Pretenţii. Sentința nr. 766/2015. Judecătoria DETA
Comentarii |
|
Sentința nr. 766/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 766/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL T.
.
operator de date cu caracter personal nr. 5271
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 766
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Completul compus din
Președinte A. P. M.
Grefier F. V.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul B. A., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 30 aprilie 2015, parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța, față de complexitatea dosarului, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ la data de 16.12.2014, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul B. A., a solicitat obligarea pârâtului la plata integrală și imediată a creanței în cuantum de 21.587 lei, reprezentând pagubă patrimonială prin încasarea unor sume prin schema de plată unică pe suprafața acordată de APIA T., fără acte doveditoare ale proprietății sau sub formă de închiriere, arendare sau concesionare a terenurilor.
În motivare s-a arătat că fostul primar al comunei T., B. A., a acordat adeverințe cu suprafețe de terenuri fictive pe numele fiicei sale, B. C. D., pe acele adeverințe figurând suprafața de 49,22 ha .
În drept a invocat: Legea 215/2001 republicată, actualizată, art. 63, aliniat 5 și Legea nr. 273/2006 actualizată, art. 23 aliniat 2, art. 5 aliniat 2 și art. 3 aliniat 1.
Alăturat cererii de chemare în judecată au fost atașate: constatarea Curții de Conturi a României – Camera de Conturi a Județului T. (filele 5-18).
După stabilirea primului termen de judecată, respectiv 12.02.2015, reclamanta a depus la dosar copia întregului proces-verbal al camerei de Conturi T. (filele 27-146).
La data de 11.02.2015 pârâtul B. A. a depus la dosar Întâmpinare (fila 151) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată și nelegală.
În motivare a arătat că prezenta speță referitoare la pășune este cuprinsă în dosarul cu nr._ al Tribunalului T. - Secția Penală, fapt cunoscut de către reclamantă, primarul fiind martor, solicitând a se respinge cererea până la pronunțarea unei sentințe definitive a Tribunalului T..
La termenul din data de 12.02.2015 a fost încuviințată proba cu înscrisuri, a fost decăzut pârâtul din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, a calificat înscrisul depus de pârât la data de 11.02.2015 drept note de ședință, a fost încuviințată proba cu interogator a pârâtului care, deși a fost citat cu mențiunea la interogator nu s-a prezentat.
La termenul din 12.03.2015 reclamanta, prin reprezentant, a depus la dosar un set de înscrisuri și a învederat faptul că suma pretențiilor, solicitată prin acțiunea introductivă, reprezintă valoare subvențiilor acordate de către APIA în perioada anilor 2011-2013 către B. C. D., fiica pârâtului pentru suprafața de teren de 49,22 ha pășune pentru care pârâtul a emis adeverințe fictive, fiind echivalentul lipsei de folosință, a fost calificat înscrisul depus de pârât la data de 11.02.2015 drept o cerere de suspendare a prezentei cauze în temeiul art. 413 pct. 2 Cod procedură civilă și s-a respins cererea de suspendare a judecății cauzei formulate de către pârât.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din cuprinsul procesul-verbal de constatare din data de 13.11.2013 emis de către Curtea de Conturi a României, în urma controlului financiar efectuat la . financiar al anului 2012, s-a constatat că în timpul mandatului de primar avut de pârâtul B. A. acesta a emis adeverințe fictive cu suprafețe de terenuri fictive, adeverințe care au fost folosite de către fiica acestuia B. C. Dianaîn vederea obținerii sprijinului financiar pe anii 2011-2013acordat de către APIA. S-a stabilit, în urma verificării dosarelor APIA de acordare a sprijinului pe suprafață către Căran C. D. pe perioada 2011-2013 că pentru suprafețele contractate în arendă de fiica pârâtului, acesta a emis adeverințe fără ca a le înregistra în registrul de evidențe a contractelor de arendă.
Astfel, se menționează în procesul verbal de verificare emis de Curtea de Conturi, că în anul 2011, suprafața solicitată la APIA de către fiica pârâtului a fost de 20,72 ha, fiind justificată cu un contract de arendare nr. 1988/19.05.2008 ( fila 219), depus la APIA în 15.05.2011 încheiat cu ., în calitate de arendator pentru suprafața de 58,05 ha pășune în localitatea T., fără însă ca acest arendator să aibă declarată suprafața de pășune ca proprietar la serviciul de impozite și taxe.
