Acţiune în constatare. Sentința nr. 4301/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4301/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 9030/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_, e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4301 / 2013
Ședința publică din data de 31 octombrie 2013
Instanța constituita din:
Președinte: R. M.
Grefier: M. G. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul P. L., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect – constatare clauze abuzive contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se prezintă avocat U. A. A., în substituirea avocatului O. C. – pentru pârâtă, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul pârâtei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru ca reclamantul să se prezinte personal, în vederea administrării interogatoriului.
Instanța admite cererea și lasă cauza la a doua strigare, în ordinea de pe lista de ședință, când la apelul nominal se prezintă avocat U. A. A., în substituirea avocatului O. C. – pentru pârâtă, lipsă fiind reclamantul.
Reprezentantul pârâtei solicită aplicarea dispozițiilor art. 225 C., declară că nu are alte cereri și solicită cuvântul pe fond.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii formulate și precizate, pentru motivele invocate în întâmpinare. De asemenea, reprezentantul pârâtei declară că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față constată:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 25.09.2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._, astfel cum a fost precizată – fila 103 din dosar, reclamantul P. L., cu domiciliul în D., ., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele V. R. SA, cu sediul social în București, Șoseaua P., nr.42, . 10, sector 2 și . Hunedoara, cu sediul în D., .. Hunedoara, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate că au caracter abuziv și să se dispună obligarea pârâtei la eliminarea următoarelor clauze inserate în convenția de credit nr._/AB/15.05.2007 încheiat între părți, referitoare la:
- pct. 4 lit. a) și b) din condițiile speciale referitoare la comisionul de penalizare și dobânda penalizatoare;
- pct. 5.1 din condiții speciale și pct. 3.5 din condițiile generale referitoare la comisionul de risc, redenumit comision de administrare în actul adițional nr. 2/14.12.2012;
- pct. 8.1 lit. a) paragrafele 2 și 3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct. 8.1 lit. c) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct. 8.1 lit. d) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct.10.1 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumelor plătite în plus de la data încheierii convenției – 21.05.2007 – până la data recalculării planului de rambursare, valoare precizată la suma de 2417,25 CHF reprezentând comision de risc transformat în comision de administrare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat că a încheiat convenția de credit nr._/AB/15.05.2007, modificată prin actul adițional nr. 2/14.12.2012, pe care a fost nevoită să îl semneze, deoarece la acea dată i-a fost imposibil să achite integral convenția, singura posibilitate fiind aceea de a accepta condițiile impuse de pârâtă.
Reclamantul invocă prevederile art.1 alin.1 și 3 din Legea nr. 193/2000, dar și ale art. 4 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 din același act normativ, referitoare la caracterul abuziv al clauzelor contractuale ce nu au fost negociate direct cu consumatorul și arată că în speță suntem în prezența unei convenții preformulate, prin care s-a încălcat principiul libertății contractuale care guvernează contractele sinalagmatice. Se mai arată că potrivit art. 1 lit. a) din lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive din aceeași lege, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Pe acest aspect, reclamantul consideră că nu a existat o motivație întemeiată din partea pârâtei care să ducă la modificarea convenției de credit dintre părți.
Se apreciază că în speță sunt aplicabile și art. 35 lit. b) din OUG nr. 50/2010 prin care se interzice introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife și alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, ale OUG nr. 50/2010.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 19,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 lei timbru judiciar, anulate la dosar, în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997 „a) cereri pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept nepatrimonial - 19 lei”, respectiv art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
S-au atașat cererii de chemare în judecată, în copie, notificări și adrese de răspuns ale băncii, convenția de credit nr._/AB/15.05.2007, actul adițional nr. 2/14.12.2012, plan de rambursare inițial și plan de rambursare credit după implementarea OUG nr. 50/2010.
Pârâta . a formulat întâmpinare – filele nr. 78-80 din dosar, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor achitate cu titlul de comision risc / administrare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării se arată că toate contractele de credit sunt contracte preformulate, la toate instituțiile bancare, în care, în principiu, este conținută oferta băncii, pe care clientul, după analiza acesteia, ia decizia de a încheia contractul, iar în acest context, reclamantului nu i-a fost impusă convenția sau clauzele acesteia, întrucât banca nu deține un monopol pe piață în acordarea creditelor. Se mai arată că în lipsa dovedirii vicierii consimțământului reclamantului la data încheierii convenției, devine aplicabil principiul prevăzut de art. 969 C.civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună credință.
