Pretenţii. Sentința nr. 3468/2015. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3468/2015 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 3468/2015
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA NR. 3468
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17 NOIEMBRIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE A. G.
GREFIER ȘEDINȚĂ C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de P. Nr. 80 și pe pârâtul P. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, instanța, cu privire la soluționarea prezentei cauze, conform art.131 Noul Cod procedură civilă, constată că potrivit art. 94 pct. 1 lit. j Noul Cod procedură civilă este competentă general și material, iar potrivit art. 107 alineat 1 Noul Cod procedură civilă este competentă teritorial.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 Noul Cod procedură civilă, estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând seama de obiectul dosarului, complexitatea cauzei și probele ce urmează a fi încuviințate, este de 1 termen.
Instanța, față de proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă prin acțiune, respectiv înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul art. 258 și art. 255 Cod procedură civilă o încuviințează.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, conf. art. 394 C. proc. civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2015 sub numărul_, reclamanta Asociația de P. Nr. 80 a chemat în judecată pe pârâtul P. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la plata sumei de 3510,27 lei reprezentând contravaloare debit restant aferent perioadei februarie 2014 – mai 2015 și penalități de întârziere, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată .
Astfel, reclamanta a învederat că pârâtul este proprietarul imobilului situat în Drobeta T. S., ., .. 2, . a mai achitat cotele de întreținere aferente apartamentului acumulând un debit în cuantum de 3510,27 lei .
A menționat că pentru recuperarea cheltuielilor de întreținere datorate de pârât până la nivelul lunii ianuarie 2014 s-a adresat tot instanței de judecată iar prin S. civ. nr. 596/11.02.2015 pârâtul a fost obligat la plata sumei cu care figura restant .
A adăugat că potrivit disp. Legii nr. 230/2007, asociația de proprietari la care figurează pârâta are calitate procesuala de a sesiza instanța cu prezenta acțiune, prin care pârâta să fie obligată la plata sumelor restante.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 230/2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar filele 5-26 .
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat pârâtului un exemplar al acțiunii și al înscrisurilor doveditoare atașate acesteia, cu mențiunea pentru pârât că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Având în vedere că pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele :
Pârâtul P. I. este proprietarul imobilului apartament nr. 9 situat în municipiul Drobeta T. S. pe ., .. 2, iar potrivit listelor de plată pentru perioada februarie 2014 – mai 2015 acesta a acumulat datorii către Asociația de P. nr. 80 în cuantum de 3510,27 lei din care suma de 1245,33 lei reprezintă penalități de întârziere.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Asociația de P. nr. 80 a chemat în judecată pe pârâtul P. I. și a solicitat ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pe pârât la plata sumei de 3510,27 lei reprezentând contravaloare debit restant aferent perioadei februarie 2014 – mai 2015 și penalități de întârziere .
În conformitate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietar, iar potrivit 49 alin.2 din același act normativ și art.25 din HG nr.1588/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Se mai retine ca potrivit art. 50 alin.1 din aceeași lege, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Potrivit art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat.
Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.
Art. 32 alin. 3 din H.G. nr. 1588/2007 stabilește că nici un proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, respectiv fișă de cont privind pe pârât, listele lunare de plată afișate aferente perioadei februarie 2014 – mai 2015 (filele 5-26), instanța reține că valoarea debitului datorat de pârât pentru imobilul proprietatea sa, este în cuantum de 3510,27 lei și se compune din 2274,94 lei cu titlul de regie restantă și 1245,33 lei penalități de întârziere .
În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, conform disp. art. 49 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
De asemenea conform art. 25 teza II –a din HG nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007.
Prin Hotărârea nr. 65/12.07.2010 a Asociației de proprietari nr. 80 s-a stabilit ca începând cu luna august 2010 să se calculeze penalități conform facturilor emise de furnizori dar nu mai mult de 0,02 %/zi de întârziere .
Din înscrisurile existente la dosar, instanța reține că pentru perioada solicitată de reclamantă, februarie 2014 – mai 2015, pârâtul datorează reclamantei suma totală de 3510,27 lei compusă din 2274,94 lei cu titlul de regie restantă și 1245,33 lei penalități de întârziere sens în care va admite acțiunea și va dispune obligarea acestuia la plata lui .
Cu privire la cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat în valoare de 500 lei, instanța apreciază că este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei și cu activitatea depusă de acesta, urmând al diminua conform art. 451 alin. 2 c. proc. civ., și a acorda doar suma de 250 lei .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 80 Tr. S. cu sediul în Dr. Tr. S., ., ., parter în contradictoriu cu pârâtul P. I. domiciliat Drobeta T. S. pe ., .. 2, .
Obligă pârâtul P. I. la 3560,27 lei către reclamantă reprezentând contravaloare regie restantă aferentă perioadei februarie 2014 – mai 2015 și penalități de întârziere .
Obligă pârâtul la 250 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând jumătate din onorariu de avocat redus proporțional conform art. 451 alin. 2 c. proc. civ.
Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria Drobeta T. S., în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. G.AM./Tehnored.B.C.
4 ex./ 3 pag.
18.11.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1801/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 983/2015.... → |
|---|








