Tutelă - autorizări date tutorelui. Încheierea nr. 735/2015. Judecătoria DETA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 735/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 735/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
Dosar nr._
Operator 5271
JUDECĂTORIA D.
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.735
Ședința publică de la 11 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. C.-I.
Grefier: G. R.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petentul P. H. A. având ca obiect autorizarea actelor tutorelui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentul P. H. A. avocat Iunacico Angelco lipsește petentul și persoana pusă sub interdicție P. V. C..
P. este reprezentat de P. procuror S. E. Eleonor
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, fiind primul termen la care părțile sunt legal citate, instanța din oficiu față de prevederile art.131 Noul Cod de procedură civilă, își verifică competența generală, materială și teritorială și constată că este competentă în raport de aceste criterii față de prevederile art.114 Noul Cod procedură civilă. Prin acest text de lege se stabilește că cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. În cadrul cererilor privind autorizarea de către instanța de tutelă și de familie a încheierii unor acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită privește un imobil, este de asemenea competentă și instanța în a cărei circumscripție teritorială este situat imobilul.
În speță domiciliul persoanei ocrotite se află în ., localitate arondată teritorial Judecătoriei D. prin HG nr.337/1993, astfel încât această instanță este competentă să judece prezenta acțiune.
Imobilul a cărei vânzare se solicită se află în ..
Astfel, având în vedere că în speță competența este alternativă fiind lăsată la latitudinea petentului care a sesizat judecătoria de la domiciliul persoanei ocrotite instanța se declară competentă.
Se constată că s-a depus la dosar de către Primăria comunei Ghilad concluziile solicitate.
Pentru petent, avocat Iunacico Angelco depune împuternicirea avocațială și precizare de acțiune prin care a motivat în fapt și în drept necesitatea vânzării.
Față de acestea, văzând că nu sunt probe de administrat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii petentului.
Pentru petent, avocat Iunacico Angelco solicită admiterea cererii.
Reprezentantul Parchetului arată că este de acord.
INSTANȚA,
Deliberând, constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 15 aprilie 2015 și precizată la acest termen (f.33) petentul P. H. A. fiul și tutorele numitei P. V. C., persoană pusă sub interdicție, a solicitat instanței să-i autorizeze efectuarea actelor privitoare la vânzarea cotei părți de 12,5% din imobilul situat în ., . teren în suprafață de 1868 m.p., măsurată iar din acte 1900 mp, categoria intravilan și curți-construcții și construcția edificată pe acesta, proprietatea numitei P. V. C..
Învederează că numita P. V. C. este coproprietară a imobilului mai sus descris evidențiat în CF 1229 . și va înstrăina cota de 12,5% din imobil către fratele său N. N. I..
Aceasta a fost pusă sub interdicție prin sentința civilă nr.5986/28.05.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București –Secția civilă definitivă și irevocabilă iar el a fost numit tutorele acesteia prin Dispoziția nr.423/18.02.2011 emisă de Municipiul București – Primăria Sector 2 – Cabinet Primar sector 2.
Arată că la Biroul Individual Notarial M. L. D. București s-a înregistrat cererea pentru înstrăinarea cotei părți de 12,5 din imobilul situat în ., evidențiat în CF nr.1229 ., 1868 m.p. măsurată în acte 1900 mp iar în calitatea sa de moștenitoare și coproprietară asupra acestei cote persoana pusă sub interdicție, prin tutore, va înstrăina această cotă din imobil către fratele său N. N. I..
Față de cele expuse solicită admiterea cererii și pe cale de consecință în temeiul art.171 raportat la art.145 cod civil să se autorizeze ca el, în calitate de tutore, să participe și să reprezinte pe P. V. C., pusă sub interdicție, în procedura notarială de vânzare-cumpărare pentru a declara că acceptă în numele persoanei ocrotite în condițiile prevăzute de lege să înstrăineze cota de 12,5% din imobilul situat în ., evidențiat în CF nr.1229 ., parcela 259, ., curți construcții, în suprafață măsurată de 1868 m.p., în suprafața din acte 1900 mp, cu destinație terenuri aflate în intravilane (TDI) și cu următoarele construcții: C1 – locuință în suprafață de 179 mp, Mențiuni, C2 – locuință în suprafață de 387 mp, Mențiuni, C3 - anexă gosp. în suprafață de 90 mp, Mențiuni, C4 – anexă gosp. În suprafață de 5 mp, mențiuni, măsurată 1868 mp (din acte 1900 mp) către fratele acesteia N. N. I. prin participarea și reprezentarea sa a persoanei ocrotite.
categoria intravilan și curți-construcții și construcția edificată pe acesta,
Prin precizarea depusă la acest termen petentul arată că a intervenit un Contract de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr.538/19.12.1996 prin care au convenit de comun acord modalitatea în care înțeleg să își împartă averea. În urma intabulării imobilului ce urmează a-i reveni numitului D. C. M. urmând a fi încheiat un Contract de vânzare cumpărare și astfel s-ar evite un proces de ieșire din indiviziune mai costisitor care ar atrage alte obligații persoanei puse sub interdicție.
Menționează că vânzarea cumpărarea se va face în baza art.145 Cod civil prin acordul părților iar suma rezultată va di depusă în contul persoanei ocrotite.
În cazul în care instanța va considera necesar solicită a se dispune în baza art.145 alin.4 modul în care va fi întrebuințată suma obținută în urma vânzării.