Cu privire la clauza prevăzută la pct. 4 lit. a) și b) din condițiile speciale ale convenției, se arată că se stabilesc sancțiunile contractuale pentru neplata la termen a ratelor stabilite prin contract, clauză permisă de art. 36 din OUG nr. 50/2010 și care își produce efectele numai în cazul neachitării la scadență a ratelor. Cu privire la clauzele ce stabilesc comisionul de risc, arată că acesta este inclus în D. și toate costurile creditului sunt prevăzute distinct în cuprinsul convenției pentru ca reclamantul să cunoască din ce este formată D.. Atâta timp cât reclamantul a fost de acord cu dobânda anuală efectivă, este evident că a fost de acord și cu acest comision de risc, care este clar precizat și dimensionat în funcție de valori concrete, rămânând neschimbat pe durata de derulare a creditului. Consideră că suma pretinsă cu acest titlu nu este necesar să compenseze o pierdere concretă, ci este legitim pretinsă și păstrată cu titlul de preț al posibilității de pierdere. Mai arată că acest comision este parte componentă a prețului, element exclus de art. 4 din Directiva Europeană nr. 93/13/CEE de la controlul caracterului abuziv, iar reclamantul nu a făcut dovada dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la celelalte clauze invocate ca fiind abuzive, pârâta arată că susținerile reclamanului sunt lipsite de temei legal întrucât clauza privind scadența anticipată conferă băncii dreptul de a se informa în orice moment, în cadrul perioadei de rambursare dacă împrumutații au capacitatea de a rambursa creditul, iar garanțiile oferite sunt suficiente pentru a asigura îndestularea creditorului, debitorul trebuind să fie solvabil nu doar la momentul încheierii contractului ci si ulterior. Totodată, pârâta a arătat că ele ar putea fi analizate ca abuzive numai în situația în care banca ar activa aceste clauze, urmând a se analiza în concret prin raportare la toate circumstanțele cauzei. De asemenea, în privința clauzei de la pct. 10.2 ce trebuie interpretată în coroborare cu art. 10.1, se arată că nu se poate reține ca fiind abuzivă, rațiunea inserării ei fiind întinderea în timp a perioadei de rambursare a creditului, când pot interveni modificări legislative și de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare în legătură cu acest contract. În ceea ce privește comisionul de administrare, arată că acesta respectă dispozițiile OUG nr. 50/2010 și este firesc ca acesta să rămână valabil întrucât face parte din costul total al creditului, adică din D..
Se mai arată că reclamantul a semnat actul adițional propus de bancă prin care prevederile contractuale au fost aliniate la prevederile OUG nr. 50/2010, astfel că acesta a fost implementat.
Cu privire la pretenția de restituire a sumelor încasate cu titlul de comision de risc / administrare, pârâta solicită respingerea ca fiind prescrise a acelor rate lunare achitate cu mai mult de trei ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
În drept a invocat dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE și Legea nr. 193/2000.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat proba cu înscrisuri și s-a dispus interogatoriul reclamantului.
Analizând acțiunea civilă de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Prin convenția de credit nr._/AB/15.05.2007, reclamantul a încheiat cu . un contract de credit bancar, împrumutând suma de 46.500,00 CHF, cu obligația de a o restitui în 300 de rate lunare, astfel cum sunt evidențiate în planul de rambursare, fiecare rată de capital fiind însoțită și de sume reprezentând dobânda aplicată creditului și alte comisioane, pe care reclamantul le consideră abuzive, solicitând înlăturarea lor din convenția părților.
