Plângere contravenţională. Sentința nr. 1348/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1348/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1348/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1348/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03 APRILIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: O. M. N.
GREFIER: C. L.-I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I. I. M. și pe intimat I. M. - POLIȚIA MUN.DR.TR.S., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 20.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei sentințe când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.04.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 25.11.2014, petentul I. I. M. a formulat în contradictoriu cu intimata I.P.J. M., o plângere contravențională prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13.11.2014 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că este elev în clasa a XI la Colegiul Tehnic de Transporturi Auto din Municipiul Drobeta T. S., și nu este adevărat că în data de 13.11.2014, l-a provocat efectiv la scandal pe numitul V. P. A., coleg la aceeași unitate de învățământ.
Petentul a arătat că, la data sus menționată, numitul V. l-a înjurat, batjocorit, de fapt el a fost cel care l-a provocat.
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, taxă judiciară de timbru, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (fila 29).
Prin întâmpinarea depusă (filele 25), intimata a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.
În motivare, intimata a arătat că, în data de 13.11.2014, petentul, aflându-se în incinta Colegiului Tehnic de Transporturi, din mun. Dr.Tr. S., l-a provocat la scandal pe numitul V. P. A., motiv pentru care a fost sancționat potrivit dispozițiilor Legii nr.61/1991, republicată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201, art. 205-208 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin răspunsul la întâmpinare (filele 53-54), petentul a reluat cele susținute prin plângere, solicitând admiterea acesteia.
La termenul de judecată din data de 13.02.2015 instanța a încuviințat în baza art. 258 al. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă proba cu înscrisuri, proba testimonială constând în audierea martorului C. D., apreciindu-le ca fiind concludente și utile soluționării cauzei.
La dosar au fost depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: proces verbal de constatare a contravenției, copie C.I., certificat de naștere petent, certificat de deces, certificat de căsătorie, caracterizare, adeverință de elev, raport din data de 19.12.2014 al agentului constatator, proces verbal din data de 13.11.2014, declarația petentului, declarațiile numiților P. O. C. și V. P..
De asemenea, a fost audiat martorul C. D. (fila 74), și a fost ascultat petentul
( fila 61).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal .>CP nr._ încheiat la data de 13.11.2014 de către intimată, petentul a fost sancționat pentru că, în data de 13.11.2014, aflându-se în incinta Colegiului Tehnic de Transporturi, din mun. Dr.Tr. S., l-a provocat la scandal pe numitul V. P. A., cu amendă contravențională în cuantum de 1.500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În fapt, prin procesul-verbal s-a reținut că la data de 13.11.2014 ora 8:55, petentul, aflându-se în incinta Colegiului Tehnic de Transporturi, din mun. Dr.Tr. S., l-a provocat la scandal pe numitul V. P. A. (fila 6).
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 61/1991 au drept scop asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii fiind obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care a lăsat urme materiale ce au putut fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
În acest sens, instanța reține că cele consemnate în procesul verbal nu au fost infirmate prin probele administrate în cauză, respectiv prin proba testimonială cerută de petent.
Astfel, declarația martorului C. D., nu poate fi avută în vedere la stabilirea situației de fapt, urmând a fi înlăturată ca subiectivă, martorul fiind o cunoștință a petentului, ambii fiind colegi (fila 74).
Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe, ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna probatoriul strâns împotriva sa.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța reține că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională a motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând individualizarea sancțiunilor aplicate în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională în cuantum de 1.500 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În acest sens, instanța reține că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru atingerea scopul prevenției generale și speciale, fiind aptă să asigure respectarea normelor legale pe viitor de către acesta.
Astfel, raportat la circumstanțele personale ale petentului, acesta fiind respectat și apreciat în comunitatea în care locuiește (fila 10), având în vedere și vârsta sa, precum și împrejurarea că fapta săvârșită, constând în provocarea la scandal în condițiile în care cei implicați sunt elevi de liceu, nu prezintă o gravitate sporită, instanța reține că amenda în cuantum de 1.500 lei aplicată nu își găsește justificare.
De asemenea, în procesul verbal de contravenție nu sunt menționate împrejurări de natură a imprima faptei un pericol social concret sporit (fila 6).
Pe cale de consecință, față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, însă sancțiunea aplicată nu este corect individualizată, astfel încât urmează să admită în parte plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul I. I. M., având CNP:_, domiciliat în ., județ M., în contradictoriu cu intimata I.P.J. M., având cod fiscal_, cu sediul în Drobeta T.-S., .. 75, județul M..
Modifică procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 13.11.2014, în sensul că înlocuiește sancțiunea cu amenda contravențională în cuantum de 1.500 lei cu avertismentul.
Atrage atenția petentului ca, pe viitor, să respecte, întocmai, dispozițiile legale.
Menține celelalte prevederi din procesul verbal.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Drobeta T. S..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. – N. C. L.-I.
Red. O.M.N./ Tehn. C.L.I./4 ex./4 pag./30.04.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1032/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1801/2015.... → |
|---|








