Ordin de protecţie. Sentința nr. 453/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 453/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 6239/225/2015
Dosar nr._ ordin de protecție
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA MINORI ȘI FAMILIE NR. 453/2015
Ședința din camera de consiliu de la 04 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. - Teluța P.
Grefier ședință: A. - M. B.
Ministerul Public a fot reprezentat de procuror M. M. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta T. S.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta P. C. M. și pe pârâtul P. C. G., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns: reclamanta, personal și asistată de avocat T. I. și pârâtul, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Apărătorul reclamantei învederează instanței faptul că părțile s-au împăcat și că reclamanta înțelege să formuleze cerere de renunțare la judecată.
Față de cele învederate, instanța procedează la luarea unei declarații reclamantei prin care aceasta declară că renunță la judecata cererii având ca obiect ordin de protecție ce formează dosarul nr._ și acordă cuvântul pe cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
Reclamanta prin apărător solicită să se ia act de renunțarea la judecată.
Pârâtul este de acord.
Reprezentanta Ministerului Public solicită să se ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamantă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015 sub nr._, reclamanta P. C. M. a chemat in judecată pe pârâtul P. C. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună emiterea unui ordin de protecție prin care sa fie protejata împotriva pârâtului care să fie obligat sa păstreze o anumita distanta minima fata de reclamantă si fata de locuința sa actuala unde locuiește împreuna cu copilul, precum si interzicerea paratului de a avea orice contact telefonic, prin corespondenta sau in oricare alt mod cu reclamanta.
In fapt a arătat că s-a căsătorit cu paratul la data de 13.12.2014, din aceasta căsătorie rezultând minorul Pircioaga Ianis - D., născut la data de 14.03.2015, toți locuind la domiciliul părinților paratului din . - Ocol, jud. M.
In perioada cat au fost împreuna, pârâtul nu a avut un loc de munca stabil, nu aducea nici un venit in casa, pleca de la domiciliu cate 2-3 zile fara sa se justifice, astfel că reclamanta i-a reproșat faptul ca o sa-l părăsească daca mai continua in acest mod, insa paratul devenea violent si recalcitrant, amenintand-o ca o va taia cu cuțitul atat pe ea cat si pe sora si părinți săi, fapt care a făcut-o sa plece de mai multe ori din domiciliul comun, insa s-a intors de fiecare data inapoi la rugămințile paratului si pentru binele copilului.
Deoarece paratul a insistat in comportamentul sau violent, reclamanta a plecat din domiciliul comun împreuna cu copilul in data de 20.03.2015, la părinți săi,unde locuiește si in prezent.
Acest lucru l-a determinat pe pârât sa introducă o cerere de chemare in judecata, având ca obiect ,,ordonanța președințiala", pentru stabilirea unui program de vizitare a minorului, program pe care Jud. Dr.Tr.S., prin Sentința minori si familie nr. 362 din data de 25.02.2015, 1-a făcut stabilind un program constant de vizitare, astfel: in fiecare sfârșit de săptămâna, in zilele de sâmbăta si duminica, timp de 2 ore si 30 minute, in intervalul orar 10.00 - 12,30, asfel incat sa fie respectat programul de masa si de somn al minorului.
Dupa câteva zile la rugămințile paratului, reclamanta s-a intors in domiciliul comun, moment in care acesta i-a propus sa meargă la un notar public, pentru a divorța. Reclamanta a fost de acord cu desfacerea căsătoriei prin acordul pârtilor, fiind astfel încheiat Certificatului de Divorț nr.7268/12.06.2015, incheiat la Birou Individual Notarial Saracin I. - A..
Odată cu desfacerea căsătoriei prin acordul pârtilor, s-a încheiat si Convenția nr.774/12.06.2015, conventie prin care s-a stabilit un program de vizitare al minorului fara restricții, in sensul ca pârâtul il poate vizita zilnic, iar in cazul în care nu il poate vizita zilnic, acesta il va putea vizita săptămânal, lunar ,etc., dar nu a stabilit si un program constant de vizitare.
Profitând de faptul ca nu s-a stabilit un program constant de vizitare, paratul il vizitează pe minor, atunci cand dorește, fara sa o anunțe pe reclamantă si sa respecte programul de masa si de somn al minorului.
Mai mult decât atat, in ziua de 19.06.2015, intre orele 14.00 - 15.30, cand a venit in vizita la copil ,a devenit recalcitrant si violent verbal aducandu-i jigniri, injurii si amenințări cu moartea atat reclamanatei cat si mamei sale.
A mai precizat reclamanta că pârâtul a urmărit-o și amenințat-o că îi va lua copilul în mai multe rânduri și că astfel, a devenit neliniștita si este stăpânită permanent de teama ca paratul este capabil sa-i faca cel mai mare rau, sa atenteze la viata sa pe . loc public, sa-i producă vătămări corporale grave in urma cărora sa ramană cu sechele pe viata precum si alte asemenea fapte.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile legii 217/2003 republicata.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriu paratului, probei cu martorul A. N., precum și a probei cu înscrisuri, sens în care au fost depuse la dosar în copie, Certificatul de Divorț nr.7268/12.06.2015, Convenția nr.774/12.06.2015, certificatul de naștere al minorului Pircioaga Ianis – D., Sentința minori si familie nr. 362 /25.02.2015 pronunțată de Jud. Dr.Tr.S. în dosarul nr._ .
Prin rezoluția din 08.07.2015 instanța a fixat termen de judecată la 21.07.2015 cu citarea părților în Camera de consiliu, pârâtul cu duplicat acțiune și înscrisuri.
La data de 20.07.2015, pârâtul a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitata respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătata că în perioada cât au fost împreună, motivele certurilor dintre soți erau gelozia din partea reclamantei și plecările foarte dese și de lungă durată la mama acesteia A. N. pe motiv că-i este dor de ea, unde obișnuia să doarmă chiar și 4- 5 nopți. Mâncarea, curentul și toate facturile erau suportate de către părinții pârâtului, D. și P., unde, de altfel locuiau cei doi soți.
La data de 19.06.2015 când s-a dus să viziteze copilul, reclamanta însoțită de mama și sora ei au început să-i aducă jigniri și injurii pârâtului și părinților săi, creând o atmosferă tensionata în prezența copilului. Reclamanta chiar l- a lovit cu palma peste față.
A mai precizat faptul că reclamanta nu îl lasă să vadă copilul, nu respectă Convenția nr. 774/12.06.2015 și de fiecare dată, când încearcă să ia legătura cu copilul, aceasta împreună cu mama ei provoacă un întreg scandal pe motiv că nu a vrut să locuiască cu ele în apartament.
A mai arătata pârâtul că nu este de acord cu martorul A. N. pentru că este rudă de gradul I cu reclamanta.
Ca probe a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martori :Ghidei I. și C. I. D..
La primul termen de judecată instanța a dispus amânarea cauzei pentru ca pârâtul să-și angajeze apărător.
La termenul de judecată de astăzi reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată, instanța procedând la luarea unei declarații reclamantei prin care aceasta a declarat că renunță la judecata cererii având ca obiect ordin de protecție ce formează dosarul nr._ .
Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta P. C. M. a chemat in judecată pe pârâtul P. C. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună emiterea unui ordin de protecție prin care sa fie protejata împotriva pârâtului, care să fie obligat sa păstreze o anumita distanta minima fata de reclamantă si fata de locuința sa actuala unde locuiește împreuna cu copilul, precum si interzicerea paratului de a avea orice contact telefonic, prin corespondenta sau in oricare alt mod cu reclamanta.
Potrivit art. 406 alin. 1, alin. 2 Cod pr. civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța neputându-se substitui voinței părților și nici ignora manifestarea de voință a acestora, având doar obligația de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 Cod pr. civilă și să ia act că se renunță la judecarea cererii.
În cauza dedusă judecății instanța constată că, după ce a învestit judecătoria Drobeta T. S. cu soluționarea acestei cauze, reclamanta a formulat verbal și în scris la data de 04.08.2015, la cel de-al doilea termen de judecată, o cerere de renunțare la judecată, declarația acesteia fiind consemnată la fila 34 din dosarul cauzei.
Întrucât manifestarea reclamantei, în sensul anterior amintit este neechivocă, instanța, în baza art. 406 alin. 1 Cod pr. civilă, va lua act de renunțarea reclamantei . la judecarea acțiunii civile având ca obiect ordin de protecție în contradictoriu cu pârâtul P. C. – G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată, având ca obiect ordin de protecție, formulată de P. C. – M., CNP_, cu domiciliul in Dr. Tr. S., .. 3, .. l, . în contradictoriu cu P. C. – G., CNP._, domiciliat în . - Ocol, jud. M..
Cu drept de recurs, care va fi depus la Judecătoria Dr. Tr. S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 04. 08. 2015.
P.,GREFIER,
P. L. - Teluța B. A. - M.
Red. PL.T./Tehn. B.A.M.
4 ex./..2015
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub numărul 6497
| ← Căsătorie minor. Sentința nr. 333/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 35/2015. Judecătoria... → |
|---|








