Plângere contravenţională. Sentința nr. 457/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 457/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 10579/225/2014
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMANIA
JUDECĂTORIA DROBETA T.-S., JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 457
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. T.
GREFIER: M. B.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul Z. H. în contradictoriu cu intimata I. M., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul personal și asistat de av. P. D. apărător ales în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, martorul B. V., lipsă intimatul I. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 16.12.2014, prin serviciul registratură al instanței, petentul a depus la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert în cuantum de 500 lei, chitanța nr._/1/16.12.2014 (f. 40-41) iar la data de 23.12.2014, dl. exp. F. C-tin a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză .
Instanța, față de disp.art. 318-319 C., după identificare, procedează la audierea martorului B. V., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art.392 C. constată deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Av. P. D. apărător ales al petentului solicită instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, să se constate că vinovăția aparține celuilalt conducător auto. La fața locului s-au prezentat reprezentanți ai intimatului și l-au amendat pe petent deși autoturismul din fața lui era cel care încălcase marcajul dublu longitudinal.
INSTANȚA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2014, sub nr._, petentul Z. H. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. M., plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/31.07.2014, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii, punctelor-amendă și a măsurii de reținere a permisului de conducere.
În motivare a arătat că la data de 31.07.2014, a condus autoturismul în mod regulamentar ,pe . Dr.Tr.S., dinspre Spitalul Județean, către Carrefour.
După intersecția b-dului M.V. cu . său de mers, autoturismul aflat în fața sa a virat brusc stânga, dorind să parcheze autoturismul și încercând să-l evite, a tras de volan mult stânga, în dreapta fiind imposibil a efectua manevra, fiind parcate autoturisme.
Apreciează că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate absolută, pentru considerentele ce vor succede:
Prin modalitatea în care a fost încheiat procesul-verbal, i s-a încălcat prezumția de nevinovăție de către agentul constatator, așa cum au statuat și judecătorii de la C.E.D.O., prin deciziile pronunțate împotriva României, pentru că în felul acesta se creează un precedent putând fi sancționați oricum, oriunde si în orice fel, fără a avea cunoștință și a se apăra în consecință.
Potrivit art. 1 din OG nr. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, pin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București.
Instanța poate aprecia că acest proces-verbal nu poate face dovada prin el însuși, astfel încât să conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție care funcționează in favoarea petentului, procesul-verbal fiind actul prin care aceasta este acuzat de săvârșirea contravenției.
A înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și martori, expertiză tehnică pentru a stabili dinamica producerii accidentului.
În drept, și-a întemeiat plângere pe dispozițiile OG.2/2001 R.
A atașat procesul verbal de contravenție în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru - chitanța nr._/04.08.2014 (f.7), împuternicire avocațială.
În apărare, intimatul a formulat întâmpinare (f.24-25) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.
În fapt, a arătat că la data de 31.07.2014, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe bld. M. V. din mun. Dr.Tr.S. și încălcând marcajul dublu continuu ce desparte sensurile de mers, a intrat în coliziune cu autoturismul având nr. de înmatriculare_, care circula în fața sa pe aceeași direcție de mers.
Astfel petentul a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art. 101 alin.3 lit.a) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru "nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea [...] dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale", iar agentul constatator i-a aplicat 6 puncte amendă, reținându-i totodată permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 60 zile.
Consideră că procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia.
Față de aspectele prezentate, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.
În conformitate cu prevederile art. 411 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
A atașat raportul agentului constatator din data de 21.10.2014 și declarațiile conducătorilor auto implicați în accident.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare, astfel că prin rezoluția din data de 13.11.2014 a fixat primul termen de judecată la data de 09.12.2014.
În scop probator, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială în cadrul căruia a fost audiat martorul B. V. (f. 49) și proba cu expertiza specialitatea auto, având ca obiective: să stabilească dinamica producerii accidentului rutier din data de 31.07.2014 în funcție de avariile produse celor două autoturisme implicate în evenimentul rutier, autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului și autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ aparținând numitei G. C., stabilirea normelor legale încălcate de cei doi conducători auto, determinarea cauzei producerii accidentului și modalitățile de evitare a acestuia.
