Revendicare mobiliară. Sentința nr. 1288/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 1288/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 5163/221/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., . nr. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1288/2013

Ședința publică din data de 07.03.2013

Instanța constituită din:

Președinte: C. C.- judecător

D. E. - grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta .., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. Tran.. și B. G. E., având ca obiect – revendicare mobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se prezintă avocat Gruieț C. – pentru reclamantă și avocat S. S. L. – pentru pârâta S.C. B. Tran., lipsă fiind pârâtul B. G. E..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul pârâtei depune la dosar concluzii scrise și invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, aceasta a revendicat concasorul cu fălci 9060, susținând că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui bun mobil prin contractul nr. 2/03.06.2011 de la ., însă nu a dovedit cumpărarea de către autoarea sa, mai mult reclamanta își întemeiază pretențiile pe un contract de vânzare cumpărare, încheiat direct cu . și CNACF Minvest SA, însă la data încheierii contractului CNACF Minvest S.A se afla în procedura falimentului, astfel că nu există identitate între reclamantă și titularul dreptului afirmat.

Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active, invocată de reprezentanta pârâtei, întrucât la dosar sunt depuse contractele despre care face vorbire reprezentanta pârâtei,

Instanța în baza art 137 alin 2 C.pr. civ. unește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei declară că nu mai are alte probe și solicită judecarea cauzei pe fond.

Reprezentanta pârâtei declară că nu mai are late probe și solicită cuvântul pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepție și pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției întrucât la dosar sunt depuse contractele despre care pârâta face vorbire, iar pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a constata ca reclamanta este proprietara concasorului cu fălci, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 2/03.06.2011 și extrasul de fișă de inventar mijloace fixe la data de 21.07.2010, să fie obligata pârâta să lase deplina proprietate și liniștea posesie a concasorului cu fălci mai sus menționat, și să fie obligați pârâții să predea reclamantei concasorul în cel mai scurt timp.Cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâtei a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța, în conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, a reținut cauza spre soluționare

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , la data de 28.05.2012, reclamanta .. a chemat in judecată pe pârâții S.C. B. Tran.. și B. G. E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra concasorului cu fălci nr. 9060, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2 din data de 03.06.2011, iar bunul se află în posesia nelegitimă a pârâților, să fie obligați pârâți să predea reclamantei, de îndată, bunul sus amintit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că bunul sus aminitit l-a dobândit prin cumpărare de la S.C. VALEMI LIFT S.R.L., astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare sus amintit și extrasul de fișă de inventar mijloace fixe din data de 31.07.2010.

Bunul sus amintit a fost lăsat de vânzătoare în custodia Companiei Naționale a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest, respectiv în incinta Uzinei de preparare Mintia – Vețel, proprietatea pârâtei S.C. B. Tran.., iar pârâtul B. G. E. nu i-a permis accesul pentru a intra în posesia bunului, pe considerentul că societatea pârâtă, pe care o administrează, a dobândit dreptul de proprietate asupra concasorului, însă la data când pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra Uzinei de Preparare Mintia, prin adjudecare de la lichidatorul Quantum SPRL, acest bun nu se mai afla în proprietatea societății falite (Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest S.A. Filiala Demin S.A.).

S-a mai arătat că în urma imposibilității de a recuperara și folosi bunul dobândit, reclamanta suferă grave prejudicii materiale și de imagine, existând riscul ca pârâții să distrugă concasorul sau să-l înstrăineze.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune reclamanta a depus înscrisuri, respectiv ordin de plată, factură fiscală nr.19/01.07.2011, contractul de vânzare cumpărare nr. 2/03.06.2011, referat și rezoluție emise de organele de urmărire penală, dosar filele nr. 5-11, contractul de vânzare cumpărare nr. C159/19.08.2010, process verbal de custodie din data de 20.08.2010, factura fiscală nr. 0333/19.08.2010, ordin de plată și extrasul de fișă de inventar mijloace fixe la data de 31.07.2010, dosar file nr. 51-57.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 564,84 lei, conform chitanței depusă la fila nr.31 și cu timbru judiciar în valoare de 3 lei.

Pârâții S.C. B. Tran.. și B. G. E. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. G. E., iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

S-a arătat că pârâtul B. G. E. nu are calitate procesuală pasivă având în vedere că însăși reclamanta a arătat că bunul revendicat se află în posesia S.C. B. Tran.., iar aceasta din urmă a intrat în posesia concasorului cu fălci în urma dobândirii dreptului de proprietate prin Contractul de vânzare-cumpărare de bunuri adjudicate în . nr. 85/2006, cu nr.1 din data de 01.12.2010.