Prin act adițional nedatat la contractul de arendă nr. 1988/19.05.2008 se majorează suprafața de 58,05 ha la suprafața de 225 ha ( fila 223) . Pentru această suprafață fiind emisă adeverința nr. 1558/01.07.2011 semnată de către pârât . Suprafața acceptată la plată de către APIA în anul 2011 în baza adeverințelor emise fiind de 194,6 pentru SAPS ( schema de plată unică pe suprafață) iar pentru culturi în teren arabil -76,14 ha.
În anul 2012 și 2013 suprafața solicitată de către fiica pârâtului la sprijin financiar a fost de 5,05 ha, justificată prin adeverința nr. 184/15.05.2012 emisă de UAT T., se utilizează contractul de arendare nr. 1988/19.05.2008 și actul adițional, iar suprafața acceptată la plată de către APIA este de 206,62 ha SAPS, iar pentru culturi în teren arabil este de 145,6 ha .
În anul 2013 suprafața solicitată la sprijin este de 42,1 ha, justificată prin adeverința nr. 187/14.05.2013 pentru suprafața de 77,17 ha, utilizându-se un contract de asociere FN/10.05.2013 depus la APIA la data de 15.05.2013, încheiat cu pârâtul B. A. în calitate de asociat, pentru suprafața de 55,65 ha, fără ca suprafața să fie declarată fiscal la UAT T., sau să facă dovada proprietății. Suprafața acceptată la plată de către APIA pe anul 2013 pentru SAPS este de 77,19 ha, iar pentru culturi în teren arabil este emisă Decizia în anul 2014.
Curtea de Conturi, în baza verificărilor efectuate a stabilit faptul că sumele încasate de către fiica pârâtului în perioada 2011-2013 de la APIA T., sunt de 259.143,05 lei.
Totodată s-a stabilit că între suprafețele puse în plată pentru blocurile fizice de-a lungul anilor 2011-2013 sunt și blocurile fizice nr. 542 și nr. 31 declarate și încasate de către fiica pârâtului în baza adeverințelor fictive emise de către UAT T., identificate ca fiind PS 135, PS 137/1, PS 138 și PS 169, reprezentând pășune comunală Șipet în suprafață de 49,22 ha, în proprietatea Comunei T..
Curtea de Conturi a stabilit că valoarea prejudiciului adus Comunei T. este de 21.587 lei și reprezintă suma pe care . putut-o încasa de la APIA cu titlul de sprijin financiar pentru această suprafață dacă această suprafață nu ar fi fost menționată fictiv în adeverințele emise de către UAT T. în timpul mandatului pârâtului, adeverințe folosite de către fiica acestuia pentru acordarea sprijinului financiar de către APIA.
Instanța va reține că pârâtul B. A. în calitatea de primar avea obligația, potrivit art. 63 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale să coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local și să ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului efectuării serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) - d), precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al unității administrativ-teritoriale;
Ori, prin emiterea de adeverințe fictive de către UAT T. pentru acordarea sprijinului financiar de către APIA pentru suprafața de 49,22 ha reprezentând pășune comunală aflată în proprietatea Comunei T. pârâtul a încălcat atribuțiile de coordonare a serviciilor publice locale neluând măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului efectuării serviciilor publice de interes local din cadrul Consiliului Local T..
Față de cele ce preced, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta propie, astfel cum aceasta este reglementată de disp. art.1357-1358 cod civil nou, instanța va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului B. A..
Pe de altă parte, fiind dovedită fapta ilicită a pârâtului, rezultată din nerespectarea prevederilor art. 63 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, instanța constând că s-a făcut dovada că această faptă a cauzat prejudiciul ce se solicită a fi recuperat va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.587 lei ce reprezintă suma pe care . putut-o încasa de la APIA cu titlul de sprijin financiar pentru suprafața de 49,22 ha pășune aflată în proprietatea Comunei T. dacă această suprafață nu ar fi fost menționată fictiv în adeverințele emise de către UAT T. în timpul mandatului pârâtului, adeverințe folosite de către fiica acestuia pentru acordarea sprijinului financiar de către APIA.
Fără cheltuieli de judecată nesolicitate.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta . cu sediul în T., nr. 467, județul T., în contradictoriu cu pârâtul B. A. cu domiciliul în comuna T., ., județul T., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul B. A. la plata, către reclamanta . sumei de 21.578 lei cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul creat.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședința publică azi, 14 mai 2015.
Președinte Grefier
A. P. MoisaFlorin V.
Redactat APM 29.05.2015.
Tehnoredactat FV 29.05.2015.
4 exemplare / 2 exemplare comunicate părților.
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 337/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 777/2015. Judecătoria DETA → |
---|