Raportul de expertiză a fost întocmit și depus la dosarul cauzei de către dl. exp. F. C-tin (f. 41-46), iar părțile nu au formulat obiecțiuni.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._/31.07.2014 petentul a fost sancționat contravenționalcu amenda de 540 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art. 101 alin.3 lit.a) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, "nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea [...] dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale".
S-a reținut că, în data de 31.07.2014, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe bld. M. V. din mun. Dr.Tr.S. și încălcând marcajul dublu continuu ce desparte sensurile de mers, a intrat în coliziune cu autoturismul având nr. de înmatriculare_, care circula în fața sa pe aceeași direcție de mers.
Procesul verbal a fost semnat de petent cu mențiunea „Sunt de acord cu despăgubire. Nu sunt vinovat de producerea accidentului.”
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției, instanța reține că, deși, O.G. nr.2/2001 modificată și republicată nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal legal întocmit face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării de drept până la proba contrarie.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține constant că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (I. P. c. României, pct. 31).
În cauza dedusă judecății instanța apreciază că s-a păstrat această proporționalitate, procedura desfășurată fiind conformă cu standardul impus de Curte în cauza N. contra României, paragraful 35.
Prin probele administrate în cauză, petentul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, instanța constatând așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
Dimpotrivă, instanța constată că concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză (f. 41-46), coroborate cu înscrisurile de la dosar se reține faptul că evenimentul rutier din data de 30.07.2014 s-a produs în timp ce autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ condus de numita Gutulescu C. s-a deplsat pe Splai M. V. din direcția ..Cicero și când a ajuns în zona imobilului cu nr.23 a oprit cu intenția de a intra într-un loc de oprire .În acelt timp în spatele său se deplasa autoturismul Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ , condus de petent, care a observant târziu că autoturismul din fața sa s-a oprit și astfel a acționat violent sistemul de frânare ,a virat puțin stânga pentru a evita coliziunea, trecând peste marcajul longitudinal contunuu. Nu a reușit să evite impactul, pentru că autoturismul din fața sa era oprit virat puțin către stânga .
Potrivit raportul de expertiză petentul, în caliatate de conducătorul autoturismului marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ a încălcat prevederile art. 51 din OUG nr. 195/2002 întrucât nu a păstrat o distanță suficientă față de vehiculul din fața sa pentru evitarea unei coliziuni, faptă sancționată de art.101 alin.2
Accidentul s-a produs pe fondul neatenției în conducere manifestată de conducătorul auto Z. H. care a observant târziu că autoturismul din fața sa se oprește și se putea evita de către conducătorul autoturismului marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_, Z. H., dacă era atent la circulație și păstra astfel o distanță suficientă față de vehiculul din fața sa.
Instanța nu poate reține la aprecierea probelor depoziția martorului B. V., în condițiile în care, aceasta nu se coroborează cu ansamblul materialul probator administrat în cauză.
Declarația martorului B. V. nu se poate reține la aprecierea probelor întrucât nu se coroborează cu ansambul materialului probator administrat în cauză .
În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.
Cu privire la sancțiunea amenzii, instanța reține că aceasta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social, ținându-se seama de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul punitiv, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Raportat la datele speței, care evidențiază atitudinea procesuală nesinceră a petentului, instanța nu și-a putut forma convingerea în sensul că acesta nu va mai repeta fapta în lipsa aplicării unei amenzi contravenționale. Altfel spus, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment nu este de natură să asigure corectarea comportamentului contravenientului.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal, pe care îl va menține ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul Z. H., având CNP_, domiciliat în municipiul Drobeta T. S., Calea Timișoarei nr. 3E, județul M., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu sediul în municipiul Drobeta T. S., str. .. 75, județul M..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. T. M. B.
Red. TT/tehnored MB
4 ex./. 04.03.2015
Poz. 974/2014/Cod operator 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 716/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 711/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
|---|