S-a mai arătat că reclamanta pretinde că a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului la data de 03.06.2011, prin cumpărare de la S.C. VALEMI LIFT S.R.L., care la rândul ei, l-ar fi achiziționat de la Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest S.A., în data de 19.08.2010.

Prin Încheierea nr. 1066/F/2008 din data de 12.11.2008, față de Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest S.A. s-a deschis procedura falimentului, fiind numit lichidator Quantum SPRL și astfel, având în vedere prevederile art. 46 din Legea nr. 85/2006, toate actele efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule, deci și contractul prin care S.C. VALEMI LIFT S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra bunului este lovit de nulitate, acest contract nefiind încheiat cu lichidatorul, ci direct cu debitorul.

Astfel prin contractul de vânzare cumpărare invocat de reclamantă, vânzătoarea S.C. VALEMI LIFT S.R.L. a vândut bunul altuia, respectiv bunul proprietatea pârâtei, începând cu data de 01.12.2010.

S-a mai invocat faptul că reclamanta a cunoscut faptul că a achiziționat un bun litigious ce se află în posesia pârâtei S.C. B. Tran.., așa cum rezultă din prețul contractul iar prețul achitat de reclamantă este unul derizoriu raportat la valoarea reală a bunului, sens în care pârâții au depus oferte de prețuri privind concasoare similare celui în litigiu.

În probațiune, pârâții au depus înscrisuri, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare de bunuri adjudicate în . nr. 85/2006, cu nr.1 din data de 01.12.2010 și anexă, oferte de prețuri concasoare, dosar filele nr. 22-26.

La termenul de judecată din data de 22.11.2012 a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale a pârâtului B. G. E., iar la termenul de judecată din data de 07.03.2013 a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei S.C. B. Tran.., de asemenea a solicitat lămuriri de la Quantum SPRL, răspunsul și actele anexate acestuia fiind depuse la dosar filele nr. 37-39.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta, la data de 03.06.2011, prin contractul de vânzare – cumpărare nr.2, dosar fila nr. 7-8, a cumpărat de la vânzătoarea S.C. VALEMI LIFT S.R.L. concasorul cu fălci nr. 9060, ce face obiectul prezentei cauze, pentru prețul de 7.564 lei, inclusiv TVA, în acest sens vânzătoarea emițând și factura fiscală nr. 19/01.07.2011, ce a fost achitat de către reclamantă cu ordinul de plată din data de 03.08.2011, dosar filele 5-6.

La rândul său, vânzătoarea S.C. VALEMI LIFT S.R.L. a dobândit concasorul cu fălci nr. 9060, prin contractul de vânzare cumpărare nr. C150/19.08.2010, încheiat cu vânzătoarea Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest S.A., dosar filele nr. 51-53, bunul fiind lăsat în custodia vânzătoarei, respectiv în inicinta Uzinei de preparare Vețel, pentru o perioadă de 6 luni, dosar fila nr. 54. În acest sens vânzătoarea a emis factura fiscală nr. 0333/19.08.2010, iar S.C. VALEMI LIFT S.R.L. a emis ordinul de plată de la dosar fila nr. 56, pentru plata concasorului.

Potrivit inventarului mijloace fixe, concasorul se afla în proprietatea Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest S.A., la punctul de lucru Uzina de preparare Mintia, dosar fila nr. 57.

La data de 12.11.2008, față de Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest – Filiala Devamin S.A., Tribunalul Hunedoara, în dosarul cu nr._, a dispus deschiderea procedurii simplificate prevăzută de Legea nr. 85/2006, dizolvarea și ., fiind numit ca lichidator judiciar Quantum SPRL.

La data de 01.12.2010, prin Contractul de vânzare-cumpărare cu nr.1, de bunuri adjudicate în . nr. 85/2006, pârâta S.C. B. Tran.., prin administrator (pârâtul B. G. E.) a cumpărat o . bunuri, enumerate în anexa nr.1 a contractului, aparținând societății falite Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest – Filiala Devamin S.A., dosar filele nr. 22-25.

Așa cum rezultă din anexa nr. sus amintită, precum și din răpunsul comunicat instanței de lichidatorul judiciar Quantum SPRL, dosar filele nr. 37-39, printre bunurile cumpărate de pârâtă, nu se află și concasorul cu fălci nr. 9060, ce face obiectul prezentei cauze.

Concasorul de fălci în litigiu se află în prezent în posesia pârâților, în inicinta Uzinei de preparare Mintia-Vețel, iar aceștia refuză să îl predea reclamantei pe considerentul că aceasta aparține pârâtei S.C. B. Tran.., conform Contractului de vânzare-cumpărare cu nr.1, de bunuri adjudicate în . nr. 85/2006. De asemenea pârâții au arătat faptul că cele două contracte de vânzare invocate de reclamantă sunt lovite de nulitate, potrivit prevederilor 46 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 563 Cod civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept, iar acțiunea în revendicare este imprescriptibilă. De asemenea se mai reține că potrivit alin.3 din acest text de lege, dreptul de proprietate dobândit cu bună credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.

În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 44 alin. 2 din Constituția României și anume că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, iar potrivit art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Prin probele administrate în cauză reclamanta a făcut pe deplin dovada faptului că deține în drept de proprietate asupra concasorului cu fălci nr. 9060, ce se află în posesia pârților și care refuză fără temei să îl restituie reclamantei.

În ceea ce privește susținerile pârâților, raportat la anexa nr.1 a Contractului de vânzare-cumpărare cu nr.1/01.12.2010, de bunuri adjudicate în . nr. 85/2006 și răspunsul Quantum SPRL, instanța reține că pârâta S.C. B. Tran.. nu a cumpărat de la lichidatorul judiciar bunul în litigiu, ci o . alte bunuri ce nu fac obiectul cauzei.

De asemenea se mai reține că bunul în litigiu nu a fost vândut de societatea aflată în faliment, respectiv Filiala Devamin S.A. a Companiei Naționale a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest, ci chiar de către Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest, prin Director General F. Ladislau, contabil Șef C. D. și consilier juridic C. A. M.,

Se mai reține că pârâții nu au adus nicio dovadă în sensul că concasorul cu fălci în litigiu s-ar fi aflat în realitate în proprietatea filialei aflate în insolvență, la data vânzării acestuia de către Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest, iar simplul fapt că acest bun se afla în incita Uzinei de preparare Mintia-Vețel, nu poate duce la concluzia că bunul era proprietatea filialei, în condițiile în care la dosar există și justificarea exitenței acestuia în această locație, respectiv procesul verbal de custodie încheiat între vânzătoarea Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest și cumpărătoarea S.C. VALEMI LIFT S.R.L.

De asemenea nici faptul că concasorul a fost vândut la o sumă inferioară prețului de piață a unui astfel de bun nu poate să justifice un drept de proprietate al pârâtei S.C. B. Tran.., asupra bunului în litigiu.

Astfel, având în vedere că reclamanta a justificat pe deplin existența dreptului său de proprietate asupra concasorul cu fălci nr. 9060, ce face obiectul prezentei cauze, precum și faptul că atât pârâta S.C. B. Tran.., cât și administratorul acestei societăți refuză să îl predea recvlamantei, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. G. E., invocate de pârâți și va admite acțiunea, constatând astfel că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra concasorului cu fălci nr. 9060, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2 din data de 03.06.2011, încheiat cu vânzătoarea S.C. VALEMI LIFT S.R.L. și factura fiscală nr. 19 din data de 01.07.2011, emisă de vânzătoare, iar bunul se află în posesia nelegitimă a pârâților și va obliga pe pârâți să predea reclamantei, de îndată, bunul sus amintit

Față de dispozițiile art. 274 Cod proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâților îi va obliga pe aceștia la plata către reclamantă a sumei de 567,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. G. E..

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta .., cu sediul în Târgu N., ..21, județul N., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. TRAN.., cu sediul în ., ., jud. Hunedoara și B. G. E., cu domiciliul în D., ..29, . și în consecință:

Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra concasorului cu fălci nr. 9060, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2 din data de 03.06.2011, încheiat cu vânzătoarea S.C. VALEMI LIFT S.R.L. și factura fiscală nr. 19 din data de 01.07.2011, emisă de vânzătoare, iar bunul se află în posesia nelegitimă a pârâților.

Obligă pe pârâți să predea reclamantei, de îndată, bunul sus amintit.

Obligă pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 567,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2013.

P., GREFIER,

C. C. D. E.

Red. 4 ex.

CC / DE

27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare mobiliară. Sentința nr. 1288/2013. Judecătoria DEVA