Motivul esențial pentru care se solicită a se constata caracterul abuziv al acestor clauze este acela că se creează în detrimentul debitorului, contrar bunei credințe ce trebuie să guverneze raporturile dintre părți, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Aceste clauze sunt următoarele:
- pct. 4 lit. a) și b) din condițiile speciale referitoare la comisionul de penalizare și dobânda penalizatoare;
- pct. 5 lit. a) din condiții speciale referitoare la Comisionul de risc: „0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenții de credit” și pct. 3.5 din condițiile generale referitoare la comisionul de risc, redenumit comision de administrare în actul adițional nr. 2/14.12.2012;
- pct. 8.1 lit. a) paragrafele 2 și 3 din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct. 8.1 lit. c) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct. 8.1 lit. d) din condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”, referitoare la posibilitatea pentru bancă de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în anumite situații prevăzute de textul convenției;
- pct.10.1 din condiții generale, secțiunea 10 „costuri suplimentare”, potrivit cărora, împrumutații vor plăti Băncii unele sume suplimentare, care să compenseze Banca pentru creșterea costurilor sau altor rambursări, ca urmare a intervenirii unor modificări de interpretare ale legilor, prevederilor sau reglementărilor aplicabile.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 “(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Prin urmare, condițiile de la care trebuie pornită analiza caracterului abuziv al clauzelor sus enunțate sunt cumulative și au în vedere ca respectivele clauze să nu fi fost negociate direct cu consumatorul și să creeze prin le însele, sau împreună cu alte prevederi contractuale, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește prima condiție, deși ne aflăm în ipoteza expusă de aliniatul 2 al art. 4, în sensul că prezenta convenție este una de credit bancar, cu clauze standard preformulate, nu putem considera de plano că dispozițiile contractuale cuprinse sunt de adeziune, în sensul că reclamantul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul lor.
Din probele administrate rezultă că reclamantul a încercat negocierea doar a clauzelor actului adițional, nu și a convenției de credit de bază, pe care a acceptat-o în condițiile oferite de bancă, acceptând prețul creditului cu toate componentele sale, a căror cunoaștere poate fi prezumată.
Aceasta întrucât probele administrate scot în evidență că debitorul nu doar că nu a încercat negocierea cu Banca a clauzelor pe care le consideră în prezent abuzive, dar nici nu le-a citit, urmărind doar ultima coloană din planul de rambursare privind dobânda globală, ori le-a citit, dar nu a solicitat informații cu privire la termenii neînțeleși, nici anterior semnării contractului, nici după acest moment, dovadă fiind atât răspunsurile la interogatoriu, dar și conținutul asumat al cererii de chemare în judecată în care a invocat clauze care au fost eliminate ca urmare a semnării actului adițional la contract.
Este de precizat în acest context că reclamantul a avut mai multe întâlniri cu banca anterior semnării convenției de credit și a ales produsul oferit de pârâtă întrucât creditul avea cea mai mică dobândă la data încheierii actului și era cel mai avantajos de pe piață. Or, dacă reclamantul a ales să încheie contractul cu această bancă, înseamnă că a apreciat, cum de altfel a admis în mod expres la interogatoriu, ca fiind avantajoase condițiile oferite de această bancă comparativ cu alte instituții financiare bancare de pe piața creditelor, pe care deja le cunoștea.
O dovadă a faptului că dispozițiile contractuale nu sunt de adeziune este faptul că negocierea clauzelor actului adițional nu a rămas fără efect; astfel, se constată o reducere substanțială a cuantumului procentual al comisionului de administrare, cum a fost redenumit cel de risc, în sensul că de la un punctaj de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, s-a ajuns la un punctaj de 0,06% pe lună.
Este adevărat că prin notificarea înregistrată la bancă sub nr. 2036/26.07.2010 reclamantul a solicitat eliminarea comisionului de risc prevăzut de art. 5.1 lit. a), iar banca doar l-a redus, atribuindu-i o altă denumire; însă, tocmai acesta este efectul negocierii, respectiv obținerea unor condiții mai avantajoase de contractare, și nu adeziunea în totalitate la pretențiile părții adverse. Totodată, urmare încheierii actului adițional, D. a scăzut la valoarea procentuală de 5,08% față de 5,66% cum era în contractul inițial, fiind și acesta un câștig pentru reclamant.
Iar cu privire la forma actuală a convenției de credit, se constată că reclamantul a semnat actul adițional nr. 2/14.12.2012 prin care urmau să se implementeze dispozițiile OUG nr. 50/2010. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. II alin. 1 din Legea nr. 288/28.12.2010 potrivit cărora „(1) Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.”
Cu toate acestea, instanța va analiza dacă în speță inserarea clauzelor considerate de reclamant ca fiind abuzive a creat în detrimentul acesteia și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, respectiv o disproporție evidentă și substanțială între drepturile băncii și obligațiile împrumutatului, de natură a-i vătăma interesele și a-l prejudicia.
Astfel, în ceea ce privește cea de-a doua condiție ce se impune în analiza caracterului abuziv al unei clauze:
Cu privire la primele clauze invocate, cuprinse în pct. 4 lit. a) și 4 lit. b) din condițiile speciale, acestea au în vedere comisionul de penalizare de „2%, dar cel puțin CHF 25 (douăzecișicinci,00), calculat la valoarea sumelor datorate și neplătite la scadențele menționate la punctul 6) rambursare, aplicabil pentru primele 5 zile de întârziere și plătibil în maxim 5 zile de la data scadenței. În această perioadă creditul este în continuare scadent”, și rata dobânzii penalizatoare ce constă în „rata dobânzii curente + 5% p.a, calculată începând cu a 6-a zi de la data scadenței, corespunzător secțiunii 3.2 din Condițiile generale; De la data calculării dobânzii penalizatoare sumele datorate devin restante.”
Aceste clauze au în vedere despăgubirile pe care creditorul le pretinde pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației de către debitor, fiind vorba de o evaluare convențională a acestor despăgubiri, permisă de dispozițiile art. 117 alin. 2 teza a doua din OUG nr. 99/2006 „Instituțiile de credit nu pot pretinde clientului dobânzi, penalități, comisioane, ori alte costuri și speze bancare, dacă plata acestora nu este stipulată în contract”, dar și de cele aleLegii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, în vigoare la momentul încheierii convenției. Totodată, aceste clauze sunt permise și în contextul actualelor reglementări în materie, fiind prevăzut în dispozițiile art. 46 alin. 1 lit. m) din OUG nr. 50/2010 posibilitatea și, totodată obligația, inserării ratei dobânzii, în cazul plăților restante, aplicabilă la data încheierii contractului de credit și măsurile pentru ajustarea acesteia și, după caz, orice costuri datorate în caz de neplată. Aceasta întrucât, potrivit art. 36 alin. 1 din același act normativ, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe dobânda penalizatoare, ce se calculează potrivit art. 38 alin. 2 pe bază de procent fix și se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii. Nici un act normativ nu impune un nivel maxim al penalității, iar cea care rezultă din contract se apreciază de instanță ca rezonabilă, fără să ducă la un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru pe care nici reclamantul nu l-a motivat, astfel că solicitarea de înlăturare a acestor clauze este neîntemeiată.
În privința comisionului de risc, deși acesta nu mai este prevăzut cu această denumire în forma actuală a convenției, întrucât din planul de rambursare rezultă că este perceput un comision de administrare în cuantum procentual diminuat față de cel de risc prevăzut în convenția inițială, analiza clauzelor cuprinse la pct. 5 lit. a) din condițiile speciale și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției se impune ca urmare a plăților efectuate cu titlul de comision de risc / administrare.
În actuala reglementare, respectiv art. 36 din OUG nr. 50/2010, sunt stabilite comisioanele pe care Banca le poate percepe ca urmare a creditului acordat: „Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, …(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.”
Cum aceste dispoziții legale au fost adoptate pe parcursul derulării contractului, ele nu pot fi aplicate pentru perioada anterioară, pentru a considera că perceperea comisionului de risc este abuzivă. La momentul încheierii convenției de credit – 21.05.2007 – legea nu interzicea inserarea în contracte a unor asemenea comisioane, condiția esențială fiind aceea de a fi aduse la cunoștința consumatorului, prin clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, astfel cum prevede art. 1 din Legea nr. 193/2000.
Reclamantul a arătat că perceperea comisionului de administrare este abuzivă întrucât nu a existat o motivație întemeiată din partea băncii care să ducă la modificarea convenției de credit încheiată.
Instanța apreciază că perioada îndelungată de restituire a sumei împrumutate, de 300 de luni, dar și cuantumul ridicat al sumei împrumutate de 46.500,00 CHF, permite băncii în calitatea sa de comerciant, interesat să ia toate măsurile legale pentru a evita orice pierdere din activitatea pe care o desfășoară, să impună împrumutaților plata unor sume menite să acopere costurile de evaluare a riscurilor pe care le implică acordarea unui credit de o valoare substanțială, pe o perioadă atât de îndelungată. Instanța apreciază că acest comision de risc nu are menirea de a acoperi eventualele riscuri ce rezultă din neîndeplinirea obligațiilor de către debitori sau riscul nerecuperării creanței în caz de depreciere a valorii imobilului ipotecat, ci acela de acoperire a cheltuielilor pe care le implică monitorizarea continuă și efectivă a posibilelor riscuri contractuale ce pot apărea pe parcursul derulării convenției, atât în ceea ce privește conduita debitorilor, dar și starea bunurilor ce garantează restituirea împrumutului, mai ales datorită duratei îndelungate de rambursare a creditului. În aceste condiții instanța apreciază că în mod întemeiat Banca a solicitat plata unei sume de bani cu titlul de comision de risc, risc pe care și-l asumă prin punerea la dispoziție a creditului, așa cum se arată și în cuprinsul clauzei de la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției.
Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar Banca Națională a României impune fiecărei instituții de credit obligația administrării riscurilor semnificative, astfel cum s-a prevăzut în Norma BNR nr. 18/2009, unde în art. 2 alin. 1 lit. j) se definește riscul de credit ca fiind „riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite”, forma anterioară a textului fiind prevăzută de Norma BNR nr. 17/2003 (“riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligațiilor contractuale”). Or, dispoziția nu este întâmplătoare, întrucât principala activitate a Băncii în momentul acordării unui credit, dar și ulterior, este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.
Acest aspect se regăsește în însăși actuala reglementare – OUG nr. 50/2010 – care recunoaște Băncii dreptul de a percepe un asemenea comision, denumit „de administrare” și care are în vedere operațiunile întreprinse de Bancă pe parcursul duratei de rambursare a creditului, pentru monitorizarea utilizării acestuia și plății ratelor de credit.
Cu privire la interogatoriul reclamantului, instanța va face aplicare art. 225 din codul de procedura civilă considerând neprezentarea la interogatoriu drept o mărturisire deplină în condițiile în care întrebările pentru interogatoriu au fost depuse în scris de către reprezentantul S.C. V. ROMANIA S.A. încă de la termenul de judecată din data de 06 septembrie 2013. Astfel instanța apreciază apreciază că la momentul încheierii convenției ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul a ales instituția bancară pârâtă pentru a obține creditul dorit, apreciind că oferă condiții mai avantajoase de creditate comparativ cu alți concurenți ai pieței de profil, esențial pentru reclamant fiind costul total al creditului (suma de plată), pe care l-a însușit și acceptat în cuantumul care era evidențiat în planul de rambursare, fiind irelevant pentru împrumutatul debitor cât reprezintă din acest cost dobânda și celelalte comisioane din care se compune costul creditului – D..
Faptul că după 5 ani de la semnarea convenției de credit consumatorul reclamă caracterul abuziv al perceperii acestui comision de risc / administrare, pe care avea posibilitatea să-l invoce imediat după primirea contractului și a planului de rambursare, în care este indicat în concret din ce se compune cuantumul ratei lunare, demonstrează dezinteresul acesteia pentru cuantumul efectiv al comisionului de risc / administrare și lipsa oricărui dezechilibru între drepturile Băncii și obligațiile lor.
Totodată, nu trebuie neglijat nici faptul că Banca a ales să acorde creditul solicitat, la prețul (D.) stabilit la momentul contractului, prefigurând și venitul pe care-l va realiza ca urmare a creditului acordat. Iar, ca urmare a implementării dispozițiilor OUG nr. 50/2010, se constată o reducere a dobânzii anuale efective, de la procentul de 5,66 %, la procentul de 5,09 %. Or, fără îndoială că s-ar ajunge la prejudicierea Băncii dacă pe parcursul derulării contractului, s-ar impune acesteia să elimine un comision pe care l-a apreciat esențial la acordarea împrumutului și fără de care nu ar mai fi fost încheiată convenția, ori s-ar fi aplicat o rată de dobândă curentă mai mare, aptă să acopere eventuale riscuri și pierderi, dar și să asigure câștigurile pe care aceasta le urmărește.
Mai mult, cuantumul procentual dar și în bani al acestui comision este prevăzut în mod clar în condițiile speciale ale convenției și în planul de rambursare, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ca această clauză să fie exprimată într-un limbaj ușor inteligibil.
Prin urmare este exclusă orice presupunere că aceste clauze sunt abuzive, comisionul de risc / administrare fiind considerat de instanță ca fiind parte din prețul creditului, respectiv din D., așa cum a reținut însăși CJUE în ordonanța din 16.11.2010, în cauza C-76/10, paragrafele 64 – 77, art. 4 din Directiva 93/13 și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 permițând instanței analiza caracterului abuziv al unei clauze ce privește costul total al creditului, respectiv D. – prețul acestuia, numai în măsura în care apreciază că respectivele clauze nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.
