Atribuire beneficiu contract de închiriere Legea nr.114/1996. Sentința nr. 2289/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 2289/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 16174/225/2014

DOSAR NR._ - atribuire beneficiu contract închiriere -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

SENTINTA CIVILĂ NR. 2289

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.06.2015

PREȘEDINTE: T. A.

GREFIER: D. M. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. P. M.

și pe pârâții M. C. și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ M. DROBETA T. S., având ca obiect atribuire beneficiu contract închiriere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea din data de 12.06.2015, ce face parte din prezenta hotărâre, după care, constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul pe fond.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. sub nr._ la data de 07.10.2014, reclamanta M. P. M., în contradictoriu cu pârâții M. C. și U. M. DROBETA T. S., a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună atribuirea beneficiului contractului de închiriere încheiat între pârâta U. M. DROBETA T. S., ce a constituit domiciliul comun al soților, închiriată in baza contractului nr. 348/04.07.2014, str. ., . T. S..

In fapt, a arătat că pârâtul M. C. nu mai locuiește efectiv la adresa indicată,unde are domiciliul și a arătat că a fost căsătorită cu paratul, însa in urma violentelor constante exercitate asupra sa a decis introducerea acțiunii de divorț, ce a condus la desfacerea căsătoriei prin Sentința Minori si familie nr. 65/23.01.2012, pronunțata de Judecătoria Drobeta T. S. in dosarul_/225/2013 si rămasa definitiva prin neapelare.

A susținut că din căsătorie, a rezultat un copil minor, ce locuiește împreuna cu mama reclamantă.

Având in vedere ca la momentul la care a încheiat pentru prima data contractul de închiriere pentru acest apartament ,familia având 3 membrii, cu ocazia reînnoirii acestuia anual ( ultima reinoire din data de 04.07.2014) ,Primăria Drobeta T. S. a constatat in continuare in cuprinsul Contractului nr. 348/04.07.2014 ca imobilul de mai sus poate fi folosit atat de aceasta fiul său, cât si de parat.

Având in vedere ca între părți a intervenit divorțul, precum si faptul ca acesta o amenința si o lovea, fiind o fire violenta, a solicitat acordarea beneficiul contractului de inchiriere nr. 348/2014 pentru a putea locui in imobil împreună cu minorul M. Sabatino R..

In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 324 Cod Civil.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar în copie: contract de închiriere nr. 348/04.07.2014, sentința minori și familie nr. 65/23.01.2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr. S. în dosarul nr._/225/2011, certificat de naștere minor, cărțile de identitate ale părților, certificate medico legale nr. 811/02.12.2013 și nr. 599/19.09.2014 emise de Serviciul de Medicină Legală, referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emise de P. de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S..

Potrivit rezoluției din data de 10.12.2014, s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita taxă de timbru de 20 lei, potrivit OUG nr. 80/2013, în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancțiunea anulării cererii, dovada achitării taxei de timbru fiind înaintată la dosar fila 47.

Potrivit rezoluției din data de 14.01.2014, s-a dispus citarea pârâților cu duplicatul acțiunii și înscrisuri filele 16-28 și 29-41 dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicare.

La data de 30.01.2015, pârâta U. M. DROBETA T. S., a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei, menționând că are cunoștință de situația existentă între părți cu privire la imobilul supus închirierii.

La data de 06.02.2015, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata .

A arătat că susținerile reclamantei sunt neadevarate si vădit tendențioase, menite sa inducă instanța in eroare, întrucât in ceea ce privește susținerea acesteia că locuiește la o alta adresă, este neadevărat, nu dispune de o alta locuință și locuiește efectiv la adresa de domiciliu, respectiv in apartamentul ce face obiectul contractului de închiriere nr.348/04.07.2014.

A arătat că are probleme de sănătate (depun la dosar acte medicale) si nu are unde sa locuiască in alta parte. De asemenea, a arătat că nu a lovit-o vreodată pe reclamantă si nici nu a făcut scandal, nu a intrat in conflicte cu mai mulți vecini spre deosebire de reclamantă, care manifesta un comportament conflictual.

In ceea ce privește acordarea beneficiului contractului de închiriere in favoarea reclamantei, a arătat că nu este de acord cu aceasta solicitare, întrucât reclamanta este cea care a părăsit locuința pentru care cere acest beneficiu, iar acesta a rămas să locuiască în continuare in acest apartament.

A susținut că reclamanta de aproximativ un an nu mai locuiește efectiv in apartamentul închiriat, aceasta si-a luat lucrurile personale si s-a mutat sa locuiască împreuna cu un alt bărbat.

Prin cererea reconvențională a solicitat să se dispună acordarea beneficiului contractului de închiriere nr.348/04.07.2014 încheiat cu U. M. Drobeta T. S. .

În dovedire a depus la dosar în copie: contractul de închiriere nr.801/01.08.2007; bilet de externare/scrisoare medicala, carte de identitate a surorii sale, M. G. stabilita in Italia, grafic de rambursare pentru creditul contractat de la BRD, chitanțe de plata a chiriei din perioada august 2014-ianuarie 2015, extras ECRIS privind dosarul nr._, certificat de atestare fiscala din data de 28.01.2015.

Pârâtul a achitat 20 lei taxă judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale.

