Pensie întreţinere. Sentința nr. 35/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 35/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 12890/225/2014

Dosar nr._ pensie întreținere

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Minori și Familie nr. 35

Ședința publică din data de 22.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. B.

Grefier: L. P.

Pe rol soluționarea cauzei minori și familie privind pe reclamantul O. D. și pe pârâta C. N. I., având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal efectuat în ședință publică au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la identificarea părților, reclamantul legitimându-se cu CI având CNP-ul_ iar pârâta cu CI având CNP-ul_.

La interpelarea instanței, reclamantul și pârâta arată că instanța sesizată este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Având în vedere că domiciliul minorilor este în Drobeta T. S., instanța, în baza art. 131 alin. 1 C. rap. la art. 107 și art. 94 pct. 1 lit. a Cod proc. civilă constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța pune în discuție, potrivit art. 238 alin. 1 C., estimarea duratei cercetării procesului.

Reclamantul și pârâta precizează că lasă la aprecierea instanței estimarea duratei soluționării cererii

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, stabilește durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând seama de circumstanțele cauzei și probele propuse, o lună.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat se acordă cuvântul asupra propunerii de probe:

Reclamantul și pârâta, având pe rând cuvântul, arată că nu solicită alte probe în afara înscrisurilor depuse la dosar.

Instanța, în baza art. 255 Cod proc. Civilă, rap. la art. 258 al. 1 Cod proc. Civilă, apreciind că este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează pentru părți, proba cu înscrisuri.

Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Pârâta lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 19.09.2014, sub nr._, reclamantul O. D. în contradictoriu cu pârâta C. N. I., a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata unei pensii de întreținere majorată în favoarea celor doi minori.

În motivarea acțiunii a arătat că prin Decizia nr. 6/2013, pârâta a fost obligată să plătească în favoarea minorilor O. M. I. și O. D. R., pensie de întreținere în cuantum de câte 116 lei pentru fiecare minor.

La stabilirea pensiei de întreținere s-a avut în vedere venitul minim pe economie, care în prezent s-a majorat, în plus pârâta deținând și un salon de frizerie - coafură.

Cererea a fost motivată în drept pe disp. art. 529, 531 C Civ.

În dovedirea cererii, a depus la dosar Decizia nr. 6/2013, certificate de naștere, carte identitate, sentința minori și familie 654/20.09.2012, Încheierea din 26.11.2013, Decizia nr. 6395/2013.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, instanța, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat pentru reclamant și pârâtă proba cu înscrisuri, respectiv cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr.6/29.01.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ , pârât a fost obligat să plătească pensie de întreținere în cuantum de câte 116 lei lunar în favoarea minorilor O. M. I. și O. D. R..

În conformitate cu art.516 alin.1 Noul cod civil obligația de întreținere există și între părinți și copii. Aceste dispoziții legale sunt completate de art.402 Noul cod civil, care statuează că descendentul, cât timp este minor, are dreptul la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află. Obligația de a contribui la cheltuielile privind întreținerea copilului minor reprezintă, așadar, aspectul patrimonial al îndatoririlor părintești legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.

În conformitate cu prevederile art.531 alin.1 Noul Cod Civil, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea ei.

În cauza dedusă judecății, instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit pensia de întreținere s-au modificat, în sensul că necesitățile minorei sunt în continuă creștere, astfel încât pârâtul, în calitate de părinte, are îndatorirea legală de a contribui la toate aceste cheltuieli.

În ceea ce privește stabilirea noului cuantum al pensiei de întreținere, instanța va avea în vedere venitul minim net pe economie în anul 2015, nefiind făcută dovada realizării, de către pârâtă, a unor venituri cu caracter permanent, precum și criteriile oferite de disp. art.529 Noul cod civil, potrivit carora atunci cand intretinerea este datorata de parinte ea se stabileste pana la 1/3 din castigul din munca pentru doi copii.

Cuantumul venitului minim net pe economie care pentru anul 2015 a fost stabilit prin art. H.G. 1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe tara garantat în plată la suma de 975 lei/lună, începând cu 01.01.2015. Deoarece HG 1091/2014 stabilește valoarea salariului brut, se impune a se determina valoarea salariului net, astfel cum impune expres art. 529 alin. 2 din Codul civil, în raport de acesta din urmă calculându-se cuantumul pensiei de întreținere. Deducând din salariul minim brut contribuțiile și impozitul pe venit, se obține suma de 724 lei care este valoarea salariului net minim pe economie în acest moment.

Valoarea maximă a pensiei de întreținere lunare la plata căreia poate fi obligat pârâtul este de 1/3 din 724 lei lunar. Instanța apreciază că în cauză se impune stabilirea pensiei la plafonul maxim față de vârsta minorilor și cheltuielile ce se impun în acest moment, nevoile de hrană, îmbrăcăminte și petrecere a timpului liber.

Pentru aceste considerente, instanța, având în vedere dispozițiile art. 516 alin.1 cu referire la 525 alin. 1 C.civ. și art. 529 alin. 1 C.civ., va admite cererea având ca obiect majorare pensie de întreținere formulată de reclamantul O. D., în contradictoriu cu pârâta C. N. I. și va obliga pârâta să plătească reclamantului, în favoarea minorilor O. M. I., născută la 10.08.2004 și O. D. R., născut la 18.01.2002, o pensie de întreținere majorată în cuantum de 120 lei lunar pentru fiecare minor, începând cu data de 29.09.2014 – data introducerii acțiunii și până la majoratul acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect pensie întreținere, formulată de reclamantul O. D., domiciliat în ., jud. M., în contradictoriu cu pârâta C. N. I., cu același domiciliu.

Obligă pârâta să plătească reclamantului, în favoarea minorilor O. M. I., născută la 10.08.2004 și O. D. R., născut la 18.01.2002, o pensie de întreținere majorată în cuantum de 120 lei lunar pentru fiecare minor, începând cu data de 29.09.2014 și până la majoratul acestora.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. L.B./Tehn.PL

4 ex./ 02.02.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 35/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN