că doamna Ș. C. a fost amendată pentru că nu a respectat termenul, depunând aceste declarații cu întârziere.
În ceea ce privește reducerea cuantumului amenzii până la limita minimă sau înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertisment, solicită a se avea în vedere prevederile art. 3 din Legea 176/2010, în care se menționează „declarațiile de avere și de interes reprezintă acte personale și se fac în scris, pe proprie răspundere, obligația depunerii lor are caracter personal, putând fi îndeplinită cu o minimă diligență și, atât timp cât legea respectă cerințele de accesibilitate și publicitate, fiind publicată în M.Of., nicio persoană nu se poate prevala de eventuala necunoaștere a cadrului legal ce i se aplică.
Petenta nu și-a îndeplinit obligația depunerii declarației de avere și de interes în termenul indicate de Legea nr. 176/2010, respectiv până la data de 15 iunie, încălcând astfel dispozițiile legale în vigoare.
De asemenea, susține că calitatea de manager, în cadrul Consiliului General al municipiului București, incumbă, în sarcina petentei obligația ca aceasta să cunoască, să respecte și să aplice legislația ce se aplică funcției ce o deține. Necunoașterea legii nu poate reprezenta un argument, conform și principiului general de drept, potrivit căruia „nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii”.
În drept, invocă Constituția României, Legea nr. 176/2010, Ordonanța 2/2001, Codul Civil, Codul de procedură civilă.
În dovedirea celor susținute, solicită admiterea probei cu înscrisuri, sens în care atașează copiile actelor care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv Referat de amendă din 30 oct.2014 întocmit de ANI; adresa nr. 5053/8.10.2014 emisă de Spitalul de psihiatrie Gătaia, C. C.I. petentă; adresa nr._/G/II/31.10.2014 emisă de ANI ; confirmare de primire ; proces verbal de constatare a contravenției; înștiințare de plată; declarație de independență și imparțialitate din 31 oct.2014 (fil. 38-47).
Reclamanta Ș. C. – E. a formulat răspuns la întâmpinare (fil. 53-54).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. 408 întocmit la data de 31.10.2014, reclamanta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, conform art. 29 alin. 1 din Legea 176/2010.
În sarcina reclamantei s-a reținut că nu a depus declarațiile de avere și de interese conform prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea 176/2010, fapt semnalat de Spitalul de Psihiatrie Gătaia, jud. T., prin adresa nr. 3838/28.07.2014.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa reclamantei, cuprinzând datele personale ale acesteia, făcându-se mențiune despre lipsa reclamantei la momentul întocmirii procesului verbal, arătându-se că actul sancționator a fost încheiat la sediul Agenției Naționale de Integritate, contravenientul nefiind de față. Totodată, agentul constatator face mențiuni cu privire la lipsa unui martor asistent, arătând că a fost în imposibilitate să identifice un martor asistent. Împotriva procesului verbal s-a formulat de către petentă în termen legal prezenta plângere.
Verificând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța reține că în procesul verbal de contravenție sunt consemnate datele prevăzute de art 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia iar actul sancționator este semnat de către agentul constatator. De asemenea, instanța reține că agentul constatator a indicat în procesul verbal actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, respectiv Legea 176/2010.
Totodată, instanța constată că agentul constatator a prezentat, ce-i drept succint, starea de fapt, însă din relatarea acestuia reiese în mod clar fapta reținută în sarcina reclamantei și anume că nu a depus declarațiile de avere și de interese conform art. 4 alin. 2 din Legea 176/2010, acest din urmă text de lege stabilind că aceste declarații trebuie depuse până la data de 15 iunie. În consecință nu se poate reține că agentul constatator a consemnat o stare de fapt greșită, in sensul invocat de reclamantă prin plângerea contravențională, și anume aceea potrivit căreia nu ar fi depus deloc declarațiile menționate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din OG 2/2001 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt reținute și a încadrării în drept până la proba contrară, probă ce revine contestatorului.
Instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 pct. 31 din Legea 176/2010 persoanele cu funcții de conducere și de control, precum și funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special, care își desfășoară activitatea în cadrul tuturor autorităților publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituțiilor publice trebuie să depună anual declarația de avere și de interese până la data de 15 iunie, conform art. 4 alin. 2 din același act normativ. Potrivit art. 29 alin. 1 din Legea 176/2010, nedepunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei.