Instanța în temeiul art. 254-258 C. proc. civ, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii: C. V. D., E. E., S. M. E., E. N., răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate în declarațiile existente la dosar.

Analizând actele aflate la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:

Potrivit contractului de închiriere nr.384 din 04.07.2014 încheiat de U. DR TR S. pentru locuința socială din str. .,.,. T. S., sunt indicate numele reclamantei, ca titular, și a celorlalți membrii, pârâtul și copilul minor M. Sabatino R. născut la data de 02.03.2002.Cum domiciliul minorului a fost stabilit la reclamantă, adică la adresa locuinței închiriate, reclamanta consideră că este normal ca ea să fie beneficiara contractului.

În cauză a fost chemată în calitate de pârâtă și Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta T. S. prin Primar.

Raportat la dispozițiile art. 324 alin 3 Cod Civil, atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului, în speță fiind U. DR TR S..

Instanța constată că reclamanta, în calitate de chiriaș, titular al contractului de închiriere pe un an cu nr. 348/04.07.2014, reclamanta (ca de altfel și pârâtul și copilul acestora) au dobândit un drept locativ (dreptul de folosință a apartamentului), fiind persoane prevăzute în contract, urmând să locuiască împreună cu titularul, în baza unui drept de folosință derivat din dreptul titularului contractului de închiriere. Reclamanta, fiind înscrisă în contract, a dobândit calitatea de locatar cu drepturi proprii asupra locuinței.

În dreptul comun, potrivit dispozițiilor din Codul familiei,respectiv ale Noului cod civil „dreptul de folosință dobândit printr-un contract de locațiune încheiat de unul din soți este bun comun în ipoteza în care contractul s-a încheiat în timpul căsătoriei și bun propriu, dacă acesta s-a încheiat înainte sau după căsătorie. Însă, în privința contractului de închiriere a locuinței, concepția legiuitorului este diferită.

În speță, contractul a fost încheiat după desfacerea căsătoriei, pârâtul fiind menționat în contract ca fiind un membru al familiei titularului de contract, respectiv soț care va folosi locuința în cauză, iar la data încheierii contractului de închiriere a dobândit drepturi locative proprii,derivate din dreptul titularului de contract, adică din dreptul fostului soț.

Din probatoriul administrat în cauză se reține că în imobilul din litigiu locuiește pârâtul, iar reclamanta nu mai locuiește în apartament de peste un an de zile.

Martorii E. E., S. M. E. și E. N. au declarat că reclamanta a plecat din locuința închiriată, din cauza certurilor și locuiește împreună cu minorul în altă parte, cu chirie.

Pârâtul este o fire violentă, existând certuri între părți, martorii declarând că au văzut-o pe reclamantă chemând organele de poliție la fața locului, reținându-se comportamentul violent și periculos al acestuia, creând o stare de stres și minorului, aspect ce se coroborează și cu certificate medico legale nr. 811/02.12.2013 și nr. 599/19.09.2014 emise de Serviciul de Medicină Legală, referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale emise de P. de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.S..

Pe de altă parte se reține că prin sentința nr.65/23.01.2012 pronunțată de Judecătoria Dr Tr S., căsătoria a fost desfăcută prin acordul părților . Prin aceeași sentință s-a dispus exercitarea autorității părintești numai de mamă și stabilirea locuinței minorului la mamă.

Având în vedere faptul că deși pârâtul are un drept locativ propriu asupra locuinței respective, în speță s-a dovedit conduita lui culpabilă și faptul că reclamanta nu are o altă locuință, locuința minorului fiind stabilită la mamă titulară de contract potrivit înțelegerii dintre părți cu ocazia divorțului, și nu în ultimul rând interesul superior al minorului rezultat din căsătoria părților, care necesită pentru creșterea lui corespunzătoare și asigurarea unui spațiu locativ de către persoana căreia i-a fost încredințat spre creștere și educare, motiv pentru care instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând a fi admisă. Nu are relevanță faptul, că pârâtul a mobilat apartamentul și a făcut îmbunătățiri atâta timp cât a fost beneficiarul contractului de închiriere, iar eventualele nemulțumiri între foștii soți, pot fi desocotite pe cale unei acțiuni separate.

Față de aceste considerente și în raport de dispozițiile art. 323 și art.324 alin 1 cod civil ,se va dispune atribuirea beneficiului contractului de închiriere al locuinței cu nr.348/04.07.2014 încheiat cu U. DR TR.S. prin primar, către reclamanta M. P. M. .

În consecință, se va respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul M. C..

Potrivit art.453 cod procedură civilă, va obliga pârâtul la 520 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta M. P. M., cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., ., județul M. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor procedurale în Dr.Tr.S., ., județul M. în contradictoriu cu pârâții M. C., domiciliat în Dr.Tr.S., .. 3A, ., ., județul M. și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ M. DROBETA T. S..

Respinge cererea reconvențională formulată de pârât.

Atribuie în favoarea reclamantei beneficiul contractului de închiriere nr.348/04.07.2014 încheiat cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI DR TR S..

Obligă pârâtul la 520 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată azi 19.06.2015 în ședință publică.

P., GREFIER,

Red. T.A./Tehnored.I.D.

Ex.5/pag.4/17.07.2015

Cod operator 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Atribuire beneficiu contract de închiriere Legea nr.114/1996. Sentința nr. 2289/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN