Plângere contravenţională. Sentința nr. 630/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 630/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 767/222/2013
Dosar nr._ pl. contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
Sentința civilă nr. 630
Ședința publică de la 19 aprilie 2013
Președinte - Murarașu I.
Grefier - H. Floreta O.
La ordine judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul P. C. D., cu domiciliul în satul și . în contradictoriu cu intimatul municipiul D., reprezentat prin Primar D. A., cu sediul administrativ în . nr.41, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța văzând că nu mai sunt alte probe de administrat și nu se formulează excepții, constată cauza în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.
I N S T A N T A
Asupra plângerii contravenționale de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 14 februarie 2013, petentul P. C. D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul municipiul D., anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la data de 8 februarie 2013 iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.
In motivare, petentul a arătat că la data menționată a condus microbuzul marca Mercedez Benz cu nr. de înmatriculare_ , proprietatea . B., pe bulevardul Victoriei din municipiu nerespectând semnalizarea indicatorului accesul interzis autovehiculelor cu o greutate mai mare de 3,5 tone. Mai arată petentul că nu transporta mărfuri sau bunuri, ci efectua un transport de persoane prin curse regulate, respectând traseul menționat în licența de traseu . nr._ deținută de . B., caietul de sarcini aferent acesteia și programul de circulație pentru traseul B.- Rădăuți Prut, astfel că nu a încălcat dispoziția legală invocată în cuprinsul procesului verbal, cu atât mai multe cu cât potrivit art. 7 alin. 1 din anexa nr. 1 a HC.L D. nr. 75/2008 se arată că „ transportul public de persoane prin servicii regulate sau prin servicii regulate speciale efectuate direct sau în regim de tranzit a municipiului D., cu folosirea autogării D. ca stație intermediară se execută pe traseele de circulație aprobate și menționate în licențele de traseu eliberate de Autoritatea Rutieră Română”. De aceea petentul consideră că indicatorul „ accesul interzis autovehiculelor cu o greutate mai mare de 3,5 tone „ privește doar autovehiculele destinate transportului de mărfuri sau bunuri.
În dovedire a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, organul constatator a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și în subsidiar respingerea cererii de înlocuire a amenzii aplicate prin procesul verbal cu sancțiunea avertisment.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin procesul verbal menționat mai sus, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 3, alin. 1 din H.C.L nr. 75/2008 .
S-a reținut că în ziua de 8 februarie 2013, ora 8,35 petentul a condus microbuzul marca Mercedez Benz cu nr. de înmatriculare_ , proprietatea . B., pe bulevardul Victoriei din D. nerespectând semnalizarea indicatorului accesul interzis autovehiculelor cu o greutate mai mare de 3.5 tone
Prin plângerea sa, petentul, a invocat că a respectat traseul inserat în licența de transport dar același timp a solicitat, în subsidiar și aplicarea sancțiunii avertisment în locul amenzii.
Această subsidiaritate implică recunoașterea în mod indirect, a faptei contravenționale. De altminteri, potrivit art. 4 alin. 1 din H.C.L nr. 75/2008, vehiculele care depășesc limita maximă admisă de greutate pot circula pe drumurile publice ale municipiului D. numai în baza și în condițiile stabilite prin autorizația specială de transport emisă de Primăria municipiului D..
Cum petentul nu a invocat măcar existența unei asemenea autorizații, se constată că fapta sa există.
Față de cele arătate instanța apreciază că procesul verbal de constatare a contravenției a fost temeinic și legal întocmit, urmând să respingă plângerea formulată de petentul P. C. D., ca neîntemeiată.
Văzând că prezenta plângere este scutită de plata taxei de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE;
Respinge plângerea formulată de petentul P. C. D., cu domiciliul în satul și . în contradictoriu cu intimatul municipiul D., reprezentat prin Primar D. A., cu sediul administrativ în . nr.41, jud. B., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2013.
P., GREFIER,
Judecător Murarașu I. H. Floreta O.
Red.MI
Thred.HOF
5 ex.
24.04.2013
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 348/2013. Judecătoria DOROHOI | Cereri. Sentința nr. 2128/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|