La solicitarea instanței Primăria comunei Ghilad - Serviciul de Autoritate Tutelară a efectuat un referat de anchetă socială cu privire la oportunitatea actelor ce se solicită a fi autorizate în cauză. (f.31)
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prezenta cerere este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Intimata P. V. C. a fost pusă sub interdicție judecătorească prin sentința civilă nr.5986/28.05.2010 a Judecătoriei Sector 2 București –Secția civilă, definitivă și irevocabilă la data de 9.08.2010. Petentul a fost numit tutore al intimatei prin Dispoziția nr.423/18.02.2011 emisă de Municipiul București – Primăria Sector 2 – Cabinet Primar sector 2. (f.6-8)
Aceasta împreună cu numiții M. I. L., N. N. I. și Carjeu R. I. deține în proprietate imobilul înscris în CF nr. 1229 Viperești cu nr. cad 4228, situat în Viperești, . constând în teren intravilan curți construcții, în suprafață de 1868 mp. (f.21)
Între petentă și numiții M. I. L., N. N. I. și Carjeu R. I. a fost încheiat un Contractul de partaj voluntar autentificat prin încheierea nr.538/19 decembrie 1996 la Biroul Notarial D. M. din București prin care au convenit asupra moștenirii după defunctul P. I.. (f.14-16)
În urma acestui partaj intimatei P. V. C. i-a revenit cota parte de 12,5 % din imobilul înscris în CF nr. 1229 Viperești cu nr. cad 4228, situat în Viperești, . constând în teren intravilan curți construcții, în suprafață de 1868 mp. Pentru această cotă se solicită autorizarea înstrăinării pe motiv că este infimă cu o valoare redusă și în situația unei opoziții coproprietarul ce are cota mai mare și care dorește să dobândească întreaga parcelă ar porni un proces de ieșire din indiviziune care ar presupune costuri și cheltuieli mari pentru intimată.
Față de situația de fapt expusă, instanța constată că intimata deține o cotă foarte mică din imobil, respectiv aproximativ 233 m.p. cu o valoare modică și este necesară înstrăinarea pentru a evita costuri suplimentare care să-i afecteze patrimoniul în viitor astfel încât rezultă oportunitatea înstrăinării cotei ce îi revine.
Potrivit art.171 Cod civil, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit 14 ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel.
Din interpretarea dispozițiilor art.146 alin.1 și 2 Cod civil, rezultă că o persoană care a fost pusă sub interdicție judecătorească (asimilată din punct de vedere juridic cu situația minorului care nu a împlinit 14 ani) poate încheia acte juridice cu încuviințarea scrisă a tutorelui, iar dacă aceste acte fac parte dintre cele pe care tutorele nu poate să le încheie decât cu autorizarea instanței, este necesară această autorizare.
La art.145 Cod civil se dispune că „instanța de tutela acorda tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor”. Sub aspectul efectelor sau limitelor autorizării, în același text de lege se prevede că „ autorizarea se dă pentru fiecare act în parte”.
Așa fiind, față de situația de fapt reținută mai sus precum și prevederile legale mai sus indicate, instanța apreciază că cererea formulată este întemeiată, nefiind constatat niciun impediment pentru care să nu i se autorizeze tutorelui să reprezinte persoana ocrotită la înstrăinarea, cu titlu oneros, prin acordul părților, a cotei părți ce revine persoanei interzise P. V. C. din imobilul înscris în CF nr.1229 Viperești cu nr. cad 4228, situat în Viperești, . constând în teren intravilan curți construcții, în suprafață de 1868 mp. Suma de bani obținută ca preț va fi întrebuințată pentru îngrijirea și grăbirea vindecării persoanei interzise.
În concluzie, în temeiul art. temeiul art.171 raportat la art.145 Cod civil, instanța va admite cererea petentului și va autoriza tutorelui P. H. A. să înstrăineze, cu titlu oneros, prin acordul părților, cota parte ce revine persoanei interzise P. V. C. din imobilul înscris în CF nr.1229 Viperești cu nr. cad 4228, situat în Viperești, . constând în teren intravilan curți construcții, în suprafață de 1868 mp. iar suma de bani obținută ca preț va fi întrebuințată pentru îngrijirea și grăbirea vindecării persoanei interzise.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către petentul P. H. A., sens în care:
În temeiul art. 171 raportat la art. 145 Cod civil, autorizează tutorele P. H. A. (identificat cu CI . nr._ eliberată de SPCEP Sector 2 la data de 14.12.2012, având CNP_, cu domiciliul București, ., ., ., sector 8, cu reședința în comun a Ghilad, nr.813, județul T. și cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat Iunacico Angelco cu sediul social în orașul D., ., județul T.) să înstrăineze, cu titlu oneros, prin acordul părților, cota parte ce revine persoanei interzise P. V. C. (având CNP_, cu domiciliul în ., județul T.) din imobilul înscris în CF nr. 1229 Viperești cu nr. cad 4228, situat în Viperești, . constând în teren intravilan curți construcții, în suprafață de 1868 mp. Suma de bani obținută ca preț va fi întrebuințată pentru îngrijirea și grăbirea vindecării persoanei interzise.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie
Cu apel în termen de 30 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2015.
Președinte,
L. C.-I.
Grefier,
G. R.
Red:L.C.I./22.05.2015
Tehnored:/ G.R. „
4 ex./emis 2 .>
← Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 1367/2015.... | Comisie rogatorie internaţională. Sentința nr. 1378/2015.... → |
---|