Potrivit documentelor de la dosar (f.8-17) petenta a completat declarațiile de avere și de interese la data de 27 iulie 2014, acestea au fost înregistrate în registrul de intrări/ieșiri al Spitalului de Psihiatrie Gătaia la data de 28 iulie 2014, fiind expediate ulterior Agenției Naționale de Integritate.
Totodată instanța constată că prin dispoziția nr. 54 din data de 13.05.2013 a fost desemnată doamna P. M. ca persoană responsabilă cu asigurarea implementării prevederilor legale privind declarațiile de avere sau de interese.
Prin plângerea contravențională petenta arată că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției, atâta timp cât în unitate exista o persoană care să asigure implementarea dispozițiilor legale în ce privește declarațiile de avere și de interese.
Instanța apreciază susținerile reclamantei ca fiind nefondate având în vedere următoarele:
În primul rând, analizând dispoziția nr. 54 /13.05.2013 pe care reclamanta o invocă, instanța apreciază că aceasta are un cuprins vag, nedefinind în concret sarcinile pe care persoana desemnată cu implementarea dispozițiilor legale privind declarațiile de avere și de interese trebuie să le îndeplinească, astfel încât instanța nu poate analiza culpa sau lipsa culpei reclamantei din acest punct de vedere. Cu toate acestea, chiar și în situația în care persoana desemnată ar fi avut printre atribuții mai mult decât aceea de a înregistra și expedia declarațiile de avere și de interese, acest fapt nu o absolvă pe reclamantă de la a completa și a depune în termen la registratura unității declarațiile respective, în condițiile în care necunoașterea legii civile nu poate fi invocată. Astfel, instanța reține că, deși declarațiile au fost înregistrate la Spitalul de Psihiatrie Gătaia la data de 28.07.2014, oricum petenta le-a completat ulterior datei de 15 iunie, și anume la data de 27.07.2014, fapt care îi este imputabil.
Ca atare, instanța constată că starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal corespunde adevărului și având în vedere că petenta nu a dovedit o situație contrară celei expuse în cuprinsul procesului verbal, instanța constată că prezumțiile de legalitate și temeinicie ale acestuia nu au fost răsturnate, iar din probele administrate, instanța reține ca stare de fapt că reclamanta, în mod nejustificat, a depus declarațiile de avere și de interese după data de 15 iunie astfel cum prevede art. 4 alin. 2 din Legea 176/2010.
În ceea ce privește cererea reclamantei formulată în subsidiar, respectiv diminuarea cuantumului amenzii sau înlocuirea acesteia cu avertisment, instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina reclamantei se sancționează cu amendă contravențională de la 50 de lei la 2000 lei.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, instanța reține că amenda contravențională aplicată reclamantei, în cuantum de 500 lei, se încadrează în limitele legale, fiind orientată spre minim. Totodată, așa cum am arătat mai sus, reclamanta nu a făcut dovada unei situații justificative independente de voința sa care să fi dus la realizarea faptei contravenționale. Mai mult decât atât, potrivit adresei nr. 3838/28.07.2014 (f.17) rezultă că la vremea respectivă petenta ocupa funcția de manager al Spitalului de Psihiatrie Gătaia, funcție prin care reclamanta era obligată să cunoască și să aplice dispozițiile legale în materie. Calitatea de manager atribuie persoanei care ocupă această funcție o . responsabilități printre care asigurarea respectării dispozițiilor legale de către întreg personalul în desfășurarea activității. Având în vedere că „puterea exemplului” are o pondere însemnată în motivarea angajaților, prin faptul că reclamanta în calitate de manager a nerespectat ea însăși dispozițiile legale, instanța apreciază că nu se impune diminuarea cuantumului amenzii sau înlocuirea acesteia cu avertisment, sancțiunea aplicată respectând criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001.
Față de aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentă și va menține procesul verbal ca legal și temeinic întocmit.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de reclamanta Ș. CorneliaElena, domiciliată în Gătaia, ., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate cu sediul în București, .. 15, sector 1.
Menține procesul-verbal ., nr. 408/31.10.2014 ca fiind temeinic și legal.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 mai 2015.
Președinte, D. I. H. | ||
Grefier, I. S. |
Red. DIH/I.S. - 05 Iunie 2015/4 ex./emis 2
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 743/2015. Judecătoria DETA | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 337/2015.... → |
---|