Deși instanța consideră că aceste clauze sunt conforme cu cerințele art. 4 alin. 6 din lege, a apreciat totuși necesar a analiza eventualul dezechilibru între drepturile băncii și obligațiile consumatorilor, iar concluzia ce se poate desprinde din analiza sus efectuată este lipsa oricărei vătămări a reclamantului, dreptul băncii de a percepe acest comision nefiind interzis de lege, din contră, acesta este permis și justificat, este clar exprimat în convenția părților, atât în cuantum procentual cât și valoarea lui în bani, iar din pasivitatea împrumutatului timp de mai bine de 5 ani de la plata primelor sume achitate cu titlul de comision de risc și, ulterior de administrare, rezultă că aceste clauze nu sunt abuzive.
Față de această concluzie și soluția ce va fi pronunțată cu privire la clauzele referitoare la comisionul de risc și comisionul de administrare, în sensul că acestea nu sunt abuzive, instanța va aprecia și că solicitarea reclamantului de restituire a sumelor achitate cu acest titlu este în consecință neîntemeiată, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare rămâne fără obiect și va fi respinsă ca atare.
Totodată, ca o consecință a soluției ce va fi pronunțată pe capetele de cerere prin care s-a invocat caracterul abuziv al comisioanelor de penalizare, risc și administrare, se va respinge și cererea de desființare a planului de rambursare în ceea ce privește aceste clauze ca fiind neîntemeiată.
În privința clauzei de scadență anticipată inserată la pct. 8.1 lit. a) liniuța a 3-a din condițiile generale ale convenției, secțiunea 8 „Scadența anticipată”, care are în vedere posibilitatea pentru bancă de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în situațiile în care împrumutatul nu-și îndeplinește obligația de plată a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror ale costuri datorate conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare / de credit, instanța apreciază că acestea au caracter abuziv, ce rezultă din însăși încălcarea dispozițiilor OUG nr. 50/2010, respectiv a art. 40 din ordonanță unde se prevede că „se interzice introducerea în contractele de credit a clauzelor prin care: … c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu și-a îndeplinit obligațiile conform altor contracte de credit încheiate cu alți creditori”
Prin urmare, existența în contractul de credit a acestei clauze, fără să se facă dovada înlăturării ei ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010, din economia căreia rezultă că această clauză trebuia înlăturată, instanța apreciază că se impune eliminarea ei din convenția părților, caracterul abuziv fiind evident în condițiile în care nu s-a oferit o justificare reală și rezonabilă a necesității impunerii a unei asemenea clauze.
Pentru aceeași rațiune a legii, instanța apreciază că și clauza prevăzută de pct. 8.1 lit. a) liniuța a 2-a din condițiile generale ale convenției, secțiunea 8 „Scadența anticipată”, ce se referă la neexecutarea de către împrumutat a obligației de plată a ratelor datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca, reprezintă o clauză abuzivă întrucât soarta juridică a fiecărei convenții încheiată cu același creditor sau chiar cu societăți de credit diferite este independentă de celelalte, fiecare contract urmând a avea obligații cu scadențe și garanții diferite, ce urmează a fi activate în funcție de conduita debitorului față de obligațiile asumate în acel contract. În acest caz se poate susține că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile băncii și obligațiile împrumutatului, mai ales că obligațiile asumate în alte contracte de credit pot fi de valoare mult redusă față de cele din prezenta convenție, iar neexecutarea lor nu poate fi interpretată în mod automat ca fiind culpabilă, putând exista motive întemeiate care au determinat neexecutarea, iar unele pot fi chiar din culpa creditorului.
Același caracter abuziv îl atribuie instanța și clauzelor inserate la 8.1 lit. c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” potrivit cărora banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat în cazul în care „ În cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform convenției”; dar și „În cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător”. În privința acestora, instanța apreciază că este lăsată la latitudinea băncii o marjă de apreciere mult prea largă asupra motivelor și condițiilor în care poate declara creditul scadent anticipat, fără nici o posibilitate pentru împrumutat de a-și reglementa conduita contractuală și extracontractuală în așa măsură încât să nu provoace prin fapta sa scadența anticipată a ratelor de credit.
O altă clauză invocată de reclamant ca fiind abuzivă este cea de la pct. 10.1 și implicit pct. 10.2 din Condiții generale, secțiunea 10 „Costuri suplimentare” prin care se prevede că, referitor la convenție, pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile care supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite, sau care schimbă baza de impozitare, pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate, sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din convenție, cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite, în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; sau acte normative care impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de exemplu în corelație cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) și care afectează activele băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; sau acte normative al căror rezultat este creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit, ori reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, în baza Convenției. Potrivit pct. 10.2, în oricare din cazurile mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor, sau altor rambursări.
Potrivit art. 35 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 50/2010 fără a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derulării contractului de credit: a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare, cu excepția costurilor impuse prin legislație. Din interpretarea logică per a contrario a dispozițiilor art. 35 alin. 1 lit. a) din OUGnr. 50/2010, rezultă că pe parcursul derulării contractului este posibilă majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor și spezelor bancare dacă modificarea acestora este impusă prin legislație, urmând ca modificarea să opereze după notificarea debitorului în acest sens. Aceste dispoziții legale trebuie însă interpretate prin coroborare cu cele cuprinse în art. 41 din OUG nr. 50/2010 “(1) Orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, … . (2) Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. (3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat.”
Față de aceste dispoziții legale în vigoare și care trebuie să se regăsească în forma actuală a contractului, instanța apreciază că prezintă caracter abuziv atât clauza cuprinsă în pct. 10.1, cât și cea din pct. 10.2.
Astfel, în privința primei clauze, se constată că se pune în sarcina împrumutatului acoperirea oricăror pierderi ce ar putea rezulta nu numai ca urmare a creditului acordat, ci din întreaga activitate pe care banca o desfășoară, pierderi ce pot interveni atât ca urmare a legislației naționale, dar și a unor acte ale organismelor internaționale cărora instituția bancară trebuie să li se supună. Or, nu există nici o justificare rezonabilă pentru care reclamantul trebuie să suporte pierderile sau diminuarea câștigurilor băncii, respectiv riscurile din activitatea bancară, cu atât mai mult cu cât aceasta suportă plata riscurilor pe care o implică restituirea creditului contractat, prin plata dobânzii curente și a comisioanelor din care se compune D..
Iar în privința clauzei de la pct. 10.2, este contrară legii și, prin urmare, abuzivă, întrucât nu se oferă posibilitate consumatorului de a aprecia legalitatea perceperii comisionului, ci se impune acestuia în mod automat obligația de a achita sumele pretinse de bancă.
Față de toate aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea formulată, în sensul că va constata ca fiind abuzive următoarele clauze din contractul de credit nr._/AB/15.05.2007: pct. 8.1 lit. a) paragraful al 2-lea și al 3-lea, lit. c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată” și pct. 10.1 și 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 „Costuri suplimentare”, urmând a obliga pârâta la eliminarea din cuprinsul contractului a acestor clauze.
Instanța va respinge în rest acțiunea ca nefiind întemeiată iar excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind rămasă fără obiect.
În temeiul art. 274 cod. pr. civ. instanța va obliga pârâtele în solidar la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19,3 lei, justificate de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P. L., cu domiciliul în D., .. 19, ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul social în București, Șoseaua P., nr.42, . 10, sector 2 și . Hunedoara, cu sediul în D., ., parter, jud. Hunedoara.
Constată ca având caracter abuziv următoarele clauze din contractul de credit nr._/AB/15.05.2007:
- pct. 8.1 lit. a) paragraful al 2-lea și al 3-lea, lit. c) și d) din Condiții generale, secțiunea 8 „Scadența anticipată”;
- pct. 10.1 și pct. 10.2 din condiții generale, secțiunea 10 „Costuri suplimentare”.
Obligă pârâtele să modifice convenția de credit nr._/AB/15.05.2007 în sensul înlăturării clauzelor constatate abuzive.
Respinge în rest acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta . ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 19,3 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2013.
Președinte, Grefier,
R. M. M. G. M.
Red. R.M./M.G.M.
4 ex. – 11.11.2013
| ← Fond funciar. Sentința nr. 3295/2013. Judecătoria DEVA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2886/2013. Judecătoria DEVA → |
|---|
